DE CE ESTE SĂRBĂTORIT CRĂCIUNUL LA 25 DECEMBRIE

(VEDEŢI ŞI ARTICOLUL ANTERIOR)

Chiar dacă astăzi Crăciunul este perceput ca o sărbătoare eminamente creştină, nu avem nici un indiciu că în perioada de început a Bisericii exista un praznic dedicat naşterii lui Iisus. Ba chiar se manifesta o retinceţă sporită în sărăbătorirea zilei naşterii, deoarece era considerată ca fiind practică păgână. Spre exemplu, Origen (în Homilii din Levitic, viii) afirma că „numai păcătoşii îşi sărbătoresc ziua de naştere” iar Arnobius ridiculiza sărbătorile păgâne ale naşterii zeilor.

Prima dovadă pe care am avea-o în privinţa sărbătorii naşterii lui Iisus vine din Egipt.  Pe la 200 d.Ch, Clement din Alexandria (vezi Stromata I.21) aminteşte de unii teologi care care “în mod curios identifică” nu doar anul ci şi ziua naşterii lui Iisus: 25 pachon (adică după calendarul nostru, 20 mai) în al 28-lea an al lui Augustus. Alţii pretindeau că s-a născut pe 24 sau 25 pharmuthi (19 sau 20 aprilie). Numai că toate aceste date sunt vehiculate deoarece preiau argumentaţia mitologiilor precreştine, fără nici o pretenţie de argumentaţie istorică. Spre exemplu, o altă dată vehiculată este 28 martie, deoarece se credea că în acea zi s-ar fi creat soarele.

Tot de la Clement, mai aflăm că o grupare creştină de orientare gnostică (vasilizii, nume preluat de la Vasile de Alexandria) sărăbătorea Botezul lui Iisus dar şi naşterea Sa în aceeaşi zi: 15 sau 11 tybi (adică 10 sau 6 ianuarie). Se pare că totul pleacă de la o redare eronată a cuvintelor rostite de Tatăl cu ocazia botezului: „Tu eşti Fiul Meu preaiubit: în Tine Îmi găsesc toată plăcerea Mea!” (vezi Luca 3:22)
În unele manuscrise (spre exemplu Codex Bezæ) cuvintele din greceşte sunt redate aproape aşa cum apar în LXX în Psalmi 2:7  sou ei ho houios mou ho agapetos, ego semeron gegenneka se (Tu eşti fiul meu cel iubit, pe care astăzi l-am născut) în loc de sou ei ho houios mou ho agapetos, en soi eudokesa (Tu eşti fiul meu cel iubit, în care îmi găsesc plăcerea). În felul acesta ziua botezului (astăzi) este echivalată cu ziua naşterii. Bisericile de rit oriental păstrează acest obicei până în ziua de azi, Crăciunul şi Boboteaza fiind sărbătorite în aceaşi zi. La final de secol IV si în secolul V (conform lui Grigore de Nissa) în multe zone s-a ajuns ca Boboteaza să fie sărbătorită separat de Crăciun.

Spre exemplu, Chiril al Ierusalimului (348-386) cere episcopului de Roma, Iulius I (337-352) să ofere Bisericii informaţii privitoare la data naşterii lui Iisus îl lumina documentelor de arhivă pe care trebuie să le fi adus Titus la Roma în urma censului. Iniţiativa patriarhului avea dealtfel o intenţie clară, dorind din raţiuni practice să ofere Bisericii doua date diferite pentru aniversarea celor doua evenimente, deoarece într-o singură zi (6 ianuarie) nu se puteau face procesiuni şi la Bethleem şi la Iordan. Nu ştim dacă papa chiar a găsit ceva în arhivă, dar un lucru este clar: el îi răspunde lui Chril şi identifică 25 decembrie ca dată a naşterii lui Iisus! Se pare că tendinţele populare au fost cele care au înclinat balanţa către această dată.

În timpul secolului II, î.Ch, grecii practicau ritualuri cu care să-l onoreze pe zeul lor Dionisios – zeul vinului (de asemenea numit de romani Bachus şi de aici numele latin al acestei sărbători – Bacanalia). Sărbătoarea a fost preluată şi de romani devenind populară în întregul imperiu.

În preajma solstiţiului de iarnă, cu ocazia acestor festivităţi lumea se deda cântecelor, dansurilor şi altor chefuri care adesea depăşeau limitele decenţei şi ordinii.  Dealtfel, din cauza orgiilor nocturne asociate cu acest festival, senatul Roman a interzis serbarea ei în 186 î.Ch. Datorită popularităţii acestei sărbători, autorităţile romane au avut nevoie de câţiva ani pentru a impune în mod formal interdicţia, numai că  în realitate, serbarea bacanaliei nu a fost niciodată oprită.

O altă sărbătoare populară pentru această perioadă de iarnă în Imperiul Roman era Saturnalia, ţinută în onoarea lui Saturn (Chronos la greci), zeul timpului, care începea pe 17 decembrie şi se continua timp de 7 zile. În mitologia păgână, Saturn a fost un rege-zeu agricol străvechi care şi-a mâncat proprii săi copii. Cu ocazia acestei sărbători se renunţa la majoritatea activităţilor cu excepţia mâncatului şi petrecerii. Sclavii erau făcuţi egali cu stăpânii sau chiar aşezaţi mai presus ca ei. Jocurile de noroc, băutul şi mâncatul erau încurajate. Lumea schimba daruri, numite strane, după zeiţa vegetaţiei Strenia, pe care era important să o onorezi în mijlocul iernii. Bărbaţii se travesteau sau se costumau în piei de animale şi hoinăreau pe străzi. Se foloseau lumânări şi lămpi ca să sperie spiritele întunericului care erau considerate foarte puternice în acel timp al anului. O parte din aceste obiceiuri au supravieţuit până la noi sub forma obiceiurilor de iarnă.

Un alt element religios care a avut o mare influenţă în acea perioadă este cultul Soarelui Invincibil (Sol Invictus)  care cu sprijinul lui Aurelian, în 274 devine religia oficială pentru întreg Imperiul. Dealtfel, însăşi sărbătoarea dedicată (re)naşterii soarelui invincibil este rezultatul sincretismului cu mithraismul de origine orientală. Cultul era atât de puternic încât până la Constantin cel Mare monedele aveau pe ele marcate simbolul soarelui.  În ciuda opoziţiei unor teologi creştini din acea perioadă, elemente ale cultului solar au fost adoptate în cele din urmă şi de către Biserica Creştină, printre care după cum se va vedea şi ziua de 25 decembrie cunoscută ca zi de naştere a Soarelui Invincibil.  Dovada acestui proces sincretic este dată de calendarul filocalian din 354 (dedicat unui creştin înstărit numit Valentius) care pe 25 decembrie avea însemnat Natalis Invicti (Naşterea Invincibilului) – referire la vechea sărbătoare păgână după care se aminteşte în dreptul aceleaşi date în mod explicit de naşterea lui Christos în Bethleem (natus Christus in Betleem).

Aşadar, acelaşi motiv care a dus la stabilirea datei de 6 ianuarie pentru Epifanie (Boboteaza) – şi anume grefarea pe o mai veche sărbătoare precreştină – se pare că este şi cel care explică stabilirea datei de 25 decembrie ca dată a naşterii lui Iisus. Spre exemplu, Ioan Gură de Aur (sec. IV) face legătura între ziua de naştere a “învincibilului” cu 8 zile înainte de calende (adică 25 decembrie) şi cea a lui Iisus pe care îl numeşte “soarele neprihănirii”. Ulterior, Augustin denunţă ca fiind eretică o astfel de asociere între soare (o zeitate păgână) şi Christos. Chiar dacă tendinţa de asimilare a elementelor cultului solar în creştinism a fost criticată chiar şi de către papa Leo I (440-461), cu toate acestea sincretismul popular este cel care a biruit luciditatea teologică, vechile practici şi obiceiuri păgâne fiind “creştinate”.

(VEZI ŞI SĂRBĂTOAREA ÎNTRE SACRU ŞI PROFAN)

(VA URMA)