CHEMAREA ÎNTUNERICULUI

La jumătatea lunii octombrie (a. c) în Florida, SUA, mai multe biserici au protestat public faţă de evenimentele desfăşurate în parcul din Tampa care se doreau a fi în acord cu atmosfera de Halloween. În acest sens, s-a trimis o scrisoare către autorităţi prin care se denunţa modul în care brutalitatea criminală şi răzbunarea sunt puse în lumină prin intermediul unor spectacole teatrale. Unul dintre liderii bisericiceşti, citat de charismamag.com a afirmat că „din punct de vedere al divertismentului m-aş fi aşteptat ca oricine, să văd de Halloween, case bântuite, (…) indivizi care să sară către mine ca să mă sperie. Dar întreaga piesă jucată nu era decât despre crimă şi tortură.” Piesa cu pricina este construită în jurul răzbunării unei femei împotriva iubitului care a trădat-o. Aceasta îl torturează, şi în final îl ucide.

În contextul economiei globale, Halloween-ul american a fost exportat, în anii recenţi, în Europa, America de Sud şi Asia. Chiar şi în Marea Britanie, ţara de origine a sărbătorii, Halloween-ul a (re)intrat pe filieră americană. Se estimează că la nivel mondial, peste 100 de ţări au preluat această sărbătoare. În luna octombrie, articolele specifice inundă piața: dovleci ciopliţi cu grimase sinistre, pânze de păianjen, schelete şi măşti hidoase etc. Isonul e susţinut de diverse localuri care organizează petreceri „înfricoşătoare”.

Cu ocazia acestei sărbători (îndeobşte în America), copiii se costumează în vrăjitori, mumii, strigoi sau alte personaje fantastico-înfricoşătoare. Grupurile de copii colindă pe la case întreabând „trick or treat?” adică păcăleală sau daruri, care este un fel de amenințare că dacă nu li se dau dulciuri, persoanei colindate i se va juca o farsă (înfricoşătoare?!). Haloween nu este o sărbătoare recunoscută de nici o biserică (creştină), în schimb, diverse asociaţii culturale sau autorităţi locale folosesc prilejul pentru organizarea de evenimente mai mult sau mai puţin tenebroase. În diverse zone ale globului, Halloween-ul este serbat prin parade și carnavaluri în care distracţia şi veselia convieţuiesc cu macabrul.

Halloween-ul pare să se fi naturalizat și în spaţiul românesc, deși unii încă resping tradiția pentru că este de import, iar alţii o fac din raţiuni de ordin religios. Tinerii sunt primii care adoptă noile tendinţe şi îmbracă costumele de vampiri, vârcolaci, vrăjitori, zombi şi alţi monştri imaginari, sărbătoarea fiind, până la urmă, o nouă ocazie de distracţie. Fie că este întreținută de lejeritatea specifică vârstei tinere, de vânătoarea senzaţiilor tari, de nonconformism sau de dorinţa de a şoca, sărbătoarea de Haloween ilustrează atracţia specială a oamenilor faţă de rău, bizar şi inexplicabil. Lucrurile rupte parcă dintr-un coşmar de noapte devin fascinante precum o vrajă.

Rădăcinile antice ale Halloween-ului

Halloween-ul este o „sărbătoare de import”. Americanii au preluat-o de la coloniştii irlandezi şi scoţieni. În almanahurile americane din secolul al XVIII-lea, data de 31 octombrie nu era nicidecum marcată într-un mod aparte. Unele dintre ele (chiar dacă sunt de tradiţie protestantă) aminteau de sărbătoarea catolică din 1 noiembrie (Ziua tuturor sfinţilor) [1], dar nu spuneau nimic despre Halloween. Însă, în contextul masivelor migrări de irlandezi şi scoţieni, în secolul al XIX-lea, Halloween-ul şi-a facut loc în societatea americană, mai întâi ca o sărbătoare cu specific etnic, preluată treptat şi de alte grupuri socio-etnice.

În căutarea originii sale, Halloween-ul a fost asociat cu vechea sărbătoare celtică Samhain. Conexiunea dintre cele două a fost popularizată de Sir James Frazer pe la sfârşitul secolului al XIX-lea. El susţinea că celţii antici credeau că în noaptea de 31 octombrie (care marca anul nou celtic) sufletele morţilor revin la casele celor dragi. Teoria a devenit treptat foarte populară.

Celţii aveau, într-adevăr, o sărbătoare numită Samhain, dar aceasta nu le era dedicată morţilor, fiind mai degrabă un festival agrar – un fel de „ziua recoltei”, în stil precreştin. Cu siguranţă existau şi ritualuri dedicate morţilor, din moment ce în religiile antice necreştine aproape orice sărbătoare devenea şi un prilej de pomenire a morţilor. Aflată între echinocţiul de toamnă şi solstiţiul de iarnă, sărbătoarea Samhain marca trecerea între vară şi iarnă, între lumină şi întuneric. Luna noiembrie era considerată de nordici drept „luna neagră”, pentru simplul fapt că noaptea era mult mai lungă decât ziua. Asocierea cu întunericul şi, implicit, cu tărâmul celor morți era inevitabilă. De altfel, în tot folclorul european şi, mai ales în cel nordic, iarna este văzută ca un anotimp în care „natura e adormită, vara se duce în lumea subterană, iar pământul rămâne pustiu şi rece.” [2]

Conturarea profilului actual al sărbătorii a fost favorizată și de mentalitatea specifică religiozităţii precreştine conform căreia, de sărbători, „ordinea normală a universului este suspendată.” [3] În consecinţă, se considera că lumea materială se intersectează cu aceea a spiritelor. Se pare că astfel de concepţii au supravieţuit şi în cazul sărbătorii moderne a Halloween-ului, deoarece se crede că 31 octombrie e un timp prielnic pentru manifestarea forţelor întunericului.

Chiar dacă azi Halloween e tratat ca o sărbătoare separată, acum câteva secole el era privit doar ca ajunul Zilei tuturor sfinţilor din calendarul catolic. Etimologia cuvântului este o mărturie a acestui proces sincretic, deoarece forma modernă de Halloween apare în engleza (scoţiană) a secolului al XVI-lea, fiind o prescurtare de la „All-Hallows-Even” (Seara tuturor sufletelor) adică tocmai ajunul zilei de 1 noiembrie. De notat că ziua următoare (2 noiembrie) este o ocazie de pomenire a sufletelor celor morţi, în tările catolice vorbitoare de spanilolă (în special în America Latină), ziua fiind cunoscută în mod explicit ca Día de los Muertos adică Ziua Morţilor. Aşadar, Halloween-ul pare mai degrabă o sărbătoare creştină denaturată, grefată pe fundalul unor credinţe şi practici precreştine asimilate mai mult sau mai puţin de către Biserică dar reminiscente la nivelul conştiinţei populare.

1. Începând cu papa Grigore al VIII-lea (731-741), celebrarea sărbătorii Tuturor Sfinţilor s-a făcut, în cadrul Bisericii Catolice, pe data de 1 noiembrie.

2. Jeffrey Gantz, Early Irish Myths and Sagas, Penguin, Harmondsworth, 1981, p. 39

3. Proinsias Mac Cana, Celtic Mythology, Hamlyn, Feltham, 1970, p. 127

Chemarea enigmatică a întunericului

Odată cu dezvoltarea posibilităților tehnice, promovarea a ceea ce este înfricoşător şi macabru a devenit o adevărată artă, genul fiind asociat în mod deosebit cu sărbătoarea Halloween. Spre exemplu, începând cu anii ’70 ai secolului trecut, genul horror a devenit standard pentru posturile TV în decursul serii şi nopţii de 31 octombrie. Halloween-ul nu a rămas însă o simplă ocazie în care se difuzează filme de groază, cu scenarii sinistre ci în mod revers el însuşi devine subiect de film tocmai datorită asocierii care se face la nivel popular între Halloween şi zona crepusculară, supranatural sau moarte.

Create ca o prelungire a atmosferei din filmele horror, „tunelele groazei” sau „casele bântuite” sunt o altă metodă de distracţie contemporană. Folosind tehnologii de ultimă oră se pot crea efecte speciale care au roul de a înfricoşa publicul dornic de senzaţii tari, fiind preferate filmului, deoarece aceste forme de distracţie oferă un gr
ad sporit de interactivitate. Ca parte a industriei de divertisment şi regăsite adesea în cadrul parcurilor de distracţii, „tunelele groaze” sunt prezentate publicului ca mijloc de a petrece timpul liber pentru întreaga familie, mulţi antreprenori din domeniu folosind din plin ca mijloc publicitar tocmai sărbătoarea de Halloween ceea ce face ca, de sezon, încazările în domeniu să depăşească 1 milion de $.

Se presupune că fiinţa umană, fuge instinctiv de durere şi de suferinţă, căutând plăcerea şi împlinirea. Cum se poate însă concilia însă această prezumţie cu preocuparea faţă de morbid şi macabru în contextul „distracţiilor horror”? Până de curând, teoria favorită pentru explicarea fenomenului era aceea a „tensionării-detensionării”: trăirile intense sunt urmate de starea euforică de la final, când privitorul răsuflă uşurat. Unele studii recente1 propun însă o altă abordare. Se susţine că persoanele care iubesc filmele de groază, spre exemplu, trăiesc un grad sporit de împlinire tocmai atunci când resimt teama sau, altfel spus, privitorii sunt fericiţi când sunt nefericiţi. Asta înseamnă că indivizii pot experimenta în acelaşi timp atât emoţii pozitive cât şi negative. Conform cercetărilor reiese că bucuria nu apare ca urmare a încetării potenţialei amenţări ci tocmai datorită acesteia. Asa se face că participanţii la studiu au putut declara în mod paradoxal că „cele mai plăcute momente au fost cele mai înfricoşătoare”.

În cadrul unor prelegeri susţinute la Texas Tech University, Rob Weiner [2], specialist în istoria filmului de groază atrăgea atenţia că prin consumul de materiale horror sensibilitatea individului faţă de acestea scade. Dar fenomenul care atrage atenţia este că prin expunerea la scene înfricoşătoare se produce o schimbare în strunctura de bază a psihologiei fiinţei umane, patologicul devenind acceptabil, apoi în cele din urmă o sursă de plăcere.

Oricât ar părea de nesemnificativ, trebuie spus că domeniul groazei are şi el partea lui „luminoasă” deoarece ne ajută să înţelegem tainele fiinţei umane, întrucât exploatează teama audienţei, dorinţele ascunse şi anxietăţile colective. În termenii psihiatriei freudiene, monştrii (grotescul şi monstruosul la modul general) sunt o proiecţie a coşmarurilor colective. Până la urmă, domeniul horror, în mod inevitabil, descoperă marile temeri ale umanităţii [3], între care moartea ocupă un loc central. În aceeaşi ordine de idei, expunerea la scene horror dă pe de o parte posibilitatea privitorului de a se confrunta cu propriile temeri şi în acelaşi timp, de a le înfrânge (în mod virtual) tocmai prin actul vizionării.


    Halloween-ul ca stil de viaţă

    În primăvara acestui an, oraşul german Leipzig a găzduit cea de-a XIX-a ediţie a Wave Gotik Treffen (WGT), considerat cel mai mare eveniment gotic mondial. Conform unei tradiţii statornicite din 1992, aproximativ 25.000 de adepţi ai stilului gotic, din toată Europa, s-au adunat în Leipzig pentru un festival de trei zile (22-24 mai). Acoperiți insistent de machiaj, piercing-uri şi ornamente strălucitoare, participanţii şi-au etalat vestimentaţiile excentrice pe străzile oraşului, transformându-l în tărâmul unei fantezii tenebroase.

    Denumirea acestui curent provine de la goţi – un puternic trib est-germanic, din secolul al V-lea d.Ch., care a jucat un rol important în căderea Imperiului Roman de Apus. În secolul al XV-lea, la începuturile Renaşterii, termenul „got(ic)” a început să fie folosit cu sens peiorativ, fiind echivalat cu noţiunea de „barbar”, graţie reprezentărilor artistice ale vremii, care înfăţişau atacarea Romei de triburile gotice.

    Folosit iniţial ca peiorativ, termenul a ajuns să fie aplicat şi noii arhitecturi medievale care se îndepărta din ce în ce mai mult de standardele clasice romane. Se pare că termenul a fost brevetat de Giorgio Vasari (1511-1574), pictor, scriitor, istoric şi arhitect italian care, în jurul anului 1530, descria genul de artă identificată ulterior ca gotică, drept „monstruoasă şi barbară”.

    Atmosfera întunecată, specifică Evului Mediu şi asociată cu misterul, a inspirat ulterior ficţiunea de tip gotic a sfârşitului de secol XVIII şi începutului secolului al XIX-lea, în care se combină groaza cu romantismul şi teroarea cu dragostea pasională. În această perioadă a apărut şi celebra poveste „Dracula”.

    Prin anii ’80 ai secolului trecut, s-a conturat curentul (neo-)gotic, un curent contracultural asociat iniţial mișcării punk. Actualmente, atracţia faţă de întunecat şi macabru este o tendinţă dominantă, multe genuri muzicale contemporane (heavy-metal, hard-rock, industrial şi altele), preluând imagistica unui suprarealism întunecat. Pe lângă preferinţa pentru muzică tenebroasă, dură, metalică, estetica neo-gotică a condus, de asemenea, la apariţia unui stil vestimentar specific, inspirat din moda victoriană şi având ca atribute distinctive culoarea neagră şi machiajele întunecate, cu aluzii la creaturi fantastice. Ţinuta neo-gotică este o expresie fidelă a stării de spirit a posesorului, imprimându-i o alură oarecum sinistră.



Între întuneric şi lumină

În timp ce atitudinea populară faţă de zona tenebroasă este destul de relaxată, totul fiind prezentat doar ca o simplă distracţie fără implicaţii spirituale, abordarea creștină atrage atenţia asupra pericolelor, multe din aşa numitele distracţii fiind catalogate ca o introducere în ocultism sau spiritism.

Conform unor date oferite de Grace Ketterman [4], expunerea copiilor la scene înfricoşătoare are consecinţe grave în dezvoltarea emoţională, viaţa afectivă a copilului fiind copleşită de spectrul coşmarului. Mai mult decât atât, în viziunea aceleaşi cercetătoare, ca un rezultat adiacent al fricii, copii şi preadolescenţii vor manifesta un interes sporit pentru paranormal şi practicile oculte.

Indiferent de cultură, indivizii resimt o teamă instinctivă în faţa întunericului care este asociat cu pericolele ascunse. Dar se pare că tocmai acest necunoscut este şi cel care generează fascinaţie – este ştiut faptul că fiinţa umană este atrasă de mistere. Această fascinaţie este sporită şi mai mult deoarece domeniul întunecat al paranormalului ocult are în el promisiunea descoperirii aspectelor ascunse ale lumii şi ale vieţii, oferind în acelaşi timp şansa transformării banalului obişnuit în extraordinar şi palpitant. Această experienţă poate fi trăită fie prin vizionarea unui film horror care te introduce într-o lume populată cu strigoi sau monştrii fantastici dar şi prin apelarea la practici spiritiste de invocare a duhurilor sau a forţelor întunericului.

Acest interes pentru zona crepusculară, perceput adesea ca o formă de distracţie poartă cu el şi conotaţii religioase care nu pot fi trecute cu vederea. Această fascinaţie pentru zona întunecată este imaginea în oglindă a celei faţă de sacru (mysterium tremendum et fascinosum în cuvintele lui Rudolf Otto) şi ne obligă să privim omul dintr-o perspectivă teologică
, nu doar ca înger ci şi ca demon, nu doar ca fiu luminii ci şi al întunericului cu o permanentă căutare către înalt şi divin, secundată fără îndoială de fascinaţia pentru domeniul tenebrelor şi degradării. Realitatea prezentă reconfirmă încă o dată învăţătură străveche a Bibliei care prezintă omul ca pe o fiinţă care trebuie să aleagă mereu între lumină şi întuneric, între bine şi rău.

Din 1990, Trinity Christian School din Cedar Hill, Texas, a organizat cu ocazia Halloween-ului un eveniment numit sugestiv „Casa Iadului”. Evenimentul este adresat special tinerilor care pot vedea „pe viu” efectele unui stil de viaţă păcătos: dependenţa de droguri, alcoolismul, sexul ilicit, violenţa domestică etc. În acord cu atmosfera de Halloween, prin intermediul unei drame, audienţa este „speriată” de relele asociate unui stil de viaţă imoral. Conform filmului documentar Hell House (Cantina Pictures/Mixed Greens, 2001), 75.000 de persoane au vizitat „Casa Iadului”, iar 15.000 dintre acestea au ales să devină creştini.

Unele biserici1 organizează slujbe religioase, altele propun nopţi de rugăciune sau celebrează „noaptea” recoltei tocmai pentru a contracara popularitatea sărbătorii de Halloween. O biserică din SUA a propus poate cel mai creativ mod de a contra-sărbători Halloween-ul: toţi cei dornici să participe se costumează în personaje cu caracteristici pozitive (de la personaje biblice până la eroi contemporani), oferindu-le trecătorilor ocazia de a afla povestea personajelor respective. Prin astfel de programe, bisericile creştine îndreaptă atenţia publicului de la fiinţele fantastice asociate forţelor diabolice spre lucruri, evenimente şi realităţi spirituale. 

Chiar dacă reacţia creştină faţă de Halloween poate să difere de la o confesiune la alta, în general, datorită conotaţiilor pe care le are sărbătoarea și a referințelor directe către domeniul spiritelor necurate ori a vrăjitoriei alături de promovarea unei atmosfere de frivolitate Halloween-ul va continua să fie privit cu reticență de către creștinii practicanți.

1. Nicholas Rogers, Halloween – From Pagan Ritual to Party Night, Oxford University Press, 2002, p. 161-163

NOTE FINALE:

1. Eduardo B. Andrade şi Joel B. Cohen, „On the Consumption of Negative Feelings”, Journal of Consumer Research, august 2007

2. Belinda Goldsmith, „Haunted attractions become a screaming hot industry”, Reuters, 14 octombrie 2009

3. Clive Barker, „On Horror and Subversion”, Gothic Horror, St. Martin’s, New York, 1998, p. 99-101

4. Grace H. Ketterman, You and Your Child’s Problems: How to Understand and Solve Them, Fleming H. Revell Company, 1983

Ce ai mai putea citi:

  • ENIGMA CALENDARULUI   Decizia Sinodului Bisericii Ortodoxe Române de a modifica ordinea zilelor săptămânii din calendar a generat comentarii şi dispute cu privire la motivul schimbării. Până la […]
  • O SCRISOARE PIERDUTĂ O scrisoare a fizicianului Albert Einstein, în care acesta definea Biblia ca fiind "o colecţie de legende" s-a vândut pe 15 mai la o licitatie din Marea Britanie cu 170.000 lire sterline […]
  • SE POATE ŞI MAI CALD DECÂT ACUM…. În concepţia populară Iadul este materializarea răului absolut, întruchiparea a tot ce grotesc, diabolic şi dezgustător; este locul şi starea despărţirii de Dumnezeu. Aici nu se mai poate […]
  • CODEX SINAITICUS Cea mai veche Biblie creştină, "Codex Sinaiticus", a fost fotocopiată şi va putea fi accesată gratuit online. Din iunie 2005, o echipă de experţi s-au unit într-un proiect ce s-a […]
  • MITURI PAPAL-MEDIEVALE DE ADORMIT CREDULII Alegerea noului papă a devenit subiect de speculaţii pentru subcultura conspiranoidă. Pe scurt, Francisc este prezentat ca mult profetizatul ultim papă, în timpul căruia va avea loc […]

Postat în Istorie, Semnele Timpului
One comment on “CHEMAREA ÎNTUNERICULUI
  1. paurras spune:

    Culmea e ca am primit un „calduros” happy halloween pe FB de la o persoană religioasă „practicantă”… Americanii astia … ca bine mai stiu sa faca marketing :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Completează cuvântul care lipseşte. Foloseşte diacritice (şţăâî).

Cine se scoală de dimineaţă departe ....