Categorii
Povestiri Ştiinţă şi religie

GNOSEOLOGIE MATEMATICĂ

Gnoseologie* matematică

Stătea un punct și se gândea
La sensul vieții sale,
La Univers și toate câte cuprindea
Gândind la cele spațiale.

O dreaptă curbă, frântă, nu știm cum,
Trecea sublim pe-acolo,
Iar punctul tresări acum
Rostogolindu-se ici-colo.

În viața lui el nu văzuse
Un șir atât de lung de frați!
Dar dreapta îl dezamăgi când spuse
Că nicidecum, nu sunt asociați!

Dar mintea lui de punct micuț,
Nu reușea să înțeleagă
Cum dreapta nu e frate voinicuț
Ci doar un șir, o oaste-ntreagă.

Pe când ei discutau aprins
Se-apropié de ei un plan.
Iar dreapta salută cu glas distins:
„Bine-ați venit suratelor în clan!”

Dar planul sesiză politicos
Că da, marginile lui sunt drepte
Dar el în plus, e lunecos
Ceea ce dreapta nu putea s-accepte.

Planul vorbea de arie și suprafață,
Iar dreapta nicidecum nu pricepea,
Oricât ar fi de multă și de creață,
Ea va avea mereu lungimea sa.

În zonă apăru un cuboid cu muchii și cu fețe.
Dar cei prezenți gândeau că este un tiran
Lipsit de orice politețe,
Când susținea că nu e punct, nici dreaptă și nici plan.

***

Cu greu vei înțelege lumea
Când Universul tău este un punct.
Și chiar nu mai contează istețimea
Când te comporți ca un defunct.

Când nu pricepi că nu tu ești măsura
A toate câte vin și trec
Și muzică e-n partitura
Nedescifrată de-un cap sec.

Acceptă dar că dincolo de tine
Este o lume plină de mistere
Și nu e necesar ca tot să se termine
Sau să înceapă, cu propria-ți ta vrere!

___________________
*Învățătură filozofică cu privire la capacitatea omului de a cunoaște realitatea, de a ajunge la adevăr, precum și la izvoarele cunoașterii și la formele în care se realizează procesul cunoașterii.

Ce ai mai putea citi:

  • GAURA MACAROANEI   GAURA MACAROANEI Într-un sătuc unde cânta ciocârlia Pierdut în dosul cizmei din Italia Munceau ţăranii la „campagna” Iar când făceau ospeţele comune Mâncau pe-nfulecate ... […]
  • SUGARSYNC – 5 GB DE STOCARE ONLINE O veste mare pe care vreau să o împărtăşesc cu voi: veţi avea 5 GB pentru stocare gratuită (dar din start poţi avea 5,5 GB dacă te înscrii pe SugarSync de aici). Cei care folosiţi DropBox […]
  • SEMNIFICAŢIA NUMELUI NOULUI PAPĂ Se ştie că după cutuma catolică, fiecare nou papă desemnat are libertatea să-şi aleagă un nume. Dealtfel, numele este în mare parte un fel de declaraţie de misiune prin faptul că în […]
  • SEARA CRINILOR Prea puţin din ceea ce se numeşte a fi astăzi muzică de dragoste poate fi numită cu adevărat "de dragoste", ea fiind sau îmbâxită cu aluzii (şi iluzii) sexuale ori plină de vaietele şi […]
  • ISUS E MESIA La începutul anului 1966, Barry Leventhal era un tânăr evreu în culmea fericirii. În calitate de căpitan ofensiv al echipei de fotbal UCLA tocmai sărbătorea victoria; titlul de […]