DUMNEZEUL CEL NECUNOSCUT

(Și paradoxul lui Epimenides)

Pe la jumătatea primului secol, apostolul Pavel a vizitat Atena (Grecia). Acolo el a văzut un altar dedicat unui Dumnezeu necunoscut (αγνωστος θεος – agnostos theos). Mai târziu a făcut referire la acesta când a depus o excelentă mărturie. În introducerea discursului prezentat pe Areopag (Dealul lui Ares / Marte), Pavel pleacă de la ceea ce ei cunoșteau: „Căci, pe când străbăteam cetatea voastră și mă uitam de aproape la lucrurile la care vă închinați voi, am descoperit chiar și un altar pe care este scris: «Unui Dumnezeu necunoscut!» Ei bine, ceea ce voi cinstiți fără să cunoașteți, aceea vă vestesc eu.” (Faptele Apostolilor 17:23)

Deși acest altar nu a fost descoperit de către arheologi, există mărturii antice cu privire la existența unor altare de acest fel în Atena (dar și în alte părți ale Greciei). În „Viața lui Apollonios” din Tyana (VI, III), scriitorul grec Filostrat (cca 170 – cca 245 e.n.) a spus că în Atena „se ridică altare chiar și în onoarea unor dumnezei necunoscuți”. Iar în lucrarea „Despre viețile și învățăturile filozofilor” (1, 110), Diogene Laertiu (cca 200–250 e.n.) a scris că astfel de „altare fără nume” pot fi văzute în mai multe părți ale Atenei.

Dar cum s-a ajuns la așa ceva? Prin secolul al VI-lea î.e.n, Atena, un oraș cu multe zeități, a fost afectată de o molimă. Constrânși de împrejurări, atenienii au trimis după Epimenides din Creta (Knossos), ce era poet și perceput chiar ca profet. El a spus că ciuma bântuia printre ei și făcea ravagii, deoarece au lăsat neonorat un zeu pe care ei l-au ignorat. Epimenides vorbește despre zeitatea al cărui nume atenienii nu-l cunoașteau, dar care este suficient de bun și de puternic să îi ajute în privința ciumei. (vezi Don Richardson, „Veșnicia din inimile lor”, capitolul 1)

Poetul și profetul din Creta a propus ca atenienii să aducă a doua zi niște oi albe și negre, flămânde, să fie lăsate să umble pe iarbă, dar fiecare oaie, avea să fie urmărită de un om, și așa au făcut. Epidemines s-a rugat la acest dumnezeu necunoscut. Semnul stabilit a fost că vor fi jertfite oile carea aveau să nu mănânce ci doar se tolăneau pe iarbă. Unele oi s-au răspândit mâncând căci erau flămânde, dar mai mulți berbeci și câteva oi s-au așezat întinse pe iarbă. Epimenides le-a poruncit atenienilor să construiască altare pe locurile unde au șezut oile, și pe acestea să le aducă acolo ca jertfă dumnezeului necunoscut. Ca prin minune, a doua zi, ciuma a început să slăbească în intensitate, într-o săptămână, ciuma a încetat.

Se observă clar că Pavel știe despre Epimenides. Faptul că îl citează, sporește probabilitatea de a fi avut în minte istoria relatată mai devreme: „Căci în El avem viața, mișcarea și ființa, după cum au zis și unii din poeții voștri: Suntem din neamul Lui…” (Faptele Apostolilor 17:28). Descrierea atributelor divine la care face referire Pavel este preluată dintr-o odă (Cretica) adresată lui Zeus:

„Cretanii, întotdeauna mincinoși, animale rele, burți îmbuibate,
Au creat un mormânt pentru tine, cel sfânt și înalt,
Dar tu nu ești mort, trăiești și locuiești în eternitate,
Căci întru tine viețuim, ne mișcăm și ne avem ființa.”

Epimenides, poem adresat lui Zeus în Cretica

Primul vers este amintit în epistola către Tit: „Unul dintre ei, chiar proroc al lor, a zis: Cretanii sunt totdeauna niște mincinoși, niște fiare rele, niște pântece leneșe.” (Tit 1:12).

Ajungând în Grecia la bordul unei corăbii, Epimenides s-ar fi adresat unor greci adunați pe țărm, spunând: „Toți cretanii sunt mincinoși!”. Spunea el oare adevărul sau mințea? O săptămână mai târziu, reîntorcându-se în Grecia, Epimenides le-ar fi spus celor de pe țărm: „Toți cretanii sunt mincinoși și eu spun numai adevărul”.

Grecii s-au pomenit în fața unui paradox – acela de a nu putea decide dacă afirmația lui Epimenides cum că toți cretanii sunt mincinoși era sau nu adevărată, în ipoteza că el spunea întotdeauna adevărul.

Într-adevăr, dacă afirmația că toți cretanii sunt mincinoși ar fi fost adevărată, atunci și Epimenides, care era cretan, ar fi fost mincinos. Dar ipoteza este că Epimenides spune întotdeauna adevărul. Contradicție!

Pe de altă parte, dacă afirmația lui Epimenides cum că toți cretanii sunt mincinoși ar fi fost falsă, ar fi însemnat că el mințea, lucru care ar fi venit din nou în contradicție cu ipoteza că Epimenides spunea întotdeauna adevărul.

Voi cum rezolvați paradoxul lui Epimenides? Să știți că nu e glumă! Se spune că poetul, gramaticianul și criticul Filitas din Cos (c. 340 – c. 285 î.e.n) ar fi murit de epuizare încercând să îl rezolve.

Ce ai mai putea citi:

  • VIAŢA DIN PERIOADA PATRIARHILOR (DATE ARHEOLOGICE)   Sursă: Cyrus H. Gordon, The World of the Old Testament, (Garden City, N.Y.: Doubleday, 1958), p. 115, 118, 120, 121, 122. Copyright 1953 de Ventror Publishers, Inc.; Copyright 1958 […]
  • SEARA CRINILOR Prea puţin din ceea ce se numeşte a fi astăzi muzică de dragoste poate fi numită cu adevărat "de dragoste", ea fiind sau îmbâxită cu aluzii (şi iluzii) sexuale ori plină de vaietele şi […]
  • CUVINTE MARI DE LA CEI MICI În acord cu atmosfera acestei perioade vă ofer un cadou pe măsură: pentru unii ar putea fi o adevărată delectare această colecţie de povestiri pentru copii (realizată de copii). Fişierele […]
  • CREDINŢA ÎN CREDINŢĂ În contextul unei Românii europene, pluralitatea religioasă este un lucru aşteptat şi natural. Fugind de formalismul unui creştinism irelevant secolului XXI, mulţi tineri (îndeosebi […]
  • CĂSĂTORIILE HOMOSEXUALE   În contextul discuţiilor privitoare la o nouă lege fundamentală pentru România, Biserica Ortodoxă a înaintat Comisiei de revizuire a Constituţiei un amendament prin care în mod […]