NĂSCUT DIN FECIOARĂ

Larry King, celebrul realizator de la CNN, întrebat într-o ocazie pe cine ar dori să intervieveze dintre celebrele personaje ale istoriei, a răspuns prompt: „pe Iisus Christos”, de la care ar vrea să ştie dacă într-adevăr S-a născut sau nu dintr-o fecioară. „Pentru mine, răspunsul la această întrebare ar elucida întreaga istorie”1 sublinia Larry King.

Fără îndoială, naşterea lui Iisus dintr-o fecioară rămâne unul dintre cele mai controversat aspecte ale vieţii Sale. Naşterea lui Iisus este subiect de polemică utilizat de vrăjmaşii creştinismului, fie ei evrei, filosofi şi cărturari păgâni ori raţionalişti umanişti sau atei.

Naşterea din fecioară a lui Iisus Christos este negată nu doar de către scepticii şi criticii fenomenului religios, ci chiar de către unii teologi. În încercarea de a armoniza gândirea anti-supranaturalistă cu învăţătura Bisericii privitoare la Christos, teologii modernişti, pretind că în antichitate oamenii aveau o concepţie mitică cu privire la lume. În schimb, spun aceştia, astăzi este necesară „demitizarea” scrierilor biblice, pentru a crea o credinţă modernă eliberată de miracole şi de toate vestigiile unei gândiri preştiinţifice. În acest sens, naşterea din fecioară este mai degrabă o figură de stil, cea mai la îndemână metodă prin care lumea antică credita superioritatea ieşită din comun a unei anumite personalităţi.

“Nu cred în naşterea din fecioară, şi sper că nimeni dintre dumneavoastră nu crede.”
Harry Emerson Fosdick, (1878-1969), pastor american de orientare liberală

O altă explicaţie a naşterii din fecioară, propusă de critici, este ipoteza unui „mesia din flori”. Preluând din Talmud şi din unele povestiri ebraice o informaţie obscură despre un anume Ieşua ben Pantera, unii critici şi teologi liberali consideră că Iisus, fiul Mariei, a avut ca tată pe un oarecare Pantera, soldat în armata romană. Povestea este destul de veche, deoarece Origen, prin 178 d.Ch,, citând pe oponentul său Celsus, face trimitere la acelaşi scenariu. Această teorie a fost reînviată de Marcello Craveri, care în 1966 publica La vita di Gesù (Viaţa lui Iisus) şi pretindea că l-a descoperit chiar pe adevăratul tată al lui Iisus: Tiberius Iulius Abdes Pantera. Teoria se baza pe descoperirea din 1859, în timpul lucrărilor la o cale ferată din Bingerbrück, Germania, a unei pietre funerare pe care era trecut următorul text în latineşte:

Tib(erius) Iul(ius) Abdes Pantera

Sidonia ann(orum) LXII

stipen(diorum) XXXX miles exs(ignifer)

coh(orte) I sagittariorum

h(ic) s(itus) e(st)

Tiberius Iulius Abdes Pantera

din Sidon, de 62 de ani

a slujit 40 ani, fost purtător de steag

cohorta I a săgetătorilor

aici este depus

Legătura între Tiberius Iulius Abdes Pantera şi Maria se bazează pe o mulţime de presupoziţii care nu au cum să fie demonstrate. În primul rând, declaraţia lui Celsus că un anume Pantera ar fi tatăl lui Iisus nu poate fi probată. Celsus nu aduce argumente, ci doar pretinde că a auzit povestea aceasta de la un evreu. Nu există niciun indiciu că acest soldat din armata romană s-ar fi întâlnit vreodată cu Maria. Criticii creştinilor din primele secole aruncau tot felul de acuze în dreptul creştinilor (cum ar fi canibalismul sau incestul) care s-au dovedit a fi false şi rău intenţionate.

Naşterea lui Iisus a fost ţinta aluziilor ironice încă din timpul vieţii acestuia, după cum relatează evanghelistul Ioan: „Ei I-au zis: „Noi nu suntem copii născuţi din adulter; avem un singur Tată: pe Dumnezeu.” (Ioan 8:41). Teoria naşterii din adulter e posibil să fi fost lansată de evrei exact ca o replică dată afirmaţiilor lui Iisus că Îl are ca tată pe Dumnezeu. Cel mai probabil, auzindu-i pe creştini vorbind despre Iisus ca despre „fiul fecioarei” (parthenos în greceşte înseamnă fecioară), evereii să fi folosit un joc de cuvinte batjocoritor, numindu-L ben ha-Pantera (fiul lui Pantera).

Pre-existenţa lui Mesia

Naşterea lui Iisus a fost profetizată de Vechiul Testament. Cele patru Evanghelii canonice subliniază la unison împlinirea aşteptărilor mesianice în persoana lui Iisus din Nazaret. Un pasaj important, citat în evanghelia lui Matei, este cel din Isaia 7:14: „Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un Fiu şi îi va pune numele Emanuel”. Profeţia vizează un context istoric imediat dar, în acelaşi timp, având în vedere pasajele următoare înţelegem că promisiunea naşterii unui fiu nu îl priveşte strict pe împăratul Ahaz, ci are în vedere (şi) o împlinire mesianică: „Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat, iar autoritatea va sta pe umerii Săi! Va fi numit: «Sfetnic minunat, Dumnezeu puternic, Tată veşnic, Prinţ al păcii.» Autoritatea Sa va creşte neîncetat şi va fi o pace fără sfârşit pentru tronul lui David şi împărăţia Sa. El o va întemeia şi o va întări prin judecată şi dreptate, de acum şi pe vecie.” (Isaia 9:6-7).

În lumina pasajului lui Isaia, dar şi a celui din Mica 5:2, pre-existenţa lui Mesia era subînţeleasă în contextul iudaic. „Când a început crearea lumii, Mesia exista, deoarece Dumnezeu a ţinut seama de el, înainte ca lumea să fie creată.” (Pesikta Rab., 152 b)2

Citarea pasajului din Isaia de către Matei nu are ca scop să demonstreze că Maria era fecioară (lucru amintit explicit în relatarea evanghelică), ci să arate că Iisus este Mesia cel aşteptat, adică „Dumnezeu cu noi” sau Dumnezeu întrupat. Cuvântul ebraic almah (tradus cu fecioară în pasajul din Isaia 7:14), apare doar de 9 ori în tot Vechiul Testament, dar niciodată cu sensul indubitabil de fecioară / virgină. De aceea, traducătorii preferă să îl redea prin substantivul tânără (căsătorită sau nu). Dacă autorul biblic intenţiona trasmiterea ideii categorice a naşterii din fecioară, cu siguranţă că ar fi fost mult mai potrivit termenul ebraic specific pentru fecioară (bethulah), adică o femeie care nu a avut niciodată relaţii sexuale cu un bărbat. Contextul apropiat al pasajului din Isaia 7:14 pune accentul pe naşterea în sine şi nicidecum pe maniera în care se va realiza, şi anume, dacă va fi copilul născut de o fecioară sau de o tânără deja căsătorită.

Este naşterea din fecioară un mit păgân?

În contextul ebraic, Mesia nu era aşteptat să se nască dintr-o fecioară. Nici măcar în comunitatea esenienilor, care era pe deplin orientată escatologic şi privea oarecum cu reţinere căsătoria şi actul sexual, nu se regăseşte ideea unui Mesia născut dintr-o fecioară.

Criticii naşterii din fecioară consideră că aici avem de a face cu un caz clasic de sicretism. Se presup
une că păgânii convertiţi la creştinism I-au atribuit lui Iisus ceea ce era îndeobşte întâlnit la eroi şi semizei, adică o naştere miraculoasă. Teoria nu stă în picioare pentru că e foarte greu de explicat cum ar fi acceptat creştinii evrei ideea naşterii miraculoase, dacă ea aparţinea unei comunităţi de creştini dintre neamuri. De asemenea, cum putea ideea aceasta să fie acceptată atât de timpuriu, încât să fie inclusă chiar şi în evanghelii, adică încă din timpul vieţii discipolilor lui Iisus? De fapt, istoria arată că naşterea din fecioară nu este o secvenţă mitologică.

Mesopotamieni şi egipteni. În mitologia mesopotamiană şi în cea egipteană întâlnim două feluri de naşteri miraculoase: cele ale zeilor şi cele ale împăraţilor consideraţi semizei (precum faraonii) – adică rodul unirii dintre un zeu şi fiinţa umană. În niciuna din cele două situaţii nu se punctează în mod special virginitatea mamei.


Indieni. Unele curente din hinduism cred că Krişna s-a născut dintr-o fecioară ca încarnare a lui Vişnu – considerat adesea ca Fiinţa Supremă. Dar tot hinduismul susţine că Vişnu s-a încarnat ca peşte, broască ţestoasă ori leu.


Perşi. Despre naşterea lui Zoroastru se spune că ar fi fost prevestită, demonii încercând să-i curme viaţa încă din pruncie, dar protejat de Ahura Mazda va supravieţui. Spre deoasebire de pretinsa origine zoroatriană a ideii naşterii din fecioară, scrierile zoroatriene antice spun că profetul s-a născut în urma relaţiilor conjugale normale dintre părinţi, demonii încercând să prevină conceperea lui. O tradiţie mult mai târzie, pretinde în schimb că mama lui Zoroastru, Dughdova, era virgină, zămislirea lui fiind dintr-o sclipire de lumină.


Greci şi romani. Ulterior, motivul naşterii marilor eroi ca rezultat al relaţiilor dintre zei şi oameni apare la greci şi romani. Spre deosebire de mesopotamieni şi egipteni povestirile greco-romane sunt destul de romanţate, naşterea copilului fiind în genere rodul unei iubiri pasionale dintre zeu şi o frumoasă pământeancă. Spre exemplu, Zeus se îndrăgosteşte de Danae şi intră în iatacul fetei sub forma unei ploi de aur. Din dragostea lui cu Danae se naşte Perseus. Un alt erou, Heracle – numit de către romani Hercules – este fiul lui Zeus şi al Alcmenei. Pentru a se împreuna cu Alcmene, Zeus ar fi luat chipul şi înfăţişarea soţului ei, Amphitryon, care era plecat la război. Cezar August pretindea că s-a fi născut în urma relaţiei dintre un zeu (care a luat chip de şarpe) şi mama sa Olimpia.

Există diferenţe majore între mitologiile păgâne care prezintă naşterea unui anume erou în urma unirii sexuale dintre zeităţi şi femei şi relatările evangheliilor care descriu actul conceperii lui Iisus ca fiind rezultatul unei intervenţii supranaturale a Duhului Sfânt. Primele sunt poveşti despre concubinajul dintre zeităţi şi oameni, total diferite de relatarea biblică. „Prăpastia larg deschisă dintre aceste mituri păgâne ale promiscuităţii politeiste şi monoteismul măreţ al naşterii din fecioară a lui Iisus este prea mare pentru ca să poată fi trecută cu vederea în urma unei cercetări atente.”3 Asemănările sunt prea puţine iar diferenţele sunt prea mari. Maria nu apare deci în ipostaza unei fete seduse de divinitate ci a unei umile slujitoare care primeşte vestea cu supunere şi credincioşie.

Ce spun Evangheliile?

 Iată însă cum a avut loc naşterea lui Isus Cristos: Maria, mama Lui, era logodită cu Iosif, dar înainte ca ei să locuiască împreună, ea a rămas însărcinată de la Duhul Sfânt. Iosif însă, soţul ei, era un om drept şi nu voia s-o facă de ruşine înaintea lumii. De aceea el şi-a propus s-o părăsească pe ascuns. Dar în timp ce se gândea el la aceste lucruri, iată că un înger al Domnului i s-a arătat în vis şi i-a zis: „Iosif, fiu al lui David, nu te teme s-o iei pe Maria de soţie, căci ce s-a conceput în ea este de la Duhul Sfânt! Ea va naşte un Fiu, Căruia Îi vei pune numele Isus, pentru că El Îşi va mântui poporul de păcatele lui!“ Toate acestea s-au întâmplat ca să se împlinească ceea ce a spus Domnul prin profetul, care zice: „Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un Fiu şi Îi vor pune numele Emanuel” nume care, tradus, înseamnă „Dumnezeu este cu noi“. Când Iosif s-a trezit din somn, a făcut aşa cum i-a poruncit îngerul Domnului. El a luat-o de soţie, dar n-a cunoscut-o până când ea nu a dat naştere unui Fiu. Şi el I-a pus numele Isus.

Evanghelia după Matei, capitoulul 1:18-25 (Noua Traducere)

Prin prisma Evangheliilor (Matei cap. 1 şi Luca 1-2), naşterea lui Iisus din fecioară este o consecinţă a planului ca El să vină în lumea noastră în mod miraculos ca Fiu de Dumnezeu, slujind în acelaşi timp ca semn. De altfel, accentul nu cade atât de mult pe naşterea din fecioară, ci pe zămislirea miraculoasă „de la Duhul Sfânt” care în mod inevitabil implică o concepere miraculoasă şi anume, o naştere din fecioară. În istoria biblică mai putem întâlni cazuri de naşteri miraculoase (spre exemplu Isaac născut de Sara la o vârstă înaintată, ori Samson şi Samuel născuţi în urma rugăciunilor stăruitoare din partea părinţilor) dar prin unirea naturii divine cu cea umană într-o singură persoană, Iisus este unicat în toată istoria umanităţii.

În prologul evangheliei sale, apostolul Ioan lămureşte aspectul originii supranaturale a lui Iisus Christos dintr-o perspectivă cosmică: „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate au fost făcute prin El şi nici un lucru care a fost făcut n-a fost făcut fără El. Şi Cuvântul a devenit trup şi a locuit printre noi, iar noi am privit slava Lui, o slavă ca a Singurului născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr”. (Ioan 1:1-3, 14).

Prezentarea Logos-ului divin care se pogoară din cer luând natura umană este cheia de boltă a identităţii lui Iisus Christos. Iisus este divinul care se înomeneşte pentru îndeplinirea unei misiuni unice şi irepetabile. Aşadar, naşterea lui Iisus din fecioară nu este un moft teologic, ci o consecinţă a acceptării originii divine a lui Iisus Christos şi a asumării mesianităţii Sale.

Cu siguranţă că naşterea Fiului lui Dumnezeu se putea produce şi într-un context domestic obişnuit, dar contestarea originii divine ar fi fost cu mult mai aprigă. În înţelepciunea Sa, Dumnezeu alege naşterea din fecioară tocmai deoarece aceasta „un semn” care să confirme originea supranaturală a lui Iisus. Dealtfel, oricine admite divinitatea lui Iisus Christos este nevoit să accepte conceperea miraculoasă, chiar dacă acceptarea naşterii din fecioară nu înseamnă neapărat şi acceparea divinităţii lui Iisus – spre exemplu, Coranul confirmă naşterea din fecioară, fără a-l declara nicidecum divin pe Iisus.

I-a răspuns el: „Eu sunt numai un trimis al Domnului tău, ca să-ţi vestesc un prunc curat!” Însă ea a zis: „Cum să am eu un prunc, dacă nu m-a atins nici un bărbat şi nici târfă nu sunt?” I-a răspuns el: „Aşa este, dar Domnul tău a zis: Acesta pentru mine-i un lucru uşor! Şi-l vom face noi un semn pentru oameni şi o îndurare din partea Noastră! Acesta-i un lucru de mult hotărât!”. Şi ea a zămislit şi s-a retras cu el într-un loc îndepărtat. Coran, 19:19-22

Pe de altă parte, negarea naşterii din fecioară înseamnă în mod categoric negarea divinităţii lui Iisus, iar dacă Iisus ar fi doar produsul unirii sexuale normale dintre un bărbat (oricare ar fi el) şi o femeie, el ar fi fost doar un om, cel mult un om divinizat, dar nicicum Dumnezeu
care preia natura umană. Dealtfel acesta este şi punctul nevralgic în toată discuţia de până acum: dacă Iisus nu s-a născut din fecioară atunci, atunci zămislirea Sa este un accident omenesc precum şi toată credinţa în El. Iar dacă s-a născut, atunci lucrul acesta într-adevăr elucidează întreaga istorie, „fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică”. (Ioan 3:16)

NOTE:

1. Mark Driscoll şi Gerry Breshears, Vitange Jesus, Crossway Books, 2008, p. 90

2. A. Cohen, Talmudul, Editura Hasefer, Bucureşti, 2000, p. 457

3. Dale Moody, „Virgin Birth”, Dictionary of the Bible, ed. George Buttrick, New York, Abingdon, 1962, vol. 4, p. 791

Ce ai mai putea citi:

  • O SCRISOARE PIERDUTĂ O scrisoare a fizicianului Albert Einstein, în care acesta definea Biblia ca fiind "o colecţie de legende" s-a vândut pe 15 mai la o licitatie din Marea Britanie cu 170.000 lire sterline […]
  • PIETRELE VORBESC   Pe 23 mai, Autoritatea Israeliană de Antichităţi anunţa descoperirea unei bucăţi de lut de 1,5 cm, care reprezintă cea mai veche atestare extrabiblică a localităţii Betleem. Eli […]
  • MIRACOLUL VINDECĂRII PRIN OBIŞNUIT Oamenii religioşi cred în rezultatele pozitive ale credinţei lor în Dumnezeu. În general, la nivelul populaţiei, există o aşteptare răspândită ca oamenii credincioşi să o ducă bine, să fie […]
  • DIALOG CU CEI DE DINCOLO   Gary Galka, inginer american, a intrat în atenţia presei datorită unei invenţii mai puţin obişnuite. Folosindu-şi cunoştinţele din domeniul electronicii, el a construit o serie de […]
  • INSULA BLESTEMATA La o zi după devastatorul cutremur din Haiti, tele-evanghelistul american Pat Robertson afirma pe postul CBN că situaţia poporului haitian este rezultatul direct al unui „pact cu diavolul” […]

Postat în Semnele Timpului, Supranatural

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Completează cuvântul care lipseşte. Foloseşte diacritice (şţăâî).

Când pisica nu-i acasă şoarecii joacă pe ....