ATACUL CONSPIRAŢIEI

 

Filmul Mormântul învierii (The Resurrection Tomb) este difuzat de Discovery Channel şi Vision Television în Canada chiar luna aceasta. Se pare că este o regulă ca în fiecare an cu ocazia marilor sărbători creştine diverse posturi de televiziune (în general cunoscute ca având un caracter educaţional) să difuzeze filme documentare care au în centrul atenţiei creştinismul şi în mod particular persoana lui Iisus Christos.

Documentarul se bazează pe cartea lui James Tabor şi Simcha Jacobovici Descoperirea Iisus  (The Jesus Discovery)[1] şi reia un subiect controversat, publicitat şi în 2007 când se realizase un alt film [2] . Totul pleacă de la descoperirea în 1980 a unui complex de morminte, într-un cartier periferic al Ierusalimului, Talpiot. Jacobovici ignoră argumentele experţilor [3] şi se încăpăţânează să prezinte totul ca o mare descoperire. Dealtfel, tendinţa de a aduce în atenţia publicului chestiuni şocante se pare că e o fixaţie pentru Jacobovici pentru că în 2011, într-un alt documentar (Cuiele crucii) pretindea că două vechi piroane ar putea să fie tocmai cele folosite la crucificarea lui Iisus.

În 2010 National Geographic difuza în preajma Paştelui o serie de documentare despre Iisus Christos şi încă un alt film despre Apocalipsa din seria Misterele Bibliei.

În 2009, Discovery a difuzat un film documentar prin care îşi propunea încă din titlu să răspundă la întrebarea: „Cine a fost Iisus?”. Filmul prezenta un Iisus cu „faţă umană”.

Discovery Channel în 2008 difuza documentarul „Iisus: istoria pierdută” ce prezenta persoana lui Iisus şi lumea în care a trăit, plecând de la informaţii extrabiblice unele dintre ele extrem de îndoielnice din punct de vedere istoric.

În 2007 BBC difuza un documentar („A murit Iisus?”) care explora teoriile „alternative” care ar putea oferi o explicaţie a ceea ce s-a petrecut în Vinerea Mare şi zilele imediat următoare.

În 2006 era difuzat documentarul „Evanghelia lui Iuda” pe National Geographic.

În majoritatea documentarelor cu tematică religioasă se impune ideea conform căreia credinţa creştină aşa cum o cunoaştem acum ar fi o prezentare denaturată şi incompletă a realităţii (istorice) iar ceea ce se prezintă în mod tradiţional ca fiind adevăruri trebuie completate cu informaţii din diverse surse (extrabiblice). Totul pare să fie în acord cu spiritul critic al raţionalismului contemporan. Numai că la o cercetare mai atentă se poate observa că filmele conţin o mulţime de informaţii distorsionate sau chiar eronate, supoziţia este prezentată ca fapt iar opinia ca certitudine.

Spre exemplu, datele biografice ale lui Iisus sunt fundamental reaşezate pentru a fi în concordanţă cu sistemul de gândire secular. Este clar că se mizează pe incapacitatea telespectatorului de a face diferenţa între adevăr şi minciună, între fantasmagorie publicistică şi fapt istoric. De pildă, putem identifica un număr de clişee care s-au impus fără nici un fel de bază. Se consideră că religia creştină este rezultatul unei conspiraţii, iar Iisus a fost cel mult un predicator harismatic şi nicidecum un trimis divin ca să nu mai vorbim de Fiul lui Dumnezeu. Se presupune chiar că s-a căsătorit şi a avut urmaşi, iar moartea nu a fost reală iar dacă într-adevăr a murit, se susţine că învierea nu este un fapt autentic ci doar o născocire.

Creştinismul ca o conspiraţie

Aceste teorii populare au fost cândva păreri obscure cărora nu li se dădea o prea mare importanţă. Spre exemplu, o pasionată a culturii clasice greceşti, publica în 1999 sub pseudonimul Acharya, cartea Conspiraţia Christos (The Christ Conspiracy). Autoarea americană susţinea că Iisus şi prin extensie creştinismul, sunt rezultatul unei conspiraţii realizate de membrii diverselor societăţi secrete cu scopul de a unifica Imperiul Roman. La vremea de atunci, cartea a fost catalogată drept o adunătură de nonsensuri culese de la (alţi) autori neinformaţi. Pur şi simplu dovezile istorice nu aveau cum să ofere credibilitate unei astfel de teorii. Cu toate acestea, modul de argumentaţie va fi preluat în 2007 de Peter Joseph în filmul documentar Zeitgeist [4] care a fost primit cu mult entuziasm, în general de publicul tânăr, filmul fiind chiar catalizatorul unei adevărate mişcări. Zeitgeist nu aducea până la urmă nimic nou – aceleaşi argumente, acelaşi amestec de autentic şi fantasmagoric. Până şi revista Skeptic – publicaţie ce îşi propune să popularizeze educaţia ştiinţifică – critica filmul catalogându-l drept „o amestecătură care doar în parte este adevăr iar restul este pur şi simplu fals” [5]. Se pare că în decursul timpului se schimbase ceva: receptivitatea publicului faţă de astfel de scenarii crescuse.

Într-adevăr, teoria conspiraţiei creştine fusese inoculată mentalităţii publice prin intermediul unui roman. E vorba de Codul lui Da Vinci publicat de Dan Brown în 2003. Cartea îmbină stilul poliţist cu thriller-ul şi teoria conspiraţiei, devenind astfel destul de atractivă cititorului neavizat. În Codul lui Da Vinci faptele istorice sunt împletite cu  imaginaţia şi realitatea alunecă în mod frecvent şi pe nesimţite către ficţiune, dar cui îi pasă? Alături de suspans şi aventură, cartea impunea în mod consecvent ideea că Biserica se bazează pe un fals iar creştinismul este în cele din urmă o mare escrocherie.

Nimic nou sub soare


În romanul lui Brown apare ideea căsătoriei lui Iisus cu Maria Magdalena. Dealtfel această supoziţie era cu mult mai veche, doar că sămânţa nu găsise un teren propice dezvoltării. În 1982 Michael Baigent, Richard Leigh şi Henry Lincoln publicau Sânge sfânt, sfânt graal (The Holy Blood and the Holy Grail) şi aduceau în atenţie o teorie controversată: Sfântul graal nu ar fi un potir ci pântecul Mariei Magdalena iar sângele ar fi descendenţii lui Iisus care s-au stabilit undeva în zona de sud a Franţei de azi. Din această familie a lui Iisus ar descinde membrii dinastiei merovingiene. Dar la rândul lor autorii americani, preluau o teorie expusă de Louis Martin cu aproape un secol înainte (1886) în cartea Les Evangiles sans Dieu (Evangheliile fără Dumnezeu). Teoria a fost în mod categoric respinsă de cercetători. Unul dintre critici este Martin Kemp, profesor de istorie a artei la Universitatea Oxford. Intervievat pentru un documentar (The History of a Mystery) difuzat pe BBC 2 în septembrie 1996, Kemp, cataloga totul ca fiind o simplă speculaţie.

Laurie Goodstein, corespondentă a publicaţiei New York Times observa că trăim într-o perioadă în care indivizii (fie ei chiar şi creştini practicanţi) au asimilat „o mulţime de idei neortodoxe şi cam tot atâtea jumătăţi de adevăr” [6]. Şi iată cum supoziţii şi teorii bizare care fuseseră date uitării revin în actualitate. Publicul a dezvoltat o apetenţă sporită faţă de senzaţional, ceea ce ar explica şi gradul ridicat de receptivitate la aşa-numitele teorii ale conspiraţiei care oferă sentimentul (fals al ) descoperirii unor adevăruri uitate. Pe de altă parte, astfel de teorii sunt populare pentru că ele dau posibilitatea de a ridica la rang de adevăr un scenariu imaginar care în principiu este cu mult mai atractiv decât realitatea. În acest context, din raţiuni de marketing şi publicitate, cultura conspiraţionistă tinde să fie adoptată de media nu pentru că ea ar reprezenta o sursă alternativă de informare ci doar pentru că este căutată de public. Aceasta ar putea fi cea mai la îndemână explicaţie în privinţa proliferării documentarelor cu conţinut îndoielnic. Ce remarcăm, e faptul că „fenomenul Da Vinci” este într-adevăr un simptom al timpului nostru dar în acelaşi timp şi o reînviere a unor vechi erezii condamnate deja de tribunalul istoriei.

Cultura conspiraţiei 

Se pare că teoriile conspiraţiei se impun din ce în ce mai mult în cadrul societăţii contemporane, proliferarea lor la nivel religios fiind doar o parte dintr-o imagine mai amplă. Michael Barkun [7], profesor emerit de ştiinţe politice, după o examinare a tendinţelor actuale ajungea la concluzia că avem de a face cu o adevărată „cultură a conspiraţiei”. Dealtfel, multe lucrări academice au analizat fenomenul conspiraţionist care pare să câştige din ce în ce mai mult teren în societatea contemporană. Tendinţa a fost numită adesea „paranoia culturală” [8]

Teoriile conspiraţiei se regăsesc în aproape orice domeniu şi în principiu ele propun o înţelegere alternativă a evenimentelor şi fenomenelor. În sens primar, conspiraţia este definită ca o uneltire cu scop de manipulare şi control. Ea e văzută ca o formă de trădare a interesului celor mulţi de către cei puţini şi puternici.
Trei motive pentru care suntem atraşi de teoriile conspiraţiei

În ciuda faptului că astfel de teorii nu pot fi probate cu dovezi neechivoce, ele continuă să apară şi în acelaşi timp să aibă susţinători, fiind destul de populare [9] deoarece (în general) oferă răspunsuri simple, uşor de înţeles, pentru situaţii complexe. Din acest motiv, teoriile conspiraţiei rămân până la urmă o formă sofisticată de ignoranţă, cel mai bun tratament fiind o informare corespunzătoare.

Alături de satisfacţia intelectuală imediată şi la îndemâna tuturor, teoriile conspiraţiei au şi o susţinere emoţională puternică. Un motiv principal pentru care indivizii ajung să susţină teoriile conspiraţiei este pentru că le plac. Scenariile conspiraţioniste sunt mijlocul prin care fantezia este ridicată la rang de realitate. În general, se apelează la explicaţia conspiraţionistă atunci când aşteptările sunt altele decât ceea ce oferă realitatea. Ca fiinţe umane simţim nevoia să găsim răspunsuri plauzibile la întrebarea „de ce?”. Scenariile ascunse reprezintă un mijloc de a face faţă unei realităţi şocante. Spre exemplu moartea fulgerătoare a unei personalităţi este adesea pusă pe seama unor vrăşmaşi reali sau fabricaţi. Întra-adevăr, teoriile conspiraţiei sunt (mortal de) seducătoare.

Un alt factor important pe lângă cel raţional şi emoţional este cel social. S-a observat că grupurile închise [10] tind să genereze şi să se bazeze pe astfel de scenarii deoarece starea generală este una de neîncredere ca urmare a sentimentului acut de ameninţare continuă din partea forţelor externe [11]. Studii [12] sociale au arătat că atunci când un grup este exclus de la un eveniment sau program, în mod automat se caută răspunsuri care să justifice situaţia. De cele mai multe ori motivele intuite, datorită lipsei de informaţii, sfârşesc prin a genera un sistem artificial de argumentare, neadecvat realităţii.

Ieşirea din cerc

O caracteristică de bază a celor care susţin teoriile conspiraţioniste este încercarea de a înţelege lumea şi dedesubturile ei, curiozitate ce este adesea blocată de tendinţa generală de negare [13] a realităţii. Preocuparea pentru desluşirea tainelor este în sine nobilă şi poate fi un pas către o cunoaştere şi cercetare adecvată. Fără îndoială că există jocuri de culise atât în domeniul politic cât şi cel economic sau chiar religios şi istoria poate confirma că natura umană e predispusă către trădare şi complot. Dar faptele evidente nu trebuie negate şi excepţiile nu trebuie privite niciodată ca regulă.

Fie că o fac într-un mod conştient sau nu, promotorii teoriilor conspiraţiei propun în cele din urmă o concepţie (alternativă) despre lume. Cei care susţin sau adoptă orientarea conspiraţionistă au tendinţa de a vedea totul coerent [14] şi structurat. Numai că această coerenţă este una artificială impusă mai de grabă de logica umană şi nu de realitatea în sine care uneori poate fi haotică şi aberantă. Într-adevăr în lumea conspiraţioniştilor nu este loc pentru accident [15] totul este conectat, iar în spate tuturor tainelor şi misterelor trebuie să se afle (de fiecare dată) un cod ascuns pe care doar iniţiaţii pot să-l înţeleagă.

La prima vedere o astfel de cosmoviziune pare a fi compatibilă cu credinţa creştină, dar la o analiză mai atentă vom vedea că se aşază pe o axă diametral opusă. Simplificând, teoriile conspiraţiei sunt o formă de superstiţie contemporană (mânată prin definiţie de frică) ce urmează modele simpliste de abordare prin care labirintul existenţial este transformat într-un culoar. Eliberarea de sub tirania teoriilor conspiraţioniste se realizează printr-o informare adecvată şi echilibrată. Însuşi Iisus spunea că adevărul ne va face liberi.

NOTE:

1. James D. Tabor şi Simcha Jacobovici, The Jesus Discovery: The New Archaeological Find that Reveals the Birth of Christianity, Simon & Schuster, 2012
2. Vezi „Mormântul lui Iisus”, Semnele Timpului, aprilie, 2007
3. Amos Kloner, arheologul care a examinat situl acum 30 de ani când a fost descoperit îşi păsterează poziţia considerând că avem de a face cu „un mormânt obişnuit pentru cei din clasa de mijloc din Ierusalim”.
4. Vezi „Duhul din Zeitgeist”, Semnele timpului, aprilie, 2008
5. Tim Callahan, „The Greatest Story Ever Garbled”, Skeptic, 28 (1), 2009 .
6. Laurie Goodstein, „It’s Not Just a Movie, It’s a Revelation”, New York Times, 21 mai, 2006
7. Michael Barkun, A Culture of Conspiracy: Apocalyptic Visions in Contemporary America, University of California Press, 2003
8. Se pare că termenul are originea în eseul The Paranoid Style in American Politics (Stilul paranoid în politica americană) publicat de istoricul Richard Hofstader în 1965. Paranoia este denumirea generică pentru un grup de boli psihice cronice care se manifestă prin lipsă de logică în gândire, prin idei fixe, prin susceptibilitate şi mania persecuţiei alături de un orgoliu exagerat.
9. Cass R. Sunstein, Adrian Vermeule, „Conspiracy theory: Causes and cures”, Journal of Political Philosophy, ianuarie, 2008
10. Spre exemplu societăţile dintr-un sistem dictatorial ori comunităţile izolate precum sectele sau partidele extremiste.
11. Spre exemplu, teoriile conspiraţiei au proliferat în perioada războiului rece de ambele părţi.
12. Richard Pratte, „Conspiracy, schools, and schooling”, Educational Theory, 2007
13. Tony Taylor, Denial: History betrayed, Carlton, Melbourne University Press, 2009.
14. Duncan M. Roads, „Editorial”, Nexus, ianuarie- februarie 2002, p. 9
15. Robert S. Robins, Jerrold M. Post, Political paranoia: The psychopolitics of hatred. New Haven, Yale University Press, 1997.

Ce ai mai putea citi:

  • LIBERALISMUL FUNDAMENTALIST sauDeformarea conceptului egalităţiiBisericile din Marea Britanie şi instituţiile afiliate lor nu vor mai avea dreptul să refuze angajarea homosexualilor, chiar dacă preferinţele acestei […]
  • BISERICA ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ Ce rol ar trebui să ocupe religia (creştină) în contextul unei Europe unite? Care să fie deci rolul pe care îl va juca Biserica în actuala şi mai ales viitoarea Uniune Europeană? Atât […]
  • SĂRBĂTOAREA – ÎNTRE SACRU ŞI PROFAN Conform unui poll al FOXNEWS, 96% dintre americani sărbătoresc Crăciunul, dar 14% dintre aceştia nu sunt creştini! Cum se explică aşa ceva? Tocmai prin procesul de secularizare; […]
  • CÂT EFORT SĂ DEPUI ÎNTR-O VIAŢĂ? Se întâmpla în 1991, pe 17 februarie puţin după miezul nopţii: un anume Stephen Mobley jefuia înarmat cu un pistol o pizzerie dintr-o localitate din Georgia (SUA). Victima (executată cu […]
  • NEAFILIAŢII Fără religie dar cu Dumnezeu Conform unor studii recente, numărul celor neafiliaţi religios este în creştere atât la nivel mondial cât şi în America, cea mai religioasă ţară din lumea […]

Postat în Secularism, Semnele Timpului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Completează cuvântul care lipseşte. Foloseşte diacritice (şţăâî).

Cine se scoală de dimineaţă departe ....