Între 11-13 septembrie 2006, liderul comunităţii anglicane, episcopul de Canterbury, a convocat o reuniune la nivel înalt pentru a găsi soluţii privitoare la problema homosexualităţii şi în special a hirotonirii episcopilor homosexuali. Întâlnirea a avut loc la New York, fiind invitaţi 11 episcopi. Robert Duncan, episcop de Pittsburgh, participant şi moderator la această întâlnire declara presei că „este prima dată când se recunoaşte realmente că biserica este sfâşiată în două”. Cu câteva decenii în urmă nimeni nu se gândea că homosexualitatea ar putea fi un subiect e controversă şi cu atât mai puţin unul care să aducă schisma. Şi totuşi s-a întâmplat. Întrebarea pe care ne-o punem este ce va mai fi?
Homosexualitatea este adesea definită ca fiind atracţia sexuală şi/sau romantică între indivizi de acelaşi sex. Unele dicţionare încă o mai definesc în termeni de perversiune ( A se vedea chiar DEX.) În decursul timpului, în societatea umană putem întâlni poziţii diferite faţă de practicile homosexuale. În mare parte întâlnim societăţi şi civilizaţii care au o atitudine de rezervă şi opoziţie faţă de acest subiect. Cu toate acestea nu trebuie să neglijăm faptul că încă din Antichitatea timpurie şi mai târziu întâlnim dezbateri extrem de aprinse, aducându-se argumente atât pro cât şi contra.
Unele religii acceptă homosexualitatea, în schimb iudaismul, creştinismul şi islamismul (religiile abraamice) interzic cu desăvârşire relaţiile homosexuale. În cadrul Bisericii Creştine homosexualitatea a fost priviră în mod tradiţional ca păcat, fiind pedepsită cu asprime. În zilele noastre, lupta pentru afirmarea drepturilor celor care au alte orientări sexuale, nu este doar o realitate a societăţii în care trăim ci chiar o parte integrantă a creştinismului actual. Chiar şi bisericile recunoscute a fi conservatoare (ortodocşii, catolicii ori protestanţii evanghelici – baptişti, penticostali, creştini după evanghelie, adventişti, etc) au homosexualii lor. Chiar dacă în mod oficial nu sunt acceptaţi ca membrii, aceştia iau iniţiativa de a se organiza în asociaţii sau chiar comunităţi în cadrul bisericii din care provin. În alte cercuri creştine atitudinea poate fi mult mai deschisă. Aşa se face că putem întâlni creştini homosexuali, preoţi sau chiar episcopi cu astfel de orientări. Un exemplu în acest sens este „The Cathedral of Hope”, în traducere – Catedrala Speranţei, din Dallas, SUA, care este recunoscută ca fiind cea mai mare biserică creştină (peste 4.000 de membri) cu viziuni liberale vizavi de homosexualitate şi transsexualitate. Această biserică condamnă şi consideră păcate homofobia, rasismul şi sexismul. Biserica este condusă de reverendul Michael S. Piazza, la rândul său homosexual, fiind împreună cu partenerul său din 1980.
Mulţi părinţi ai bisericii au condamnat homosexualitatea. În a patra omilie din Epistola lui Pavel către romani, Ioan Gură de Aur (sec. IV d. Hr) , afirma că relaţiile homosexuale sunt mai rele chiar decât crima, fiind atât de degradantă încât actul în sine este un fel de pedeapsă. Conciliul din (314) a stabilit ca pedeapsă pentru „pofta animalică” cel puţi 20 de ani de penitenţe. Discuţiile sunt dacă „pofta animalică” se referea la homosexualitate sau relaţiile sexuale cu animalele…Un lucru este clar, că Biserica din Vest a aplicat acest gen de pedeapsă în dreptul homosexualităţii.
În ultimele decenii, multe biserici şi-au schimbat în mod clar poziţia cu privire la subiectul luat în discuţie. În cadrul aripei liberale a protestantismului (să amintesc aici Biserica Metodistă din Marea Britanie, Biserica Anglicană din Canada, şi alte grupări religioase, mai mari sau mai mici din Statele Unite) homosexualitatea nu mai este enumerată printre păcatele care ar putea duce la anatemizarea (excomunicarea) unui credincios, homosexualii şi lesbienele fiind acceptaţi ca membrii cu drepturi depline. Sunt însă comunităţi creştine care au ca subiect de discuţie homosexualitatea dar dintr-o altă perspectivă: nu cu privire moralitatea actului, nu dacă poate fi un motiv de excomunicare ci dacă se pot hirotoni ori nu episcopi homosexuali. Un caz foarte cunoscut este cel al Bisericii Anglicane1, în care însuşi episcopul de Canterbury, Rowan Williams, consideră că relaţiile homosexuale sunt pe deplin morale, deci nu pot fi considerate un păcat. De aici şi concluzia cât se poate de logică: pot fi hirotoniţi episcopii homosexuali!
În dreptul Regelui Iacob I al Angliei, sub oblăduirea căruia s-a făcut celebra traducere a Bibliei, au circulat tot felul de bârfe cum că ar avea amanţi. Prin epocă circula chiar o zicală: „Elisabeta a fost rege, acum Iacob e regină.” Pentru a pune capăt acestor zvonuri, regele, într-unul din documentele emise de el enumera sodomia printre „păcatele oribile … care în veci nu vor fi iertate.”
Discuţiile au început cu cazul Gene Robinson – primul episcop care este hirotonit, fiind cunoscut faptul că este homosexual. Născut pe 29 mai, 1947 este al nouălea episcop al diocezei New Hampshire, SUA. A fost ales ca episcop în pe 7 iunie 2003, iar pe 5 august alegerea este confirmată, câştigând prin majoritate simplă (62 pro, 45 contra). Hirotonirea ca episcop are loc pe 2 noiembrie 2003 ştiindu-se public că este homosexual. Chiar şi după instalarea în scaunul episcopal (7 martie 2004) Gene Robinson continuă să fie o persoană controversată: în februarie 2006, episcopul se va interna de bună voie într-un centru de dezalcoolizare, recunoscând astfel public dependenţa sa de alcool. Vestea ia prin surprindere atât pe credincioşi cât şi pe superiorii săi, pentru că nimeni nu ar fi bănuit că episcopul ar avea şi o astfel de problemă.
Încă de pe atunci, hirotonirea ca episcop a fost mult criticată. În ciuda opoziţiei publicului dar şi a unora dintre clerici, Biserica Episcopaliană a continuat să hirotonească preoţi homosexuali. Pe plan mondial practica nu este împărtăşită de unele comunităţi anglicane conservatoare – ca de exemplu Bisericile Anglicane din Africa. Criza se acutizează când 7 dioceze au cerut să iasă de sub jurisdicţia bisericii din SUA, nefiind de acord cu hirotonirea episcopilor homosexuali. Ca răspuns la starea de criză liderul comunităţii anglicane, episcopul de Canterbury, a convocat o reuniune la nivel înalt pentru a găsi soluţii privitoare la problema homosexualităţii şi în special a hirotonirii episcopilor homosexuali. Întâlnirea a avut loc la New York între 11-13 septembrie 2006, fiind invitaţi 11 episcopi. Robert Duncan, episcop de Pittsburgh, participant şi moderator la această întâlnire declara presei că „este prima dată când se recunoaşte realmente că biserica este sfâşiată în două, ambele părţi pretinzând a fi Biserica Episcopaliană.” Din nefericire înâlnirea s-a soldat cu eşec pentru că, aşa cu reiese din declaraţia oficială2 nu s-a putut ajunge la un consens cu privire la problema luată în discuţie. La ceva timp după consultări, Dioceza de Newark, a ales ca episcop un preot din Massachusetts şi nu un candidat homosexual.
Acum câteva decenii nimeni nu putea să-şi imagineze că o Biserică creştină va ajunge să cunoască frământări pe tema hirotonirii unor episcopi homosexuali. Dar când privim în ansamblu, evenimentele nu mai par atât de neaşteptate. Biblia, a fost văzută e către creştini ca fiind cuvântul inspirat al lui Dumnezeu, fiindu-i recunoscută autoritatea. Timp de secole a fost piatra de căpătâi în domeniul teologiei şi moralei. În cadrul postmodernismului actual este adevărat că lucrurile nu stau chiar aşa. Este adevărat că în Biblie găsim pasaje care condamnă homosexualitatea (sodomia) alături de alte practici sex
uale (adulterul, incestul ori bestialitatea – relaţiile sexuale cu animalele)3 numite adesea perversiuni dar cei care acceptă, ori susţin homosexualitatea, consideră pe de o parte că pasajele sunt limitate cultural, iar unii comentatori pro-homo văd chiar unele indicii biblice oarecum favorabile.
Apostolul Pavel, scriind în primul secol creştinilor dintre păgâni afirma:
„Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase; căci femeile lor au schimbat întrebuinţarea firească a lor într-una care este împotriva firii; tot astfel şi bărbaţii, au părăsit întrebuinţarea firească a femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru alţii, au săvârşit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase, şi au primit în ei înşişi plata cuvenită pentru rătăcirea lor.” Romani 1:26-27
În perioada Evului Mediu, cel mai influent al Bisericii Catolice a fost Thomas Aquinas, părintele aceea ce şi astăzi numim teologia naturală. Pentru el morala poate fi extrasă nu neapărat din revelaţia specială – Sfintele Scripturi în cazul nostru, ci din revelaţia generală – natura. El afirma că la prima vedere se poate spune că omul se poate lăsa în voia impulsurilor sale, deoarece sunt naturale. Dar teologul, mergând pe linia filosofiei aristoteliene mai afirma că naturalul nu poate fi niciodată în opoziţie cu Binele, aşa că toate impulsurile care nu sunt în acord cu Binele pot fi numite vicii ori perversiuni. Pentru el homosexualitatea nu putea fi acceptată ca un impuls natural bun deoarece nu intră în normele naturii: activitatea sexuală are ca scop principal procrearea, şi prin intermediul lui partenerii de sex opus se simt astfel atraşi formând cupluri. O idee asemănătoare fusese expusă cu mai multe secole în urmă de către de Lille care în Plângerea Naturiidenunţă imoralitatea sexuală, şi în special homosexualitatea, considerând a fi un păcat împotriva firii tocmai prin confuzia pe care o are faţă de masculinitate / feminitate.
Nu este intenţia mea de a aduce argumente pro sau contra, lucru care dealtfel este lesne de făcut ci mai degrabă să atrag atenţia asupra felului în care Biserica pierde din adevărul apostolic. Tot Pavel, făcea o profeţie care în contextul actual ne atrage atenţia: „Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă, ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute, şi îşi vor da învăţători după poftele lor.” 2 Timotei 4:3
Şi ca să nu tot vorbim despre relele din ograda altuia, de ce să nu privim la noi. Anul trecut presa românească aduce în atenţia publicului un caz mai puţin obişnuit la români: Un fost preot ortodox bănăţean a ieşit din rândul clericilor şi a declarat public că este homosexual. Hirotonisit preot după terminarea seminarului teologic, devenit apoi ctitor al schitului din Poiana Mărului, părintele Dimitriei Bica a renunţat în cele din urmă la haina preoţească asumându-şi public homosexualitatea. Prin aceasta el se considera la data respectivă mult mai creştin decât alţi foşti colegi, care – după spusele acestuia – unii o ascund ca pe un păcat de neiertat. Aşadar se poate trage concluzia că nu ar fi deci singurul.
Originar din Teregova, judeţul Caraş Severin, Dimitrie Bica, avea 28 de ani la data când făcea o astfel de mărturisire şocantă. Este primul preot ortodox care a recunoscut public că este homosexual. Mărturisirea lui a atras anatema Bisericii Ortodoxe, scandalizată că tânărul preot a afirmat că în sânul bisericii se mai află şi alţi preoţi homosexuali. Dimitrie Bica a renunţat la haina preoţească, însă susţine că nu şi-a pierdut credinţa în Dumnezeu. Într-un interviu acordat ziarului Bănăţeanul, din 3 martie 2005, fostul preot afirma: „Am ieşit din abis, alegând adevărul.” Tot el mai afirma: „Abandonarea funcţiei preoţeşti nu a însemnat şi abandonarea lui Dumnezeu. Nu puteam să mă consider un preot bun atâta timp cât mă minţeam pe mine însumi. Homosexualitatea face parte din viaţa mea. E ca şi cum aş avea un neg pe corp. Un neg pe care nu îl accept. Cum să nu-l accept dacă el este?”
Ca răspuns la scandalul creat de fostul preot, consilierul pentru presă al Patriarhiei Române, preotul Costel Stoica, a declarat printre altele: „Biserica condamnă păcatul, nu şi pe păcătos. Homosexualitatea este un păcat. Biserica nu îl condamnă însă şi pe păcătos. Din contră, îl poate ajuta. Nu trebuie să se creadă din asta că suntem mânaţi de păcat. Rolul Bisericii este acela de a-l reabilita moral pe păcătos.”
În sânul Bisericii Ortodoxe Române au mai fost consemnate cazuri de preoţi care au căzut în păcatul homosexualităţii. Un caz care a făcut vâlvă în urmă cu opt ani este cel al părintelui Ansian, preparator la Facultatea de Teologie din Bucureşti şi preot al unei mănăstiri. După ce s-a dovedit, cu fotografii, că întreţinea relaţii homosexuale, preotul Ansian a fost exclus din rândul clericilor.
NOTE:
1. Biserica Anglicană (Church of England), este o Biserică creştină istorică, despărţită de Roma în timpul Reformei protestante, în Anglia, prin ruptura regelui Henric al VIII-lea cu papa Romei. În Scoţia şi SUA, denumirea oficială e Biserica Episcopaliană.
2. http://www.episcopalchurch.org/3577_77715_ENG_HTM.htm
3. A se vedea următoarele pasaje biblice: include Leviticul 18 şi 21, Romani 1, 1 Timotei 1:10 şi 1 Corinteni 6:9-10.
Ce ai mai putea citi: