Când spunem despre cineva că este credul ne referim (poate) la faptul că ajunge să creadă prea ușor, fără a cerceta mai de aproape sau că se încrede lesne în cineva sau în ceva. La prima vedere am bănui că omul credul ar fi mai puţin dotat din punct de vedere intelectual şi în naivitatea lui ajunge să creadă totul. Dar nu vă grăbiţi, lucrurile sunt ceva mai complicate. Asta pentru că nu orice prost (în sensul de neştiutor) este şi credul. Sunt o mulţime de ignoranţi care nu pot fi convinşi şi rămân blocaţi în sistemul lor simplificat de a vedea (sau de a nu vedea) lucrurile. Aşadar, cum se face că unii din semenii noştri (fără a ne exclude pe noi) dau uneori (iar alţii obositor de des) dovadă de credulitate?
E clar că naivitatea este poarta care deschide drumul credulităţii. Lipsa informaţiilor (chiar dacă uneori e o lipsă parţială) ne va face să tragem concluzii eronate. Pe asta se bazează cel care doreşte să manipuleze sau să înşele. În mare parte, el va prezenta doar o parte de adevăr sau de minciună. La cest nivel pot spune că ignoranţa este mama credulităţii. Dar nu se poate explica totul prin ne-ştiinţă. Asta pentru că un credul chiar şi în baza unor dovezi (evidente) va rămâne consecvent în poziţia asumată. Veţi spune că este mecanismul specific oricărei persoane normale care este congruentă cu ea însăşi. Doar Bush jr. a putut să facă o afirmaţie de genul „am şi eu o părere dar cu care nu sunt de acord”. În virtutea consecvenţei pe care ne-o asumăm este posibil ca uneori să ne trezim că susţinem o „prostie” doar pentru că am apucat să o rostim (în public). De obicei o confruntare directă (şi violentă) nu va aduce nici un câştig. Preferăm să treacă ceva timp pentru a fi convinşi deoarece în felul acesta simţământul neplăcut că am fost proşti se diluează proporţional cu lungimea intervalului de timp trecut.
Dar în ciuda argumentelor unii vor rămâne în continuare creduli. Credulitatea nu este (cum superficial am crede) un handicap al minţii, ci al sufletului. O să vă explic printr-o povestire. S-a petrecut acum câţiva ani. Eram prin oraş cu bicicleta (cea noua) şi mă abordează un puşti care grăbit mă întreabă dacă l-aş putea ajuta. Era grăbit şi dorea să-i împrumut bicicleta. Am reacţionat ca tine. „Nu te cunosc, cum să-ţi dau tam-nisam bicicleta?” Atunci el oferă garanţie o camera scumpă cu eticheta pe ea (de la Selgros, tocmai cumpărată). Aici deja lucrurile păreau cu totul altfel. „Dar băiete, camera ta nu e de valoarea bicicletei”, îi spun. „Aşa e domnule e mult mai scumpă”, şi-mi arată o etichetă (iar la un simplu calcul era într-adevăr de cel puţin 5 ori mai scumpă decât bicicleta mea.) Asta m-a câştigat. În realitate chiar îmi doream o cameră (notaţi acest detaliu). Băiatul observă că mă interesează camera şi grăbit fiind îmi spune că nu e de vânzare dar o pune garanţie. Facem schimb de numerele de telefoan şi pleacă grăbit cu bicicleta mea. Eu sunt mulţumit că am ajutat un om în nevoie iar în perversitatea poftei mele chiar încep să sper că băiatul nu mă va mai contacta pentru returnarea bicicletei. Şi bănuiţi bine, visul mi s-a îndeplinit. N-am mai văzut bicicleta de atunci. A, e drept am rămas cu camera nou-nouţă sigilată. După zile de aşteptare (conştiinţa mă punea să sun eu, dar nu răspundea nimeni) am decis că e cazul să desfac sigiliul şi să mă felicit pentru noua achiziţie: o camera de jucărie într-o borsetă. Totul a fost o escrocherie pentru un nătăfleţ care visa la o cameră performantă. (Observaţi că ingredineţele escrocheiriee sunt perfecte – a ştiut cum să profite de ignoranţă dar şi de poftă apoi a plusat cu câştigarea încrederii.)
Ce am vrut să spun? Ignoranţa este doar o parte din reţeta completă a credulităţii. Motorul este în realitate blocajul emoţional. Vă mărturisesc că am avut mari reţineri la nivel raţional (în cazul de dinainte, nu am fost chiar atât de prost precum par datorită brevităţii asumate în povestirea evenimentului) dar în mod aproape conştient mi le-am reprimat deoarece chiar doream să fie adevărat – doream să intru în posesia unei camere performante în schimbul unei biciclete. Nu eram deloc naiv ci doar orbit emoţional de lăcomie. Acesta este motivul pentru care un soţ / o soţie nu poate vedea / recunoaşte semnele că partenerul înşală. Tot acesta este motivul pentru care unele teorii conspiranoide câştigă teren – ni le însuşim nu pentru că avem argumente de netăgăduit ci pentru că ne plac.
Ne place să fim minţiţi (şi să ne minţim) frumos. (Cel puţin partea asta despre minciună e o chestie adevărată…)
Studiu de caz
Iată pe scurt cum stau lucrurile: se pretinde că actualul papă (Francisc) a avut posibilitatea să cunoască învăţăturile Bisericii Adventiste (cunoscută pentru poziţia specifică, fiind împotriva multor învăţături catolice care nu au susţinere în Biblie) direct de la sursă: fratele său este / era adventist. În acelaşi registru, actualul papă (pe atunci un simplu preot), ca un catolic devotat a demontat tot ce i-a prezentat propriul frate, ba mai mult decât atât este hotărât să se răzbune pe această sectă care i-a “furat” fratele. Cum? Vă las pe voi să ghiciţi.
Falsa informaţie are ca sursă pe Hugo Gambetta care a fost pastor adventist (surprinzător, nu?), dar acum nu mai este membru al Bisericii. A fost concediat de către Biserica Adventistă în iulie 2005 (originar Gambetta este din Argentina, dar a lucrat ca pastor doar în USA). Pe acea vreme el era vice-presedinte şi director al departamentului de slujire multietnică pentru Conferința Lake Region din cadrul Bisericii Adventiste. Gambetta și alții au făcut obiectul unei anchete federale pentru un sistem de imigrație ilegală ce aducea oameni din America de Sud în Statele Unite pentru lucru fără documente corespunzătoare și, de asemenea, au fost investigate şi nereguli financiare ca o parte din acest sistem. (Cazul a fost mediatizat de către Samuele Bacchiocchi, în Scrisoarea de informare cu nr. 134 – ENDTIME ISSUES NEWSLETTER No. 134 – care este în continuare disponibila pe internet.)
După ce şi-a pierdut slujba, Gambetta a pus bazele unei noi biserici în Glendale, California. El a recrutat membrii vorbitori de limbă spaniolă de prin bisericile adventiste existente în zona Los Angeles. El atrage prin pretenția de a „predica mesajul adventist adevărat”. Gambetta are o istorie de senzaționalism și informaţii care nu sunt adevărate.
Biserica Adventistă din Argentina nu are şi nu a avut niciodată în registrele ei vreun frate al actualului papă, lucru confirmat de către Marcos Caro, directorul Departamentului de Comunicare din cadrul Uniunii Argentiniene.
Se poate observa de la distanţă minciuna preudo-pastorului deoarece, papa Francis este cel mai mare dintre cei 5 copii ai familiei Bergoglio; actualmente doar papa şi sora cea mai mică mai sunt în viaţă. (Vezi un articol publicat de ziarul argentinian La Nation – http://www.lanacion.com.ar/1563022-los-bergoglio-la-familia-mas-sorprendida. „El nuevo papa es el mayor de cinco hermanos, tres varones y dos mujeres: Alberto Horacio, Oscar Adrián, Marta Regina, que ya fallecieron, y María Elena.”)
Şi până la urmă care e problema de fond? Şi ce dacă actualul papă are / nu are un frate adventist? Vedeţi, în contextul celor afirmate de Gabetta afirmaţia este extrem de importantă – este cheia demonstraţiei că actualul papă va avea o atitudine anti-adventistă ca mijloc de răzbunare pe secta ce i-a furat fratele. Avertizarea că persecuţia este la uşi (şi implicit pregătirea sufletească necesară) este strâns legată de un detaliu care nu poate fi probat. Şi astfel minciuna devine un mijloc de susţinere a adevărului.
De remarcat că Biserica Adventistă s-a dezis de acest zvon nefondat (vedeţi declaraţia oficială aici) şi altele similare. Spre exemplu, despre fostul papă (Benedict al XVI-lea) se spunea că ar avea o soră adventistă, iar în dreptul lui se aştepta să fie ultimul (după alte versiuni penultimul) papă. Acesta avea un atu deosebit (chiar dacă nu era iezuit) – fusese conducătorul Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei (adică fosta Inchiziţie).
Cei care se numesc pioşi să-şi aducă aminte ce spune Levitic 19:16: „Să nu umbli cu bârfe în poporul tău.” Aşadar, atenţie la sursele de informare. Înainte de a împărtăşi o informaţie merită verificată deoarece astfel devenim (noi înşine) propagatori de minciuni!
Credinţă şi credulitate
Mulţi ar spune că inclusiv credinţa religioasă este o formă de manifestare a credulităţii. Într-un oarecare sens este adevărat, deoarece mulţi creduli se refugiază în credinţe religioase şi superstiţii. Dar asta nu anulează valoarea unei credinţe autentice după cum existenţa tinichelelor nu anulează valoarea aurului. Şi să vă explic de ce. Pentru că mult condamnatul proverb „crede şi nu cerceta” nu îşi are originea în Biblie şi această atitudine de inoranţă voluntară nu poate fi susţinută.
Cercetaţi toate lucrurile şi păstraţi ce este bun. (Apostolul Pavel, I Tesaloniceni 5:21)
Dar oamenii răi şi înşelători vor merge din rău în mai rău, vor amăgi pe alţii şi se vor amăgi şi pe ei înşişi. (Apostolul Pavel, II Timotei 3:13)
Pavel purta discuţii în sinagogă şi-i convingea atât pe iudei, cât şi pe greci. (Fapte 18:4, NTR)
Biblia susţine o credinţă inteligentă care vine în urma cercetării. Anselm de Canterbury (c. 1033 – 1109) dădea atenţie tocmai acelei credinţe care caută înţelegerea (fides quaerens intellectum). De fapt, pot spune că eu cred ca să înţeleg (credo ut intellegam) dar în acelaşi timp, înţeleg ca să cred (intellego ut credam).
Pentru mine e clar: pot fi credincios fără a da dovadă de ignoranţă şi credulitate. Tu poţi?
„Nu tot ce face trafic e adevărat” ar suna versiunea actualizată a vechiului proverb care (cu o mică doză de ironie) avertiza că „nu tot ce zboară se mănâncă”.
Înainte de a răspândi informaţii (din dorinţa legitimă de a-i alerta şi pe alţii) este bine să ne punem câteva întrebări:
1. Este clar identificată sursa informaţiei?
2. Sursa afirmată este cu adevărat autentică sau cineva se foloseşte de numele acesteia?
3. Este credibilă sursa? Are un trecut verificabil şi demn de încredere? Pe de altă parte, are motive personale în a ataca o instituție sau o persoană? (Concedierea de către instituție, excluderea dintr-o comuniate, divergenţele personale sau financiare pot fi motive pentru a determina o persoană ca în timp ce joacă rolul de binefăcător să urmeze de fapt şi o agendă ascunsă).
4. Informaţia poate fi verificată din mai multe surse independente?
5. Informaţia provine din sursele de informaţii sau mass media recunoscute / autorizate sau din partea unor persoane / grupări anarhiste / dizidente?
6. Informaţia are ca scop întărirea încrederii sau încurajează dezamagirea ulterioară / suspiciunea şi dezbinarea?
7. Are sens informaţia pe care am primit-o? Unele relatări sunt atât de nelogice, pline de falsuri sau exagerate încât orice persoană rezonabilă ar trebui să pună sub semnul îndoielii autenticitatea lor.(sfaturi oferite de Departamentul Comunicare, Conferinţa Muntenia)
Un răspuns la “M-AM HOTĂRÂT SĂ NU FIU CREDUL”
H. Gabetta a recunoscut în cele din urmă că a greşit. Papa Francisc nu are / nu a avut un frate adventist. Sesizaţi totuşi nişte aspecte interesante în declaraţiile sale? http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=SjRxPvttzrs