Categorii
Istorie Semnele Timpului

ENIGMA CALENDARULUI

 

Decizia Sinodului Bisericii Ortodoxe Române de a modifica ordinea zilelor săptămânii din calendar a generat comentarii şi dispute cu privire la motivul schimbării. Până la urmă, de ce contează dacă duminica este numărată prima sau dimpotrivă a şaptea zi?

 

Originea săptămânii [1] se pierde în negura timpului, modul în care a ajuns la existenţă fiind subiectul diverselor teorii mai mult sau mai puţin controversate. Locul săptămânii [2] în calendar este unul special, deoarece nu poate fi asociată cu nici un fenomen natural ciclic (precum ziua, luna sau anul) şi nici nu a fost prezentă în toate culturile, de-a lungul istoriei [3].

Dar de ce avem acum săptămâna de 7 zile? Ipoteza cea mai răspândită a fost formulată de Jules Oppert, un renumit asirolog al secolului XIX-lea. Oppert a descoperit o listă a divinităţilor-astru din Babilon, aşezate într-o ordine care corespundea cu zilelele săptămânii: Şamaş (Soarele), Şin (Luna), Nergal (Marte), Nebo (Mercur), Merodah (Jupiter), Iştar (Venus) şi Adar (Saturn). Fiecărei ore din zi i se atribuia un zeu protector, iar astrul asociat primei ore din zi (răsăritul soarelui) era considerat patronul întregii zile: Soare, Lună, Marte, Mercur, Jupiter, Venus şi Saturn, adică exact şirul zilelor săptămânii.

Atât în vechea Mesopotamie, sau în cultura greco-romană clasică, prima zi a săptămânii era dedicată soarelui [4], iar ultima, zeului asociat (uneori) cu moartea şi întunericul. Ordinea aceasta avea să se păstreze aproape neschimbată până în ziua de azi.

Ipoteza originii planetare a săptămânii (devenită explicaţia clasică) nu poate răspunde totuşi la o întrebare capitală: de ce babilonienii au dedicat doar şapte zile unor zei? Numărul divinităţilor babiloniene era cu mult mai mare (15 zei principali, în total fiind peste 30). Nu cumva modelul planetar a fost doar o adaptare babiloniană ulterioară a unui model mai vechi?

Origine mai veche?

Un alt popor care a jucat un rol important în istoria umanităţii a fost poporul evreu. Religia şi concepţia evreilor despre lume şi viaţă au fost unice în contextul antic. În cartea începuturilor, originea săptămânii este legată de actul divin al creaţiei (vezi Geneza 1). Spre deosebire de mesopotamieni, la evrei zilele săptămânii nu purtau nume, ci erau identificate prin poziţia lor faţă de sabat adică „ziua de odihnă” (cea de a şaptea).

Majoritatea cercetătorilor din domeniul religiilor comparate consideră că evreii au preluat de la babilonieni săptămâna, împreună cu sărbătoarea săptămânală a sabatului – ultima zi a săptămânii dedicată repausului. Panbabilonismul [5] însă este un curent de gândire ce încearcă mai degrabă să subordoneze dovezile unor concepţii de bază. Similitudinile sunt explicate de fiecare dată ca rezultat al împrumutului dar nu se ia în calcul şi posibilitatea unei surse comune. Spre exemplu, dacă românii spun duminica iar italienii domenica, asemănarea nu se explică neapărat ca urmare a unui import (al românilor de la italieni sau vice-versa), ci luând în calcul o sursă comună: limba latină. Folosind aceeaşi logică, în contextul discuţiei despre originea săptămânii, relatările biblice, alături de mitologia babiloniană, ar putea indica o origine pre-babiloniană a săptămânii, un vestigiu al unui monoteism primar, adaptat (ulterior) concepţiilor politeiste.

Săptămâna ante-diluviană

Căci după şapte zile, voi face să plouă pe pământ patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi … După cele şapte zile, au venit apele potopului pe pământ … A mai aşteptat alte şapte zile şi iarăşi a dat drumul porumbelului din corabie … A mai aşteptat alte şapte zile; şi a dat drumul porumbelului. Dar porumbelul nu s-a mai întors la el. (Genesa 7-8)

Ziua a şaptea
În culturile politeiste nu exista noţiunea unei zile speciale din cadrul săptămânii care să fie pusă deoparte pentru închinare. Toate zilele aveau în ele un amestec de sacru şi profan. Cu timpul însă, pre-eminenţa cultului zeului soare va face ca ziua asociată acestuia să fie tratată cu o consideraţie aparte, devenind astfel prima zi.

Zilele sunt numite după zeii căror nume romanii le-au atribuit anume stele. Prima zi ei au numit-o după Soare care este conducătorul tuturor stelelor aşa că (această) zi stă în fruntea tuturor zilelor. (…) Sabatul este a şaptea zi de la Ziua Domnului, pe care păgânii au dedicat-o lui Saturn.
Episcopul creştin Isidore de Sevilia (560-636 d.Ch.), Origines (5:30)

Evreii, în schimb, tratau ca sacră exclusiv o zi din săptămână, şi anume pe cea de-a şaptea. La începuturile creştinismului, păzirea zilei a şaptea a săptămânii era parte din practica creştinilor, fie că aceştia proveneau din mediul iudaic sau dintre păgâni. Nu există nicio poruncă a lui Iisus sau a apostolilor prin care să se ceară părăsirea închinării în ziua de sâmbătă şi adoptarea ca zi de închinare a duminicii.

Pavel, după obiceiul său, a intrat în sinagogă. Trei zile de Sabat a vorbit cu ei din Scripturi.
Faptele Apostolilor 17:2

Pavel vorbea în sinagogă în fiecare zi de Sabat şi îndupleca pe iudei şi pe greci.
Faptele Apostolilor 18:4

Dovezile istorice arată că Sabatul a continuat să fie păstrat ca zi de închinare pentru mai bine de 1000 de ani [6] de la moartea lui Iisus, tendinţa de abandonare fiind accentuată în zonele în care existase un puternic cult solar puternic (Alexandria şi Roma). Adoptarea primei zile a săptămânii ca zi de închinare săptămânală pentru Biserica Creştină a fost un proces complex şi de durată.

„Cei din Constantinopole şi aproape de pretutindeni se adună în Sabat ca şi în ziua întâi a saptamânii, obicei care nu e niciodată ţinut la Roma sau la Alexandria.”
Sozomen (aproximativ 400 – 450), Istoria Bisericii, cartea 7, cap. 19

„Deşi aproape toate bisericile din toată lumea celebrează sfintele taine în ziua de Sabat a fiecărei săptămâni, totuşi, creştinii din Alexandria şi din Roma, datorita unei tradiţii vechi, au încetat de a face aceasta.”
Socrate Scolasticul (contemporan cu Sozomen), în Istoria Bisericească, cartea a 5-a, cap. 22

Tendinţele anti-iudaice au concurat la abandonarea închinării în ziua de sâmbătă şi adoptarea duminicii ca sabat săptămânal, după o lungă perioadă „de tranziţie” în care cele două zile erau văzute ca fiind „surori”. Spre exemplu, Grigore de Nisa (aproximativ 335 – 394) întreba într-o lucrare intitulată sugestiv Despre mustrare: „Cu ce fel de ochi priviţi voi ziua Domnului (adică duminica, n.r), voi care dezonoraţi Sabatul? Nu ştiţi voi că aceste zile sunt surori?”

O colecţie de documente bisericeşti din secolul IV, numită Constituţiile Sfinţilor Apostoli (în unanimitate cercetătorii cad de acord că documentele nu au provenienţă apostolică), oferă informaţii valoaroase cu privire la închinarea, doctrina şi disciplina bisericească de la acea vreme. Colecţia de documente este un fel de manual de ordine interioară, în care se confirmă închinarea în ziua a şaptea (sabat) în paralel cu prima zi a săptămânii (duminica).

„Adunaţi-vă împreună în fiecare zi, dimineaţa şi seara, cântând Psalmi şi rugându-vă în Casa Domnului: dimineaţa spunând psalmul 62 şi seara pe 140, dar mai ales în ziua de Sabat. Iar în ziua Învierii Domnului, care este ziua Domnului, adunati-vă mai sârguincios, înălţând lauda lui Dumnezeu care a făcut universul prin Isus, şi ni L-a trimis, şi a îngăduit ca el să sufere, şi l-a înviat din morţi.”
Constituţiile Sfinţilor Apostoli, cartea 2, sec. 7, cap. 59

„Dar ţineţi Sabatul, şi sărbătoarea zilei Domnului; pentru că cel dintâi este amintirea creaţiunii, şi cea din urma a învierii.”
Constituţiile Sfinţilor Apostoli, cartea 7, sec. 2, cap. 23

„Sclavii să lucreze cinci zile; dar în ziua de Sabat şi în ziua Domnului să aibă răgaz să meargă la biserică pentru învăţătură în evlavie. Am spus că Sabatul e datorită creaţiunii, şi ziua Domnului datorită învierii.”
Constituţiile Sfinţilor Apostoli, cartea 8, sec. 4, cap. 33

Cum devine duminica noul sabat creştin

Prin secolul IV, unii creştini din zona Frigiei continuau să se abţină de la muncă în ziua de sâmbătă, lucru considerat specific iudaic. Împotriva acestor „iudaizanţi” a acţionat Sinodul din Laodicea, avertizând pe cei credincioşi că trebuie să lucreze sâmbăta şi să nu se odihnească aşa cum fac iudeii. Creştinii erau îndemnaţi să se odihnească duminica în amintirea învierii, „dacă aceasta era cu putinţă” (si modo possunt).

Ulterior, o serie de concilii (sinoade) vor relua problema sabatizării: Conciliul din Orleans (538), în timp ce protestează contra sabatarianismului excesiv, a interzis orice lucrare în câmp în ziua de duminică. Ulterior, Conciliul din Macon (585) a stabilit că ziua Domnului „este ziua de odihnă perpetuă, care ne e sugerată de tipul zilei a şaptea din lege şi profeţii” şi e poruncită o deplină oprire a tuturor felurilor de treburi (nu doar a celor agricole). Cât de departe mersese cu tendinţa produminicală la finele secolului al VI-lea, e arătat de o scrisoare a lui Grigore cel Mare (papă între 590-604) care ajunge să interzică până şi baia în prima zi a săptămânii, numită adesea „ziua (învierii) Domnului”. Astfel, sâmbăta va fi abandonată ca zi de închinare iar duminica va prelua (cel puţin parţial) rolul de sabat creştin.

Cu toate că standardul ISO 8601 al Organizaţiei Internaţionale pentru Standardizare, publicat în 1988, identifică ziua de luni ca prima zi a săptămânii, în limbaj teologic creştin este clar că duminica este prima zi a săptămânii, iar sâmbăta cea de a şaptea.

În urma unei lungi şi controversate istorii, poziţia faţă de ziua de închinare rămâne încă un subiect disputat în sânul creştinismului. Dar un lucru este clar: duminica este prima zi a săptămânii iar sâmbăta cea de a şaptea.

Repere biblice

Ziua a şaptea, aleasă de Dumnezeu pentru repaus săptămânal şi închinare este, conform Bibliei, sâmbăta.
„Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti. Să lucrezi şase zile şi să-ţi faci lucrul tău. Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată Domnului Dumnezeului tău: să nu faci nicio lucrare în ea.” Exod 20:8-10

Prima zi a săptămânii este duminica, sau prima zi după sâmbătă.
„Şi după ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, şi Salomeea au cumpărat miresme, ca să vină să-L ungă. Şi dis-de-dimineaţă, în prima zi a săptămânii (Duminică), pe când răsărea soarele, au venit la mormânt.” Marcu 16:1-2 (Versiunea Sinodală)

 

NOTE:

1. O prezentare amplă a originii şi istoriei săptămânii şi a zilei a şaptea este prezentată de Florin Lăiu în „Enigmaticul 7 – amprenta lui Dumnezeu?”, Semnele timpului, august-septembrie 2011.
2. Cuvânt derivat din latinescul septimana, înrudit cu septem care înseamnă şapte.
3. Calendarul egiptenilor antici avea la bază decada (10 zile), regăsită şi în China (1200-1045 î.Ch.), ori în calendarul francez între 1792 şi 1806. În zorii civilizaţiei romane exista calendarul preluat de la etrusci cu „săptămâna” de 8 zile (calendar nundial), înlocuit ulterior de septimana – ciclul calendaristic de 7 zile. Au existat şi cicluri de 5 zile, la populaţiile băştinaşe din Indonezia, sau de 3 zile la basci.
4. Duminica este asociată şi astăzi cu soarele în limbile germaice: sunday (engleză), Sonntag (germană), zondag (olandeză), søndag (daneză) şi altele.
5. Descoperirea textelor cuneiforme, către sfârşitul secolului al XIX-lea, pun temeliile unui curent de gândire numit generic panbabilonism. Panbabilonismul susţine că întreaga concepţie despre lume şi viaţă din tradiţiile Orientului Apropiat (deci si a vechiului Israel), izvorăşte din tradiţia mesopotamiană.
6. Printre acuzele aduse de creştinii din vest (catolici) celor din răsărit (ortodocşii) a fost şi că aceştia „sabatizau”, pe lângă închinarea din prima zi a săptămânii. Patriarhul Mihail Cerularie apără „sabatizarea”, citând din porunca dată de Dumnezeu în Exodul 20:8-11. Actul de anatemizare a fost depus de legatul papal pe altarul din catedrala Sf. Sofia într-o zi de sâmbătă, 16 iulie 1054, chiar înainte de începerea slujbei.

DESPRE CALENDRARUL MAYAŞ ŞI PRESUPUSUL SFÂRŞIT AL LUMII DĂ CLIC AICI!

Ce ai mai putea citi:

  • CURSA PENTRU CONVERTIREA NEAMURILOR În curând Roma, "capitala catolicilor", va fi preluată de către islamici. "Foarte curând, cu voia lui Alah, Roma va fi cucerită, aşa după cum a fost Constantinopolul, după cum a profeţit […]
  • PE 28 MARTIE SE STINGE LUMINA Pe 28 martie, oamenii din 1.000 de oraşe ale lumii vor stinge lumina timp de o oră în semn de solidaritate împotriva schimbărilor climatice. România se va alătura pentru prima dată acestei […]
  • MIŞCAREA HARISMATICĂ Dintr-un total de 2 miliarde de creştini la nivel mondial, 66 de milioane sunt penticostali şi 470 de milioane sunt charismatici. Exceptând Occidentul secular (mai puţin SUA), […]
  • BISERICA ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ Ce rol ar trebui să ocupe religia (creştină) în contextul unei Europe unite? Care să fie deci rolul pe care îl va juca Biserica în actuala şi mai ales viitoarea Uniune Europeană? Atât […]
  • NOUA GLACIATIUNE Creştinismul a pierdut 10% în America în ultimii 20 de ani, arată un studiu recent. La începutul lunii aprilie, revista NEWSWEEK cita în aticolul de fond1 un studiu (American Religious […]

Un răspuns la “ENIGMA CALENDARULUI”

Adevărul despre sabatul zilei a șaptea, pe scurt

Sabatul biblic nu se poate calcula pe calendar solar, cum e cel actual gregorian.

Meditați la ceea ce vă scriu și răspundeți cu profundă cercetare și cu frica de YHWH (Domnul).

Sabatul zilei a șaptea instituit la Creațiune nu este sâmbăta sau duminica, de pe calendarul solar actual. La creațiune s-a dat calendarul lunar-solar în Gen 1:14.
Calendarul cerului spune clar că soarele, luna și stelele, arată timpul de închinare (vremurile din Gen 1:14 sau Ps 104:19 e „ moed”, timp sfânt, programat de Creator) iar în Lev 23:1-4 între „moed” găsim și sabatul săptămânal. Deci dragi cititori, sabatul cerului îl găsiți pe calendar lunar-solar vechi, ca pe timpul lui Moise sau mai înainte de Constantin.

Pentru că ziua de odihnă săptămânală a fost dată la creațiune, când încă nu erau evrei, și a fost dată pe calendar lunar solar conform Gen 1:14.

Pe calendarul solar nu se poate găsi ziua de odihnă!!

În timpul cand Mantuitorul era pe pamant Sambata (Ziua lui Saturn) nu exista in calendarul roman-iulian de atunci. La acel timp calendarul iulian avea saptamana de opt zile.

Saptamana planetara a fost standardizata in format modernă, incepand Duminica si sfarsind Sambata ( Ziua lui Saturn) la Consiliul de la Niceea in secolul patru.

Cum apare vineri, sâmbătă, duminică, în Biblie ?

Era creștină apărută după secolul al VI-lea dupa Hristos, a făcut posibil acest lucru.
Un calugar numit Dionysius Exiguus a inventat un nou tabel al Pastelui, in care a introdus o noua metoda de a numerota anii și de atunci evenimentele se extind inapoi, inainte de era crestina. Așa a apărut și că ziua învierii a fost duminica fără nici un suport scripturistic. Ziua întâi din săptămâna biblică nu era duminica pe timpul Mântuitorului.

În limba greacă corespondentul lui„ moed„ sau H4150 este καιρός, kairos,kahee-ros’ G2540.

Sărbătorile toate, inclusiv sabatul săptămânal, după biblie, cădeau pe zile fixe în lună (Lev 23:1-3 găsim între moed=sărbători și sabatul săptămânal).

Dar de când ne arată Luna și aștrii cerești timpul „moed”?

Faptele Apostolilor 17:26 „ El a făcut ca toţi oamenii, ieşiţi dintr-unul singur, să locuiască pe toată faţa pământului; le-a aşezat anumite vremuri (G2540) şi a pus anumite hotare locuinţei lor,” – deci de la creațiune YHWH (Dumnezeu) ne-a setat timpul și zilele de „moed” care sunt zile sfinte, setate de la creațiune, de către Creator.

Romani 5:6 „Căci, pe când eram noi încă fără putere, Hristos, la vremea cuvenită (G2540) a murit pentru cei nelegiuiţi” . Deci și în Noul Testament, Mântuitorul a murit la vremea stabilită încă din Gen 1:14 sau Psalm 104:19.

Nu e scuză că Satana ne-a șters calendarul adevărat, că acest lucru a fost prevăzut în Dan 7:25
Daniel 7:25 El va rosti vorbe de hulă împotriva Celui Prea Înalt, va asupri pe sfinţii Celui Prea Înalt şi se va încumeta să schimbe vremurile şi legea;

Mântuitorul a murit după același calendar stabilit la creațiune. Porunca spunea : Exodul 13:10 Să ţii porunca aceasta la vremea hotărâtă (H4150), din an în an.” Omul nu poate schimba datele de la un an la altul, dacă Creatorul a stabilit date sărbătorilor încă înainte de creerea omului (FA 17:26) și Gen 1:14.

Dacă ar fi săptămâni perpetue, și nu lunare, sabatul săptămânal ar putea cădea în 10 Nissan care era ziua alegerii mielului sau a cumpărării lui, atunci era porunca să se aleagă mieii de Paște, care trebuia ținut în familie până la sacrificiu. Ori așa ceva era imposibil. Dacă 10 Nissan nu poate fi sabat săptămânal nici 3, 17 și 24 Nissan nu putea fi sabat săptămânal.

Săptămâna patimilor ne dovedește clar că 14 Nissan e ziua pregătirii Paștelui dar și ziua de pregătire săptămânală, între cele două seri începe Paștele, că 15 Nissan e sabat mare dar și Praznicul Azimilor , că 16 Nissan e ziua întâi a săptămânii și ziua învierii, și asta atât în Vechiul Testament cât și în Noul Testament. Ziua de 14 Nissan nu putea fi sabat săptămânal sub nici o formă, ceea ce face ca nici 7,21,28 Nissan să nu poată fi sabat săptămânal.

Porunca a patra are o avertizare de a nu uita ieșirea din Egipt: Deuteronom 5:12-15 dovedește că Abib 15, ziua eliberării lui Israel , este Sabatul săptămânal. Ziua ieșirii din Egipt e 15 Nissan sau Abib: Numeri 33:3 „ Au pornit din Ramses în luna întâi, în ziua a cincisprezecea a lunii întâi.

Este imposibil ca 10 Tishrei, luna a șaptea, Ziua Ispășirii să cadă vinerea, că Ziua Ispășirii nu poate fi făcută ziua pregătirii. Vedeți ce încurcătură se face în sărbători??? De aceea evreii schimbă data când ar trebui să cadă ziua de 10 luna a șaptea vinerea. Asta ar însemna că nici 3,17, 24 luna a șaptea nu poate fi vinerea niciodată, că sunt multiplu sau submultiplu de 7.

Ierihonul nu putea fi înconjurat 7 zile dacă una din zile nu era sabat săptămânal. Vezi Iosua 6:14-15.
Sau și mai grav israelul din vechime nu a stat 7 zile la luptă în: 1 Regi 20:29 Au stat tăbărâţi şapte zile unii în faţa altora. În ziua a şaptea au început lupta şi copiii lui Israel au omorât Sirienilor o sută de mii de oameni pedestraşi într-o zi.”
Sabatul avea altă menire și atâta timp cât poporul asculta de YHWH, pacea era asigurată:„Exodul 34:24 Căci voi izgoni neamurile dinaintea ta şi-ţi voi întinde hotarele; şi nimeni nu-ţi va pofti ţara în timpul când te vei sui de trei ori pe an ca să te înfăţişezi înaintea Domnului, Dumnezeului tău.”

Dacă am fi sinceri nu am fi ignoranți. Care sabat este adevărat, cel de la vest sau de la est de meridianul 180, de schimbare a datei? Meridianul 180 este meridianul de schimbare a datei. Dar de ce doar de o parte și alta a acestui meridian sunt două zile diferite?? La restul de meridiane este aceeași dată calendaristică și între 2 meridiane succesive este o diferență de 1 oră, doar la meridianul 180 este diferența de dată diferită (de o zi). Acest meridian merge mai mult prin Oceanul Pacific dar atinge și câteva țări de pe uscat. Dacă ați dori cu adevărat să știți ziua de odihnă, chiar și numai acest fenomen (existent doar din 1884) v-ar fi fost suficient ca să vedeți că nici sâmbăta și nici duminica actuală din calendarul Gregorian nu este adevărata zi a șaptea din săptămâna biblică. Oare copiii lui Noe după ce au coborât din arcă și s-au întâlnit după mii de ani de o parte și alta a meridianului 180, aveau zile diferite de închinare???

Ezechiel 46:1 Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Poarta curţii dinăuntru: dinspre răsărit, va rămâne închisă în cele şase zile de lucru; dar se va deschide în ziua Sabatului şi va fi deschisă şi în ziua lunii noi..3 Poporul ţării se va închina şi el înaintea Domnului la intrarea acestei porţi, în zilele de Sabat şi la lunile noi”.

Ce se întâmplă dacă luna nouă cade într-o marți ( pe calendarul omului)? Este poarta deschisă sau închisă? Nu există nici un răspuns corect.

Soluția este că Luna Noua nu cade niciodată pe o zi de lucru, pentru că nu este o zi de lucru. Este a treia categorie de zile. Poarta este închisă pe toate cele șase zile de lucru. Acest pasaj din Ezechiel este singurul din Scriptură care menționează toate cele trei tipuri de zile, în același pasaj, dar alte pasaje implică foarte clar că zilele de muncă sunt separate de zilele luni noi și de Sabat.

Lucrurile sunt clare, zilele de sărbătoare, toate sunt fixe în luna lunară și omul nu are voie să le schimbe iar Hristos nu le-a schimbat, că doar El a stabilit cu Tatăl acest lucru. Și tot El a stabilit că sabatul săptămânal e moed, ca și celelalte sărbători (vezi Lev 23:1-3) și se calculează după aceleași reguli ca în Gen 1:14.

La Creațiune s-a dat săptămâna ca un etalon de timp. Dar nu se specifică în Geneza cum e integrat acest segment de timp în calendar. Nimeni nu poate spune că au fost săptămâni perpetue de atunci. Și asta că în Exodul cap 16 vine cu instructajul săptămânii în cadrul lunii. Este același autor care a scris Geneza ca și Exodul. Iar 4 luni successive cu sabat pe ziua de 15 a lunii nu poate dovedi săptămâni perpetue (luna întâi : exodul; luna a doua= mana Exod cap 16; luna a treia ajug la Refidim pe 15 vezi Exod 19:1, și Estera 9:18 e în luna 12, după ea vine luna întâi–deci 4 luni la rând sunt versete cu ziua de 15 a lunii ca sabat săptămânal- ceea ce face logic că și 8, 22 și 29 e sabat săptămânal).

După Coloseni 2:14-17, trebuie ca Sabatul să fie desființat sau dacă nu creştinii trebuie să păstreze și alte rânduielile evreiești enumerate împreună cu Sabatul săptămânal.

24 de cete de preoți/an

Vă rugăm să luați în considerare faptul că David a stabilit doar 24 de cursuri de preoți de serviciu la Templu ( I Cronici 24-18 ) , care, desigur, funcționează bine cu 48 săptămâni lunare, dar se autodistruge dacă săptămânile sunt desprinse din luni, rezultând 18 zile, cu nici un serviciu la Templu.
Soluția : Există servicii la Templu pe aceste 18 zile . Ele sunt zilele de lună nouă.

Aștept o dezbatere biblică, nu după idei preconcepute.
Cu stimă Ana.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează cuvântul care lipseşte. Foloseşte diacritice (şţăâî).

Cine se scoală de dimineaţă departe ....