Harold Camping, un pasionat al profeţiilor Bibliei, anunţă Judecata de Apoi în data de 21 mai 2011. El pretinde că a ajuns la această concluzie în urma unui studiu aprofundat al Bibliei. Pentru cei care se întâmplă să citească aceste rânduri după data anunţată, rămân două variante: fie nu s-au aflat printre cei răpiţi la cer, fie Harold Camping s-a înşelat.
Este a doua oară când Camping stabileşte data sfârşitului lumii. În 1992, a publicat o carte în care anunţa că sfârşitul iminent al lumii va avea loc în septembrie 1994. Camping are însă un mod straniu de interpretare a Bibliei, care se bazează pe numerologie şi nu pe o analiză a textului biblic. În cazul cărţii din 1992, el şi-a bazat profeţia pe o relatare din Evanghelia după Ioan (21:1-14) în care este descrisă o pescuire miraculoasă ce a avut loc la puţin timp după învierea lui Iisus Christos. Fără vreo argumentaţie bazată pe logica internă a textului, Camping a preluat din acesta numere cărora le-a atribuit sensuri şi semnificaţii. Astfel, cei 200 de coţi (aproximativ 100 de m), care separau corabia pescarilor de ţărm, au fost interpretaţi ca fiind 2.000 de ani care trebuiau să treacă de la naşterea lui Iisus (conform datării proprii a lui Camping, Iisus s-ar fi născut în data de 4 octombrie a anului 7 î.Ch.) şi până la sfârşitul lumii, în 1994. Obsesia identificării unor semnificaţii pentru orice număr din Biblie devine şi mai clară din faptul că Harold Camping a identificat un mesaj ascuns chiar şi în numărul peştilor prinşi în năvod (153 de peşti, conform cu Ioan 21:11). În opinia „predicatorului” american, 153 este format din 3x3x17, unde 3 semnifică scopul, iar 17 este un simbol al cerului (vezi caseta umătoare).
Inginer de profesie, Harold Camping recunoaşte că este pasionat atât de Biblie cât şi de numere. Pe pagina de internet [1] care publică interpretările sale cu privire la sfârşitul lumii se susţine că Biblia conţine informaţii codificate despre data exactă a Zilei Judecăţii.
Cifre, numere şi pseudo-profeţie
Cum a ajuns Camping la concluzia că ziua de 21 mai 2011 are un rol aparte în istoria Pământului? A pornit de la pasajul biblic din Geneza 7, în care Dumnezeu îi spune lui Noe că după 7 zile de la intrarea în corabie va începe potopul. Bazându-se şi pe textul din cartea biblică 2 Petru (3:8), potrivit căreia „pentru Domnul o zi este ca o mie de ani, şi o mie de ani sunt ca o zi”, Camping consideră că cele 7 zile sunt în realitate 7.000 de ani care se vor scurge de la potopul lui Noe până la încheierea definitivă a istoriei planetei. Conform calculelor sale, potopul ar fi avut loc în anul 4990 î.Ch., în ziua a şaptesprezecea a lunii a doua (după calendarul ebraic), iar de aici rezultă că cei 7.000 de ani se împlinesc în data de 21 mai 2011.
În sprijinul concluziilor şi predicţiilor sale, predicatorul american aduce încă un argument, şi anume că de la data crucificării lui Iisus Christos (1 aprilie 33 d.Ch., tot după calculele sale) până în 21 mai 2011 sunt exact 722.500 de zile. Conform interpretării lui Camping, 722.500 înseamnă (5 x 10 x 17) x (5 x 10 x 17), aceste numere fiind văzute ca având un mesaj codificat. Ghicitoarea matematico-biblică a fost rezolvată de Harold Camping astfel: „Ispăşirea sau răscumpărarea demonstrată de suferinţa şi moartea lui Christos în 1 aprilie 33 d.Ch. (numărul 5) este 100% împlinită în 21 mai 2011 (numărul 10), când toţi credincioşii adevăraţi sunt răpiţi în Cer (numărul 17). În mod remarcabil, această succesiune de numere este dublată pentru a arăta că lucrul a fost hotărât din partea lui Dumnezeu şi se va îndeplini degrabă (Geneza 41:32).”[2]
Harold Camping nu respectă regulile de bază ale interpretării textului biblic. În primul rând, el asociază în mod arbitrar evenimente care nu au nici o legătură între ele. Biblia nu afirmă şi nici nu sugerează că cele 7 zile în care Noe a aşteptat în arcă începutul potopului ar trebui să fie interpretate ca o prefigurare a istoriei umanităţii care aşteaptă Ziua de Apoi. Totodată, este clar că Biblia nu dă indicii că data răstignirii lui Christos ar reprezenta punctul de plecare al unei numărători inverse până la sfârşitul lumii. În plus, Camping foloseşte mai degrabă argumente derivate din numerologie decât din logica internă a textului, nefiind singurul care aplică o astfel de metodă.
Harold Camping găseşte semnificaţii pentru aproape orice număr. Argumentaţia lui se bazează pe contextele similare în care apare în diverse pasaje biblice numărul cu pricina. Spre exemplu, pentru predicatorul american „numărul 3 înseamnă scopul lui Dumnezeu. Atunci când Biblia scrie despre Christos ca fiind crucificat, numărul 3 apare de vreo 15 ori: 3 cruci, 3 apostoli în grădină cu Isus, 3 tăgăduiri din partea lui Petru, etc. Toţi aceşti 3 subliniază că a fost scopul lui Dumnezeu ca Hristos să fie crucificat.” (Vezi broşura „Încă o dovadă infailibilă”, p. 1, publicată online)
Iată mai jos o listă cu semnificaţia diverselor numere, după interpretările lui Harold Camping (vezi broşura „Aproape am ajuns”, p. 27):2 – Cei care au fost însărcinaţi să aducă Evanghelia
3 – Scopul divin
4 – Maximul iertării divine
5 – Ispăşirea, care este înţeleasă atât ca judecată, cât şi mântuire
7 – Împlinirea desăvârşită a planului lui Dumnezeu
10 şi 12 – Deplinătatea
11 – Prima venire a lui Christos
13 – Sfârşitul lumii
17 – Cerul
23, 37 şi 43 – Mânia sau judecata lui Dumnezeu
40 – Încercarea, testul credinţei sau ispita
Conţine Biblia un cod matematic?
Ideea că Biblia ar deţine un cod matematic nu este nouă. Del Washburn (fondatorul Institutului pentru Cercetări Teomatice, pasionat de statistică, matematică şi studiu biblic) şi Jerry Lucas (fost jucător de baschet) au publicat [3], în 1977, cartea Theomatics: God’s Best Kept Secret Revealed (Teomatica: Descoperirea celui mai bine păstrat secret al lui Dumnezeu). Cei doi autori pretindeau că Dumnezeu (theos în limba greacă) a scris Biblia urmând un anumit model matematic. Aşa s-a născut noţiunea de teomatică. Cei care susţin o astfel de abordare, consideră că tot ce este scris în Biblie urmează o structură matematică predefinită, care în ea însăşi conţine un mesaj care trebuie descifrat, fiind în acelaşi timp un argument în favoarea originii ei divine.
Dar poate mai celebră decât teomatica este Codul Bibliei, al lui Michael Drosnin, autor şi jurnalist american. Preocuparea pentru codul încifrat al Bibliei a început după ce l-a întâlnit, în 1992, pe matematicianul israelian Eliyahu Rips. Acesta a supus (iniţial) textul primei cărţi din Biblie, unei analize amănunţite pe baza tehnicii de calcul numită „secvenţa literelor echidistante”. Pentru găsirea codului, Rips a eliminat toate spaţiile dintre cuvinte şi a transformat întregul text biblic într-un şir continuu de litere, care printr-o rearanjare ulterioară, a fost transformat într-o matrice. Informaţiile au fost obţinute prin selectarea fiecărei a n-a literă, unde n avea o valoare precisă [4] şi corespunzător aleasă, variind de la caz la caz. După ce a fost identificat cuvântul-cheie, se caută informaţii asociate aflate cât mai aproape de acesta.
În 1994, Rips a publicat [5], împreună cu doi colegi, metodologia şi concluziile cercetărilor, conform cărora în textul biblic, ar exista un cod secret. Cucerit de teoria codulu
i secret, în 1994, Drosnin a aplicat tehnica secvenţei literelor echidistante şi a găsit încifrată în Biblie o avertizare cu privire la asasinarea prim-ministrului israelian din acea vreme, Yitzhak Rabin. Convingerea sa a fost atât de mare încât l-a avertizat pe premier. Asasinarea lui Rabin, în data de 4 noiembrie 1995, a fost un eveniment şocant chiar şi pentru Drosnin, care a ajuns să fie convins că are proba indubitabilă că Biblia conţine un cod ascuns. La scurt timp după asasinarea lui Rabin, Drosnin îi scrie noului prim-ministru, Shimon Peres, pe care îl avertizează cu privire la iminenţa unui „holocaust atomic”. Aplicând metoda „secvenţei literelor echidistante”, Drosnin a descoperit în aceeaşi matrice cuvintele „holocaust”, „atomic” şi „756” (pe care care îl citeşte ca 5756, care după calendarul ebraic ar fi 1996). Cu toate că niciun dezastru atomic nu s-a petrecut în 1996, Michael Drosnin a publicat în 1997, Codul Bibliei.
Pretenţia lui Michael Drosnin că Biblia ar conţine un cod secret va fi ulterior, demontată, deoarece, chiar şi textele profane păreau să conţină preziceri codificate. Spre exemplu, o echipă de cercetători specialişti în matematică, de la Universitatea Ebraică din Ierusalim, a publicat în revista Asociaţiei Americane de Statistică6 rezultatele aplicării aceleaşi tehnici pe textul romanului Război şi pace de Lev Tolstoi. Avea să se dovedească faptul că nu era vorba despre nimic supranatural. Totul ţine de statistică, deoarece un număr mare de litere permite formarea diverselor combinaţii mai mult sau mai puţin „profetice”. Ulterior, metoda a fost aplicată şi pe romanul Moby Dick de Herman Melville, în care erau „confirmate” evenimente precum asasinarea preşedinţilor americani Abraham Lincoln şi John F. Kennedy, moartea prinţesei Diana şi altele. Codul secret al lui Moby Dick a „profetizat” chiar şi moartea lui Drosnin, eveniment care (încă) nu s-a împlinit.
Numere tainice
Ideea existenţei unor structuri matematice în textul scris nu este nicidecum o găselniţă contemporană. Plecând de la faptul că literele din alfabetul ebraic şi din cel grecesc au şi o valoare numerică, încă din antichitate s-au propus diverse modele matematice de interpretare a unor texte despre care se credea că ar conţine mesaje ascunse. Totuşi, nu avem indicii că această metodă de transmitere a informaţiilor (specifică ezoterismului, păgân sau iudaic), s-ar regăsi şi în Biblie.
Ezoterismul (din grecescul esotericos = din interior) este un concept filosofico-religios care desemnează cunoştinţe şi învăţături obţinute prin percepţia unor fenomene spirituale, accesibile numai iniţiaţilor, în opoziţie cu cunoaşterea exoterică, accesibilă tuturor oamenilor.
Concepţia de bază susţine că există o corespondenţă între cele de sus şi cele de jos, între cele vizibile şi cele invizibile, iar transmiterea cunoştinţelor secrete se face prin simboluri şi ritualuri. Din punct de vedere istoric, ezoterismul poate desemna diverse curente cum ar fi astrologia, alchimia, misticismul, teosofismul ori spiritualismul de tip new-age.
Singurul pasaj care pare să apeleze la sistemul antic al isopsefiei [7] (dar nu şi al simbolisticii ezoterice) este cel din Apocalipsa 13:18. Apostolul Ioan scrie: „Aici e înţelepciunea. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei. Căci este un număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase.” Este important să se reţină că până la popularizarea de către arabi a sistemului de numerotare indian (cifrele folosite astăzi, în mod curent), literele alfabetului aveau şi rolul de cifre. De exemplu, în alfabetul latin, literele aveau următoarele roluri numerice: I=1, V=5, X=10, L=50, C=100, D=500, M=1.000. „Numărul numelui” însemna suma tuturor literelor care aveau valoare numerică şi intrau în alcătuirea unui nume. Metoda de înlocuire a numelui cu un număr este confirmată de unele inscripţii [8] din epoca în care a fost scrisă cartea Apocalipsa. În oraşul antic Pompei, distrus de erupţia vulcanului Vezuviu în anul 79 d.Ch., s-a descoperit pe un zid următorul text, în greceşte: filo es arithmos fme, adică „o iubesc pe cea a cărui număr este 545.” Acest obicei de a înlocui numele cu suma valorii aritmetice a literelor componente este confirmată şi de Suetoniu care, în jurul anului 121 d.Ch., aminteşte în De vita Caesarum de un slogan politic scris pe zidurile Romei, pe baza aceluiaşi sistem de încifrare.
Decodificarea textului biblic
Sunt deci oameni care cred că Biblia conţine mesaje ascunse. Analiza arată însă că există şanse foarte mari ca aceste mesaje să stea doar în percepţia cititorului. Omul, ca fiinţă cu gândire structurată, este obişnuit să caute şi să identifice modele în mediul înconjurător. Unii văd conturul unei vaci într-un nor, un sfinx pe suprafaţa marţiană sau chipul lui Iisus în trunchiul unui copac. Dar faptul că văd aceste modele organizate nu înseamnă în mod neapărat că ele există sau că sunt vehiculele unui mesaj codificat. Ele sunt mai degrabă o iluzie a minţii umane, în căutarea ei după tipare organizate. Acelaşi fenomen se poate petrece în studiul (matematic) al profeţiilor biblice.
Înţelegerea corectă a mesajului biblic necesită o concepţie clară despre originea acestuia. Scriitori Bibliei au recunoscut frecvent că informaţiile pe care le-au transmis sunt din partea lui Dumnezeu. Apostolul Pavel scrie clar că „toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu” (2 Timotei 3:16). La rândul său, apostolul Petru declară că „oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt” (2 Petru 1:21). Procesul transmiterii mesajului divin către profet a fost cu siguranţă unul complex, implicând atât omul, cât şi pe Dumnezeu. Sursa mesajului era Dumnezeu, dar instrumentul prin care era comunicat era mintea profetului. Prin urmare, conceptele cu care va lucra prorocul sunt compatibile cu capacitatea sa de pricepere, cu nivelul său intelectual. Merită reţinut că profeţii au redat mesajul lui Dumnezeu în stilul lor specific, fiind destul de puţine ocaziile în care Dumnezeu a dictat sau a scris mesajul într-o anumită formă. Biblia a fost scrisă deci în limbajul cotidian al vremii şi, pentru o înţelegere corespunzătoare, nu este necesară analiza matematică a textului ci analiza istorico-gramaticală, care să ţină cont de contextul literar, cultural sau istoric.
Un caz particular în textul biblic este acela al cărţilor apocaliptice (Daniel şi Apocalipsa), în care mesajul este comunicat prin simboluri. Cheia pentru înţelegerea acestor cărţi nu este însă un cod matematic secret. Descifrarea limbajului apocaliptic nu presupune apelul la artificii de calcul, ci doar atenţia la indiciile interne ale Bibliei. De exemplu, puterile politice sunt reprezentate prin „fiare” (Daniel 7:23), iar popoarele sunt simbolizate prin ape (Apocalipsa 17:15). Alteori, Biblia foloseşte o simbolistică naturală în opoziţie cu cea ermetică. Spre exemplu, Iisus este numit „leul din seminţia lui Iuda” (Apocalipsa 5:5) din simplul motiv că animalul în sine este perceput ca fiind maiestos, puternic şi viteaz (Proverbe 19:12, 2 Samuel 17:10). Orice încercare de a explica simbolurile profetice prin asociaţii străine contextului nu poate fi numit studiu biblic, ci exerciţiu de creativitate şi imaginaţie şi, în acelaşi timp, un atac indirect împotriva credibilităţii profeţiilor autentice.
Chiar dacă metodele excentrice de descifrare a textului biblic, par hazlii pentru unii, ori inocente pentru alţii, ele pot să afecteze pe termen lung însăşi credibilitatea Bibliei. Şi aceasta pentru că, la nivelul percepţiei publice, se poate contura ideea că profeţiile biblice au eşuat. Publicul va
sesiza mai greu că, în realitate, au eşuat interpretările predicatorilor de duzină sau ale pasionaţilor de profeţii încrucişate. Pe de altă parte, e limpede că însăşi prezenţa constantă a unor astfel de predicatori şi a „profeţiilor” lor în spaţiul public reprezintă împlinirea unei proorocii biblice: „Căci se vor ridica christoşi falşi şi profeţi falşi şi vor face semne mari şi minuni, pentru a-i înşela, dacă este posibil, chiar şi pe cei aleşi” (Matei 24:24).
NOTE:
1. http://worldwide.familyradio.org/ro
2. Harold Camping, Încă o dovadă infailibilă, Family Radio, 2011, p. 2
3. Cartea a fost tipăriţă iniţial în toamna anului 1977 după care a urmat o retipărire în 1978 şi o a doua ediţie în 1986, pentru ca în 1994, să se publice Theomatics II, un volum extins al celui anterior.
4. Spre exemplu, Drosnin, aplicând această tehnică, pentru a obţine cuvântul rabin a selectat de fiecare dată tot mereu a 4771 literă.
5. Doron Witztum, Eliyahu Rips şi Yoav Rosenberg, „Equidistant Letter Sequences in the Book of Genesis”, Statistical Science, vol. 9, 1994
6. Maya Bar-Hillel, Dror Bar-Natan şi Brendan McKay, „The Torah Codes: Puzzle and Solution”, Chance, mai 1998
7. Isopsefia este un termen derivat din două cuvinte greceşti: isos (ἴσος) care înseamnă „egal” şi psefos (ψῆφος) care înseamnă „pietricică”. Iniţial, calculele matematice se făceau cu „pietricele”. Isopsefia este deci tehnica de calculare a valorii matematice a unui cuvânt.
8. Maurice H. Farbridge, Studies in Biblical and Semitic Symbolism, Ktav Pub. House, 1970, p. 95