NĂSCUT ALTFEL – NĂSCUT ŞI DIN NOU?

Poziţia faţă de homosexualitate poate să varieze în funcţie de religia în sine, zonă sau perioada istorică la care ne raportăm. Spre exemplu, în general, religiile abraamice (iudaism, creştinism şi islam) au o atitudine de condamnare faţă de actul homosexual (şi implicit faţă de homosexuali) dar nu regăsim aceeaşi atitudine şi în sânul unor religii orientale (precum hinduismul). Dar şi în cadrul unor religii în care atitudinea predominantă ar fi împotriva homosexualităţii se pot găsi şi curente alternative. Spre exemplu, chiar dacă iudaismul tradiţional ortodox este în mod categoric împotriva homosexualităţii, nu regăsim aceeaşi atitudine de condamnare şi în iudaismul reconstrucţionist. Chiar şi în sânul creştinismului sunt denominaţiuni (confesiuni) care consideră că reţinerea faţă de homosexualitate este condiţionată cultural.

Ce spun textele sacre?
Fără să fie nevoie de un prea mare efort interpretativ, se poate observă că textele biblice condamnă practicile sexuale. Dincolo de anumite pasaje narative în care homosexualitatea este pusă într-o lumină defavorabilă (vezi istoria Sodomei, Biblia, Geneza cap. 19), se pot identifica pasaje (legale) în care interdicţiile sunt cât se poate de directe şi de explicite. Un exemplu ar fi cel din Leviticul 18:22: „Să nu te culci cu un bărbat cum se culcă cineva cu o femeie. Este o urâciune.”
Nici Noul Testament creştin nu favorizează o astfel de practică. Într-o manieră condamnatoare, apostolul Pavel descrie practicile imorale ale păgânilor înstrăinaţi de Dumnezeu: „Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase; căci femeile lor au schimbat întrebuinţarea firească a lor în una care este împotriva firii; tot astfel, şi bărbaţii au părăsit întrebuinţarea firească a femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru alţii, au săvârşit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase şi au primit în ei înşişi plata cuvenită pentru rătăcirea lor.” (Romani 1:26-27). De remarcat că acelaşi apostol, include homosexualitatea în lista unor păcate sexuale (I Corinteni 6:9, I Timotei 1:10).
În islam, toate curentele de gândire dezaprobă homosexualitatea, şi chiar dacă în tradiţia islamică (hadith) se recunoaşte realitatea atracţiei homosexuale, se condamnă în mod categoric consumarea actului în sine. Coranul (vezi sura 7:80-84) reia istoria salvării lui Lot şi îşi asumă aceeaşi atitudine de condamnare faţă de practica homosexuală a „sodomiţilor”. De remarcat că arabii au denumit diversele tipuri de inversiune sexuală prin cuvântul lutiyya, derivat de la numele propriu Lot, punându-le în legătură cu păcatele locuitorilor Sodomei şi Gomorei.

Pe cei doi dintre voi [bărbaţi sau femei] care se împreună între ei pedepsiţi-i cu asprime. Dar dacă ei se căiesc şi se îndreaptă, atunci lăsaţi-i în pace, căci Allah rămâne Primitor al căinţei şi Îndurător. Coran, sura 4:16

Preconcepţii religioase învechite?
Curentele religioase progresiste, favorabile homosexualităţii consideră că pasajele invocate în vederea condamnării homosexualităţii sunt conjuncturale. Derrick Sherwin Bailey (1910–1984) a fost primul teolog creştin (anglican) care într-o lucrare (1) publicată în 1955 afirma că în Biblie, nu este condamnată practica homosexuală în sine ci totul derivă din asocierea nefavorabilă a acesteia cu închinarea idolatră. Argumentul cu greu poate să stea în picioare, deoarece incriminarea actului homosexual nu este limitată la manifestarea cultică ci în contextul apropiat din Leviticul 18 şi 20 este condamnată orice practică sexuală deviantă (nu doar homosexualitatea ci şi incestul sau zoofilia) fără a fi vorba de o conexiune directă sau indirectă cu practicile unui anume cult păgân. Dealtfel concluzia apostolului Pavel (vezi Romani 1) este clară: homosexualitatea este nenaturală fie că este comisă de către idolatri ori nu (2).
Un alt argument adus este cel al limitării culturale, deoarece se consideră că în contextul actual condamnarea homosexualităţii din perspectiva biblică nu este nicidecum relevantă, deoarece o astfel de prohibiţie reflectă mai degrabă o preconcepţie a vremii decât o poruncă divină explicită. Sunt date ca exemple o mulţime de practici şi mentalităţi la care societatea actuală a renunţat dar care în contextul unei societăţi de tip religios arhaic ele erau norma: sclavia, poligamia ori subjugarea femeii. În această listă este inclusă şi „prejudecata” faţă de homosexualitate. Problema cu un astfel de tip de argumentaţie este una mai profundă şi vizează maniera în care este perceput textul sacru. În context secular, Biblia este tratată ca un produs cultural iar în mediul religios cu orientări liberale o astfel de viziune deschide perspectiva relativizării autorităţii textului perceput până acum ca fiind „infailibil”. Pe de altă parte, aceasta e mai degrabă o problemă logică (şi nu teologică) deoarece scriitorii biblici, oricât de limitaţi cultural ar fi fost, ei niciodată nu au poruncit sclavia, poligamia ori subjugarea femeii dar în mai multe ocazii au condamnat practica homosexualităţii.
Un alt argument care transcende domeniul teologic dar se intersectează cu acesta este cel care ţine de natura activităţii homosexuale: se consideră că homosexualii nu pot fi condamnaţi deoarece acţiunile lor nu sunt o alegere ci rezultatul unei predeterminări biologice. În contextul unei astfel de argumentări, homosexualitatea nu este percepută ca păcat ci ca o caracteristică a personalităţii. Se spune că după cum o persoană nu se poate abţine să aparţină rasei negre sau asiatice sau să aparţină sexului feminin ori masculin, tot în acelaşi fel un homosexual nu-şi poate nega identitatea.
Primul studiu „semnificativ” publicat, care a îndreptat atenţia către o posibilă cauză a homosexualităţii a fost făcut de Simon LeVay, din cadrul Institutului Salk de Studii Biologice din San Diego, California. El a observat că sunt anumite diferenţe notabile între creierele homosexualilor şi cele ale heterosexualilor. În 1991, în urma unor studii realizate pe 41 de cadavre, el a descoperit că o zonă specifică a hipotalamusului (care coordonează activitatea sexuală) era în mod considerabil mai mică la la homosexuali în comparaţie cu heterosexualii. De aici el a tras concluzia că există o componentă fiziologică distinctă care ar controla comportamentul sexual al indivizilor.
Ulterior s-a revenit asupra „onestităţii” cu care s-au manipulat dovezile şi s-a ajuns la concluzia că diferenţierea la nivelul hipotalamusului nu poate fi reţinută ca relevantă. În primul rând pentru că există deosebiri notabile de la individ la individ (indiferent de orientarea sexuală) şi apoi în condiţiile studiului realizat s-au descoperit heterosexuali care aveau zona hipotalamică vizată chiar mai mică decât a unora dintre homosexuali. Cazul a fost închis fără să se mai revină asupra lui.
Problematica determinismului
O serie de studii (3) recente par a susţine că totul nu ar fi decât o problemă predeterminată biologic (gene, influenţe prenatale, influenţe hormonale). Miza discuţiilor are în vedere exonerarea individului cu un anume comportament (în condiţiile de faţă cel homosexual) de vreme ce totul nu este decât rezultatul unor factori care nu pot fi ţinuţi sub control.
Dar aici intervine în discuţie concepte deterministe. Determinismul este o orientare filozofică potrivit căreia orice eveniment este hotărât în mod cauzal de un lanţ neîntrerupt de evenimente anterioare. Principala consecinţă a unei filozofiei deterministe este că liberul arbitru (voinţa liberă) este o simplă iluzie. În acest sens sunt invocate situaţii în care comportamentul (uneori deviant) este generat de aspecte biologice. Cu toate acestea, o devianţă nu încetează a mai fi anomalie doar pentru că s-a identificat o cauză biologică precisă. Dimpotrivă, se poate ca studii din viitorul apropiat să ofere soluţii mult mai punctate la cazurile pe care astăzi le percepem ca fiind „un dat biologic”.

Pentru a ilustra condiţionarea biologică să luăm cazul (4) unui bărbat american de ani 40 care a început să dezvolte o atracţie sexuală neobişnuită, fiind preocupat de pornografia infantilă. În cele din urmă, bărbatul a fost gonit din casă după ce a început să-i facă avansuri fiicei sale vitrege. În urma diagnosticării ca pedofil a fost condamnat pentru molestarea unui minor (fiica vitregă), iar bărbatul a fost obligat să urmeze un program de reabilitare pentru dependenţe sexuale. În ciuda eforturilor, bărbatul nu s-a putut abţine de la a solicita favoruri sexuale personalului clinicii şi altor pacienţi, astfel că a fost externat forţat din clinică, în cele din urmă.
Cu o seară înainte să fie trimis la închisoare, bărbatul s-a prezentat la spital cu probleme de echilibru şi cu o puternică durere de cap. Examinarea neurologică a relevat o tumoare canceroasă în dreptul cortexului orbitofrontal. Această regiune a creierului joacă un rol important în reglementarea comportamentului social, lezarea sa putând duce la reducerea capacităţii de controlare a impulsurilor şi la dezvoltarea unui comportament antisocial. Interesant este faptul că după ce chirurgii au eliminat tumoarea, pacientul şi-a recăpătat echilibrul dar a reuşit să termine şi programul de reabilitare impus de judecător. Bărbatul a fost declarat vindecat după şapte luni, nemaifiind considerat un pericol pentru fiica sa vitregă, astfel că s-a putut întoarce acasă.

În contextul discuţiilor privitoare la orientarea sexuală merită să remarcăm faptul că Asociaţia Americană de Psihologie afirmă că „deşi multe cercetări au examinat posibilii factori culturali, genetici, hormonali şi sociali care ar fi putut influenţa orientarea sexuală, nu s-au descoperit dovezi care să îi determine pe oamenii de ştiinţă să concluzioneze că orientarea sexuală este determinată de vreun anumit factor. Mulţi cred că natura şi mediul de dezvoltare joacă roluri complexe; vasta majoritatea a persoanelor nu au senzaţia că îşi aleg orientarea sexuală”. (5)

 

Videcare sau schimbare?
Înainte de anul 1973 homosexualitatea apărea în DSM6 şi era considerată o afecţiune psihiatrică tratabilă. În anul 1973 a fost înlăturat conceptul de afecţiune sexuală pe motivul că nu îndeplinea cerinţele de „pericol şi neputinţă socială”, care defineau în mod normal o boală. Aceasta înseamnă că indivizii homosexuali nu sunt apţi pentru terapie – nu au de ce să mai fie „vindecaţi” de vreme ce starea lor nu mai este catalogată ca afecţiune. Pe de altă parte, prin faptul că homosexualitatea nu mai intră în categoria tulburărilor psihiatrice, înseamnă că individul este făcut pe deplin responsabil de actul său.
Un alt aspect care mai merită reţinut este faptul că această „declasificare” este făcută din perspectivă psihiatrică. Premiza de la care s-a plecat când s-a efectuat modificarea din 1973 cu privire la homosexualitate a fost aceea că activitatea sexuală nu are un scop intrinsec sau inerent. Se presupune că sexul este un impuls ce trebuie satisfăcut, iar obiectul respectivei satisfaceri nu are importanţă atât timp cât individul (fără a-i exclude pe cei din jur) nu este afectat grav de impulsurile sexuale. Cu alte cuvinte, dacă individul nu este tulburat sau afectat de ceea ce face şi nici dăunător semenilor atunci, pentru psihiatri, acesta este un comportament sănătos.
Cu toate acestea, în mediul creştin conservator se consideră că în continuare, homosexualii pot primi sprijin terapeutic, indiferent de factorii generatori. Asta pentru simplul motiv că homosexualitatea continuă să fie percepută ca o stare de anormalitate, cel puţin din perspectiva standardelor moralei tradiţionale.
Luând în calcul date din domeniul zoologic mai amplu (fără a exclude societatea umană) se poate spune în mod categoric că orientarea sexuală nu este fixă, ci variabilă. Este adevărat că o mulţime de studii pot confirma existenţa homosexualităţii ca act în domeniul animal, dar în acelaşi timp trebuie să se reafirme că nu se poate oferi nici o dovadă a existenţei unor indivizi exclusiv homosexuali în cadrul niciunei specii cu reproducere sexuată. Altfel spus, în lumea animalelor putem găsi doar comportamente homosexuale, nu şi homosexuali. Spre exemplu, în populaţiile de cimpanzei (7) au putut fi identificate activităţi homosexuale alături de cele heterosexuale, aşadar ar fi o exagerare a spune că (unii) cimpanzei sunt homosexuali, ei sunt doar bisexuali.
De remarcat că şo în contextul speciei umane, aproape jumătate dintre homosexuali (inclusiv cei bisexuali) trec spontan (fără nici un ajutor terapeutic) către heterosexualitate de-a lungul vieţii. S-a mai observat că homosexualitatea tinde să se transforme spontan în heterosexualitate pe măsură ce individul îmbătrâneşte, iar asta este valabil atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei. Aceasta înseamnă că paralela între orientarea sexuală şi culoarea pielii este oarecum forţată, şi se poate afirma categoric că homosexualitatea nu este o „caracteristică stabilă”. (8)

Controversa terapiilor reparative
În toamna anului 2012 în California, Senatul federal a emis o lege prin care terapiile ce au în vedere „vindecarea” homosexualilor sunt interzise pentru clienţii de până în 18 ani. Conform Asociaţiei Americane de Psihologie, „terapia reparativă” se referă la acele metode psihoterapeutice care au în vedere eliminarea dorinţelor homosexuale şi nu doar controlarea comportamentului.
În SUA, pe lângă numeroase iniţiative motivate religios, există şi o organizaţie seculară ce oferă servicii de consiliere celor preocupaţi de „reorientarea sexuală”. National Association for Research & Therapy of Homosexuality (NARTH), oferă suport homosexualilor preocupaţi de conversie, uneori în colaborare cu organizaţii religioase. Pe situl oficial NARTH afirmă că „există numeroase exemple de persoane care şi-au modificat cu succes comportamentul sexual”.
Robert Spitzer, profesor de psihiatria la Universitatea Columbia, (cel care a jucat un rol determinant în eliminarea homosexualităţii din lista de boli mintale a Asociaţiei Americane de Psihiatrie), este unul dintre specialiştii care consideră că „terapia reparativă” poate fi folosită cu succes. În urma unui studiu acesta a concluzionat că „indivizii a căror comportament era predominant homosexual pot deveni heterosexuali cu ajutorul unei forme de terapie reparativă.” (9) Aspectul controversat este că în 2012 dr. Robert Spitzer retractează cele afirmate şi îşi cere iertare comunităţii homosexuale pentru studiul precedent.
Uneori, sub presiunea activiştilor homosexuali „terapiile reparative” sunt tratate „discriminatoriu” fiind impuse standarde extrem de înalte, standarde care nu sunt obligatorii şi pentru alte terapii (spre exemplu, narcisism, tulburări de personalitate dublă sau abuz de alcool/alimente/medicamente). Este adevărat că „terapiile reparative” au rezultate limitate. Dealtfel, nicio tulburare nu se rezolvă în mod absolut şi necesită o luptă de-o viaţă. Cu toate acestea nu există nici o dezbatere privind utilitatea tratamentului pentru acestea: psihologii continuă să le trateze, în ciuda finalităţii lor incerte.

Se poate da un răspuns creştin?
Pentru a putea articula un răspuns creştin echilibrat trebuie mai întâi să reţinem că „orientare sexuală” este un concept şi o credinţă socială creată de comunitatea medicală şi psihologică. Până la sfârşitul secolului XIX, nimeni nu se definea prin atracţiile sau comportamentul sexual. Se putea vorbi doar de bărbaţi şi femei, iar bărbaţii şi femeile puteau avea atracţii şi se puteau implica în diferite comportamente sexuale, dar nu exista nici un grup separat având eticheta de „minoritate sexuală”. Merită din start subliniată această evoluţie a gândirii deoarece mulţi oameni de azi au ajuns să creadă că orientarea sexuală este identitatea primară şi cea mai profundă a omului, esenţa fiinţei, aspect care dealtfel este o exagerare. Sunt o mulţime de indivizi care din diverse motive (medicale, religioase şi altele) nu sunt implicaţi într-o activitate sexuală activă fără a le fi diminuată într-un fel anume personalitatea.
Pe de altă parte, oricare ar fi rezultatele studiilor, în context religios, argumentul condiţionării biologice nu poate să fie reţinut. Se prea poate ca din punct de vedere biologic unii indivizi să fie mai predispuşi către anumite comportamente, dar asta nu înseamnă că acel lucru ar trebui să se şi întâmple. În contextul discursului religios se poate vorbi despre predispoziţia faţă de alcoolism, violenţă, furt sau imoralitate sexuală fără ca această predispoziţie să ofere şi legitimitate pentru respectivul act reţinut ca imoral. Reţineţi că în context religios se poate vorbi despre ispită (inclusiv ca atracţie homosexuală) fără ca aceasta să devină vreo dată actul păcătos în sine.
Teologia creştină dealtfel susţine descoperirile ştiinţifice: omul se naşte cu o natură (fire) predispusă către păcat fără ca aceasta să ofere o justificare pentru acţiunile imorale. Până la urmă tocmai aici regăsim superioritatea speciei umane, în capacitatea de (auto)cenzurare a comportamentului. Din perspectivă religioasă se spune că tendinţele şi predispoziţiile imorale trebuie să fie controlate sau dacă vreţi, reprimate.

„Păcatul pândeşte la uşă; dorinţa lui se ţine după tine, dar tu să-l stăpâneşti.” Geneza 4: 7

Majoritatea persoanelor credincioase văd homosexualitatea ca pe un păcat, ca pe o problemă spirituală sau morală dar nicidecum ca pe o problemă psihologică. Din acest motiv, în context religios, cei care se confruntă cu atracţii homosexuale nedorite pot şi trebuie să fie ajutaţi de terapeuţi, de clerici sau de laici. În acest context terapia îşi are locul ei, deoarece nu e deloc anormal să ajuţi să primească consiliere (creştină) o persoană care consideră că are probleme, fie ele şi de comportament sexual.

NOTE:
1. Vezi Derrick Sherwin Bailey, Homosexuality and the Western Christian Tradition, London, Longmans, Green, 1955.
2. Un comentariu mai amplu la acest pasaj se poate găsi în Thomas E. Schmidt Straight and Narrow? Compassion and Clarity in the Homosexual Debate, Downers Grove, InterVarsity, 1995, p. 64-85.
3. Mai multe detalii în articolul „Născut altfel?” din numărul curent.
4. Charles Choi, New Scientist, „Brain tumour causes uncontrollable paedophilia”, 21 octombrie 2002
5. A.E. Kazdin (editor), American Psychological Association, Encyclopedia of Psychology, 2000, p. 260. Pe pagina oficială a Asociaţiei Americane de Psihologie (apa.org) se găseşte un articol mai amplu dedicat acestei probleme: „Sexual orientation and homosexuality”.
6. Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders (Manualul de Diaiagnostic şi Statistică pentru Afecţiunile Mentale, prescurtat DSM), este publicat de Asociaţia Americană de Psihiatrie şi oferă un limbaj comun şi criterii standard pentru clasificarea afecţiunilor mentale.
7. Frans B. M. de Waal, „Bonobo Sex and Society”, Scientific American, martie 1995, p. 82-88
8. Edward Laumann şi alţii, The Social Organization of Sexuality: Sexual Practices in the United States, University of Chicago Press, 2000
9. Robert L. Spitzer, „Can Some Gay Men and Lesbians Change Their Sexual Orientation?”, Archives of Sexual Behavior, 5 octombrie 2003, 32[5], p. 403-417.

Ce ai mai putea citi:

  • PARADOXUL ISLAMULUI De ce "religia păcii" are predispoziţia către violenţă? Recentul atac terorist împotriva redacţiei publicaţiei Charlie Hebdo a readus în discuţie problematica paradoxului musulman. […]
  • INTRE OFENSA SI LIBERTATEA DE EXPRIMARE Pe 10 iulie 2009 Parlamentul irlandez a votat o nouă lege care incriminează blasfemia. Amenda poate fi între 25.000 şi 100.000 de euro. Criticii legii văd o întoarcere la mentalităţile […]
  • SEPARAŢIA DINTRE BISERICĂ ŞI STAT Franţa. La finalul anului 2003, o comisie formată la cererea preşedintelui şi condusă de Bernard Stasi, prezenta rezultatele unei investigaţii privitoare la modul în care se aplică […]
  • CĂSĂTORIILE HOMOSEXUALE   În contextul discuţiilor privitoare la o nouă lege fundamentală pentru România, Biserica Ortodoxă a înaintat Comisiei de revizuire a Constituţiei un amendament prin care în mod […]
  • SEPARAŢIA BISERICII DE STAT Mai mult decât un ideal democratic   La începutul lunii iunie, o procedură ilegală devenea aspect de dezbatere publică: în judeţul Gorj, la cererea inspectorului de specialitate, […]

Postat în Drepturi, Secularism, Semnele Timpului