În conformitate cu unele interpretări recente, sunt voci care afirmă că în primăvara anului 2019 se va declanșa seria de evenimente premergătoare revenirii lui Iisus Hristos. Asta ar însemna că sfârșitul lumii este mai aproape de noi decât ne-am putea imagina.

Scurtă introducere în scenariul eschatologic

Pentru a înțelege detaliile dezbaterii, e necesar să dăm atenție celebrului capitol 13 din Apocalipsa. (Vă rog să citiți pasajul dacă nu sunteți familiarizați cu profeția biblică.) Pe scurt, cea de a doua fiară care este descrisă ca având coarne de miel dar vorbind ca un balaur (v. 11), identificată cu SUA, va ajunge să instaureze o nouă ordine mondială. Chiar dacă nu sunt date detalii despre semnul care este așezat pe mână ori pe frunte, printr-o deducție logică, adventiștii de ziua a șaptea au ajuns la concluzia că ar trebui să fie vorba despre ziua de închinare și anume duminica. Asta pentru că, după cum sabatul (sâmbăta) este identificat ca un semn al lui Dumnezeu (vezi Ezechel 20:12) și recunoscut în continuare de adevărații credincioși, tot așa, semnul autorității „nesfintei treimi” (i) ar trebui să fie ca într-o reflexie, tot o zi. Așadar, legea care va impune păzirea duminicii, ar reprezenta manifestarea autorității, adică semnul „pe mâna dreaptă sau pe frunte” (Apocalipsa 13:16).

Mai mult decât atât, conform interpretărilor privitoare la profețiile din Apocalipsă, decretarea legii duminicale este indiciul că a început timpul de criză (necazul cel mare), o perioadă tulbure pentru întreaga planetă, marcată de multiple dezastre (cele 7 urgii) și retragerea harului lui Dumnezeu, umanitatea fiind lăsată să culeagă roadele neascultării. Timpul de criză se va sfârși cu revenirea lui Iisus Hristos (Pentru a înțelege scenariul adventist vă recomand să revedeți cap. 39 și 40 din Tragedia Veacurilor, carte scrisă de Ellen White, unul dintre fondatorii Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, recunoscută ca având autoritate profetică).

Speculații profetice

Speculațiile privind semnificația profetică a anului 2019, identificat ca punctul de început pentru perioada de criză (necazul cel mare), au fost avansate inițial de pastorului Arthur Branner (care slujește la o biserică din Sacramento, Conferința California de Nord, SUA) și ulterior au fost preluate și de către David Gates, cunoscutul misionar din America de Sud.

Dealtfel, nu este pentru prima dată când David Gates, face afirmații privitoare la iminența evenimentelor sfârșitului. În perioada 2008-2011, în repetate ocazii, David Gates prezenta criza economică ca având însemnătate profetică, un „anunț” că umanitatea a intrat în criza finală, iar după estimările sale se putea vorbi de maximum câteva luni până când totul avea să se încheie.

În ciuda faptului că toate avertizările sale, bazate pe speculații, nu s-au adeverit, „unchiul David” revine, mărturisind că abia în 2018 a ajuns la o nouă înțelegere, mult mai clară, în care toate elementele par să se integreze corespunzător. Chiar la final de martie 2018 în cadrul unei predici (ii) ținută la Village Church, Gates anunța că vizita papei în SUA și în mod special discursul ținut în fața Congresului (23 septembrie 2015) ar avea o însemnătate profetică specifică.

Plecând de la o afirmație a Ellenei White, el (și Arthur Branner de la care se inspiră) consideră că precum armatele romane s-au retras în 66 d. Hr de la asedierea Ierusalimului și au permis retragerea creștinilor într-o perioadă de grație de 3 ani și jumătate (din toamna anului 66 până în primăvara anului 70), tot așa, de la vizita papei în SUA din 2015 (care a avut loc tot toamna) vor trece 3 ani și jumătate, după care harul se va încheia: astfel ajungem conform interpretării profetice popularizate de către David Gates, la finalul lui martie 2019, dată de la care va începe „timpul de strâmtorare”. Începerea acestei perioade tulburi ar trebui să fie marcată de promulgarea legii duminicale în SUA.

„Așa după cum apropierea armatelor romane a fost un semn pentru ucenici, pentru apropiata distrugere a Ierusalimului, tot astfel această apostazie (impunerea duminicii prin lege națională în SUA, n. red) poate fi un semn pentru noi că limita răbdării lui Dumnezeu este atinsă, că măsura nelegiuirii noastre este umplută și că îngerul harului este aproape să-și ia zborul și niciodată să nu se întoarcă.” (Ellen White, Testimonies for the Church, vol 5, p. 451)

Ulterior, într-o predică (iii), el continuă pe aceeași linie de argumentare și mai aduce în discuție încă un aspect în sprijinul reținerii anului 2015 ca dată cu importanță profetică: două presupuse decizii luate în cadrul Sesiunii Conferinței Generale de la San Antonio din 2015, care ar confirma că judecata (care ar trebui să înceapă de la casa lui Dumnezeu) a trecut la cei vii. Fără a oferi argumente care să sprijine declarațiile sale, David Gates susține că Biserica Adventistă a respins în mod oficial recunoașterea autorității Spiritului Profetic manifestat prin lucrarea Ellenei White, și pe de altă parte, a renunțat la credința în iminenta venire a lui Iisus Hristos, această atitudine fiind similară respingerii lui Mesia de către poporul iudeu. Totuși, dacă s-ar merge pe această paralelă, între data crucificării (primăvara anului 31 d.Hr) și căderea Ierusalimului (anul 70 d. Hr) au trecut 39 de ani. Numai că în speculațiile lui David Gates nu apare o perioadă atât de lungă care să despartă timpul judecării poporului lui Dumnezeu și începutul vremii strâmtorării (necazul cel mare).

O analiză mai atentă

Cu privire la afirmația referitoare la respingerea Spiritului Profetic, e necesar să subliniem că intră în contradicție directă cu realitatea (ca să nu spunem că este o minciună expusă public fără nici o argumentare). Dimpotrivă, pe agenda sesiunii s-a aflat „Declarația de încredere în scrierile Ellenei White” (Statement of Confidence in the Writings of Ellen G White). Subiectul a fost dezbătut în a noua întâlnire de lucru din 7 iulie 2015 și în aceeași zi a fost luat și votul. Transcriptul dezbaterilor poate fi citit aici (iv) iar la final se poate găsi textul declarației în forma amendată, din care voi prelua următorul paragraf: „Ne reafirmăm convingerea că scrierile sale (ale Ellenei White, n. red.) sunt divin inspirate, pe deplin hristocentrice și fundamentate pe Biblie.”

Despre presupusa lepădare de Hristos, prin negarea iminenței venirii Sale, nu este nevoie să comentăm prea mult. Oricine poate verifica agenda (v) sesiunii din 2015 și nu va reuși să găsească nimic din cele afirmate în mod tendențios de către David Gates. A crede în iminenta revenire a lui Hristos nu-ți dă dreptul de a te aventura în speculații și calcule, ci dimpotrivă, îți inspiră o atitudine responsabilă care generează preocuparea de a fi gata oricând.

Dar poate că partea care din start anulează demersul speculativ, este interesul de a găsi o schemă profetică care să fie aplicată la timpurile de după 1844. În primul rând pentru că se caută tipologii acolo unde nu sunt, iar pe de altă parte, pentru că se stabilesc perioade profetice pe care Scripturile le invalidează.

„Și s-a jurat pe Cel ce este viu în vecii vecilor, Care a făcut cerul și cele ce sunt în cer și pământul și cele ce sunt pe pământ și marea și cele ce sunt în mare, că timp nu va mai fi.” (Apocalipsa 10:6, Versiunea Sinodală)

În Apocalipsa 10:6, apare expresia chronos ouketi estai, adică „timp nu va mai fi”. În general, adventiștii de ziua a șaptea au înțeles aceste cuvinte ca descriind în mod special solia proclamată între anii 1840 și 1844 de către William Miller și alții, în legătură cu încheierea profeției celor 2300 de zile. Ei au considerat că este vorba de un timp profetic, al cărui sfârșit reprezintă încheierea celei mai lungi profeții temporale, cea a celor 2300 de zile din Daniel 8:14. După aceasta nu va mai fi nici o altă solie referitoare la o perioadă de timp profetic bine delimitată. Nici o profeție legată de timp nu se întinde dincolo de anul 1844.

În ciuda faptului că nu cunoștea limba greacă, Ellen White explică (vi) acest text în sensul expresiei din original (în limba română Cornilescu folosește cuvântul „zăbavă”, iar NTR „amânare”, care nu sunt o redare corespunzătoare a lui chronos, care înseamnă firul timpului, vremuri, spre deosebire de kairos care ar însemna dată, soroc, timp stabilit – vezi Fapte 1:7).

„Acest timp, pe care îngerul îl declară cu jurământ solemn, nu este sfârșitul istoriei acestui pământ, nici timpul încercării, ci timpul profetic care precede venirea Domnului nostru. Aceasta înseamnă că oamenii nu vor mai avea un alt timp stabilit. După această perioadă de timp, ce se întinde din 1842 până în 1844, nu se mai poate găsi vreun alt timp profetic. Cel mai lung calcul profetic ne conduce până în toamna anului 1844.” (Ellen White, Gânduri despre cartea Apocalipsei, p. 147).

Redeșteptare? Da! Speculații? Nu!

„De aceea, și voi fiți gata; căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiți.” (Iisus Hristos, Matei 24:44)

Oricât de fierbinți ar fi apelurile la consacrare și pocăință, fundamentarea pe dovezi șubrede nu face decât să discrediteze adevărul și să slăbească încrederea în cuvântul profetic. În ciuda faptului că promotorii unor astfel de speculații își iau unele măsuri de siguranță și prezintă totul doar ca o provocare pentru un studiu serios și recunosc în prealabil că lucrurile s-ar putea să nu stea chiar așa, trebuie să subliniem că alarmismul și manipularea nu au fost niciodată instrumentele folosite de Dumnezeu pentru redeșteptare. Pe de altă parte, David Gates se autoproclamă ca fiind „străjerul” care sună din trâmbiță și dă alarma. Până la urmă ce este mai grav? Să dai o alarmă falsă ori să ratezi să o dai? Poate că „unchiul David” și susținătorii lui ar trebui să-și reamintească povestea lui Esop cu ciobănașul mincinos și mai ales morala istorioarei: repetatele alarme false (vine lupul!) fac să nu mai fie luată în seamă cea autentică.

„Când ceea ce va spune prorocul acela în Numele Domnului nu va avea loc și nu se va întâmpla, va fi un cuvânt pe care nu l-a spus Domnul. Prorocul acela l-a spus din îndrăzneală: să n-ai teamă de el.” (Deuteronom 18:22)

Scripturile fac apel ca să fim gata nu pentru că ajungem să deslușim „vremurile și soroacele” ci dimpotrivă, pentru că nu știm, noi ar trebui să fim gata în orice moment. Redeșteptarea indusă prin astfel de speculații va fi una superficială și de scurtă durată, iar pe termen lung va pregăti calea dezamăgirii, neîncrederii și chiar a lepădării de credință.

„Vegheați, dar, pentru că nu știți în ce zi va veni Domnul vostru.” (Iisus Hristos, Matei 24:42)

Oricât de mult ar dori cineva ca revenirea lui Hristos să se petreacă, acestă dorință fierbinte nu-i dă dreptul de a se aventura în speculații nefondate. Minciuna (conștientă sau inconștientă) nu poate fi un mijloc de susținere a adevărului. Pe de altă parte, oricare ar fi argumentele fundamentate care ar reuși să demonteze unele speculații, vor fi persoane care vor continua să creadă presupusele adevăruri, pentru simplul motiv că emoționalul domină gândirea care nu mai este capabilă să deslușească între adevăr și înșelăciune. Da, ne place să fim mințiți și uneori reușim să ne mințim frumos, chiar cu cele sfinte (sau, mai ales cu cele sfinte).

Dar oamenii răi și înșelători vor merge din rău în mai rău, vor amăgi pe alții și se vor amăgi și pe ei înșiși. (Apostolul Pavel, II Timotei 3:13)

Biblia susține o credință inteligentă care vine în urma cercetării. Mult condamnatul proverb „crede și nu cerceta” nu își are originea în Biblie, ba dimpotrivă, Scriptura condamnă credulitatea (cauzată în mare parte de ignoranță) și recomandă studiul aprofundat. Anselm de Canterbury (c. 1033 – 1109) dădea atenție tocmai acelei credințe care caută înțelegerea (fides quaerens intellectum). De fapt, pot spune că eu cred ca să înțeleg (credo ut intellegam) dar în același timp, înțeleg ca să cred (intellego ut credam). Așadar, „cercetați toate lucrurile și păstrați ce este bun” (I Tesaloniceni 5:21).

Isus, spre deosebire de predicatorii manipulatori, o spunea deschis (în Matei 24:44): „De aceea, și voi fiți gata; căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiți.” Fiți gata deci, azi și-n orice vreme, nu pentru că știți, ci tocmai pentru că nu știți!

NOTE:

i 1. balaurul, adică Satana 2. fiara care iese din mare, identificată cu sistemul papal 3. fiara care iese din pământ, numită și proorocul mincinos în Apocalipsa 19:20 și 20:10 identificată cu SUA. Rezultatul uniunii este imaginea (icoana) fiarei (dintâi).

ii Vezi video „Close of Probation for 10 Virgins” (https://youtu.be/k72REg7sVsE) de la 49:52, publicat pe 3 aprilie 2018, de canalul Gospel Ministries International Videos.

iii Vezi video „Even at the Door” by Uncle David Gates (https://youtu.be/M59uLvZz1HI), publicat de canalul (lui) David Gates pe 17 octombrie 2018 sau o predică cu tematică similară susținută în Bolivia, tradusă și în limba română și publicată pe 18 octombrie 2018 de canalul Instituto Madison cu titlu hazardat „Mai sunt 6 luni până la legea duminicală (Paște 2019)” (https://youtu.be/pyX-z7uXTzU).

iv „Ninth Business Meeting”, https://www.adventistreview.org, 7 iulie 2015

v Vezi pagina oficială a evenimentului, http://2015.gcsession.org/en/

vi Invit cititorul să (re)citească întregul capitol din Gânduri despre cartea Apocalipsei, intitulat sugestiv „După 1844, nu mai există nici o solie bazată pe un timp anumit”.