CE (TE) INSPIRĂ LA ACŢIUNE?

Care ar fi explicaţia pentru care unii indivizi reuşesc să facă atâtea în viaţă, iar alţii abia că trăiesc (dar şi de asta se vaită)? Cum se face că unele firme prosperă iar altele dau faiment cu toate că au acelaşi profil şi deci aceeaşi piaţă potenţială? Cum se face că unele confesiuni cresc iar altele scad? Mai mult, cum se face că în cadrul aceleiaşi confesiuni (denominaţiuni) unele biserici locale prosperă iar altele regresează sau chiar dispar? Dar poate vă întrebaţi ce să aibă în comun o firmă cu o biserică?

Cercurile de aur

Poate că mulţi cunoaşteţi expresia „cercurile de aur”. De fapt sunt trei cercuri concentrice cu trei întrebări din exterior către interior.

CE?
Mare parte din timp şi resurse majoritatea dintre noi ne concentrăm asupra întrebării „CE”?
Ce acţiuni să mai facem? Ce materiale şi resurse să poată fi oferite? Dar ne concentrăm unde nu trebuie, pentru că aproape fiecare persoană (normală), ştie ce face în totalitate. Aşa că să trecem la celălalt nivel.

CUM?
Unii ştiu cum fac şi pot să-i înveţe şi pe alţii. Într-adevăr, uneori eficienţa creşte nu învâţându-i pe oameni să facă altceva ci CUM să facă aceleaşi lucruri dar mult mai bine. Aici instruirea practică şi atelierele joacă un rol important.

DE CE?
Cu toate că aproape toţi ar putea să spună ce fac şi foarte mulţii cum fac ceea ce fac, extrem de puţine persoane (şi organizaţii) ştiu de ce fac ceea ce fac. Când spun „de ce” mă refer la motivaţia bază care este sursa întregii acţiuni. De fapt când răspunzi la această întrebare spui care este crezul tău. Aceasta face diferenţa între oamenii care fac ceva în viaţă şi restul care se nasc, trăiesc, îmbătrânesc şi mor. Ei fac multe lucruri, dar nu pot să spună şi de ce… dar, atunci când poţi să răspunzi la întrebarea de ce trăieşi abia atunci ai început să trăieşti cu adevărat.

Acest aspect este valabil atât pentru indivizi cât şi pentru firme, organizaţii şi biserici. Nu ne interesează deocamdată natura scopului ci doar existenţa lui. Fie că e vorba de o invenţie, de cuceriri militare sau de propovăduire religioasă, răspunsul la întrebarea „de ce” este crucial. El face diferenţa între „a fi” şi „a nu fi”.
De ce este important de ce

O să vă dau un exemplu din lumea afacerilor pentru a înţelege uşor şi repede. Firmele de succes nu vând produse ci o întreagă filosofie despre viaţă. (Luaţi în calcul firma Apple care merge pe acest principiu. Uitaţi-vă la modul uimitor în care Steve Jobs îşi prezenta produsele. De fapt, produsele erau o prelungire a felului lui de a fi şi de a gândi.) Asta pentru că în viaţa de zi cu zi oamenii nu cumpără şi nu sunt interesaţi de ceea ce faci; oamenii cumpără motivul pentru care faci ceea ce faci, ceea ce este în spate. (Un exemplu din lumea automobilistică: oamenii nu cumpără Volvo ci siguranţă, oamenii cu cumpără canapea IKEA ci confort.)

Asumarea unei cauze (pentru care lupţi şi cu care te identifici) este deci cheia succesului. Aţi observat că un politician îi convinge pe oameni nu prin ceea ce spune, şi nici prin cum spune (unii politicieni în ciuda faptului că erau oratori slabi au câştigat) ci datorită identificării sincere cu o cauză. Aparent patosul şi entuziasmul vor fi asociate cu maniera de prezentare (cum) dar în esenţă, sunt o prelungire la răspunsul întrebării de ce. Până la urmă, dacă nu ştiţi de ce faceţi ceea ce faceţi, atunci cum îi veţi convinge pe alţii?

Din lecţiile trecutului
La începutul secolului XX, cursa pentru primul zbor motorizat dirijat era precum sunt azi afacerile pe internet. Toată lumea încerca. Iar Samuel Pierpont Langley avea, ceea ce noi presupunem a fi reţeta succesului. Chiar şi astăzi, dacă întrebi pe cineva „De ce ai eşuat cu produsul sau compania ta?” va folosi întotdeauna aceeaşi permutare a aceloraşi trei motive, subcapitalizarea, oamenii nepotriviţi, condiţiile vitrege din piaţă. Întotdeauna sunt aceleaşi trei motive, aşa că haideţi să le explorăm. Samuel Pierpont Langley a primit 50.000 de dolari de la Departamentul pentru Război pentru a dezvolta această maşină zburătoare. Banii nu erau o problemă. Era profesor la Harvard şi lucra la Smithsonian şi relaţii şi cunoştinţe bine puse. Cunoştea toate minţile ilustre ale epocii. Le-a angajat pe cele mai ilustre pe care le putea găsi. Iar condiţiile pieţei erau fantastice. The New York Times l-a mediatizat, urmărindu-l pretutindeni. Iar toată lumea căuta informaţii despre iniţiativa lui Langley. Atunci cum se face că nu aţi auzit niciodată de Samuel Pierpont Langley?

Samuel Pierpont Langley era diferit. Vroia să fie bogat şi faimos. Urmărea rezultatul. Urmărea bogăţiile. El nu se identifica nicidecum cu cauza.

La câteva sute de mile depărtare, în Dayton, în Ohio, Orville şi Wilbur Wright, nu au avut nimic din ceea ce considerăm a fi ingredientele reţetei de succes. Nu aveau bani. Pentru a-şi îndeplini visul, au folosit încasările magazinului lor de biciclete. Nicio persoană din echipa fraţilor Wright nu avea educaţie superioară, nici măcar Orville sau Wilbur. Iar The New York Times nu i-a urmărit nicăieri. Ei erau nişte anonimi.

Diferenţa a fost că Orville şi Wilbur erau conduşi de o cauză, de un scop, de o credinţă. Ei credeau că dacă ar fi dezvoltat această maşină zburătoare vor schimba mersul lumii.

Şi nu erau singuri! Oamenii care au crezut în visul fraţilor Wright au lucrat alături de ei până la sânge şi cu sudoare şi lacrimi. Ceilalţi au lucrat doar pentru bani. Se spune că de fiecare dată când testau aparatul, fraţii Wright trebuiau să ia cu ei cinci seturi de componente pentru că de atâtea ori se prăbuşeau înainte de cină.

În cele din urmă, pe 17 decembrie 1903, fraţii Wright şi-au luat zborul fără ca măcar cineva să fie de faţă.

 

Pe oameni îi poate influenţa ce spui, destul de mult cum spui, dar secretul unui impact revoluţionar stă în de ce spui! Iar dacă vorbeşti despre lucrurile în care crezi îi vei atrage pe aceia care cred în ceea ce crezi şi tu. Dar de ce este important să îi atragi pe cei care cred în ceea ce crezi? Este vorba despre o legitate sociologică de care trebuie să ţinem cont. Este cunoscută drept „legea inovaţiei”. Primii 2,5 la sută din populaţie sunt inovatorii, cei care îşi permit luxul de a gândi şi a acţiona altfel. Următorii 13,5 la sută din populaţie sunt cei care adoptă timpuriu noutăţile. Următorii 34 la sută reprezintă majoritatea timpurie. Urmează cam cu atâtea procente majoritatea târzie, apoi la final (opusul inovatorilor!) cei care adoptă extrem lent noutăţile. (Vorba lui Simon Sinek, singurul motiv pentru care aceşti oameni cumpără telefoane cu taste este că nu mai pot cumpăra telefoane cu disc!)

Să vă dau încă un exemplu a ceea ce înseamnă puterea răspunsului la întrebarea „de ce”. În vara anului 1963, 250.000 de oameni au venit în zona de promenadă a Washington-ului pentru a-l asculta vorbind pe Martin Luther King. Nu a fost trimisă nicio invitaţie şi nu a existat vreun website pe care să verifici data evenimentului. Şi încă ceva, King nu era singurul om din America care era un orator de excepţie. Nu era singurul om care suferise î America n dinaintea instituirii drepturilor civile. De fapt, unele dintre ideile sale erau chiar greşite. Dar avea un dar. Nu a propovăduit spunându-le oamenilor ce trebuia să se schimbe în America. A început prin a le spune ceea ce credea. „Cred. Cred. Cred.”, le-a spus oamenilor. (Şi, apropo, el a ţinut discursul „Eu am un vis”, nu discursul „Am un plan”.) Iar cei care au crezut în ceea ce credea el şi-au însuşit cauza lui şi au transmis-o altora mai departe. Iar o parte din acei oameni au creat structuri pentru a transmite mesajul mai departe către mai mulţi oameni. Şi, când colo, ce să vezi? 250.000 de oameni au venit exact în ziua şi la timpul potrivit să-l asculte vorbind.

Dar câţi au venit pentru el? Niciunul. Au venit pentru ei înşişi. Ceea ce credeau ei despre America i-a determinat să călătorească opt ore cu autobuzul ca să stea în plin soare în Washington în mijlocul lunii august. A fost vorba despre ceea ce credeau ei şi nicidecum despre negri şi albi. Reţineţi că un sfert din audienţă erau albi. De notat că Martin Luther King avea un sistem de credinţe puternic ancorat. El vedea că în această lume există două tipuri de legi: cele date de o autoritate superioară (Dumnezeu) şi cele făcute de om. Iar abia atunci când toate legile făcute de om vor fi consistente cu cele date de autoritatea superioară vom trăi într-o lume dreaptă. De fapt, pur şi simplu, s-a întâmplat ca Mişcarea pentru Drepturile Civile (care avea ceva istorie) să fie ocazia perfectă care l-a ajutat să dea viaţă cauzei sale.

Ascultaţi-i pe politicienii de azi vorbind de planurile lor cuprinzătoare în n puncte când în realitate se gândesc doar la propriile lor interese. Nu e de mirare că nu inspiră pe nimeni. Uitaţi-vă la economişti care fac prognoze din ce în ce mai sumbre. Uitaţi-vă la liderii Bisericii care sunt speriaţi de tendinţele şi de direcţiile regresive şi ne spun şi nouă pe un ton sumbru ce ne paşte. Nu e de mirare că lucrurile vor merge prost. Dar aceştia nu sunt lideri. Liderii nu sunt cei care sunt măcinaţi de confuzie ori teamă, sau cel mult preocupaţi de interese scurte şi mărunte. Liderii sunt cei care ne conduc şi ne inspiră. Fie că sunt indivizi sau forme de orgnizare, îi urmăm pe cei care conduc, nu pentru că trebuie, ci pentru că prin felul lor de a fi regăsim speranţa pierdută. Îi urmăm pe cei care conduc, nu pentru ei, ci pentru noi înşine. Iar cei care încep cu „de ce” au abilitatea de a-i inspira pe cei din jurul lor sau de a găsi alţi oameni care să-i inspire.

 

Simon Sinek are un model simplu dar puternic pentru leadership-ul inspiraţional, începând cu un cerc de aur şi cu întrebarea „De ce?”. Nu „Ce?”, nici „Cum?”  ci „DE CE”? Aici e cheia!

 

 

 

Discursul lui Martin Luther King

Ce ai mai putea citi:

  • ŞTIRE MARŢIANĂ Poate aţi citit şi voi anunţul acesta venit pe mail sau pe messenger:Oriunde te vei afla pe 27 august 2009 la 30 de minute după miezul nopţii nu uita să ridici ochii spre cer. Vor fi două […]
  • OMUL CARE PLANTA COPACI Jean Giono, un scriitor francez, a scris o carte despre un om rămas necunoscut pentru lume, dar un uriaş al speranţei. Cartea "L'homme qui plantait des arbres" e o lecţie a ceea ce […]
  • MANIFEST "Dictatorul" (The Great Dictator) este un film regizat de către Charles Chaplin, care joacă și rolul principal. Lansat pe marele ecran la data de 15 octombrie 1940, filmul este o satiră la […]
  • ATEISM 2.0 Alain de Botton s-a născut pe 20 decembrie 1969, în Zürich, Elveția dar în prezent trăiește în Londra.  El este un scriitor (romancier, eseist și jurnalist), cărțile sale, unele publicate […]
  • INELUL Astăzi, în timp ce curăţam gheaţa din locul unde parchez de obicei maşina am găsit un inel. Nu sunt un expert, aşa că nu pot spune cu certitudine din ce material este şi ce valoare are. […]

Postat în De suflet, Video
One comment on “CE (TE) INSPIRĂ LA ACŢIUNE?
  1. vic spune:

    well..looks like we don’t have the same faith… there where no homo-sapient.
    parerea mea: are si ceva sens ideea lui Simon Sinek dar pare a fi un ex-programist, probabil, care isi manifesta eu-l in mod inteligento-agresiv. In orice caz omul asta nu are un scop bun.
    De fapt nu a descoperit nimic nou sub soare doar ca explica intr-un mod mai (simplu)pe intelesul lui si al altora =)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Completează cuvântul care lipseşte. Foloseşte diacritice (şţăâî).

Cine se scoală de dimineaţă departe ....