James Cameron, regizor al cunoscutelor filme Terminator sau Titanic aduce împreună cu Simcha Jacobovici în atenţia publicului un documentar care ar cere în opinia acestora o rescriere a istoriei Bisericii Creştine. Pe scurt, documentarul pretinde că s-au descoperit rămăşiţele pământeşti ale întemeietorului creştinismului. Filmul identifică nişte osuare descoperite în 1980, ca fiind cele ale lui Isus şi ale familiei Sale. Pretenţia este înterpretată de unii ca o gravă blasfemie, iar de alţii ca un ultim atac adus creştinismului prin care „mitul” învierii lui Isus este spulberat pentru totdeauna. Ecourile din presă au tonuri diverse, mare parte dintre publicaţii avânt o atitudine rezervată sau chiar critică. Să fie un fals grosolan sau un adevăr ascuns care abia acum iese la suprafaţă?
James Cameron, regizor al cunoscutelor filme Terminator sau Titanic aduce împreună cu Simcha Jacobovici în atenţia publicului un documentar care ar cere în opinia acestora o rescriere a istoriei Bisericii Creştine. Pe scurt, documentarul pretinde că s-au descoperit rămăşiţele pământeşti ale întemeietorului creştinismului. Filmul identifică nişte osuare descoperite în 1980, ca fiind cele ale lui Isus şi ale familiei Sale. Pretenţia este interpretată de unii ca o gravă blasfemie, iar de alţii ca un ultim atac adus creştinismului prin care „mitul” învierii lui Isus este spulberat pentru totdeauna. Ecourile din presă au tonuri diverse, mare parte dintre publicaţii avânt o atitudine rezervată sau chiar critică. Să fie un fals grosolan sau un adevăr ascuns care abia acum iese la suprafaţă?
Nimic nou
Pe 28 martie 1980, într-un cartier periferic al Ierusalimului, Talpiot, nişte muncitori în contrucţii au descoperit în mod accidental 10 osuare – urne făcute din plăci de calcar, folosite la păstrarea osemintelor celor înhumaţi. Pe 6 din aceste 10 osuare găsim nume pe care le întâlnim şi în Noul Testament: Isus, Iosif, Maria, Matei, Iuda, şi Iose ca diminutiv pentru Iosif.
La vremea de atunci nu s-a dat o prea mare atenţie descoperirii considerându-se că numele sunt destul de comune iar şansa de a le găsi împreună este astfel destul de sporită.
În 1996, BBC a făcut un film documentar având în atenţie descoperierea din 1980 de la Ierusalim. Amos Kloner, primul arheolog care a examinat situl amintea încă de pe atunci că ideea de a susţine că acesta ar fi mormântul lui Isus nu poate fi probată cu date arheologice dar, spunea el, e bună pentru emisiunile de senzaţie de la TV. Documentarul Mormântul pierdut al lui Isus reia astfel o ipoteză veche ce fusese respinsă de lumea academică. Să fie documentarul o adevărată redescoperire sau doar o emisiune de senzaţie aşa cum anticipa Amos Kloner?
Furtuna mediatică
Se pare că cei doi realizatori ai filmului aplică reţeta care a adus multora nu doar celebritate ci şi avere. Formula este simplă: se vinde ceea ce crează scandal şi dispută. Pe aceasta a mizat şi Mel Gibson cu intens mediatizatul Patimile lui Hristos, ori Dan Brown cu romanul (ecranizat ulterior) Codul lui Da Vinci, ca să nu mai amintim de seria de documentare despre originile creştinismului plecându-se de la controversata Epistolă a lui Iuda. Deja unii au tras concluzia că trebuie să fie o conspiraţie anticreştină, forţe oculte urmărind distrugerea creştinismului.
Îm mare parte presa a avut şi încă are o atitudine critică faţă de documentar. „Filmul nu este un atac împotriva creştinismului, ci o ofensă la adresa raţiunii. Nu blasfemia ar trebui să şocheze, ci inepţia argumentelor.”[1] Cam acesta este tonul critic faţă de Mormântul pierdut al lui Isus atât în presa internaţională cât şi cea românească.
Realizatorii filmului pretind că nu fac nimic altceva decât să aducă la cunoştinţa publicului faptele. Ei afirmă că nu fac nici un fel de interpretare ci, ca o datorie a cugetului, doar prezintă nişte descoperiri pe care alţii le-au făcut.
În prea multe cazuri, replicile creştine au fost mânate de emoţie, lucru explicabil dealtfel. Cred că ar trebui să admitem că documentarul chiar dacă e făcut de un „necredincios” asta nu îi diminuiază din start şansa de a fi veridic. Şi necredincioşii pot descoperi adevărul. Şi în al doilea rând, un lucru nu este fals doar prin faptul că nu se suprapune cu propriile tale concepţii. De ce să nu analizăm deci afirmaţiile făcute în lumina dovezilor?
Osuarele unei familii?
Istoricii spun că obiceiul păstrării rămăşiţelor pământeşti în osuare a apărut după restaurarea ce a urmat robiei babiloniane (sec. VI-V î. Hr) şi a durat până la distrugerea Ierusalimului, (70 d. Hr). Frank Moore Cross, profesor emerit în cadrul departamentului de Limbi şi Civilizaţii ale Orientului Apropiat de la Universitatea din Harvard consideră că tipul de scriere folosit, dar şi utilizarea de osuare din calcar, ne obligă să le datăm în perioada irodiană (1 î. Hr – 1 d. Hr), dar după cronologia Noului Testament moartea lui Hristos ar trebui plasată abia prin 30 d. Hr (Dacă admitem teoria care susţine că nu a murit crucificat ci de moarte naturală, asta ar face la data să fie şi mai târzie.)
Obiceiul antic cerea ca, cineva care din diverse motive a fost îngropat departe de casă, să i se depună în cele din urmă oasele în localitatea de origine[2]. În felul acesta ne-am fi aşteptat ca urnele să fie în Nazaret şi nu în Ierusalim. Încă un amănunt, în realitate doar cei bogaţi îşi permiteau osuare. Faptul că la tăierea împrejur a lui Isus, părinţii Săi nu şi-au permis ca animale de jertfă decât turturelele ne face să concluzionăm că familia lui Iosif era cel puţin modestă dacă nu săracă. Tot obiceiul vremii făcea ca aceleaşi osuarii să fie folosite de mai multe generaţii. În cazul în care am avea într-adevăr o familie aici, faptul că sunt folosite 3 limbi (ebraică, aramaică şi greacă) pentru inscripţionare ne face să credem că perioadele în care au fost depuse oasele să fie diferite. Ar fi posibil deci să avem rămăşiţele pământeşti ale unei famili dar de pe parcursul a mai multor generaţii.
Documentarul susţine că se poate proba totuşi că avem de a face cu o familie. Pentru aceasta se invocă şi o analiză ADN. Testul a fost realizat de laboratorul Universităţii Lakehead din Thunder Bay, Ontario. Cercetătorii nu au putut preleva mostre ADN decât din osuarul lui Isus şi cel al Marianmenei. Şansa de a mai recupera celelalte oase este egală cu zero, deoarece conform cutumei evreieşti ele au fost îngropate într-un mormânt nemarcat imediat după descoperirea osuarelor din 1980.
Ce
spune testul ADN? Că Isus şi Marianmene nu au aceeaşi mamă. Realizatorii se grăbesc să afirme că aceasta arată că sunt deci soţ şi sotie. Să nu uităm, testul ADN nu poate demonstra că sunt soţ şi soţie ci doar arată dacă cei doi nu sunt înrudiţi genetic din partea mamei. Tot atât de bine pot să fi fost fraţi vitregi de mamă, socru şi noră, ginere sau soacră ori simpli străini (poate cea mai plauzibilă variantă, având în vedere că numele lui Isus este scris în aramaică iar cel al Marianmenei este scris în greceşte).
spune testul ADN? Că Isus şi Marianmene nu au aceeaşi mamă. Realizatorii se grăbesc să afirme că aceasta arată că sunt deci soţ şi sotie. Să nu uităm, testul ADN nu poate demonstra că sunt soţ şi soţie ci doar arată dacă cei doi nu sunt înrudiţi genetic din partea mamei. Tot atât de bine pot să fi fost fraţi vitregi de mamă, socru şi noră, ginere sau soacră ori simpli străini (poate cea mai plauzibilă variantă, având în vedere că numele lui Isus este scris în aramaică iar cel al Marianmenei este scris în greceşte).
Faptul că testul ADN nu a fost făcut asupra celorlalte rămăşiţe organice pentru a infirma ori confirma relaţia de rudenie ne obligă să fim precauţi cu privire la ipoteza care susţine că osuarele ar aparţine unei singure familii. Siguranţa autorilor documentarului seamănă izbitor de mult cu stilul lui Dan Brown care plecând de la fapte reale ţese fantasmagorii pe care apoi le prezintă publicului pretinzând a fi adevărul istoric gol-goluţ… Acest stil e departe de imparţialitatea ştiinţifică şi scrupulozitatea academică.
Numele de pe osuare
Istoricii admit că în vremea de atunci cam o treime din populaţia masculină purta numele Isus[3], iar un sfert dintre femei se numeau Maria. (A se vedea şi tabelele anexate.) După calculele autorilor cărţii The Jesus Family Tomb (Mormântul familiei lui Isus) care însoţeşte documentarul, se estimează că au fost aproximativ 1008 bărbaţi numiţi „Isus fiul lui Iosif” care au trăit în primul secol în Palestina. Nu uitaţi că aceasta este doar o estimare[4]. Numele vor fi răspândite şi mai târziu prin intermediul creştinismului. Tocmai pentru că erau nume atât de comune, mai bine de 25 de ani osuarele nu au prezentat interes pentru arheologi.
Prof. Amos Kloner, arheolog israelit, primul care a catalogat osuarele afirmă: „Numele Isus fiul lui Iosif se găseşte în 3 din 4 osuare. Acestea sunt nume obişnuite.” A mai fost un caz, prin 1940 când s-a descoperit un osuar pe care scria „Isus fiul lui Iosif”. Şi atunci s-a presupus că e vorba de Isus Hristos dar câteva luni mai târziu, nimeni nu mai discuta despre asta. „Daţi-mi o dovadă ştiinţifică”, spune renumitul profesor, „şi mă voi lua la trântă cu ea. Totul nu e decât o făcătură”.[5]
Mai este un amănunt care nu poate fi trecut cu vederea. Cum aminteam mai devreme, inscripţiile sunt în 3 limbi (ebraică, aramaică şi greacă). Isus, Iacov şi Iuda – aramaică, Iose, Maria şi Matei în aramaică iar Marianmene în greceşte. Faptul acesta e straniu pentru o familie… mai degrabă te duce cu gândul la indivizi care provin din medii diferite şi chiar din perioade diferite. Care să fi fost motivul pentru care membrii unei familii să aibe inscripţionate numele de pe osuare în 3 limbi?
Inscripţie dificilă
Steve Caruso specialist în aramaică încearcă să descifreze scrierea care se presupune că în traducere ar ar fi redată cu „Isus fiul lui Iosif”. Iată scrierea aşa cum aparea ea pe osuarul din calcar: Fig. 1
Nu uitaţi că în aramaică şi ebraică se scrie de la dreapta spre stânga. Specialistul va încerca acum să localizeze cuvintele din cadrul inscripţiei.
Fig. 2
Se ignoră semnul din dreapta care seamănă cu X – uneori e folosit pentru a marca începutul inscripţiei. Primul cuvânt de la dreapta care se presupune că este identificat este ישוע (Yeşua’). Ultimul este יהוסף (Yehosef). Se presupune că între cele două ar fi cuvântul aramaic בר (bar) care înseamnă fiu. În final am aveaישוע (Yeşua’) בר (bar) יהוסף (Yehosef) adică Isus fiul lui Iosif.
Iată acum o privire în detaliu a numelui Isus:
Fig. 3
Numai că Steve Caruso nu este multumit cu o astfel de identificare a literelor. El va lua în calcul şi primul caracter din dreapta. Aşa că el propune o altă citire a inscripţiei.
Fig. 4.
< /div>
Rezultatul este acum cu totul altul. Tot după opinia specialistului este posibil ca secţiunea din inscripţie redată cu bar să fie o parte din nume şi nu un cuvânt separat.
Un alt specialist, Stephen Pfann, preşedintele Universităţii Ţării Sfinte din Ierusalim are şi el dubii cu privire la citirea numelui Isus, literele putând fi redate, în opinia acestuia, Hanun. Vedem aşadar cât de dificilă este descifrarea inscripţiei aramaice, lucru confirmat de specialişti.
Destul de controversată este şi identificarea numelui Marianmene cu Maria Magdalena. Jacobovici recunoaşte în interviurile acordate presei că ideea promovată curând de Dan Brown privind căsătoria lui Isus cu Maria Magdalena a produs adevărata revelaţie. Dar cum a ajuns la concluzia că Marianmene sau Mariamne ar fi numele Mariei Magdalena? Mariamne apare într-o carte apocrifă, Faptele lui Filip[6], şi unii cercetători cred că se face referire la Maria Magdalena, dar nu sunt dovezi clare care să demonstreze aşa ceva. Nu sunt dovezi ca Maria Magdalena să fi fost numită Marianmene, forma greacă a numelui ebraic Miriam, ţinând cont că era de origine din Magdala, sat evreu, fără influenţe eleniste. Vedem că nu o dată realizatorii filmului iau ca dovadă o simplă presupoziţie.
Iar banii…
Autorii documentarului prezintă ca fiind fapt ceea ce în realitate e mai degrabă o interpretare forţată. În mod subtil în film sunt prezentate doar o parte a dovezilor şi faptelor, ascunzând sau trecând cu vederea detalii (incomode) care ar arunca în aer întreaga ipoteză (prezentată dealtfel ca certitudine). Nu doar lumea creştină s-a scandalizat ci chiar lumea academică, considerând filmul nedemn pentru canalul Discovery[7].
Teama de ridicol dispare, însă, când sunt în joc sume uriaşe. Autorii acestui film (mai degrabă SF decât documentar) mediatizat la scară planetară nu se mulţumesc să lanseze o ipoteză, ci prezintă totul ca o certitudine. Jacobovici nu este strain de scandalurile cu iz arheologic, tot el alimentand un alt documentar despre pretinsul mormânt al lui „Iacob, fiul lui Iosif, fratele lui Isus”[8]. În 2005, autorităţile israeliene au declarat „mormântul lui Iacob” drept fals, închizând cinci oameni pentru pretenţii false. Inclusiv Jacobovici a fost urmărit penal. Şi acum, ca şi atunci, arheologii adevăraţi privesc cu scepticism „descoperirile” lui.
Încă un exemplu care ilustrează ridicolul. Realizatorii filmului susţin că „dovezi medico-legale şi rezultate ale testelor ADN confirmă că unul dintre mormintele descoperite în 1980 în Ierusalim este cel al lui Isus Hristos.” Fanfaronadă. Cuvinte goale, fără acoperire. Asta pentru simplul motiv că analiza ADN funcţionează numai prin comparaţie. În cazul de faţă, nu există, însă, în mod evident, niciun „etalon”. „Cu ce au fost comparate probele prelevate? Cu ADN-ul lui Dumnezeu Tatal?” – s-a amuzat profesorul Amos Kloner, unul dintre cei mai prestigiosi arheologi israelieni.
Conspiraţia învierii?
Plecând de la teoria emisă de documentar, Isus şi familia Sa trebuie să fi trăit fericiţi în Ierusalim până la adânci bătrâneţi, aşa cum ar spune basmul, lucru care este imposibl deoarece vestea învierii lui Isus a fost forţa motrice care a născut Biserica Creştină. În privinţa aceasta mult mai „credibilă” ar fi versiunea lui Michael Desmarque care pretinde că Isus a murit şi a fost îngropat în Japonia[9]…
Citându-l pe Pressensé „mormântul gol al lui Hristos a fost leagnul Bisericii”. Să luăm în calcul însă faptele. Undeva între 40 şi 60 d. Hr deja circulau primele evanghelii care aminteau de înviere. Este ilogic a susţine că Biserica Creştină se dezvolta pe baza credinţei într-un Isus mort, înviat şi înălţat la cer, în vreme cel El încă tăia alături de soţia şi fiul său… Cu siguranţă că nu am fi avut creştinism decât cu un Isus înviat. Aspectul crucial al învierii lui Hristos este magistral subliniat de însuşi Apostolul Pavel: Şi dacă n’a înviat Hristos, atunci propovăduirea noastră este zădarnică, şi zădarnică este şi credinţa voastră. Ba încă noi sîntem descoperiţi şi ca martori mincinoşi ai lui Dumnezeu; fiindcă, am mărturisit despre Dumnezeu că El a înviat pe Hristos, cînd nu L-a înviat … (1 Corinteni 15:14-15) În cazul în care acceptăm că ar fi fost o conspiraţie, pentru ce 11 din cei 13 apostoli (pe lângă cei 11 ucenici rămaşi adăugăm pe Matias şi Pavel) au acceptat martiriul?
Nu găsim nicăieri în scrierile Noului Testament că primii creştini s-au bazat pe o filosofie de viaţă ori pe o etică originală. În mod simplu ei se vedeau datori de a depune mărturie cu privire la ceea ce poate fi numit a fi un eveniment istoric: învierea în trup a lui Isus.
[1] A se vedea articolul Escrocheria „Iisus din Talpiot” din ZIUA, 5 martie 2007
[2] A se vedea şi scoaterea oaselor lui Iosif din Egipt odată cu exodul.
[3] Iosif Flavius, istoric evreu contemporan cu Apostolul Pavel aminteşte de 21 de „Isuşi” care într-un fel sau altul au fost celebri.
[4] Statisticianul Andrey Feuerverger de la Universitatea din Toronto dă alte rapoarte. Puteţi accesa pagina http://www.utstat.utoronto.ca/andrey/ unde puteţi găsi mai multe detalii. Puteţi vizita şi pagina de internet a Universităţii Ţării Sfinte: http://www.uhl.ac
[5] În interviul dat publicaţie Jerusalem Post pe data de 27 februarie 2007. Kloner: O mare poveste dar un nonsens, Jerusalem Post. (
[6] Cartea apocrifă a fost descoperită în 1974 de către François Bovon şi Bertrand Bouvier în biblioteca mânăstirii Xenophontos de pe Muntele Athos. Era un manuscris din secolul XIV fiind o copie după un altul din secolul IV. Pe scurt în carte se spune că Isus a trimis o parte dintre apostolii Săi să răspândească Evanghelia. Din grup făceau parte Filip, Bartolomeau şi o anume Mariamne identificată în naraţiune ca fiind sora lui Filip. Bovon pretinde că această Mariamne ar fi Maria Magdalena fără a se aduce însă nici un argument. O traducere în engleză poate fi găsită la Biblioteca Societăţii Gnostice: http://www.gnosis.org/library/actphil.htm
[7] Nici canalul Discovery un este la prima gafă. Într-un documentar despre Cleopatra se susţinea că ar fi fost negresă. Abia la final se amintea totuşi că dinastia Ptolemeilor era de originea greacă…
[8] Pe 21 octombrie 2002 într-o conferinţă de presă susţinută de Societatea de Arheologie Biblică şi Discovery se anunţa descoperirea osuarului lui Iacov, fratele Domnului. Inscriptia era aceasta: Yaakov bar Yoseph achui de Yeshua. În urma testelor s-a demonstrat că totul era un fals, expresia de la final “fratele lui Isus” era adăugată mult mai târziu.
[9] Se spune că 1935, un anume Kiyomaro Takeuchi a descoperit în arhiva prefecturii Ibaraki, Japonia, un document vechi de 1900 care ar conţine dovada că Isus (Ieşua) născut în Betleem ar fi fost îngropat în satul Herai, Aomori, Japonia. Presupusul original s-a pierdut în timpul celui de Al Doilea Război Mondial parvenindu-ne doar o copie. Autorităţile şi cercetătorii cred că totul este un fals.