Am început să citesc din prostie, sau mai bine zis în urma unei prostii. Tatăl meu pentru a mă vindeca, mi-a dat de citit. Lectura nu doar că mă ținea departe de influența rea a anturajului, dar reușea să îmi țină și mintea ocupată. Prin intermediul cărților ajungeam să însoțesc fie pe César Cascabel, Edward Munro, Nică ori Făt Frumos în zeci de variante. Unii eroi deveneau un „alter ego” – din tovarășul din poveste ajungeam să fiu eu însumi eroul. Nu el, ci eu eram cel care făceam călătoriile, născoceam planurile și aduceam soluțiile.
Gata, gata cu nostalgiile copilăriei! Să revenim la zilele noastre, zile de poveste. De ce? Pentru că mai mult ca niciodată am ajuns să retrăiesc o intensă experiență… herculiană. Dar așa cum e politicos să vă fac cunoștința cu Hercule, sau Heracles cum îi spuneau grecii, asta ca să puteți să-mi înțelegeți experiența. Așadar, pe repede înainte, Hercule într-un acces de furie își ucide copiii și pentru ispășire, Apollo îi poruncește să-i slujească timp de doisprezece ani lui Euristeu, rege al Tirintului și al Micenei. Hercule este pus la felurite munci, douăsprezece mai exact. După prima ispravă (uciderea leului din Nemeea), Hercule e nevoit să se confrunte cu Hidra, un șarpe gigantic, cu nouă capete care trăia în mlaștinile din Lerna. Eroul mitologic începe lupta și de fiecare dată când îi tăia un cap, în locul lui creșteau instantaneu două și monstrul devenea și mai puternic iar lupta și mai grea.
Pauză! Aici vroiam să ajung când spuneam că retrăiesc o experiență herculiană. Nu e zi în care să nu fiu informat de unii dintre prietenii mei binevoitori despre secrete care te pot face să înțelegi adevărata realitate. Planuri ascunse, conspirații și explicații pentru orice. Lupta cu hidra dezinformării în mlaștina internetului pare că este deja pierdută. Nu contează că se vede de la distanță că știrea e falsă, că argumentele sunt șubrede și că realitatea este alta. Șuvoiul dezinformării nu poate fi oprit și aidoma unei epidemii, minciuna se propagă folosindu-se de unii dintre noi. Vă invit să facem o succintă analiză a fenomenului și să vedem dacă hidra dezinformării poate fi în cele din urmă înfrântă.
Propagarea zvonurilor false se poate lăsa cu victime:
Mai mult de 700 de persoane au murit în Iran după ce s-a răspândit zvonul că alcoolul metilic ar ajuta în lupta împotriva noului coronavirus.
În India 20 de persoane au ajuns să moară linșate de mulțime ca urmare a minciunilor distribuite prin WhatsApp.
1. Războiul dezinformării
Primul pas pe care îl găsesc esențial este să ne informăm corespunzător. După cum nu tot ce zboară se mănâncă, tot așa, nu tot ce face trafic / audiență este adevărat. Faptul că anumite idei sunt vehiculate asta nu le dă automat și legitimitate. Cum trecerea timpului nu transformă plumbul în aur, tot așa minciuna nu devine adevăr doar pentru că este mai veche. Totuși aici se petrece un fenomen care trebuie să fie notat: repetarea constantă a unui mesaj, face ca el să devină parte din conștiința colectivă și din păcate, o minciună dacă are timp suficient, în unele situații va ajunge să joace rol de adevăr referențial.
Exemplul cel mai la îndemână este ideea mult vehiculată cum că evreii sunt cei care conduc lumea din umbră. Totul pleacă de la „Protocoalele înțelepților Sionului” (textul aici) popularizate în prima parte a secolului XX de către poliția secretă țaristă (ohrana). În ciuda faptului că sunt un fals, ele au reușit să modeleze atât de mult opinia publică încât inclusiv antisemitismul fascist a ajuns să se adape din acest izvor. Dar de ce era necesară fabricarea acestui fals? La vremea de atunci, Imperiul Rus era într-o mare criză, așadar, avea nevoie de o diversiune contra unei iminente revoluții. Nemulțumirile populației și revolta publică au fost canalizate contra evreilor. Nu era prima dată când contrainformația se arunca pe piață. Pentru a distrage atenția de la o problemă se inventează o alta. Ba mai mult se construiește o minciună care ulterior să servească unui scop. Exemplul clasic este decizia lui Nero de a da vina pe creștini pentru incendierea Romei. Acuzat că ar fi ordonat marele incendiu de la Roma, Nero a aruncat vina asupra creștinilor, urmând un val de procese sumare. Mulți creștini au fost crucificați și arși, ca și cum ar fi fost torțe vii. Nu are relevanță dacă incendiul a fost provocat de către Nero sau a fost un accident, relevant în contextul analizei noastre este modul în care s-a căutat ieșirea dintr-o criză: prin discreditare și dezinformare.
Astăzi, prin intermediul mijloacelor de comunicare, poate că mai mult ca oricând se orchestrează campanii de dezinformare. Orice subiect care are capacitatea de a polariza o societate, devine noua bombă detonată în ograda vrășmașului. Statele au descoperit că nu trebuie să câștigi un război cu arme și mijloace militare. În era digitală este mult mai eficient să controlezi prin modelarea mentalităților maselor. Nu este obligatoriu ca toate dezinformările să fie născute „în laborator”. Unele sunt pur și simplu „născociri spontane” (ca flora) și ulterior sunt folosite în contextul războiului informațional. Este mult mai eficient să ai (zeci de) mii de „troli” care își fac sute de conturi false pe rețelele de socializare și care îți pot promova mult mai bine interesele.
Când președinte era Bush, democrații propagau teoriile conspirației. Au înaintat teorii despre atacurile de pe 11 septembrie, războiul pentru petrol, Halliburton, Blackwater și altele. Când Obama a devenit președinte, aceste teorii și-au pierdut din avânt. Apoi conspirațiile predominante au venit de la republicani, despre Obama care și-a falsificat certificatul de naștere, că a ucis copiii de la Sandy Hook și altele. Acum că Trump e președinte, iar apar teorii ale conspirației popularizate de către democrați și se axează pe legăturile cu Rusia.
2. De ce se propagă dezinformările?
Și dacă sunt minciuni de ce prind așa de de bine? Până la urmă fiecare are un creier pe care îl poate folosi! Ei, aici problema trebuie împărțită în două: dezinformările nu sunt în totalitate minciuni. Rețeta succesului este tocmai amestecul între multe adevăruri și câteva minciuni. Veți observa că în general adevărurile sunt evidente iar minciunile sunt cele din domenii mai greu de explorat și de verificat de omul de rând. Minciunile strecurate sunt în general „dezvăluiri secrete” – iar pentru credibilitate se dau surse bine puse, cu acces la informații clasificate, dar cum era de așteptat… neverificabile.
Dar factorul cheie este cel emoțional. Minciunile aruncate în salata dezinformării sunt în acord cu unele tendințe și curente. Pe fundalul unor sentimente anticreștine aruncă Nero acuza asupra credincioșilor, și ohrana țaristă doar suflă în focul antisemit deja existent. După cum escrocheria se bazează pe lăcomie, tot așa dezinformarea se bazează în principal pe frică. Factorul emoțional devine astfel declanșatorul acceptării. Contează mai puțin că neadevărul e în dezacord cu realitatea și creează un conflict cu logica. El rezonează cu fundalul emoțional al individului și de aici și impulsul de a redistribui. Știrea falsă este agreată de individ nu pentru că se dovedește a fi importantă (în sensul de adevăr util) ci doar pentru că se pliază pe trăiri și sentimente pre-existente.
Apoi să nu trecem cu vederea și plăcerea, satisfacția curiozității răsplătite. E mai mult decât plăcerea de a ști că ești special și că înțelegi taine, este împlinirea trăirii unei revelații! Nu v-ați întrebat niciodată de ce nu se scriu scenarii de film cu toate cazurile neelucidate de către poliție? Intuiți bine! Ar lipsi acel factor revelator. Tocmai pe asta mizează dezinformarea: să te facă să trăiești acel „uau” falsificat!
Remarcați faptul că din perspectivă biblică, diavolul, numit de Hristos „tatăl minciunii” (Ioan 8:44) ori „șarpele cel vechi” (vezi Apocalipsa 12:9 ca aluzie la Geneza 3:1-7) este primul care apelează la tehnica diseminării „știrilor false” și aruncă în discuția cu Eva o „teorie a conspirației”.
3. Ce este teoria conspirației?
Istoria e plină de relatări ale conspirațiilor. Nu e nevoie să argumentăm aici. Brutus a rămas până astăzi un sinonim al uneltirii. Doar că una e o conspirație și alta e o teorie a conspirației. Numită impropriu teorie, ea este mai de grabă o ipoteză neverificată, avansată cu scopul de a comunica o informație drept veridică (demnă de crezare) și autentică (conformă cu realitatea), demascând un plan care ar ascunde presupusul adevăr. Așanumita teorie a conspirației nu se bazează pe dovezi sau probe ci doar pe indicii. Aceste indicii sunt în mare parte speculative și depind foarte mult de modul de interpretare.
Publicul a dezvoltat o apetență sporită față de senzațional, ceea ce ar explica și gradul ridicat de receptivitate la așa-numitele teorii ale conspirației care oferă sentimentul (fals al) descoperirii unor adevăruri ascunse. Pe de altă parte, astfel de teorii sunt populare pentru că ele dau posibilitatea de a ridica la rang de adevăr un scenariu imaginar care în principiu este cu mult mai atractiv decât realitatea.
În ciuda faptului că astfel de teorii nu pot fi probate cu dovezi neechivoce, ele continuă să apară și în același timp să aibă susținători, fiind destul de populare deoarece (în general) oferă răspunsuri simple, ușor de înțeles, pentru situații complexe. Din acest motiv, teoriile conspirației rămân până la urmă o formă sofisticată de ignoranță.
Nu sunt neapărat dovezile cele care îi fac pe oameni să creadă în teoriile conspirației, ci modul lor părtinitor de a le interpreta. Joseph E. Uscinski, cercetător în științe politice autorul cărții „American Conspiracy Theories” (Oxford, 2014)
Da, educația are un anumit rol în a reduce această atracție față de conspirație. De exemplu studiile arată că 42% dintre cei care au terminat doar liceul credeau în teoriile conspirative, în timp ce procentul adepților cu studii superioare scădea la 23%. Cu toate acestea, procentul rămâne destul de ridicat pentru că atracția este predeterminată emoțional și nu rațional.
Dar logica nu va reuși să demonteze aceste scenarii și teorii. Pentru că predispoziția emoțională a propriei personalități este cea care naște o convingere interioară. Acestă convingere nu e bazată pe dovezi obiective ci pe experiențe subiective. După cum explicațiile logice nu pot liniști o persoană suferindă de o anume fobie, tot așa, argumentele nu vor liniști pe panicarzii conspiranoizi. Dramele unui schizofrenic care se simte mereu urmărit sunt cât se poate de reale când luăm ca referință propriile lui trăiri, dar irelevante când discutăm de fapte și dovezi, când luăm în atenție lumea obiectivă. Nu vreau să spun că adepții diverselor teorii au (toți) probleme psihice ci doar ilustrez faptul că trăirile interioare și experiențele subiective predetermină răspunsul pe care ulterior îl formulăm în secvențe raționale.
4. În loc de concluzie
Înainte de câteva întrebări care v-ar putea stimula în construirea unei concluzii aș vrea să mă întorc la Hercule, eroul mitologic. Știți cum a reușit să învingă el Hidra cea hidoasă? Nu cu brațul ci cu capul! Și dealtfel nu e meritul lui ci al istețului și nelipsitului prieten Iolau. El este cel care se gândește la soluția salvatoare: pregătește un foc mare și în vreme ce Hercule tăia câte un cap, imediat acesta cauteriza rana și astfel împiedica apariția celor două capete. Și pe măsură ce lăsa Hidra fără capete, aceasta devenea tot mai slabă și în final căzu răpusă.
Verificați sursa informației:
– Se confirmă veridicitatea celor afirmate?
– Cine zice?
– De ce o face? Are o agendă declarată?
Analizați conținutul informației:
– Avem date reinterpretate tendențios, scoase din context ori se prezintă aspecte greu verificabile?
– Se observă o lipsă de coeziune internă?
– Intră în conflict cu bunul simț și realitatea comun acceptată?
– Cu ce mă ajută? Veți observa că mare parte din „dezvăluirile șocante” nu au nici o relevanță concretă ci doar alimentează „paranoia socială”.
Rămâi de partea adevărului:
– Nu redistribui dacă nu ești sigur, cu atât mai mult dacă observi că informațiile sunt tendențioase ori eronate.
– Oferă o reacție de dezaprobare celor care sunt parte din lanțul vicios al dezinformării.
– Oferă surse de informare credibile și sănătoase ca alternativă la neadevăruri și speculații.
Ca fapt divers
Vă ofer ca material de „practică” această înregistrare audio care circula pe 31 decembrie 2020. Ce aspecte vă atrag atenția? De la o primă audiție observăm că are ingredientele unei știri false. Le puteți identifica? Chiar dacă mesajul este ambalat într-un limbaj „pocăit”, nu e decât o minciună grosolană! Vaccinarea la Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni” începea pe 6 ianuarie 2021!
Între 1918 și 1920, „gripa spaniolă” a răpus între 25 și 50 de milioane de vieți, mai multe decât prima conflagrație mondială. Dat fiind că originea bolii nu a putut fi cercetată decât abia în anii ’30, mulți contemporani au catalogat boala drept „otravă germană” – o armă artificială creată de Wehrmacht.
Începând din 1983, serviciul secret sovietic KGB a răspândit zvonuri conform cărora Statele Unite ar fi dezvoltat SIDA ca armă biologică la Fort Detrick. Americanii ar fi testat-o pe prizonieri, minorități și homosexuali.
În 2020, COVID-19 este prezentată de mulți ca o epidemie generată de un virus chinezesc fabricat. Președintele american e convins de acest fapt, chiar dacă cercetătorii și serviciile secrete spun că dovezile nu indică așa ceva.
Dacă vaccinurile sunt create pentru a reduce populația, atunci trebuie să recunoaștem că este cea mai ineficientă metodă. Ar muri mai mulți dacă mișcarea anti-vaccin ar fi lăsată să prolifereze.
Dacă elitele care trag sforile lumii s-au îmbogățit de pe urma societății de consum, de ce ar avea planuri de a reduce populația? Ar trebui să fie cât mai mulți, pentru un consum cât mai mare!
Lectură suplimentară
A TE VACCINA SAU NU? ACEASTA ESTE ÎNTREBAREA
De ce cred oamenii în teorii ale conspirației
De ce cred oamenii în conspirații și cum să le schimbi opinia
Ce ai mai putea citi: