În curând Roma, „capitala catolicilor”, va fi preluată de către islamici. „Foarte curând, cu voia lui Alah, Roma va fi cucerită, aşa după cum a fost Constantinopolul, după cum a profeţit Profetul nostru Mohamed.” declara Yunis al-Astal un important cleric musulman şi membru Hamas al parlamentului palestinian, într-o predică din 11 aprilie a.c. Printre altele predicatorul musulman spunea că Roma „va deveni un avanpost al cuceririlor islamice, ce se vor răspândi în întreagă Europă (occidentală), iar apoi se vor îndrepta înspre Americi şi chiar spre estul Europei”. „Cred că copiii noştri, nepoţii noştri, vor moşteni jihadul nostru şi sacrificiile noastre, iar, cu voia lui Alah, conducătorii cuceririi vor veni dintre ei”, a mai spus al-Astal.
Planul islamic de dominaţie mondială
În căutarea unei vieţi mai bune, milioane de imigranţi din ţările musulmane africane şi asiatice, precum şi refugiaţi din zonele de conflict din lumea islamică, au luat cu asalt Europa. Ceea ce atrage atenţia nu este proporţia1 din totalul populaţiei ci rata de creştere rapidă din ultima vreme. Conform publicaţiei belgiene La Libre Belgique2 în urma analizei dezvoltării islamului în Bruxelles, „capitala” Uniunii Europene, se preconizează că în 20 de ani islamul ar deveni religia majoritară în chiar inima Europei. Actualmente doar o treime dintre locuitorii Bruxellului sunt musulmani dar prognosticul ia în calcul rata ridicată a natalităţii din sânul comunităţii musulmane alături de numeroasele convertiri.
Iniţial se credea că imigranţii musulmani se vor integra în societatea europeană plecându-se de la premisa superiorităţii acesteia. Lucrurile nu au evoluat deloc aşa, imigranţii musulmani trecând de la refuzul stilului de viaţă occidental la un misionarism fervent. Spre deosebire de populaţia creştină caracterizată de o apatie religioasă sporită, circa 75% dintre musulmani se declară astăzi practicanţi.
În timp ce în Europa multe biserici se închid, numărul moscheielor musulmane continuă să crească progresiv. În prezent pe teritoriul Germaniei există 154 de moschei cu cupolă şi minaret, explică Salim Abdala, preşedintele Institului Central German al Arhivelor Islamice. „Am elaborat peste 184 de proiecte de construcţie a noilor moschei” mai declarat acesta pentru publicaţia germană Der Spiegel.
Alături de rata natalităţii sporite, un alt motiv al creşterii spectaculoase a islamului reprezintă căsătoriile mixte. Cu toate că teoretic un musulman se poate căsători cu o femeie creştină (reversul fiind strict interzis de Coran) fără ca să i se ceară acesteia trecerea la islam, în practică lucrurile nu stau deloc aşa. Să luăm un caz concret: Italia. Potrivit organizaţiei catolice Caritas, numărul de căsătorii dintre italieni şi persoane străine care locuiesc în Italia a crescut de zece ori în ultimii 15 ani. În timp ce bărbaţii italieni au preferat femei filipineze, românce, peruviene şi albaneze, femeile italience au preferat (sau poate mai corect spus au fost preferate de) senegalezi, tunisieni şi marocani care sunt de religie musulmani.
De asemenea, în Germania, peste 4.000 de nativi germani s-au convertit la islam între iulie 2004 şi iunie 2005, iar un an mai târziu, numărul de convertiţi a crescut la 8500, informează cotidianul Der Speigel. Mulţi germani îmbrăţişează credinţa musulmană din motive pur personale – în timp ce în trecut o mare parte dintre cei convertiţi erau femei care adoptau această credinţă pentru a se căsători cu bărbaţi musulmani, astăzi mulţi tineri trec la islam din spiritul de solidaritate. Mohammed Herzog, un imam din Berlin, el însuşi convertit de la creştinism, a declarat pentru Der Spiegel, ediţia electronică în limba engleză3 că orientarea spre islam este un semn al interesului religios renăscut. „Mulţi convertiţi sunt foşti creştini, care au avut îndoieli în ceea ce priveşte religia lor”, a spus el. După estimările acestuia, în fiecare zi au loc 15 convertiri la islam.
Monika Wohlrab-Sahr, o cercetătoare în domeniul sociologiei religiei, a făcut studii cu privire la convertirea la islam. În urma cercetărilor efectuate în SUA şi Germania, ea ajunge la concluzia că motivul primar al trecerii la islam ar fi căutarea unei soluţii pentru o criză personală, combinată cu o acută dorinţă de a fi diferit. Tocmai din acest motiv se preferă islamul şi nu o altă grupare creştină, deoarece aderarea la religia musulmană în actualul context este mult mai vizibilă. Vorbim mai
degrabă de un fenomen social decât o experienţă religioasă.
Fără îndoială islamul este o religie cuceritoare, din secolul VII-lea ea urmându-şi destinul trasat de către însuşi profetul întemeietor. Islamul, autodefinindu-se ca o religie curată, se simte dator pentru a cuceri lumea la adevăr. Idealul islamic este acela de a aşeza omenirea sub o singură religie, fără diferenţă de culoare, sex, limbă, clasă sau etnie, fiind urmărit de visul unei societăţi utopice.
Continentul de intersecţie
Visul musulman de cucerire a lumii se pare că este departe de împlinire. Conform unei emisiuni difuzate de Al Jazeera4, 6 milioane de africani musulmani sunt convertiţi în fiecare an la creştinism. Fenomenul este unul extrem de îngrijorător pentru clericii musulmani.
În cadrul emisiunii a fost invitat şeicul Ahmad Al Katani, o importantă figură în cadrul islamului.
Invitatul oferă statistici care par incredibile chiar pentru realizatorul emisiunii:
În fiecare oră 667 de musulmani se convertesc la creştinism. În fiecare zi 16.000 de musulmani se convertesc la creştinism. În fiecare an, 6 milioane de musulmani se convertesc la creştinism. Invitatul emisiunii trăgea un semnal de alarmă privitor la pierderea de teren. Prea puţine convertiri la islam faţă de cele la creştinism. Pentru fiecare african convertit la islam sunt mii de alte convertiri la creştinism. Şeicul Ahmad Al Katani atrăgea atenţia asupra situaţiei disperate în care se află islamul de pe continentul negru vizavi de puternica dezvoltare a bisericilor creştine.
În Kenia care are o populaţie de 30 milioane, din care un sfert sunt musulmani, conform datelor furnizate de şeic, sunt doar 900 de moscheii (multe din ele într-o stare jalnică) faţă de cele 25.000 de biserici creştine.
De ce un dezinteres atât de mare faţă de islam din partea africanilor? De ce preferă ei tot religia foştilor colonialişti? Musulmanii pe de o parte acuză pe creştini că îi cumpără pe africani prin intermediul organizaţiilor de binefacere, dar pe de altă parte se autosesizează că din partea lor nu sunt mult mai prezenţi în acest domeniu al ajutorării. O altă strategie propusă pentru stoparea „caracatiţei creştine” ar fi construirea de şcoli unde copii să poată fi învăţaţi islamul.
Poziţia liderului islamic este de altfel contradictorie, pe deoparte atacă misionarismul creştin şi metodele folosite petru promovarea Evangheliei dar pe de altă parte ca soluţii pentru redresarea islamulului sunt propuse exact aceleaşi strategii folosite de bisericile creştine. Islamul se străduie să descopere misionarismul ca metodă de lucru. Este greu de crezut că va reuşi, deoarece islamul din punct de vedere istoric a avut ca metodă de expansiune cucerirea şi nu convingerea. Este adevărat că Mahomed şi urmaşii lui înainte de a trece la cucerire făcea apel la convertire, dar în nici un caz aceasta nu poate fi numită lucrare misionară.
Dincolo de aspectele sociale şi culturale, creştinismul se impune prin ceea ce la generat: învăţătura clară a unui Dumnezeu care iubeşte, credincioşii Lui fiind caracterizaţi de profu
nda iubire faţă de aproapele. Chiar dacă pentru unii activităţile misionare depuse de bisericile creştine sunt simple metode de racolare de noi adepţi, fenomenul misionarismului creştin trebuie încadrat în contextul celorlalte învăţături creştine pentru a putea fi înţeles pe deplin.
Rădăcină uscată
Creştinismul începe cu „marea trimitere” a lui Isus Hristos: „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.”5 Noua credinţă încă din faşă este modelată ca fiind o religie universală, fiind deschisă şi accesibilă oricui, indiferent de etnie, limbă, sau cultură.
Spre deosebire de islam, creştinilor nu li se cere de a întemeia un imperiu al credinţei şi nici o convertire a popoarelor. Trimiterea e clară: ucenici din toate neamurile şi nu transformarea tuturor neamurilor în ucenici. Aici misionarismul creştin ar trebui să difere de cel musulman. Am preferat „ar trebui” deoarece istoria dar şi realitatea actuală mărturisesc cu totul altceva.
În contextul actual occidental, creştinismul tinde să fie definit mai mult ca un fenomen cultural decât ca unul religios. De la Augustin cu a sa De civitate Dei, creştinătatea este văzută ca o alternativă pentru o societatea în declin, cultura şi civilizaţia creştină fiind mult aşteptata „Împărăţie a cerurilor” pe pământ…
Dar însăşi creştinătatea, ruptă şi fărâmiţată îşi caută identitatea pe fundalul unei lumi din ce în ce mai areligioase. La ora actuală sunt aproximativ 37.000 de denominaţiuni şi grupări creştine de la cele minuscule cu mai puţin de 100 de membrii până la cele cu milioane de adepţi. Dacă ar fi să le grupăm am avea cam 1,119 miliarde de catolici, 427 milioane de independenţi, 376 milioane de protestanţi, 220 milioane de ortodocşi, 80 de millioane de anglicani şi alte 34 milioane de adepţi ai unor grupări (para-)creştine marginale. De remarcat faptul că grupările independente din sânul creştinismul au cea mai mare rată de creştere reprezentând deja 20% dintre creştini.
Din nefericire, creşterea este una irelevantă, deoarece, peste 90% din eforturile misionare ale creştinilor sunt îndreptatre tot către alţii creştini şi nu către populaţii sau zone care nu au auzit de Hristos. Multe din bisericile creştine nu mai au nici un fel de preocupare misionară, trimiterea lui Hristos de a face ucenici din toate neamurile fiind lăsată pe umerii „sectanţilor”. Conform unor date furnizate de World Christian Trends6 818 de grupuri etnolingvistice nu au intrat în contact de loc cu nici o formă de creştinism. Cu toate că 98,7% dintre oameni au acces la Biblie, fiind tradusă în 6.700 de limbi / dialecte mai rămân alte 6.800 de limbi / dialecte în care Biblia nu este încă disponibilă. Aceasta ar însemna cam 78 de milioane de oameni care încă nu au acces la Cuvântul lui Dumnezeu.
O treime din populaţia Globului este creştină
O altă treime nu este creştină dar a intrat în contact cu creştinismul.
O ultimă treime nu este creştină şi nici nu este în direct contact cu creştinismul.
Nu este greu de sesizat că în Europa, leagănul culturii creştine, credinţa se află la limita subsistenţei. Fără îndoială provoacă îngrijorare faptul că aşa de puţini tineri occidentali frecventează regulat bisericile: un mare număr de copii cresc fără să fi deschis niciodată o Biblie, fără să cunoască riturile creştine, fără să ştie că se pot ruga lui Dumnezeu. Ar trebui menţionată şi scăderea numărului de preoţi, scăderea practicii religioase sau dificultatea de a transmite credinţa într-un limbaj mai accesibil. Până la urmă şi Europa „creştină de 2000 de ani” are nevoie de redescoperirea Evangheliei care i-a dat viaţă. De unde va veni salvarea?
Noi lăstari
Este inevitabil să constatăm faptul că inima creştinismului s-a mutat treptat de la nord spre sud. Mai mulţi anglicani se închină în fiecare duminică în Nigeria decât în Marea Britanie, Europa şi America de Nord la un loc. Sunt mai mulţi baptişti în Congo decât în Marea Britanie şi la fiecare sfârşit de săptămână merg la biserică mai mulţi creştini în China decât în toată Europa. Dacă în 1900, aproape 81% dintre creştini erau albi, azi procentul a scăzut la 43. Până în 1960, creştinii evanghelici occidentali erau majoritari. Acum mare parte dintre aceştia sunt hispanici, negrii sau asiatici. În 2000 aveam 4 la 1 iar în 2010 se preconizează să fie 7 la 1. După cum era de aşteptat acum sunt mai mulţi misionari ne-occidentali decât occidentali, unii dintre aceştia lucrând chiar pe vechiul continent.
După ce Evanghelia a călătorit înspre vest, acum este rândul completării cercului şi va călători dinspre Orient către Occident şi dinspre emisfera sudică spre cea nordică. D
Prin anii 80 ai secolului trecut, 22% dintre telespectatori şi radioascultători urmăreau posturi sau emisiuni creştine. La 30 de ani distanţă (anul 2000), numărul lor a crecut la 30%. În sensul cel mai direct al cuvântului satelitul a devenit un înger prin mijlocul cerului care proclamă Evanghelia întregului pământ.
upă cum în primul secol Biserica Creştină a cunoscut o trecere dinspre populaţia evreiască spre neamuri, în acelaşi fel secolul XXI pare să fie o mutare dinspre locusul occidental tradiţional al creştinismului către Africa şi Asia, alături de efervescenta Americă Latină. Conform statisticilor, în Africa7 sau Asia, mulţi dintre convertiţi au luat decizia ca urmare a visurilor sau viziunilor în care Isus li se descoperă personal ca Mântuitor. Aspectul acesta trece dincolo de tehnicile de convingere şi de elocvenţa cu care misionarii sunt în stare să prezinte credinţa. Dincolo de oricare cifre, China este ţara cu cea mai mare dezvoltare. Peste 100 de milioane de chinezi au devenit creştini în ultimii 60 de ani şi numărul lor va fi de peste 200 milioane în următorii 20-25 de ani. Date recente arată că în fiecare zi 10.000 de oameni devin creştini în China. Continuând în ritmul acesta, până la mijlocul secolului, China ar putea cuprinde cea mai mare concentraţie de creştini din lume.
Şi fenomenul nu se opreşte aici. Corea de Sud este un adevărat model pentru creştinii chinezi: aceştia privesc la creştinii coreeni şi le urmează exemplul. Actualmente 30% din populaţia Coreei este creştină. Cu toate acestea, bisericile din Coreea trimit în lume cei mai mulţi evanghelişti după SUA. Şi China a prins aceeaşi viziune. Există deja două seminare protestante în China care pregătesc misionari pentru lumea musulmană.
Este remarcabil faptul că în timp de Europa a intrat în post-creştinism fiind ameninţată de islam, iar America simte suflarea rece a secularismului, Evanghelia nu rămâne fără martori în lume. Având în vedere noile tendinţe, America de Sud şi Asia vor deveni focarul unor noi redeşteptări religioase. Mai mult, asiatici sunt harnici şi laborioşi, uşor adaptabili şi pot duce o viaţă frugală, lucruri care din punct de vedere material sunt avantaje pentru un misionar. Pe lângă asta, sunt oameni neînfricaţi şi devotaţi. Să fie acesta unul dintre elementele care vor face diferenţa în cursa pentru convertirea neamurilor? Viitorul ne va spune.
1. Conform unor date furnizate de The Economist din 3 aprilie 2003 aveam: Franţa (10,5%), Olanda (5%), Austria (4,8%), Elveţia (4,3%), Germania (4%), Belgia (3,8%), Spania (3%) şi Marea Britanie (2,8).
2. Datele sunt citate şi de Le Figaro, L’islam, première religion à Bruxelles dans vingt ans, 21 martie 2008
3. Der Spiegel, Angst – Ridden Germans Look for Answers – And Find Them in the K
oran, 18 ianuarie 2007
4. Un transcript neoficial al acestei emisiuni poate fi găsit pe http://formermuslims.com. Căutaţi „6 Million Muslims Leave Islam every year”.
5. Biblia, Evanghelia după Matei 28:19
6. David Barrett şi Todd Johnson, World Christian Trends, William Carey Library, Pasadena, 2001
7. Conform misionarului creştin Karel Sanders, 42% dintre musulmanii africani convertiţi la creştinism au avut viziuni sau vise supranaturale, teofanii sau apariţii angelice.