La încept Dumnezeu a creat pământul şi l-a privit în singurătatea lui cosmică.
Şi Dumnezeu a zis: „Să facem creaturi din ţărână , astfel încât ţărâna să poată vedea ce am făcut.” Şi Dumnezeu a creat fiecare făptură vie care se mişună acum, şi una dintre ele a fost omul. Doar ţărâna sub formă umană putea să vorbească. Dumnezeu s-a aplecat spre ţărâna sub formă umană care s-a ridicat în capul oaselor, s-a uitat în jur şi a vorbit. Omul a clipit. „Care este scopul tuturor acestor lucruri?” a întrebat el politicos.
„Trebuie ca toate să aibă un scop?” a întrebat Dumnezeu.
„Desigur” a zis omul.
„Atunci te las pe tine să te gândeşti la un scop pentru toate acestea, a zis Dumnezeu. Şi a plecat.
(Kurt Vonnegut, Cat’s Cradle, NY, Dell, 1970, p.177)