Aș vrea sa vă spun povestea mea. Totul a început în vremea copilăriei când un amic de-al tatei a venit pe la noi și mi-a adus cadou o pereche de porumbei. Cu nenea Nelu tata se cunoștea de când erau ei tineri, din vremea când au făcut stagiul militar împreună. Au ținut legătura și se mai vizitau uneori. De fapt, lui îi plăcea să vină pe la noi – zicea că îl atrăgea aerul curat de mute și liniștea zonei. Mereu spunea că i-ar fi plăcut să fi locuit la munte și că uneori îl bătea gândul să se mute, dar de dragul porumbeilor a ales să rămână în Rușețu. Da, era un mare pasionat de porumbei. Îi plăcea să spună că iubește porumbeii dar că și porumbeii îl iubesc pe el.
În fine, să mă întorc la povestea mea. În prima mea vacanță de vară am primit cadou de la nenea Nelu o pereche de porumbei. Eram încântat – ajunsesem mare crescător de porumbei. Aveam deja doi. Spre deosebire de mama care nici nu dorea să audă – insista să le dăm drumul și să nu mai chinuim bietele animale – tata părea destul de bucuros, zicea că sunt buni de o ciulama. Vai cât am plâns (cu sughițuri) când am auzit de un așa viitor pentru micuții mei prieteni. Eu știam că ciupercile sunt pentru ciulama, nu și porumbeii!
De gura mea, tata a făcut o volieră pentru perechea de porumbei. Dar situația avea să se schimbe repede. La câteva săptămâni, gândind că s-au acomodat cu noua lor casă, le-am dat drumul să zboare. Tata insista că dacă vreau să îi am nu ar trebui să le dau voie să iasă afară. Doar că dorința mea de a-i admira zburând a fost mai mare. Era o duminică de vară când ai mei se odihneau în casă. Am găsit că e momentul prielnic să acționez fără prea mult zgomot. Și le-am dat drumul. S-au înălțat în văzduh, s-au rotit deasupra casei și apoi ce era mai rău avea să se întâmple în scurt timp. Un șoim s-a înălțat și în picaj, fără prea mare efort a prins pe unul dintre ei. Aș fi vrut să pot da timpul înapoi. Să îi văd înapoi în volieră, cuminți și neatinși dar așa ceva nu se putea.
Am dat buzna în camera unde tata încă mai moțăia în acea după-amiază de duminică și trăgându-mi răsuflarea, printre sughițurile de plâns repetam ca o mantră orientală: „L-a luat! S-a dus! L-a luat! S-a dus!” Cu greu tata, în cele din urmă, avea să priceapă ce s-a petrecut.
Peste trei zile primeam o veste ce entuziasma toată casa. Suna nenea Nelu din Rușețu să ne întrebe ce ne mai fac porumbeii. Ehe, dar asta era doar întrebarea de introducere pentru că vroia să afle cum de se întorsese porumbița acasă – o recunoscuse nu doar după penaj ci a verificat și inelul de marcaj de la picior. Zburase mai bine de 300 km! Am uitat să vă spun că sunt din județul Sibiu.
Nu știu dacă ești pasionat de porumbei, dar vreau să îți spun că porumbelul în viteza lui de croazieră poate atinge 60-80 km/h. Cunosc cazul unui porumbel ce a fost crescut în Italia, apoi vândut în Albania. De acolo a scăpat și abia după doi ani s-a reîntors în Italia. Doar că la picior avea un bilet de la o persoana care locuiește în India, pe nume Mahedra Prasad. Așadar, porumbița (că tot despre o femelă este vorba) a zburat aproximativ 11.800 km!
Așa a început pasiunea mea pentru porumbei. Condițiile nu mi-au permis să fiu un crescător dedicat, dar pasiunea a rămas și continuă și azi. Sunt vechi membru al Uniunii Columbofililor din România și prin aptitudinile pe care le am, fac porumbeii și crescătorii lor să devină celebri. Lucrez ca programator pentru o firmă germană cu filială în Sibiu iar din pasiune, am dezvoltat aplicații de urmărire în timp real a rutei porumbelului. Am avut ocazia să particip la concursuri, congrese și simpozioane și am avut privilegiul să cunosc columbofili renumiți.
Dar poate cel mai mult m-a marcat întâlnirea cu Carl Habicht. L-am întâlnit la „Deutsche Brieftaubenausstellung” (versiunea nemțească a unei expoziții de porumbei). Am aflat că a fost o vreme când a crescut porumbei, a participat la concursuri internaționale dar acum a descoperit noua sa pasiune: vânătoarea cu șoimi. Da! Carl este un „columbofil” atipic. Şi insistă să rămână membru în „Verband Deutscher Brieftaubenzüchter” (Asociația Columbofililor din Germania).
Unii spun că nu e potrivit pentru cineva care nu creşte porumbei să fie şi parte din asociaţie. Aici sunt nuanţe. Pe mapamond avem asociaţii de crescători şi asociaţii de columbofili (iubitori de porumbei). Eu nu cred că e o problemă gravă dacă nu creşti. Nici eu nu mai cresc, dar iubesc porumbeii. Dar oare contează părerea mea?
Detaliul ce a stârnit senzaţie este este pasiunea lui: vânătoarea cu șoimi și chiar deține unul acasă pe care îl numește (mai mult sau mai puțin ironic ) „Taube” (adică Porumbelul). Da, în comparație cu mine el are un porumbel chiar dacă e șoim!
Carl a dezvoltat o aversiune față de porumbei în urma unor complicații pulmonare de la histoplasmoză. Este o infecție fungică localizată cel mai frecvent la nivelul plămânilor. Boala este transmisă de ciuperca Histoplasma capsulatum, care se găsește în excrementele porumbeilor și nu doar. Ce atrage atenția este faptul că nu pierde nici o ocazie să avertizeze pe crescători și pasionați de „pericolele ascunse” ale porumbeilor. Se pare că acesta este și motivul pentru care e prezent la toate edițiile „Deutsche Brieftaubenausstellung”. Împarte pliante „columbofobe” tuturor. Cine ştie? Poate un pic de educaţie nu strică! Igiena rămâne igienă, oricât a-i iubi tu porumbeii!
Carl consideră că este datoria sa să demistifice legendele (mai vechi și noi) legate de porumbei. Aspectul cel mai vizibil, este cel legat de agresivitatea masculilor care se pot angaja în lupte mortale. A inițiat chiar și o petiție – vrea să ajungă cu ea până la ONU, considerând că porumbeii nu pot să mai rămână simbolul păcii și ar trebui scoși din orice însemn oficial. Carl consideră că asocierea dintre blândețe / pace și porumbei este este o concepție antică, eronată și nefondată de care noi, oamenii moderni, ar trebui să ne debarasăm. (Mai târziu descopeream că ideile erau cumva împrumutate de la un american.)
În contextul dialogurilor tensionate dezvoltat o aversiune față de cei care sunt pasionați de porumbei. Foarte ușor trece la de la discursul logic și argumentat la atacuri la persoană. În cadrul unei manifestări publice a trebuit să intervină forțele de ordine. A depus plângere că i s-a îngrădit „libertatea de exprimare”. A scăpat doar cu o amendă pentru „tulburarea ordinii publice”.
Pentru toate cele mai de sus, unii membri din „Verband Deutscher Brieftaubenzüchter” consideră că dl. Habicht nu mai poate fi recunoscut drept un veritabil columbofil (aşa cum scrie în statut) și ar trebui să nu mai facă parte din asociație. Unii l-au confruntat într-un mod violent, considerând că ar trebui să se înscrie în Asociația Iubitorilor de Șoimi și să îi lase în pace. (Dar între noi fie vorba, o astfel de asociație nu există, dar în funcție de interes s-ar putea fonda, de ce nu?!) „Cine iubește porumbeii să rămână, cine nu, să plece!” – acesta este sloganul unora dintre cei mai înverșunați. Să nu mai spun că un columbofil mai țicnit s-a legat de numele celui amintit, considerând că e o dovadă clară a faptului că e un ipocrit. „Habicht nu poate iubi porumbeii decât devorându-i!”. Ca apărare Carl a adus dovezi despre președintele asociației, dl. Adler care poate să fie nu doar membru ci chiar șeful „iubitorilor de porumbei”! Că veni vorba de dl. Adler (un tip nu prea înalt, puțin adus și pleșuv și pe deasupra cu nasul puțin coroiat e poreclit Weißkopfseeadler, posibil pentru puținul păr alb de la ceafă), în unele medii se discută despre comportamente incompatibile cu un columbofil. Nu e nimic concret. Aluzii. Unii zic una, alții zic alta. Dar mulți spun că sunt scorneli de-ale lui Carl. Și e posibil să fie așa – și nu ar fi la prima abatere.
Carl ar putea să părăsească de bună-voie „Verband Deutscher Brieftaubenzüchter” dar de ce să o facă? Un tip din SUA, Edward Wolf este de departe cel mai straniu columbofil de pe mapamond. Pardon, aici apare un detaliu, m-am exprimat greșit, nu este columbofil ci doar „crescător de porumbei”. Dar rețineți că afacerea lui principală este o fermă de aligatori! Da! Ați citit bine, aligatori. Iar printre distracțiile oferite turiștilor este și hrănirea reptilelor cu… porumbei (şi uneori cu găini)! Dar din rațiuni financiare (accesare de fonduri și subvenții de la stat) este membru în „Pigeon Breeders Association” (Asociația crescătorilor de porumbei).
Aici apare o chestie interesantă: până în anii 70 ai secolului trecut asociația se numea „National Pigeon Association” și își propunea să promoveze „hobby-ul porumbeilor prin prietenie, educație și competiție”. Actualmente, lucrurile sunt mult mai practice și cât se poate de comerciale. Noul statut afirmă că „rolul principal al asociației este să susțină cu toate mijloacele crescătorii de porumbei”. Acum este ușor de înțeles de ce Edward Wolf care trăiește în urma afacerii cu aligatori e membru în Asociația Americană a Crescătorilor de Porumbei!
Partea cea mai interesantă este că Edward Wolf, medic veterinar de formație și pasionat de zoologie în general, a scris o carte sugestiv intitulată „Pigeon Myths Debunked” (Miturile porumbeilor demascate).
Iată câteva afirmații ce se regăsesc în carte:
– Porumbeii au fost domesticiți acum 5.000 de ani, în scop ornamental sau pentru a transporta mesaje. Astăzi, în epoca digitală porumbeii mesageri nu își mai au rostul.
– Se afirmă adesea că porumbeii zboară ușor pentru că oasele lor sunt pline de aer. Mit! Toate păsările au oasele pline cu aer. Iar porumbeii nu merită admirați pentru zborul lor! Șoimul călător (Falco peregrinus) zboară cu 65–90 km/h iar în picaj poate atinge 389 km/h!
– Se afirmă că porumbeii văd în culori și percep lumina ultravioletă. Dar nu sunt singurele păsări care au astfel de abilități. Gâștele sălbatice percep și câmpul magnetic, iar șerpii au termo-viziune!
– Se crede că porumbeii sunt capabili să-și recunoască reflexia în oglindă. Dar studiile sunt controversate. Şi oricum, asta nu i-ar face speciali! Și delfinii fac asta. Iar studii recente confirmă că ciorile ar fi chiar mult mai inteligente decât porumbeii.
– Eronat se crede că porumbeii simbolizează pacea interioară, armonia și împăcarea. Leneșul (Bradypus variegatus) ar fi un simbol cu mult mai potrivit.
Ați prins ideea, Wolf argumentează sistematic: porumbeii nu sunt ceea ce se pretinde că sunt și ar trebui să ne schimbăm opiniile.
Cu toate acestea eu mărturisesc că îmi sunt dragi iar pentru mine vor rămâne unici!
Iulian Columbeanu, Porumbacu de Sus, Sibiu
___
NOTE:
- Habicht = germ. șoim
- Adler = germ. vultur
Ce ați citit este o „parabolă modernă” și trebuie tratată ca atare. Toate personajele sunt fictive și orice asemănare cu realitatea ar putea fi o pură întâmplare. (Va urma.)