La începutul anului 1966, Barry Leventhal era un tânăr evreu în culmea fericirii. În calitate de căpitan ofensiv al echipei de fotbal UCLA tocmai sărbătorea victoria; titlul de campioană, pentru o echipă care era ameninţată cu retrogradarea era ceva! Curând după câştigarea Cupei Rose, unul dintre cei mai buni amici, Kent, vine şi îi spune un lucru pe care nu a putut să îl înţeleagă pe deplin: îi mărturisi că se făcuse creştin. Părea destul de straniu, devreme ce se născuse într-o familie de creştini. Numai că prietenul mai aminteşte ceva care îl pune pe gânduri: „În fiecare zi îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru că prin intermediul acestui popor a ajuns la mine Biblia, iar în al doilea rând, Dumnezeu s-a folosit de evrei pentru a aduce pe lume pe cel care acum îmi este Mântuitor.” De aici a ponit o discuţie destul de neconfortabilă pentru Barry, care nu se omora cu religia. Dar cel mai mult l-a intrigat atunci când prietenul lui i-a citat din Vechiul Testament o profeţie despre Isus şi suferinţele lui.
Era imposibil să fie adevărat. Era cu siguranţă un şiretlic al creştinilor, asta nu avea cum să scrie în Tanach (Biblia evreiască, sau VT al Bibliei creştine). În aceeaşi seară tulburat de cearta cu prietenul său, va lua Tanachul şi va citi capitolul 53 al profeţiei lui Isaia. Exact aceleaşi cuvinte… Dar cine să fie acel rob care suferă? „Am încurcat-o”, a fost reacţia lui de moment, „Isus chiar este Mesia!”
Ulterior a apelat la o explicaţie mai oficială din partea rabinului. Răspunsul l-a şocat: „Barry trebuie să recunosc că atunci când citesc Isaia 53 mi se pare întradevăr că ar fi vorba de Isus, dar întrucât noi evreii, nu credem în Isus, nu poate fi vorba de Isus.” Răspunsul acesta l-a nemulţumit enorm. Ulterior avea să comenteze: „nimeni nu este atât de surd ca cei care nu vor să audă”.
În după-amiaza zilei de 24 aprilei 1966, Barry era hotărât să ia o decizie pe baza dovezilor. A îngenunchiat lângă pat şi s-a rugat: „Doamne Isuse cred că tu eşti Mesia cel promis, pentru poporul evreu şi pentru întreaga lume, deci şi pentru mine, că ai murit pentru păcatele mele, că ai înviat din morţi şi că trăieşti veşnic. De aceea te primessc acum în viaţa mea ca Domn şi Mântuitor personal, îţi mulţumesc că ai murit în locul meu.” „Nu au fost nici tunete, nici fulgere, numai prezenţa lui personală şi pacea pe care el a promis-o”, mai adaugă Barry la relatarea convertirii sale la creştinism.
____________
Povestea convertirii lui Barry Leventhal, actualmente decan al Seminarului Evanghelic de Sud, din Carolina de Nord, SUA poate fi citiă mai pe larg în Norman Geisler şi Frank Turek, Nu am destulă credinţă ca să fiu ateu, Editura creştină, Oradea, 2007, p. 329 şi urm.
Ce ai mai putea citi: