DUMNEZEUL CEL NECUNOSCUT

(Și paradoxul lui Epimenides)

Pe la jumătatea primului secol, apostolul Pavel a vizitat Atena (Grecia). Acolo el a văzut un altar dedicat unui Dumnezeu necunoscut (αγνωστος θεος – agnostos theos). Mai târziu a făcut referire la acesta când a depus o excelentă mărturie. În introducerea discursului prezentat pe Areopag (Dealul lui Ares / Marte), Pavel pleacă de la ceea ce ei cunoșteau: „Căci, pe când străbăteam cetatea voastră și mă uitam de aproape la lucrurile la care vă închinați voi, am descoperit chiar și un altar pe care este scris: «Unui Dumnezeu necunoscut!» Ei bine, ceea ce voi cinstiți fără să cunoașteți, aceea vă vestesc eu.” (Faptele Apostolilor 17:23)

Deși acest altar nu a fost descoperit de către arheologi, există mărturii antice cu privire la existența unor altare de acest fel în Atena (dar și în alte părți ale Greciei). În „Viața lui Apollonios” din Tyana (VI, III), scriitorul grec Filostrat (cca 170 – cca 245 e.n.) a spus că în Atena „se ridică altare chiar și în onoarea unor dumnezei necunoscuți”. Iar în lucrarea „Despre viețile și învățăturile filozofilor” (1, 110), Diogene Laertiu (cca 200–250 e.n.) a scris că astfel de „altare fără nume” pot fi văzute în mai multe părți ale Atenei.

Dar cum s-a ajuns la așa ceva? Prin secolul al VI-lea î.e.n, Atena, un oraș cu multe zeități, a fost afectată de o molimă. Constrânși de împrejurări, atenienii au trimis după Epimenides din Creta (Knossos), ce era poet și perceput chiar ca profet. El a spus că ciuma bântuia printre ei și făcea ravagii, deoarece au lăsat neonorat un zeu pe care ei l-au ignorat. Epimenides vorbește despre zeitatea al cărui nume atenienii nu-l cunoașteau, dar care este suficient de bun și de puternic să îi ajute în privința ciumei. (vezi Don Richardson, „Veșnicia din inimile lor”, capitolul 1)

Poetul și profetul din Creta a propus ca atenienii să aducă a doua zi niște oi albe și negre, flămânde, să fie lăsate să umble pe iarbă, dar fiecare oaie, avea să fie urmărită de un om, și așa au făcut. Epidemines s-a rugat la acest dumnezeu necunoscut. Semnul stabilit a fost că vor fi jertfite oile carea aveau să nu mănânce ci doar se tolăneau pe iarbă. Unele oi s-au răspândit mâncând căci erau flămânde, dar mai mulți berbeci și câteva oi s-au așezat întinse pe iarbă. Epimenides le-a poruncit atenienilor să construiască altare pe locurile unde au șezut oile, și pe acestea să le aducă acolo ca jertfă dumnezeului necunoscut. Ca prin minune, a doua zi, ciuma a început să slăbească în intensitate, într-o săptămână, ciuma a încetat.

Se observă clar că Pavel știe despre Epimenides. Faptul că îl citează, sporește probabilitatea de a fi avut în minte istoria relatată mai devreme: „Căci în El avem viața, mișcarea și ființa, după cum au zis și unii din poeții voștri: Suntem din neamul Lui…” (Faptele Apostolilor 17:28). Descrierea atributelor divine la care face referire Pavel este preluată dintr-o odă (Cretica) adresată lui Zeus:

„Cretanii, întotdeauna mincinoși, animale rele, burți îmbuibate,
Au creat un mormânt pentru tine, cel sfânt și înalt,
Dar tu nu ești mort, trăiești și locuiești în eternitate,
Căci întru tine viețuim, ne mișcăm și ne avem ființa.”

Epimenides, poem adresat lui Zeus în Cretica

Primul vers este amintit în epistola către Tit: „Unul dintre ei, chiar proroc al lor, a zis: Cretanii sunt totdeauna niște mincinoși, niște fiare rele, niște pântece leneșe.” (Tit 1:12).

Ajungând în Grecia la bordul unei corăbii, Epimenides s-ar fi adresat unor greci adunați pe țărm, spunând: „Toți cretanii sunt mincinoși!”. Spunea el oare adevărul sau mințea? O săptămână mai târziu, reîntorcându-se în Grecia, Epimenides le-ar fi spus celor de pe țărm: „Toți cretanii sunt mincinoși și eu spun numai adevărul”.

Grecii s-au pomenit în fața unui paradox – acela de a nu putea decide dacă afirmația lui Epimenides cum că toți cretanii sunt mincinoși era sau nu adevărată, în ipoteza că el spunea întotdeauna adevărul.

Într-adevăr, dacă afirmația că toți cretanii sunt mincinoși ar fi fost adevărată, atunci și Epimenides, care era cretan, ar fi fost mincinos. Dar ipoteza este că Epimenides spune întotdeauna adevărul. Contradicție!

Pe de altă parte, dacă afirmația lui Epimenides cum că toți cretanii sunt mincinoși ar fi fost falsă, ar fi însemnat că el mințea, lucru care ar fi venit din nou în contradicție cu ipoteza că Epimenides spunea întotdeauna adevărul.

Voi cum rezolvați paradoxul lui Epimenides? Să știți că nu e glumă! Se spune că poetul, gramaticianul și criticul Filitas din Cos (c. 340 – c. 285 î.e.n) ar fi murit de epuizare încercând să îl rezolve.

Ce ai mai putea citi:

  • ISTORIA PAŞTELUI Ce reprezintă Paştele?Dumnezeu a instituit pentru evrei o sărbătoare a primăverii cu o conotaţie specială: comemorarea exodului (Exodul 12:13-14; Leviticul 23:5). Isus Hristos participat […]
  • ATEISM 2.0 Alain de Botton s-a născut pe 20 decembrie 1969, în Zürich, Elveția dar în prezent trăiește în Londra.  El este un scriitor (romancier, eseist și jurnalist), cărțile sale, unele publicate […]
  • SE POATE ŞI MAI CALD DECÂT ACUM…. În concepţia populară Iadul este materializarea răului absolut, întruchiparea a tot ce grotesc, diabolic şi dezgustător; este locul şi starea despărţirii de Dumnezeu. Aici nu se mai poate […]
  • LUPTA CU HIDRA DEZINFORMĂRII Am început să citesc din prostie, sau mai bine zis în urma unei prostii. Tatăl meu pentru a mă vindeca, mi-a dat de citit. Lectura nu doar că mă ținea departe de influența rea a […]
  • DE ANUL NOU La început de an Acum când gândul zboară Mă-ntreb aşa în doară Unde sunt zilele primite-n dar? Lin, timpul vine... trece... Te-ntreab' acum dar nu-n zadar, Isus, este cu tine şi la hotar […]