Perspectiva unui viitor în care tehnologia să deţină controlul suprem pare să fie din ce în ce mai confirmată de noile aplicaţii ale descoperirilor ştiinţifice. Se speculează chiar faptul că umanitatea în natura ei va fi profund modificată, ajungându-se la un stadiu diferit şi calitativ superior celui prezent, fiind depăşit până şi obstacolul morţii.
Un proiect care a atras atenţia publicului este cel al magnatului rus din domeniul media, Dimitri Iţkov. Chiar dacă are doar 33 de ani, nu se consideră prea tânăr pentru a se gândi deja, cât se poate de serios, la moarte. Dealtfel el vrea să trăiască veşnic şi, pentru că are resurse financiare şi este pasionat de ştiinţă, nu se va rezuma la o simplă dorinţă. Crede că nemurirea este posibilă datorită noilor tehnologii şi a conceput un proiect care poate transforma acest vis în realitate. Miliardarul vrea ca, până în anul 2045, să fie disponibilă o tehnologie care să permită conservarea minţii unui om într-o hologramă sau avatar. Astfel, acea persoană va exista veşnic, sub o altă formă.
“Omenirea are de ales între două variante: să se prăbuşească în abis din cauza degradării globale sau să caute un nou model de evoluţie, care să schimbe conştiinţa oamenilor şi să dea un nou sens vieţii. Credem că pentru a ajunge într-o nouă etapă de evoluţie, omenirea are nevoie de o revoluţie tehnologică combinată cu transformări spirituale.” extras din scrisoarea deschisă adresată secretarului general al ONU de către participanţii la al doilea Congres Internaţional Global Future 2045, prezidat de Dimitri Iţkov.
Iniţiativa miliardarului rus, oricât de excetrică ar părea ea nu este nicidecum o preocupare singulară. Spre exemplu, la începutul lunii mai (a.c), în Piedmont, California (SUA) a avut loc o conferinţă despre impactul tehnologiei asupra credinţei, eticii şi filosofiei. Conferinţa a fost organizată şi sponsorizată în principal de către Institutul pentru Etică şi Tehnologie Emergentă, o asociaţie non-profit care promovează concepţii transumaniste, considerând că progresul tehnologic poate mări starea de libertate, fericire şi de dezvoltare a individului şi a societăţii.
Transumanismul este o mişcare ideologică ce afirmă capacitatea omului de a-şi depăşi condiţia nu doar ca individ, ci la nivel de specie. Mai mult decât atât, se vorbeşte chiar despre o eventuală condiţie post-umană (sau transumană) când limitele biologice vor fi fost depăşite prin intermediul tehnologiei. Caracterizat printr-o perspectivă pozitivă asupra viitorului, transumanismul poate fi definit în mare parte ca versiunea tehno a umanismului secular clasic.
Substratul umanist al transumanismului
Noțiunea de autodeterminare a destinului, alături de idealul dezvoltării persoanei pe multiple planuri au fost introduse, istoric vorbind, de umanismul renascentist. O învăţătură similară se regăsește şi în creştinism, doar că, în context umanist, individului nu i se mai cere să împlinească „voia divină”, ci devine pe deplin responsabil de propriul destin.
Ulterior, raţionalismul iluminist a dat atenţie cercetării ştiinţifice, popularizând o viziune progresistă. În secolele XVIII şi XIX au apărut primele speculaţii privitoare la rolul benefic pe care l-ar putea avea ştiinţa (cum ar fi dezvoltarea medicinei sau tehnologia) în dezvoltarea societăţii umane. După publicarea de către Darwin a lucrării Originea speciilor (1859), ideea că omul nu este punctul final al evoluţiei, ci doar o fază incipientă, a devenit un subiect din ce în ce mai popularizat şi larg acceptat. Dezvoltarea cercetării ştiinţifice şi aplicaţiile în numeroase domenii vor aduce noi speranţe, transumanismul devenind în secolul XX o formă de „religie fără revelaţie” (1).
Încă din 1923, în cadrul unui club de intelectuali de la Universitatea Cambridge(2), era proclamată naşterea unei societăţi în care cuceririle ştiinţei vor aduce o dezvoltare fără precedent, atât la nivel individual, cât şi la nivel social. Conform acestui tip de „religie” progresistă, tehnologia ar fi noul mântuitor al umanităţii, iar omul, prin cuceririle ştiinţei, va ajunge „pe muntele dumnezeilor”. Prelegerea va deveni baza conceptului transumanist, conform căruia omul se va putea crea pe sine prin intermediul tehnologiei. Merită totuşi notat faptul că Haldane (autorul prelegerii) îşi manifesta în acelaşi timp şi o oarecare reţinere privitoare la beneficiile aduse de avansul ştiinţific, care ar putea aduce mai mult rău dacă umanitatea nu ar progresă direct proporţional şi în etică.
Părintele transumanismului
Sir Julian Sorell Huxley (3) (1887 – 1975), biolog englez cu vederi evoluţioniste şi susţinător al eugeniei, o personalitate activă la nivel internaţional, poate fi considerat „părintele” transumanismului. El a fost primul care a folosit acest termen, încercând şi definirea sa: „Specia umană poate, dacă doreşte, să transceadă sieşi (…). Noi avem nevoie de un nume pentru această nouă credinţă. Poate transumanism ar fi potrivit: omul să rămână om, dar să transceadă lui însuşi prin conştientizarea noilor posibilităţi ale şi în favoarea naturii umane.” (4)
Nemurirea creată în laborator
În contextul entuziasmului transumanist se presupune chiar că starea de nemurire ar putea fi atinsă prin intermediul tehnologiei, corpul uman fiind transformat într-un soi de maşină biologică cu dotări superioare. Se presupune că în viitor, oamenii vor fabrica în laborator organele necesare pentru transplanturi, vor beneficia de terapie genică pentru a îndepărta pericolul unor boli ereditare şi vor purta, la nevoie, membre şi organe artificiale. Aceste îmbunătăţiri i-ar putea transforma pe beneficiarii lor în creaturi care vor avea practic acces la nemurire. O astfel de perspectică l-a făcut pe celebrul viitorolog american Ray Kurzweil, să afirme acum câţiva ani că „nemurirea este la numai 20 de ani depărtare” (5).
Pe de altă parte, dezvoltarea explozivă a industriei calculatoarelor îi face pe transumaniştii contemporani să speculeze chiar într-o „nemurire digitală”: se presupune că va veni o zi când posibilităţile tehnice vor permite ca întreaga personalitate să fie copiată pe un calculator. În felul acesta nemurirea ar putea fi asigurată într-o formă virtualizată, raiul fiind înlocuit de un super-computer. În cadrul Festivalului de Film de la Cambridge din toamna anului trecut, a avut loc premiera unui film biografic care prezintă povestea celebrului fizician, Stephen Hawking, începând cu copilăria sa în Oxford, până la viaţa sa actuală în Cambridge. Cu acea ocazie, omul de ştiinţă britanic compara mintea umană cu un program de computer care funcţionează pe substratul biologic al creierului şi nu pe siliciu şi hardware (6).
„Creierul cred că este ca un program în minte, care acţionează ca un computer. Aşadar, din punct de vedere teoretic este posibil să copiem creierul într-un computer şi să asigurăm o formă de viaţă după moarte. Totuşi, acest lucru depăşeşte cu mult capacităţile noastre din prezent.” Stephen Hawking
Sabia cu două tăişuri a tehnologiei
Călătoriile spaţiale, noile descoperiri medicale, nano-tehnologia ori inteligenţa artificială devin subiectele predilecte pentru speculaţiile transumaniştilor, ideile fiind popularizate prin mijloacele de informate în masă dar şi de industria de divertisment (filmele SF sau parcuri de distracţie tematice). Ca urmare, transumanismul nu este nicidecum o ideologie exotică ci putem spune că a devenit parte din mentalitatea colectivă contemporană. Dar cât de susţinut este entuziasmul trasumanist?
La vremea când mulţi contemporani de-ai săi prevedeau un viitor strălucit, datorat descoperirilor ştiinţei, Bertrand Russell (7) adopta o atitudine cu mult mai rezervată. Şi aceasta pentru că atrăgea atenţia că fără bunătatea care vine din interior, avansul tehnologic nu va fi decât o putere de distrugere.
Acum 14 ani, Bill (William) Joy (8) (co-fondator al companiei Sun Microsystem) atrăgea atenţia asupra celor mai „puternice tehnologii ale secolului XXI”. În viziunea lui, ar fi vorba de robotică, ingineria genetică şi nanotehnologie, pe care le considera pe cât de puternice, pe atât de periculoase. El ajunsese să afirme chiar că umanitatea, în acest context, este una dintre cele mai ameninţate specii. Nu este exclus deci ca prin intermediul tehnologiei, de la potenţiala transumanitate să se ajungă foarte uşor la neumanitate. Pericolul unui dezastru nuclear sau biologic nu este unul teoretic ci o realitate. Suntem deja în situaţia în care dispunem de tehnologii avansate şi extrem de periculoase dar nu deţinem tehnologii care să anihileze un eventual dezastru generat de acestea.
Acesta este motivul pentru care Nick Bostrom, profesor de filosofie la Universitatea Oxford, propune o utilizare precaută a tehnologiei. Într-un studiu (9) privitor la pericolele dispariţiei rasei umane el a dat o atenţie deosebită tocmai tehniciilor cu un potenţial de risc: nanotehnologia, industria nucleară, inteligenţa artificială ori ingineria genetică.
Un alt aspect care merită luat în seamă este cel legat de potenţialul conflict social pe care l-ar putea crea tehnologiile care iau în atenţie „îmbunătăţirile” biologice. Faptul că cei bogaţi ar putea fi beneficiarii exclusivi ai descoperirilor din biotehnologie şi ingineria robotică ar duce la o segregare socială fără precedent. În contextul unor astfel de preocupări Francis Fukuyama (10), renumitul filosof şi specialist în economie politică, identifică transumanismul ca fiind una dintre cele mai periculoase idei deoarece, din perspectiva acestuia, se ajunge să se pună sub semnul întrebării idealul egalitar al democraţiei prin alterarea fundamentală a naturii umane.
Apoi, s-a spus adesea că inteligenţa artificială ar fi ultima invenţie a omului. Atât în sens pozitiv – maşina gânditoare ar prelua responsabilităţire creatoare ale omului, restul invenţiilor fiind lăsate astfel în grija calculatorului cât şi în sens negativ – existenţa rasei umane ar fi periclitată de o superinteligenţă non-umană. Această ultimă îngrijorare a fost împărtăşită de curând și de Stephen Hawking (11), celebrul fizician.
Alte voci susţin că entuziasmul transumanist este nefondat, deoarece istoria este martora multor previziuni care nu s-au împlinit. Spre exemplu, sociologul Max Dublin (12) surprinde o mulţime de predicţii care au eşuat în împlinire şi este deci de aşteptat ca multe din predicţiile trasumaniste să aibă aceaşi soartă.
Numai că în contextul discuţiilor actuale puţin contează dacă aşteptările unui viitor binecuvântat tehnologic se vor întâmpla ori nu. Până la urmă transumanismul nu se fundamentează pe fezabilitatea tehnologiilor luate în atenţie, ci pe încrederea fundamentală că omul este capabil să-şi depăşească actuala condiţie folosindu-se (şi) de tehnologie.
O credinţă utopică seculară
Cu siguranţă că omul ca individ şi ca specie are un anume potenţial, dar capacitatea de auto-depăşire a condiţiei nu este decât o un gând măreţ şi însufleţitor. Chiar dacă religia, filosofia şi politica promit „omul cel nou” cu căile de împlinire diferite, realitatea se „încăpăţânează” să arate altfel.
Conceptul de transcedere a condiţiei actuale chiar dacă este regăsit în diferite forme în context religios el ajunge să fie redefinit în context transumanist în parametri strict seculari. Agentul schimbării nu mai este divinul, ci omul însuşi. Am putea spune că transumanismul propune o formă tehnologizată a supra-omului nietzschenian.
Majoritatea transumaniştilor sunt în general lipsiţi de o preocupare expresă faţă de religie. În general, sunt atei sau agnostici care împărtăşesc o concepţie materialistă. Categoric că trasumanismul nu este o religie în sensul clasic al cuvântului: nu susţine credinţa într-o fiinţă supremă care să fie obiectul închinării şi nici nu deţine un un set de norme morale specifice. Transumanismul nu promovează nici măcar un stil de viaţă specific.
Aidoma fenomenului religios, transumanismul atrage tocmai prin faptul că oferă un simţământ al direcţiei, sugerând o viziune glorioasă asupra viitorului, oferind ceva ce este cu mult mai măreţ decât prezentul. Doar că în locul raiului este aşteptată o viitoare societate umană avansată. Focul speranţei continuă să ardă, chiar dacă nu mai este alimentat de un combustibil de sorginte religioasă. Rămâne totuşi un aspect extrem de important care nu poate fi trecut cu vederea: tehnologia nu poate să aducă acea bunătate care vine din interior.
NOTE:
1. Expresia aparţine lui Julian Huxley.
2. Prelegerea biochimistulului britanic J. B. S. Haldane poate fi găsită în format electronic şi pe internet, republicată sub forma unui eseu: „Daedalus or Science and the Future” (Daedal sau ştiinţa şi viitorul).
3. Este fratele celebrului scriitor Aldous Huxley, autor al cunoscutului roman „Minunata lume nouă” (The Brave New World). Evenimentele descrise în carte se petrec undeva în Londra anului 2540. La prima vedere avem de a face cu o societate perfectă, un soi de paradis construit prin intermediul dezvoltării ştiinţei şi al tehnologiei. În realitate avem de a face cu o lume distopică în care se „răul” deţine controlul într-o formă superior rafinată: manipulare genetică, propagandă sau politici de control social.
4. Julian Sorell Huxley, In New Bottles for New Wine, London, Chatto & Windus, 1957, p. 17.
5. Amy Willis, “Immortality only 20 years away says scientist”, Telegraph, 22 septembrie 2009.
6. Matthew Mientka, „Stephen Hawking Predicts ‘Digital Immortality’ For The Human Race”, Medical Daily, 21 septembrie 2013.
7. Bertrand Russell, Icarus: the Future of Science, 1924.
8. Bill Joy, „Why The Future Doesn’t Need Us”, Wired Magazine, aprilie 2000.
9. Nick Bostrom, „Existential Risks – Analyzing Human Extinction Scenarios and Related Hazards”, Journal of Evolution and Technology, vol. 9, nr. 1, 2002.
10. Francis Fukuyama, Our Posthuman Future: Consequences of the Biotechnology Revolution, Farrar Straus & Giroux, 2002.
11. Alex Heigl, “Stephen Hawking Says Artificial Intelligence Could Be the ‘Worst Thing to Happen to Humanity” People, 5 mai 2014.
12. Max Dublin, Futurehype: The Tyranny of Prophecy, Plume, 1992.