Categorii
Video

SAVANTUL IDIOT

Sindromul savantului este o afecţiune rară, dar extrem de spectaculoasă, care face ca persoanele atinse de diferite probleme de dezvoltare mentală, inclusiv autism, să fie străluciţi într-un domeniu sau altul. Această stranie afecţiune a fost diagnosticată pentru prima oară în 1887 de Langdon Down, care a identificat şi sindromul Down. Luând în considerare coeficientul scăzut de inteligenţă, el a inventat termenul de „idiot savant”, care nu se mai foloseste astăzi din pricina conotaţiei peiorative. Cei atinşi de acest sindrom dovedesc un talent ieşit din comun la calcularea calendarului, efectuarea de operaţii matematice cu viteza fulgerătoare, arte plastice, muzică, mecanică, etc. De asemenea, unii au capacităţi extraordinare în domenii precum memorarea unei pagini cu text, măsurarea vizuală, percepţii extrasenzoriale, aprecierea corectă a timpului fără ceas. Toate acestea sunt însoţite şi de o memorie fenomenală.

Cazuri celebre

Unul dintre cele mai vechi exemple documentate de persoane cu o minte de computer este al lui Thomas Fuller, caz descris în 1789 de un psihiatru american. Potrivit acestuia, Fuller era incapabil să inţeleagă ceva mai complicat decât număratul. Cu toate acestea, întrebat câte secunde a trăit un om care are 70 de ani, 17 zile şi 12 ore, el a răspuns corect 2.210.500.800, în numai 90 de secunde, făcând inclusiv corecţia necesară pentru anii bisecţi din acest interval. Una dintre cele mai ciudate capacităţi asociate acestui sindrom este calcularea calendarului în minte, abilitate rar întîlnită la oameni normali. Nu e vorba de luni sau cîţiva ani, ci de perioade de pînă la 40.000 de ani. Un astfel de om poate să numească toţi anii din următorul secol cînd Paştele va cădea pe 23 aprilie sau toţi anii cînd 1 ianuarie va pică într-o marţi. Totodată, aceste persoane ţin minte cum a fost vremea în fiecare zi a vieţii lor.

Meritul de a studia temeinic astfel de persoane extraordinare îi revine englezului Down, care a lucrat 30 de ani la un azil. El a analizat în mod deosebit 10 indivizi, marcînd contrastul dintre dizabilităţile lor şi excelentă în alte domenii, inclusiv al memoriei. Unul dintre subiecţi construise modele complicate de corăbii cu piese fabricate de el şi putea recita texte complicate.

Un băiat reţinea toate ariile dintr-o operă în urma unei singure vizionări a unui spectacol. Un alt copil memora lungi poeme pe care le putea recita şi de la coadă la început. Altul putea înmulţi numere cu mai multe cifre în timpul strict necesar pentru a le scrie pe hîrtie.

În domeniul artistic performanţa este mai greu de cuantificat, dar cărţile de specialitate consemnează cîteva cazuri excepţionale. Unul dintre acestea este al lui Richard Wawro, un pictor autist care i-a uimit pe criticii de artă şi ale cărui tablouri sînt astăzi în multe colecţii particulare.

Leslie Lemke nu este autist, în schimb este orb şi suferă de paralizie cerebrală. La vîrsta de 14 ani, el a interpretat, fără cusur, Concertul nr. 1 pentru pian al lui Ceaikovski, pe care îl auzise la televizor cu cîteva ore mai devreme.

Lemke nu luase până atunci nici o lecţie de pian şi ulterior nici n-a luat, ceea ce nu l-a împiedicat să acumuleze un repertoriu de mii de piese, pe care le interpretează în concerte în SUA şi alte ţări. Ştiinţă modernă a progresat foarte mult în diagnosticarea şi clasarea acestor oameni ieşiţi din comun, fără a elucida însă misterul apariţiei acestor talente. Nimeni nu poate explică deocamdată ce resorturi se activează în creier pentru a permite unui ignorant să sfideze un computer sau să cânte la pian cu virtuozitatea unui maestru.

Urmaţi legăturile şi puteţi citi despre Daniel Tammet – băiatul cu un creier incredibil, sau despre Kim Peek – omul cu memoria de elefant.

Documentarul „The boy with the incredible brain” cu Daniel Tammet ca principal subiect.

http://video.google.ro/googleplayer.swf?docid=4913196365903075662&hl=ro&fs=true

Kim Peek a fost cel care a inspirat filmul artistic „Rain Man” (1988)
cu Dustin Hoffman.

http://video.google.ro/googleplayer.swf?docid=-6097787318198018019&hl=ro&fs=true

3 răspunsuri la “SAVANTUL IDIOT”

Baietii astia chiar sunt TARI! Totusi imi e greu sa cred (momentan) ca s-au nascut deja cu materia invatata…eu cred ca tot prin excercitiu si acumulare de info ajungi la performante…dar…cine stie ce surprize am avea daca intr-o zi creirul nostru ar functiona aproape de 100%.

Ideea e ca la un nivel subconstient se pot face calcule matematice complexe pe care un om obisnuit le realizeaza doar la nivel constient. ma întreb cum ar fi dacă şi alte apecte ale cunoaşterii ar funcţiona în cest mod: inspiraţia artistică sau religioasă, cunoştinţe tehnologice, descoperiri ştiinţifice, etc. Ceea ce ma fascineaă este cum de creierul printr-un proces inconştient să realizeze procese atât de complexe?

Uitandu-ma la acesti oameni ma intreb care suntem mai normali sau anormali…eu sau ei :) Ei sunt anormali CA POT realiza asemenea performante sau eu sunt normal ca NU pot realiza asemenea lucruri?!?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *