CONCEPŢII DESPRE LUME ŞI VIAŢĂ

Se spune că un grup de studenţi doreau să facă o cercetare despre relaţia dintre ignoranţă şi indiferenţă. În cadrul chestionarului era o întrebare care suna în felul următor: „Care din cele două credeţi că este mai gravă? Ignoranţa sau indiferenţa?” Majoritatea au răspuns într-un mod simplu: „Nu ştiu şi nici nu mă interesează!”

Pentru unii, subiecte precum univers şi viaţă, ori discuţii despre originea şi destinul fiinţei umane sunt incitante şi se simt atraşi precum fluturii de noapte de lumina lămpii. Alţii în schimb sunt preocupaţi de ceea ce se vede „aici şi acum”, fără prea multă vorbărie: „ce-i în mână nu-i minciună”. Dar ne-am înşela dacă am spune că doar cei meditativi au o „filosofie de viaţă”. Asta pentru că şi abordarea de genul „gata cu atâta filosofie” e până la urmă un mod aparte de a vedea lumea şi viaţa, fiind ea însăşi o filosofie de viaţă. Fiecare dintre noi, fie că suntem mai predispuşi spre meditaţie sau dimpotrivă firi cu mult mai practice avem o concepţie despre lume şi viaţă (cosmoviziune). Ea poate să fie un sistem complex de idei şi credinţe sau dimpotrivă, unul redus la mimim. Iar faptul că unii nu pot să articuleze în mod coerent ceea ce „cred” asta nu înseamnă că nu au un crez.

În mare parte concepţiile pe care le avem sunt o „moştenire de familie”. Omul ca fiinţă socială se naşte în cadrul unui grup cu care interacţionează fiind fără îndoială înfluenţat de mediu. După cum societatea în care trăim ne oferă o limbă ca mijloc de comunicare tot astfel preluăm şi modele de gândire, ba chiar de percepere a lumii înconjurătoare.  Cu toate acestea, ca indivizi autonomi putem să ne alegem şi să ne construim propria cosmoviziune. Cum facem aşa  ceva vom vedea în cele ce urmează.

Participam la o înmormântare şi acolo, lângă proaspătul mormânt s-a iscat o discuţie spontană despre viaţă, moarte şi destinul uman. Unii vedeau omul ca un animal raţional cu o viaţă care apare de nicăieri si se pierde în neant. O doamnă în schimb, susţinea că omul este un suflet întrupat ce caută desăvârşirea prin repetate încarnări. Interesat de motivaţia pentru care doamna susţinea reîncarnarea am descoperit un lucru la care mă aşteptam: „Nu pot aduce dovezi de netăgăduit în favoare reîncarnării dar în aşa ceva am decis eu să cred. Îmi place să cred că moartea nu este decât o trecere către o altă formă de existenţă.” Doamna de la înmormântare nu este o excepţie: cu toţii căutăm o concepţie de viaţă care să ne ofere confort interior. Vrem să înţelegem lumea în care trăim pentru că aşa ne-am putea înţelege mai bine originea şi destinul. Căutăm împlinirea şi dorim să descoperim fericirea.

Dar vedeţi, pebtru a le accepta, concepţiile despre viaţă trebuie să fie în mod categoric consistente – să aibă o logică internă pe care să o respecte. Veţi observa că din premisa iniţială (care funcţionează adesea ca o axiomă) vor deriva în mod automat toate celelalte părţi componente. Deci elementele dintr-un sistem trebuie să fie coerente şi consecvente cu ele însele.

Iată o paralelă între două sisteme coerente la nivel intern dar diametral opuse la nivel de premisă iniţială:

 

Teismul supra-naturalist

Ateismul naturalist

Realitatea supremă este Dumnezeu cel infinit, personal, transcendent, imanent, omniscient, suveran şi bun Materia are existenţă eternă şi realitatea e de natură fizico-chimică.
Dumnezeu a creat cosmosul (din nimic) pentru a funcţiona ca o uniformitate a cauzelor şi efectelor într-un sistem deschis. Cosmosul există ca o uniformitate a cauzelor şi efectelor într-un sistem închis.
Fiiinţele umane sunt create după chipul lui Dumnezeu şi prin urmare posedă personalitate, transcendenţă de sine, inteligenţă, moralitate, sociabilitate şi creativitate. Fiinţele umane sunt nişte maşinării complexe: personalitatea e o combinaţie de procese (bio-chimice) pe care nu le înţelegem pe deplin.
Fiinţele umane pot să cunoască atât lumea din jur cât şi pe Dumnezeu, deoarece Dumnezeu a pus acea capacitate şi deoarece el are rol activ în comunicarea cu ele. Revelaţia divină este o sursă de cunoaştere alături de demersul raţional. Universul în complexitatea lui poate fi studiat şi legităţile pot fi înţelese de raţiunea umană.
Fiinţele umane au fost create bune, dar prin cădere chipul lui Dumnezeu a fost desfigurat dar nu atât de distrus încât să nu poată fi restaurat prin lucrarea de răscumpărare (mântuire). Fiinţele umane nu sunt nici bune şi nici rele. Totul depinde de context.
Există şansa unei vieţi eterne. Moartea nu este sfârşitul. Va exista o înviere. Moartea este dispariţia personalităţii / individualităţii.
Etica este transcendentă şi se bazează pe caracterul (caracteristicile) divine. Morala este un consens social.
Istoria este liniară, o succesiune de evenimente care duc la împlinirea scopului final al lui Dumnezeu. Istoria este un şir liniar de evenimente legate prin cauzalitate dar fără un scop final.

Un aspect demn de notat este acela că în conformitate cu legea noncontradicţiei nu se poate ca în acelaşi timp să fie adevărată atât propoziţia A cât şi negarea lui A. Nu poţi că crezi în acelaşi timp că Dumnezeu există (şi cele derivate din această afirmaţie) şi în acelaşi timp să susţii că nu există (şi cele derivate din această negaţie). Acesta este motivul pentru care la acest nivel avem „ori / ori” în detrimentul abordării de tip „şi / şi”.

Pe de altă parte, o concepţie adecvată despre existenţă, despre lume şi viaţă trebuie să fie conformă cu datele culese din realitatea imediată. În primul rând, nu se poate nega ceea ce este evident şi nu se poate afirma ceea ce nu este evident. (Atenție, lipsa dovezii nu înseamnă şi dovada lipsei!) Eu aş putea să ader la un sistem de gândire care neagă durerea (şi trebuie să recunosc că elementele interne sistemului sunt destul de coerente) dar realitatea imediată (durerea de gât) nu mă lasă.

Pe de altă parte, o concepţie despre lume şi viaţă trebuie să fie adecvată adică să răspundă la întrebătile la care se pretinde că vrea să răspundă. Uneori ajungem să trăim într-o confuzie totală deoarece în locul afirmării preferăm negarea. Dar acest demers nu ne va duce nicăieri, după cum stăpânirea exclusivă a tehnicilor de demolare nu ne va aduce niciodată un oraş mai bun. Afirmarea va cere de fiecare dată negarea, iar negarea va cere existenţa implicită a afirmării.

Că o o concepţie nihilistă este inconsistentă este uşor de remarcat. La un curs de filosofie, un student în cadrul unui eseu nega întreaga realitate inclusiv propria existenţă. La finalul eseului profesorul nu a scris cu roşu decât o întrebare: Şi cine a scris toate acestea?

Prin faptul că este coerentă, conformă cu provocările realităţii şi adecvată, concepţia despre lume şi viaţă ajunge să fie pentru individ plină de semnificaţie – deci satisfăcătoare. De ce oamenii ajung să-şi schimbe concepţiile cu privire la viaţă? De ce ateii ajung să creadă în Dumnezeu şi credincioşii îşi pierd credinţa? Pentru că se ajunge la un punct în care din diverse motive, sistemul pe care individul şi l-a asumat devine nesatisfăcător la nivel personal. În acest context schimbarea este inevitabilă. Dealtfel este chiar imperativă.

În încheiere mai merită punctat un aspect: încercările de a construi un sistem sincretic nu vor reuşi să ofere rezultate plauzibile. Să mă întorc la exemplul celor 2 concepţii despre lume şi viaţă: fie accepţi poziţia naturalistă, fie îmbrăţişezi în totalitate „teismul tradiţional”. De ce? Pentru simplul motiv că premisele iniţiale celor 2 sisteme de gândire sunt pe aceeaşi direcţie dar în sensuri total diferite. Iar dacă acestea nu te „satisfac” atunci poţi alege monismul oriental, panteismul de tip new-age, hedonismul centrat pe cotidian ori solipsismul egocentric. Şi nu uita, chiar dacă vrei să nu alegi nimic, deja ai şi ales.

Ce ai mai putea citi:

  • SALVAT DE TEHNOLOGIE? Perspectiva unui viitor în care tehnologia să deţină controlul suprem pare să fie din ce în ce mai confirmată de noile aplicaţii ale descoperirilor ştiinţifice. Se speculează chiar faptul […]
  • LUMEA CUANTICĂ ŞI RELIGIA  În căutarea elementelor de bazăÎncă din perdioada Antichităţii, filosofii greci au fost preocupaţi de găsirea a cea ce ei numeau „esenţa” realităţii. Unul dintre conceptele cele mai […]
  • SEPARAŢIA DINTRE BISERICĂ ŞI STAT Franţa. La finalul anului 2003, o comisie formată la cererea preşedintelui şi condusă de Bernard Stasi, prezenta rezultatele unei investigaţii privitoare la modul în care se aplică […]
  • RELIGIA ATEILOR   De curând, în Sacramento, California, s-a desfăşurat o campanie de promovare a concepţiilor şi valorilor ateiste prin intermediul a 55 de panouri publicitare care afişau imagini […]
  • DE LA PRESIUNEA DE GRUP LA PRESIUNEA ASUPRA GRUPULUI Cunosc istoria unui amic (Cristi) care era implicat în politică. Era membru al PNŢCD. Numai că din discuţiile cu el îl observam cât de amărât era – din perspectiva lui, politica PNŢCD era […]

Postat în Secularism, Ştiinţă şi religie