În contextul unei Românii europene, pluralitatea religioasă este un lucru aşteptat şi natural. Fugind de formalismul unui creştinism irelevant secolului XXI, mulţi tineri (îndeosebi intelectuali) caută alternativa pentru setea ce o resimt în interiorul lor. Trebuie să admitem că preocupările spirituale nu sunt un moft, ci o profundă necesitate. Şi avem şi alternative. Să luăm una dintre ele: New Age.
Această nouă eră, numită şi a Vărsătorului vine să înlocuiască era Peştelui [1]. Conform zodiacului, punctul primăverii – locul unde se află soarele pe data de 21 martie – se deplasează cu câte o constelaţie la fiecare 2140 de ani. Plecând de la acest fapt astronomic, astrologii – şi trecem deci de la fapt la superstiţie – cred că translatarea punctului primăverii într-o altă zodie încheie o eră şi deschide o alta. Se aşteaptă ca această nouă eră a Vărsătorului să fie un potop de lumină şi noi cunoştinţe.
Mişcarea New Age a început ca o reacţie la aşa-numitul faliment al creştinismului clasic dar şi ca un răspuns la materialismul pesimist impus de linia oficială a ateismului ştiinţific. În esenţa ei mişcarea este eclectică, fiind un amalgam de elemente preluate din diverse vechi religii, reaşezate însă într-un context modern, folosind adesea un limbaj ştiinţific. Găsim astfel idei împrumutate din spiritualism, animism, budism, hinduism, şamanism, confucianism şi multe alte credinţe. Fără a folosi în sens peiorativ termenul, putem spune că New Age este o formă de neo-păgânism.
Chiar dacă termenul (New Age) a fost introdus în limbajul popular doar prin anii ’80 ai secolului trecut, rădăcinile acestei mişcări se întrevăd în spiritualismului, teosofia, antroposofia şi transcedentalismul filosofic al secolului XIX. Miezul acestor curente de gândire este credinţa în esenţa divină a fiinţei umane.
Vedem lumea bucată cu bucată ca: soarele, luna, animalul, copacul, dar întregul acestor părţi strălucitoare este sufletul.
Esenţa eului nostru este divină. Noi găsim în noi înşine Fiinţa, forţa lui Dumnezeu din care trăim şi acţionă.
Ralph Waldo Emerson
Printre ideile de bază ale transcedentalismului amintim credinţa că o stare spirituală ideală transcede (lat. trece dincolo) domeniul fizic, deci sursa divinului este în interiorul omului. De aici o mare încredere în forţele proprii. În descoperirea adevărului intuiţia este mai presus decât simţurile, iar Divinitatea se poate revela omului tocmai prin intermediul ei. Scopul religiei este o unire conştientă a umanităţii cu Dumnezeu.
Unul dintre exponenţii de bază ai transcedentalismului american este renumitul filosof Ralph Waldo Emerson (1803-1882).
Dar cum şi-a contruit Emerson sistemul filsofic?
În 1845 marele gânditor nota în propriul jurnal impresii de pe urma citirii Bhagavad-Gitei şi a unor comentarii asupra Vedelor. Aşadar, din orice direcţie am studia fenomenul New New Age ajungem la aceeaşi sursă: gândirea orientală.
La bază se află o concepţie monistă (totul este una) şi panteistă (totul este Dumnezeu). Se afirmă că omenirea (de fapt totul din Univers) este o parte a unui întreg, elementele acestuia fiind interconectate la aceeaşi energie pe care unii o numesc Dumnezeu. (Ideea apare şi în filmul SF Războiul Stelelor, aceea energie fiind numită forţa.)
New Age este deci un curent modern cu orientare umanistă ce susţine o viziune comună a unei noi ere a iluminării, a cunoaşterii şi a armoniei. Mişcarea este profund pozitivistă, fiinţa umană fiind definită ca având puteri nelimitate dar pe care trebuie să înveţe să le acceseze. Pentru aceasta se va recurge la exerciţii spirituale ca meditaţia, rugăciunea ori postul. În viziunea adepţilor New Age, soluţia problemelor nu se află niciodată în exterior ci în noi înşine. Ca atare nu putem avea un obiect al credinţei decât forţele ascunse ale interiorului. Ca tehnică pentru modelarea viitorului se apelează la „vizualizare” – înţeleasă ca „materializarea cu ajutorul unei imaginaţii intensive”. Se învaţă că închipuirile sub formă de imagini sunt dezvoltate treptat până ce determină atât de mult realitatea, încât în cele din urmă ele însele devin realitate. Pe scurt putem spune că New Age este credinţa în credinţă.
Adepţii egipteni ai lui Hermes, care credeau că totul este numai spirit, şi era socotit ca sigur faptul că cineva se putea vindeca de o boală închipuindu-şi o sănătate deplină. Tehnica vizualizării era folosită şi de indienii Navajo în acelaşi scop al vindecării. Paracelsus în sec. XVI, alchimist şi medic elveţian, făcea apel la aceeaşi metodă. Unii cercetători consideră că prin teoriile sale, C.G Jung a readus practica străveche în actualitate, dându-i hainele moderne ale investigaţiei ştiinţifice.
În Biserică … pe uşa din spate
Unele concepte fundamentale New Age au fost preluate de influenţi autori şi lideri creştini şi introduse în mentalitatea populară prin diverse cărţi despre succes şi reuşită. Aşa se face că asistăm la o redefinire de tip new age a conceptului fundamental care stă la baza creştinismului: credinţa.
Norman Vincent Peale (31 mai, 1898 – 24 decembrie, 1993), a studiat teologia la Universitatea din Boston după care a fost numit pastor la Marble Collegiate Church, New York. În timpul cât a slujit, biserica a crescut de la 600 de membrii la 5000, el, devenind astfel unul dintre cei mai populari predicatori. A scris zeci de cărţi cu largă răspândire în mediile creştine cea mai cunoscută fiind „Puterea gândirii pozitive”. Este primul predicator care impune o altă abordare a Evangheliei: se va detaşa de „creştinismul acuzator” şi va înălţa valoarea unei atitudini pozitive. El însuşi recunoaşte că Emerson a avut o influenţă hotărâtoare asupra modului său de gândire.
„Formulează-ţi şi întipăreşte-ţi în mintea ta o imagine mentală a ta însuţi plin de succes. Concentrează-te cu tenacitate asupra acestei imagini. Nu o lăsa niciodată să se disipe. Mintea ta va căuta să dezvolte acea imagine.” Pentru Peale vizualizarea nu este altceva decât continuarea naturală a gândirii pozitive.
Tatăl lui Peale către fiul său:
Tu ai elaborat o nouă mişcare creştină care îşi are greutatea ei şi care este un amestec de ştiinţă a conştientului, metafizică, ştiinţă creştină, practică medicală şi psihologică, Evanghelia baptiştilor, mărturia metodiştilor şi un calvinism solid olandezo-reformat.
Robert Schuller (n. 16 septembrie 1926) a preluat ideologia lui Peale, şi a răspândit conceptul gândirii pozitive în contextul creştin evanghelic, fiind şi el preocupat doar de aspectele „pozitive” ale creştinismului. În semn de apreciere Peale, îi va scrie prefaţa pentru cartea „Există o soluţie pentru fiecare problemă”.
Emisiunile televizate ale lui Robert Schuller dar şi cărţile sale au avut o deosebită influenţă stând la baza unor firme de succes printre care şi Amway.
Iată un extras din mesajele sale: Crede în dorinţele tale, în marele tău vis. Încrede-te în credinţa ta şi să te îndoieşti numai de îndoiala ta!
În acord cu teologia lui Schuler nu pot fi acceptate noţiuni ca păcat, pierzare, nevrednicie sau tăgăduire de sine. Ba unul dintre cele mai grave păcate, în viziunea acestuia, este tocmai atunci cânt spun sunt nevrednic.
La rândul său, Schuller va influenţa o altă generaţie de lideri creştini printre care Bill Hybels, Rick Warren dar şi pe un tână
r pastor coreean căruia îi va scrie prefaţa la cartea numită sugestiv A patra dimensiune. Numele lui este Yonggi Cho.
David Yonggi Cho este pastorul celei mai mari biserici din lume (peste 800.000 de membri la finele lui 2006). În expunerile sale publice, dar şi în cărţile sale, apar constant subiecte precum: gândirea pozitivă, motivare ori succes. El însuşi pune un foarte mare accent pe tehnica vizualizării. „Trebuie să învăţăm să vizualizăm răspunsul ca ceva împlinit… Trebuie întotdeauna să vizualizăm rezultatul final atunci când ne rugăm” aminteşte adesea în predicile sale Yonggi Cho.
O explicaţie interesantă a vorbirii în limbi:
…Cuvântul tău îţi modelează viaţa, căci centrul nervos al vorbirii controlează toţi nervii. De aceea este vorbirea în limbi primul semn al botezului cu Duhul Sfânt… Dacă vorbim în alte limbi suntem deci umpluţi cu Duhul Sfânt. Yonggi Cho
Ceea ce este demn de notat este faptul că Cho însuşi recunoaşte că sâmburele ideologic al soliilor sale nu l-a descoperit prin studiul atent al Bilbiei ci în urma unei experienţe mistice, sau cum se exprimă el, „prin revelaţie”. Cho admite că şi yoghinii sau budiştii fac apel la tehnica vizualizării, numai că aceştia, în opinia lui, încearcă să dea acestor forţe un alt înţeles.
Teoria este deci simplă şi aparent plauzibilă: Chiar şi oamenii de ştiinţă învaţă că materia poate fi transformată în energie. Aşadar prin procesul vizualizării nu s-ar produce decât reversul. Pentru adepţii New Age gândurile şi spiritul omului sunt energie iar prin tehnici corespunzătoare se poate ajunge la materializare. Foarte asemănătoare abordările, nu?
Din nefericire toţi aceşti predicatori susţin o evanghelie a imaginii de sine şi în mod grav confundă realizarea personală cu mântuirea. Predicile lor sunt aidoma diverşilor guru New Age, nu doar în limbaj ci chiar în esenţa concepţiilor.
Pentru acest gen de predicatori cuvântul are o putere deosebită. „Cuvântul tău este materialul pe care îl întrebuinţează Duhul Sfânt ca să fie creator. După cum poţi pune în acţiune puterea lui Isus prin cuvântul tău vorbit, tot aşa poţi produce şi prezenţa lui Hristos… Rosteşte-l clar şi produ prezenţa deosebită a lui Isus Hristos.”2 Atenţie însă: Credinţa în forţa cuvântului este o veche concepţie care stă la baza şamanismului, a vrăjitoriei şi a celorlalte practici oculte păgâne şi neo-păgâne.
Spre o religie planetară
Noua bază ideologică a agendei politice a miscarii New Age este unitatea tuturor religiilor. Deşi este permisă existenţa religiilor variate, fiecare religie este privită ca învăţând acelaşi adevăr central: divinitatea umanităţii. În lumina acestei ideologii, creştinismul este reinterpretat şi redefinit de adepţii mişcării drept un „creştinism ezoteric”. Se susţine că unitatea religiilor este absolut necesară dacă se vrea ca „unitatea omenirii” să devină o realitate.
Robert Muller, fostul adjunct al Secretarului General al Naţiunilor Unite, a comentat următoarele cu privire la unitatea religiilor:
„Pentru prima dată în istorie am descoperit că planeta pe care locuim este una singură. Acum nu ne mai rămâne decât să descoperim că suntem de asemenea o singură familie umană şi că trebuie să transcedem toate diferenţele naţionale, lingvistice, culturale, rasiale şi religioase ce reprezintă istoria noastră. Avem şansa de a scrie o istorie complet nouă.”
Credinţa în Dumnezeu sau credinţa în credinţă?
Sfintele Scripturi spre deosebire de diverşii guru New Age ori ai predicatorilor prosperităţii, pun un foarte mare accent pe credinţă în sensul de încredere în Dumnezeu. În acelaşi timp fiinţa umană este înstrăinată de Dumnezeu prin păcat. De aici necesitatea ca omul să renunţe la sine pentru a urma calea divină. Nici urmă de regăsire, de realizare ori gândire pozitivă. Isus a zis: ,,Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea, şi să Mă urmeze. (Matei 16:24) Iar cu privire la esenţa naturii umane Apostolul Pavel scria: „Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pămîntească, pentrucă, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n’am puterea să -l fac. … O, nenorocitul de mine! (Romani 7:18,24) Să fi fost greşit Apostolul Pavel care se numea pe sine nenorocit? Biblia prezintă experienţa pocăinţei şi nu a realizării personale ca rezultat a gândirii pozitive.
Să nu mă înţelegeţi greşit, Bibla aduce speranţă. Biblia vorbeşte despre bunăstare şi împlinire. Dar Cuvântul inspirat vorbeşte nu doar de rezultate ci şi de o cale. Şi calea este importantă! Vestea bună, conform Bibliei, constă în eliberarea asigurată păcătosului de însuşi Dumnezeu. Şi aceasta se capătă prin credinţă. Adepţii New Age, dar şi mulţi creştini consideră credinţa ca având în sine puterea de a transforma lucrurile şi de a naşte o nouă realitate. Este adevărat că Scripturile afirmă că „totul este posibil celui ce crede” dar întrebarea se pune în ce să creadă?
Conform Bibliei, credinţa este încrederea deplină în făgăduinţele lui Dumnezeu. „Avraam a crezut pe Dumnezeu.” (Romani 4:3) Cu siguranţă că Avraam a văzut prin credinţă ceea ce va fi, dar rezultatul nu a apărut ca urmare a tehnicilor sale de vizualizare, ci a intervenţiei directe a lui Dumnezeu. Singurele cuvinte care au avut o putere creatoare au fost cele ale lui Dumnezeu şi niciodată ale omului. New Age predică tot-ul pentru a oferi nimic-ul.
Creştinismul biblic predică nimic-nicia pentru a oferi totul. Rămâne deci să dăm răspunsul: Credinţa în Dumnezeu sau credinţa în credinţă?
NOTE:
1. De remarcat şi coincidenţa; peştele fiind un simbol protocreştin.
2 . Yonggi Cho, A patra dimensiune, vol. 1, p. 16