Referendumul din 6-7 octombrie 2018 a stârnit noi dezbateri despre drepturi și toleranță. Ceea ce putea fi doar o modificare a unui text neclar din constituție s-a transformat într-o acerbă luptă pentru „familia tradițională” ori ca un afront adus comunității homosexuale.

În realitate însă, câștigarea bătăliei referendumului de la început de octombrie este una mai degrabă simbolică, pentru că oricare ar fi rezultatul, situația de pe teren rămâne aceeași. Asta pentru că și în varianta nemodificată, statul român oricum nu oferă posibilitatea încheierii unor căsătorii homosexuale. Să fie clar pentru toată lumea, prin adoptarea formei modificate (căsătoria definită ca uniune explicită dintre un bărbat și o femeie) nu se va limita libertatea unui homosexual pentru că ea este deja limitată. Așadar, toată furtuna propagandistică despre boicotarea referendumului ca formă de apărare a drepturilor homosexualilor, sucombă la o minimă analiză. Boicotul ar fi funcționat în condițiile în care în România se încheiau căsătorii homosexuale, iar în urma unei anume inițiative, prin modificarea textului constituției, s-ar fi ajuns să se limiteze căsătoria la uniunea exclusivă dintre un bărbat și o femeie.

Pe de altă parte, în conformitate cu principiul democratic, promotorii drepturilor minorităților homosexuale au toată libertatea de a coagula (la rândul lor) o inițiativă civică de (re)modificare a Constituției și obligatoriu a Codului Civil, dar plecând de la datele statistice, o inițiativă legală din partea și în favoarea comunității homosexuale este destul de improbabilă.

În general, societatea românească tinde să fie conservatoare, iar realitatea de pe teren nu impunea mai deloc subiectul pe agenda dezbaterilor publice. În toamna trecută, un sondaj realizat de Centrul de Sociologie Urbană și Regională (CURS) a căutat să afle care este tendința în legătură cu definirea familiei ca uniunea dintre un bărbat și o femeie sau în legătură cu acceptabilitatea parteneriatelor civile ori a căsătoriei între homosexuali. Rezultatele erau ușor de prezis: peste 90% dintre români privesc căsătoria drept uniune între femeie și bărbat cu scopul de a procrea, crește și educa copii.

Peste 90% dintre români privesc căsătoria drept uniune între femeie și bărbat cu scopul de a procrea, crește și educa copii;
83% dintre români au spus că sunt împotriva legalizării căsătoriilor între persoane de același sex.
65% dintre români sunt împotriva legalizării parteneriatelor civile
87% dintre români resping adopția de copii din partea homosexualilor
80% dintre români cred că Legalizarea căsătoriei între persoane de același sex va avea efecte nedorite, pe termen lung, asupra moralei societății.
83% dintre români se declară împotriva educației sexuale în școli
Datele sunt conform sondajului CURS, realizat în perioada 1 – 15 octombrie 2017 la nivel național.

Atracția sexuală

În lumea animală cu reproducere sexuată, ritualurile de curtare și împerechere au de a face cu identificarea directă sau indirectă a unor caracteristici care să asigure aducerea pe lume a unor progenituri sănătoase, capabile la rândul lor să procreeze și astfel specia să subziste. Inclusiv pentru oameni, conceptul de „frumos” (aplicat indivizilor maturi din punct de vedere sexual) are legătură directă (sau indirectă) cu caracteristici strâns legate de fecunditate, procreare și grija pentru copii.

Dealtfel reperele masculin – feminin rămân și într-un cuplu homosexual chiar dacă sunt difuze. Într-un cuplu de bărbați unul dintre ei tinde să își asume figura masculinizată iar altul cea feminizată. Într-un cuplu de lesbiene, adesea una dintre partenere va avea și își va asuma trăsături și comportamente specific masculine. Această bivalență poate fi un indiciu al faptului că homosexualitatea este doar o formă modificată a sexualității care la bază este prin definiție hetero.

„Pe mine m-a frapat un singur fapt: domnule, un bărbat se îndrăgostește de alt bărbat. El e homosexual. Dar de ce unul este îmbrăcat ca femeie și unul ca bărbat? Domnule, ia-ți o femeie dacă îți plac femeile, de ce îl îmbraci ca femeie? Lasă-l tot ca bărbat dacă îți plac bărbații. Eu asta nu pricep, mintea mea nu poate să priceapă. Nu, una e femeie, ălalalt e bărbat. Asta nu pricep. Îmbracă-i pe amândoi bărbați. Îți plac bărbații? Poftim!”

Leon Dănăilă într-un interviu pentru DIGI24

În general, atracția dintre sexe are un fundament biologic predeterminat. Atracția sexuală nu este un construct social ci este un dat biologic. Cu siguranță că la om, fenomenul capătă valențe deosebite datorită capacităților intelectuale care oferă baza proceselor psihoafective. Cu alte cuvinte, îndrăgostirea dintre doi indivizi (de sexe diferite sau de același sex) este un proces psihoafectiv complex, care depășește atracția biologică (sexuală) la nivel de instinct de reproducere.

Definită mai larg ca atracție (romantică și / sau sexuală) față de o persoană de același sex, homosexualitatea în mod strict definește activitatea sexuală între membrii de același sex (homo derivă din grecescul όμο = același). Dacă avem un cuplu masculin se preferă termenul gay, iar dacă este un cuplu feminin vorbim de lesbiene.

Sunt specii unde datorită dezechilibrului raportului dintre masculi și femele, prin mimetism se ajunge la cupluri cvasi-stabile (vezi albatroșii Laysan din Oahu, Hawaii ori masculii de lei fără harem). În general masculii care nu au acces la femele datorită dominației masculului alfa, ajung să copuleze homosexual, dar merită reținut aspectul că atunci cât o femelă devine disponibilă, masculul homosexual trece fără nici o problemă în registrul heterosexual. Pe de altă parte și masculii dominanți pot întreține relații homosexuale, dar ele nu sunt exclusive. Cu toate acestea, în lumea animală (unde procesele socioafective sunt la alt nivel în comparație cu omul) nu avem indivizi excluziv homosexuali ci doar comportamente homosexuale (sporadice). Putem vorbi astfel despre un continuum bisexual. Așadar, în mediul animal se pot întâlni comportamente homosexuale, dar nu putem identifica homosexuali exclusivi.

Predeterminare biologică, defect sau normalitate alternativă?

Deși multă vreme s-a folosit termenul „hermafrodit” pentru a descrie persoanele care au atât trăsături anatomice masculine cât și feminine, această asociere nu este foarte corectă. Termenul actual și corect pentru cei care au această afecțiune este de intersex (ambiguitate sexuală). Există mai multe variații ale acestor mutații cromozomiale. Persoanele intersex pot avea gonade masculine (XY) sau feminine (XX), un ovar și un testicul sau o singură gonadă cu ambele testicule și cu țesut ovarian. Extern, aceste persoane pot prezența organe genitale masculine, feminine sau o combinație între cele două. Cauza apariției acestui tip de intersex este necunoscută. Totuși e necesar să subliniem că homosexualitatea nu este legată de anomalia intersex.

Au fost emise diverse teorii cu privire la predeterminarea biologică a homosexualității: anomalie cromozomială, influențe epigenetice, dezechilibre hormonale, etc. În prezent nici una dintre teorii nu s-a impus în mod net și orientarea generală este că și în situația în care ar exista anumite predeterminări biologice ele nu pot fi reținute ca un factor decisiv. În ciuda faptului că mass-media anunță aproape zilnic identificarea unei gene a alcoolismului, homosexualității, sterilității sau autismului, în clipă de față, rezultatele cercetărilor în domeniu au invalidat paradigma reducționistă a determinismului genetic.

Încercările de a identifica o genă a homosexualității (și nu doar) au eșuat și vor eșua pentru că din start abordarea este simplistă. Noi suntem programați genetic să fim femei sau bărbați iar în unele situații pot apărea și anomalii (vezi persoanele intersex). Dar nu despre persoanele cu anomalii genetice vorbim atunci când facem referire la cineva care se identifică a fi homosexual. În proporție covârșitoare sunt indivizi care au un gen biologic (predeterminat genetic) bine definit, așadar cercetările trebuie să se mute într-o altă arie.

„Este clar e că încercările științifice de a demonstra că atracția homosexuală este determinată biologic au eșuat. Majoritatea cercetătorilor de azi, proeminenți în arena științifică – unii dintre ei activiști homosexuali – au ajuns la asemenea concluzii. Nu există nici o susținere din perspectiva cercetării științifice pentru a concluziona că homosexualitatea este biologic determinată.”

A. Dean Byrd, doctor, profesor la University of Utah School of Medicine, „The Innate-Immutable Argument Finds No Basis in Science”, Salt Lake City Tribune 27 mai 2001

Este homosexualitatea o deviație?

Dar cum rămâne cu indivizii care simt atracții ce nu pot fi încadrate în tiparul natural (obișnuit) al lucrurilor? Unii se întreabă dacă într-adevăr poate fi atras (inclusiv sexual) un bărbat de un alt bărbat și o femeie de o altă femeie. Pentru că nu putem judeca obiectiv aspecte subiective, voi încerca să fac o paralelă. În general, noi oamenii percepem gustul amar ca fiind neplăcut. În spate se află un mecanism de protecție cu care organismul nostru e dotat: substanțele amare sunt în general nocive (vezi alcaloizii) și de aici înzestrarea morfologică de a displace gustul amar. Subliniez, acest mecanism nu este un construct social ci este unul morfologic. Doar că în viața de zi cu zi întâlnim persoane care par să se bucure de „amărăciuni” și nu de dulciuri. E posibil ca unii, prin exercițiu să dobândească un soi de toleranță la amar iar alții să nu fie capabili (din naștere sau în urma unui accident) să perceapă gustul amar sau chiar să fie asociat și confundat cu gustul dulce. Aici poate fi invocat vechiul dicton latin, „de gustibus non disputandum est”. Da, nu ne certăm pe seama gusturilor, dar toxicitatea alcaloizilor rămâne, indiferent dacă individul percepe sau nu percepe gustul amar.

Încercările de a prezenta baze biologice pentru homosexualitate are ca fundament o premisă logică: în condițiile în care sunt condiționări biologice, atunci homosexualitatea este naturală. Doar că aici avem de a face cu un silogism. Nu tot ceea ce este natural este și normal sau acceptabil din punct de vedere social. Spre exemplu, anomaliile genetice pot genera anumite afecțiuni sau defecte congenitale. Uneori anomaliile fizice ale creierului (ca moștenire genetică) pot afecta personalitatea în mod direct și astfel vorbim de tulburările psihice. Anomaliile și tulburările sunt oarecum naturale, dar în același timp rămân erori ce căutăm să le remediem prin diverse metode.

Uneori atracțiile (oricât de puternice ar fi ele) ar putea să trădeze anumite tulburări sau chiar afecțiuni. Dealtfel, atracția homosexuală era pusă în rândul parafiliilor sau a perversiunilor (deviațiilor) sexuale alături de sadism (a căuta plăcere în suferințe produse partenerului), masochism (a căuta plăcere în suferințe produse de partener), fetișism (obiectul afecțiunii îl constituie un lucru fără viață sau o parte a corpului cuiva), zoofilie (atracția față de un animal) și altele de felul acesta (exhibiționismul, voyeurismul, transvestismul, etc). Astăzi, tendințele către pedofilie, bestialitate / zoofilie și necrofilie (sex cu cadavre), sunt catalogate ca „parafilii” și sunt privite ca boli numai dacă îi cauzează bolnavului suferință sau îi afectează buna funcționare a organismului, sau – în cazul pedofiliei – dacă sunt încălcate legile abuzului sexual. Chiar dacă unele dintre deviații nu au caracter malign și nu produc în mod direct sau indirect un rău cuiva, ele sunt în continuare privite de către specialiști ca deviații comportamentale.

Cercetătorii nu sunt încă siguri ce cauzează deviațiile comportamentale, inclusiv parafiliile. În ciuda faptului că se speculează că ar fi vorba despre o predispoziție biologică, se pare că procesele psihice și condițiile de mediu specifice par să aibă o influență decisivă. Curentul predominant în domeniul psihologiei și psihiatriei afirmă că experiențele de viață (în special cele din copilărie) pot predispune indivizii către anumite deviații. Spre exemplu, studiile confirmă că un mare procent de homosexuali au fost ei înșiși abuzați din punct de vedere sexual când erau copii și / sau provin dintr-un mediu familial problematic. (vezi și Timothy Dailey, PhD Senior Research Fellow, Family Research Council, „Homosexuality and Child Sexual Abuse”, 2005)

Pentru unele persoane care suferă de anumite deviații este necesară intervenția specialistului. Se poate confirma că terapia comportamental-cognitivă (însoțită de medicație în unele cazuri) are rezultate semnificative. În cele mai multe cazuri, deviațiile comportamentale nu sunt corectate total, dar prin intermediul terapiei, individul ajunge să-și înțeleagă situația și să aibă un control mai bun asupra propriei vieți.

Deoarece homosexualitatea a fost documentată inițial în context clinic, ea era asociată tulburărilor comportamentale. Doar că în 1973 Asociația Americană de Psihiatrie a scos homosexualitatea de pe lista de deviații sexuale din Manualul de Diagnostic și Statistică, versiunea a III-a (DSM-III). DSM este folosit de medici pentru a descrie problemele mentale și de comportament. În rezoluția din 1973, asociația declara: „O proporție semnificativă din homosexuali sunt în mod clar mulțumiți de orientarea lor sexuală și nu prezintă semne de psihopatologie (boli psihice).” Această decizie s-a bazat pe o majoritate de voturi, dar au existat și disidenți, iar astăzi, unii psihiatri și psihologi consideră în continuare homosexualitatea ca fiind anormală și catalogată cel puțin ca o deviație comportamentală (precum bulimia, spre exemplu).

Identitatea sexuală este un fapt genetic cu manifestări morfologice evidente. Când realitatea obiectivă oferă date concrete, dar la nivel personal individul are alte percepții, acelea sunt semnele unei tulburări. Recomandăm consult de specialitate pentru cineva care se crede extraterestru (cu toate că datele obiective spun că e pământean) dar milităm pentru drepturile cuiva care este bărbat dar simte că ar trebui să fie femeie. Identitatea sexuală nu este o opțiune cum, nu este o opțiune nici rasa (indiferent dacă tu ești alb caucazian dar te simți african) ori epoca în care te-ai născut. Discursurile sofiste privind libertatea individuală nu se aplică aici. În același timp, trebuie să fim empatici și să fim deschiși și să înțelegem că atracția homosexuală este o realitate ce uneori poate crea puternice tensiuni interioare. În această situație individul fie va continua să lupte cu propriile impulsuri ori dimpotrivă, va accepta că este diferit, ba chiar va fi mândru de felul diferit de a fi.

În căutarea identității

Suntem înzestrați cu capacitatea naturală de a ne autodefini conform datelor realității imediate. Identitatea de gen este o caracteristică prin care ajungem să ne autodefinim datorită sexului biologic, iar activitatea sexuală derivă din această caracteristică conștientizată (implicit). Dar ca indivizi ajungem să ne definim în raport cu o multitudine de factori. O parte dintre elementele ce ajung să ne definească sunt constructe sociale, dar cu un puternic impact asupra imaginii de sine (apartenența etnică sau cea religioasă). Creierul dezvoltat oferă bazele proceselor cognitive pentru om și spre deosebire de (mare parte dintre) animale, „homo sapiens” are capacitatea de a se autodefini în raport cu lumea înconjurătoare.

Să presupunem că am numi coada câinelui picior. Câte picioare ar avea câinele? Poate că veți fi ispitiți să spuneți 5, dar vă spun răspicat, oricum am alege să numim coada câinelui, el va avea în continuare 4 picioare (cu excepția cățelușului Elenei Farago care are numai trei picioare). Cred că la nivel social nu ar trebui să vorbim de minoritatea homosexualilor și a transgenderilor cum nu vorbim de comunitatea obsesiv-compulsivilor, bulimicilor sau a cleptomanilor.

Mai mult, atunci când permitem să fim definiți exclusiv sau preponderent de comportamentul sexual acceptăm să ni se știrbească frumusețea complexității propriei personalități. Consider că este nedrept să identifici o comunitate doar după modul în care ajunge să întrețină relații sexuale. Cum nu vorbim de comunitatea masturbatorilor ori a sado-masochiștilor ori a zoofililor, nu găsesc oportun a recunoaște comunitatea homosexualilor. Înainte de toate ei sunt oameni cu personalități distincte, cu idealuri, speranțe și valori, cu bucurii și neîmpliniri, cu o nevoie fundamentală de a iubi și de a fi iubiți.

Istoric vorbind, este o inovație recentă identificarea unui grup de cetățeni exclusiv după orientarea sexuală. În general, propria identitate este dată de multipli vectori. Ne putem defini după gen (care este predeterminat biologic) dar nu ne identificăm după maniera în care consumăm actul sexual, asta pentru simplul motiv că el poate varia. Un bărbat (sau o femeie) poate consuma actul sexual în multiple variante fără ca un mod anume să fie cel care să-l definească. Apoi, din punct de vedere biologic, orice persoană care se autodefinește homosexual este capabil de a întreține relații heterosexuale. Dealtfel, studiile confirmă că odată cu înaintarea în vârstă se produce o conversie (naturală) dinspre orientarea homosexuală către cea heterosexuală.

Chiar dacă se depărtează de corectitudinea politică, o astfel de poziție rămâne totuși fidelă dovezilor științifice: homosexualii sunt doar persoane care suferă de o formă anume de deviație (fie tulburare de identitate de gen ori de orientare sexuală). Aceste persoane trebuie tratate cu toată demnitatea cu care poate fi tratată o persoană cu tulburări. Dacă o persoană se crede Napoleon primește îngrijiri pe măsură, fiind ajutată să depășească efectele nocive ale tulburării, dar dacă e bărbat și se crede femeie, ajunge să-și ceară drepturile în instanță. O persoană cu tendințe către violență caută mecanisme de întărire a autocontrolului, în schimb o persoană cu tendințe homosexuale se simte jignită sau chiar discriminată dacă i se recomandă terapia. Da, e total injustă lumea în care trăim!

Drepturi civice pentru homosexuali

Pentru că realitatea pare să ofere dovezi în defavoarea homosexualității, unii dintre activiști și promotori s-au refugiat în lupta pe tărâm legal, pentru că aici se aplică vechea butadă: știi că nu ai dreptate în litigiul cu semenul tău? Dă-l în judecată, măcar așa (cu un bun avocat) ai șanse să câștigi!
Așadar, poate un homosexual să-și caute dreptatea în instanță? Cu siguranță că valoarea individului în calitatea de cetățean nu poate fi evaluată după orientarea sexuală, cum dealtfel nu poate fi judecat după nici o altă deviație (comportamentală) benignă. Heterosexualii nu sunt cetățeni mai buni decât abstinenții sau decât homosexualii. Ar fi inept să se ofere drepturi și privilegii legate de maniera în care copulează cineva. Pe de altă parte, actul sexual ține de viața privată și atâta vreme cât nu lezează pe celălalt nu poate fi incriminat sub nicio formă de către legislația civilă.

România a început negocierile de aderare la Uniunea Europeană în martie 2000. Chestiunea dezincriminării homosexualității trebuia rezolvată. Pe 21 iunie 2001, guvernul adopta ordonanța de urgență 89/2001 care abroga Articolul 200 din Codul Penal. Pe 6 septembrie 2001, Senatul aprobă actul executivului, fiind urmat de Camera Deputaților pe 15/16 octombrie. Pe 14 ianuarie 2002, președintele Ion Iliescu promulga legea privind dezincriminarea homosexualității.

E clar că o persoană care alege să se manifeste ca homosexual în viața privată va putea vota fără restricții, ba chiar va putea fi aleasă în anumite poziții publice și nu i se pot restrânge drepturile cetățenești sub nici o formă. Subiectul fierbinte rămâne totuși căsătoria. În ce fel statul ar putea restrânge ori nu, dreptul la căsătorie de tip homosexual? Ca să găsim un răspuns potrivit e necesar să înțelegem de ce statul reglementează căsătoria. Conform legislației civile actuale, sunt două aspecte fundamentale reglementate de legislația civilă: dreptul la proprietate comună și statutul copiilor. O uniune de tip homosexual nu e necesar a fi validată de către stat deoarece situația legală a bunurilor în comun poate fi reglementată și prin alte tipuri de înțelegeri și contracte, iar situația copiilor nu poate fi luată în discuție pentru că în mod natural, copiii vin pe lume doar în urma unui act heterosexual. Așadar, nu se justifică necesitatea reglementării căsătoriilor de tip homosexual.

Promotorii normalității alternative de tip homosexual prezintă varianta adopției ca soluție, dar aici apar implicații mult mai complexe care nu pot fi trecute cu vederea. În primul rând, dezvoltarea copilului va fi afectată în condițiile în care va fi plasat într-o familie unde va avea fie doi tați, fie două mame. Un copil (indiferent dacă este băiat sau fată) are nevoie de o mamă și de un tată care să-i ofere cadrul pentru o dezvoltare echilibrată. În al doilea rând, echitabil ar fi pentru copil să fie plasat într-n mediu cât mai apropiat lui. Cum sunt șanse mari să fie heterosexual, copilul va avea mari probleme în dezvoltarea ulterioară într-un mediu homosexual. Teoretic ar trebui să se facă teste preliminare pentru identificarea copiilor cu tendințe homosexuale pentru a fi plasați în familii homosexuale, dar în practică așa ceva nu există. Cred că în anii ce vor urma, vom asista la o avalanșă de scandaluri în care copii adoptați de cupluri homosexuale vor ajunge să-și ceară, la rândul lor, dreptatea în tribunal. Plasarea într-un mediu homosexual pentru cineva heterosexual poate fi catalogată din start ca abuz asupra minorului. Cei care speculează că problemele care apar în dezvoltarea copilului din mediul homosexual ar ține de discriminarea și hărțuirea colegilor ar trebui să înceteze să nege realitatea: copilul pentru bună dezvoltare are nevoie atât de mamă (de gen feminin) cât și de tată (de gen masculin), fie că sunt naturali ori în urma adopției.

Rușinoasa mândrie gay

Activismul homosexual simte nevoia de o afirmare exacerbată, paradele gay se presupune că sunt ocazii de recunoaștere cu mândrie a identității, de înlăturare a jugului rușinii impus de o societate intolerantă. Sunt voci care gândesc că heterosexualii nu ar avea nici un cuvânt de spus în privința fericirii celui care are o altă orientare sexuală. Doar că tot demersul propagandistic de acceptare și de recunoaștere a presupusei stări de normalitate alternativă pentru persoana care se autoidentifică a fi homosexual nu primește minimul suport din partea realității. Mai jos voi expune câteva date extrase din rapoarte oficiale care sunt la îndemâna publicului.

Gradul de promiscuitate sexuală este cu mult mai mare în rândul persoanelor homosexuale ceea ce poate fi un indicator al labilității emoționale. Homosexualul mediu are între 20 și 106 parteneri pe an iar heterosexualul mediu are 8 parteneri în timpul întregii vieți. Să mai punctăm că 70% dintre homosexuali acceptă să facă sex doar o singură dată cu peste 50 % dintre partenerii lor. Mai trebuie să amintim că 43 % dintre homosexuali admit 500 sau mai mulți parteneri pe timpul vieții, 28 % ajung la peste 1000, iar dintre aceștia, 79 % spun că jumătate dintre parteneri sunt total străini, iar 70 % dintre acele contacte sexuale sunt de o singură întâlnire. E greu de identificat acest comportament ca fiind manifestarea iubirii (fie ea și cu persoane de același gen), deoarece dragostea nu se confundă cu actul sexual. Sunt de acord că dragostea nu se votează, dar prezentarea idealizată a monogamiei homosexuale este doar un instrument de propagandă și este mai degrabă excepția decât regula. (vezi Nathaniel S. Lehrman, Homosexuality: A Political Mask for Promiscuity: A Psychiatrist Reviews the Data, Tradition: A Journal of Orthodox Jewish Thought, Vol. 34, No. 1, Spring 2000, p. 44-62)

Ca o consecință a relațiilor sexuale multiple, derivă incidența ridicată a bolilor cu transmitere sexuală. Spre exemplu, în medie, 78% dintre homosexuali sunt afectați de BTS: deși homosexualii sunt doar câteva procente din populația SUA, ei reprezintă 60 % dintre cazurile de sifilis sau peste 50 % dintre cazurile de SIDA. Iar pentru că abuzul de droguri și alcool este mai întâlnit în rândul celor care se declară homosexuali, aceste aspecte predispun către complicații privind sănătatea.

Dar poate cel mai trist este faptul că presupusa împlinire care să derive din asumarea identității homosexuale este contrazisă de statistici. Estimările spun că în medie 70% dintre homosexuali se simt mai nefericiți decât media societății (iar stigmatizarea socială nu este factorul generator de nefericire). Într-o cercetare realizată în 2012 de organizația britanică LGBT Stonewall s-a evidențiat faptul că în anul respectiv, 3% dintre bărbații homosexuali și 5% dintre bărbații bisexuali britanici au încercat să se sinucidă, comparativ cu doar 0,4% dintre bărbații heterosexuali. În grupa de vârstă 16 – 24 de ani, 6% dintre bărbații gay și bisexuali au încercat să-și ia viața în 2012, în comparație cu mai puțin de 1% dintre bărbații heterosexuali din aceeași categorie de vârstă. În același an, 7% dintre bărbații homosexuali și bisexuali britanici s-au lezat în mod deliberat, comparativ cu doar 3% dintre bărbații heterosexuali. În grupa de vârstă 16 – la 24 de ani, 15% dintre bărbații gay și bisexuali s-au rănit cu intenții suicidale în 2012, comparativ cu 7% dintre bărbații heterosexuali, din aceeași categorie de vârstă.

Concluzii

Voi alege să închei cu o glumă serioasă.

Un bărbat îmbrăcat bine care trăda că este bine educat și că ar dispune de resurse financiare, intră într-un restaurant. Chelnerul răspunde prompt, preia comanda și peste ceva timp revine pentru a servi clientul. Doar că aparent fără nici un motiv, fără a lăsa să se înțeleagă că ar fi un accident, chelnerul varsă toată supa peste clientul ferchezuit distrugând costumul scump. Chelnerul își dă seama de ceea ce a făcut și bâiguie câteva cuvinte prin care își cere scuze. Omul de afaceri nu se simte satisfăcut și cere explicații suplimentare. În urma insistențelor, chelnerul recunoaște că de fiecare dată când vede oameni care arată a fi bogați nu se poate abține, un impuls de nestăvilit din interior îi cere să arunce supa asupra clientului. Bărbatul pe de o parte este uimit că există astfel de oameni cu astfel de compulsii, pe de altă parte îl încearcă un sentiment de milă și îl încurajează să meargă la specialist pentru terapie. Ca gest de încurajare, omul de afaceri lasă un bacșiș gras.

Se întâmplă că peste câteva luni omul de afaceri revine la același restaurant. Întâmplarea face să fie servit de același client. Este încântat că omul are un tonus bun. Dealtfel el însuși îi mulțumește pentru sfatul de a merge la specialist – asta cu adevărat i-a schimbat viața.

Ca de fiecare dată, chelnerul răspunde prompt, preia comanda și peste ceva timp revine pentru a servi clientul. Doar că și de această dată, aparent fără nici un motiv, fără a lăsa să se înțeleagă că ar fi un accident, chelnerul varsă toată supa peste clientul ferchezuit.

Cu un amestec de furie și uimire omul de afaceri simte nevoia unei explicații. „Cum se face că iar arunci supa peste mine când tocmai îmi spuneai că terapia ți-a schimbat viața?”

„Da, este foarte adevărat, după terapie nu mă mai încearcă nici un simțământ de vinovăție! Am învățat să mă accept așa cum sunt! Înainte simțeam că ceva e în neregulă cu mine, acum după terapie mă simt normal!”

Așadar, nimeni nu este în măsură să judece pe celălalt plecând de la diferențe. E necesar să ne acceptăm și să ne respectăm reciproc pentru că în ciuda diferențelor, mai înainte de toate suntem ființe umane. Realitatea ne obligă să recunoaștem că sunt diferențe benigne iar altele sunt maligne, indiferent dacă au cauze naturale sau culturale. Apoi trebuie să subliniem că a fi diferit nu este în sine o virtute. Pe de altă parte, problematica drepturilor civile pentru minoritățile sexuale este artificială, deoarece deja avem la îndemână soluții legale alternative. În ciuda faptului că datele științifice ne obligă să așezăm homosexualitatea în categoria deviațiilor, aceasta nu ne împiedică să-i tratăm pe semenii noștri cu acceptare și respect. Iar dacă ești heterosexual și te simți mândru de acest aspect trebuie să știi că nu e o problemă și nu ești nicidecum homofob.