Categorii
Biblia Semnele Timpului Sfârşitul lumii

ESTE FRANCISC I ULTIMUL PAPĂ?

După renunțarea papei Benedict al XVI-lea la pontificat, mass-media a popularizat speculații privitoare la faptul că succesorul său, actualul papă Francisc I, ar fi ultimul papă.

Totul pleacă de la o (presupusă) profeție, veche de secole, care se spune că ar fi fost făcută de un sfânt irlandez, din secolul al XII-lea. Potrivit profeției, papa Francisc ar trebui să fie ultimul papă, pentru că în timpul lui va veni sfârșitul lumii.

Malachia O’Morgair († 1148), a fost arhiepiscop de Armagh (Irlanda) și se presupune că a avut o serie viziuni pe când se afla la Roma, în anul 1139, pentru a se consulta cu papa Inocențiu al II-lea. Se spune că Malachia i-a dat manuscrisul său papei Inocențiu al II-lea, pentru a-l asigura că linia pontifilor va continua neîntrerupt până la sfârșit.

Profeția lui Malachia este renumită deoarece pare să anunțe ultimul papă, numit dealtfel „Petru Romanul” (Petrus Romanus). Despre acest ultim papă presupusa profeție anunța că „își va paște turma printre multe necazuri, după care cetatea celor șapte coline va fi distrusă, și temutul Judecător îi va judeca pe oameni”.

În mediul evanghelic însă, un alt element a generat speculații cu aceeași finalitate. E vorba de preocuparea față de profeția enigmatică din Apocalipsa 17:9-11.

Pasajul descrie o fiară cu șapte capete (v. 3). Ulterior, un înger îi explică lui Ioan că aceste capete reprezintă șapte regi consecutivi: cinci au căzut, al șaselea este, iar al șaptelea va veni (v. 10). Când va veni, el va rămâne doar pentru o perioadă scurtă de timp. Împreună cu un al optulea rege, fiara va merge la distrugere (v. 11).

Pe parcursul ultimelor câteva decenii, unii interpreți (inclusiv printre adventiști) au asociat aceste șapte capete / regi cu cei șapte papi succesivi, începând cu anul 1929, când a avut loc Tratatul de la Lateran şi Vaticanul a fost recunoscut ca stat suveran independent. Acest eveniment este văzut ca împlinirea pasajului profetic din Apocalipsa 13:3 care anunța vindecarea „rănii de moarte”. De notat totuși că inițial se credea că papa Ioan Paul al II-lea, pontif între 1978-2005, ar fi ultimul papă. Cu toate acestea, moartea sa a determinat o reinterpretare a acestei profeții. Faptul că papa Benedict al XVI-lea ar fi al șaptelea papă ales (pornind numărătoarea din 1929) și faptul că pontificatul său a durat doar o perioadă scurtă de timp, a condus pe unii la concluzia că papa Francisc ar fi ultimul papă.

Capătul Unei Ere de sebyours
Din păcate, aceste idei nu sunt derivate din studiul atent al textului biblic, ci mai degrabă au duhul știrilor de senzație și sunt îmbibate de un spirit speculativ.

Din perspectivă istorico-profetică, adventiștii cred că profeția din Apocalipsa 13:3 privitoare la rana de moarte și-a găsit împlinirea în anul 1798, când Berthier, fiind în fruntea oștirii franceze, a pătruns în Roma, a declarat sfârșită domnia politică a papalității și l-a dus pe papa prizonier în Franța, unde acesta a și murit după un scurt timp de exil.

Totuși, stabilirea anului 1929 ca dată pentru confirmarea procesului de „vindecare a rănii” este doar o presupunere. Iar luarea acestui an ca start pentru numărarea ultimilor opt conducători (capete) este de asemenea un artificiu speculativ. Să nu uităm și detaliul privitor la un pontificat scurt care nu se încadrează cu realitatea istorică: papa Ioan Paul I a avut un pontificat de numai 34 de zile (în 1978) – deci este cu mult mai mic decât cel al lui Benedict al XVI-lea. La o analiză mai atentă, lista celor opt ultimi papi pare să nu fie chiar atât de sigură.

Vă invit pentru cei pasionați de textul profetic la o privire mai atentă a pasajului din Apocalipsa 17: 9-11.

Desfrânata, fiara și apele

Curva stă pe „multe ape” (v. 1); cu toate acestea, atunci când Ioan o vede de fapt, ea călărește fiara stacojie (v. 3). Acest lucru nu ar trebui să vină ca o surpriză: e o caracteristică în Apocalipsă (leul din iuda e un… miel înjunghiat). Prin urmare, apele și fiara sunt două simboluri care reprezintă aceeași realitate. În conformitate cu Apocalipsa 17:5, apele pe care a fost văzut desfânata simbolizează puterile civile, laice și politice ale lumii. Ieremia 51:13 arată că „multe ape” se referă la râul Eufrat. La fel cum Babilonul antic a depins de râul Eufrat pentru existența sa, tot așa, Babilonul eschatologic depinde de puterile civile, laice și politice ale lumii pentru a pune în aplicare planurile și scopurile sale.

Mai mult decât atât, fiara este un simbol al unei puteri politice sau a unui sistem. Prostituata călărește pe fiară, asta arată că acest sistem religios va avea un control asupra acestor puteri politice la nivel mondial, la sfârșitul timpului. Astfel, profeția ne arată că, la sfârșitul timpului, va exista o uniune politico-religioasă.

Cele trei faze ale fiarei

Ioan descrie fiara ca cel care „era, și nu mai este” (v. 8). Această identificare a fiarei ne aduce în minte titlul divin din Apocalipsa 4:8 și pare să fie o ironie la parodierea pe care o încearcă „nesfânta treime” (balaurul, fiara și prorocul mincinos). De asemenea, expresia arată că fiara a trecut prin trei faze ale existenței. Acest lucru, la rândul său, face legătura dintre fiara din Apocalipsa 17 cu fiara din mare descrisă în Apocalipsa 13.

A fost – cu alte cuvinte, această fiară a existat în trecut. Posibil că se referă la activitățile sale în timpul perioadei profetice de 1260 de zile (Apocalipsa 13: 5). din perspectivă istorico-profetică, anul 538 a marcat începutul acestei perioade.

Nu este – în 1798, atunci când, ca urmare a evenimentelor Revoluției Franceze, sistemul de tip medieval condus de Biserica Catolică a suferit o rană de moarte (Apocalipsa 13:3). Acest lucru a pus capăt puterii politice opresive. Fiara a dispărut pentru ceva timp de pe scena lumii, dar a supraviețuit.

Va fi – odată cu vindecarea rănii de moarte, fiara va reveni. Profeția arată că sistemul opresiv politico-religios care a dominat lumea în timpul Evului Mediu va fi reînviat la vremea sfârșitului și va domina lumea așa cum a făcut-o în trecut. Această renaștere a fiarei va umple locuitorii lumii de admirație (Apocalipsa 13: 8; 17: 8b).

Cele șapte (pardon, opt) capete ale fiarei

Cele șapte capete sunt șapte munți pe care stă femeia (Apocalipsa 17: 9). Iată deci un nou simbol adăugat aici. La început, ni s-a spus că femeia s-a așezat pe ape multe, iar apoi, pe fiara stacojie, acum, îngerul explică faptul că ea stă de fapt pe șapte munți.

Este clar deci, că apele, fiara, și munții sunt simboluri diferite pentru puterile civice, laice și politice (v. 15), care vor oferi sprijin Babilonului – sistemul religios apostat. Trebuie să ținem cont de faptul că Apocalipsa nu se ocupă cu personalități individuale, fie din trecut sau prezent, ci mai degrabă cu sisteme și puteri mondiale fie ele politice sau religioase.

(Interpretările privitoare la Roma, cetatea eternă așezată pe 7 coline este tot un argument speculativ. Termenul grecesc folosit aici înseamnă munte și nu deal sau colină, așa cum ar încerca să sugereze unele traduceri.)

Rețineți că cei 7 munți din Apocalipsa 17 sunt succesivi – deci o trimitere către puteri mondiale sau imperii (Ier 51:25; Ezechiel 35:.. 2-5; Dan 2:35).

E clar că îngerul nu se referă la munți în mod literal, deoarece explică el imediat, acești șapte munți reprezintă de fapt „șapte regi” (Apocalipsa 17:10). Notați faptul că în Vechiul Testament, se pune semnul egalității între „regi” și „regate” sau imperii (Daniel 2: 37-39; 7:17.). Așadar, cele 7 capete pot fi identificate cu 7 imperii / puteri succesive și nu neapărat 7 conducători.

Cheia pentru descifrarea sensului acestor șapte capete / regate se află în al șaselea care este descris ca fiind. Prezentul este luat ca reper în funcție de timpul în care trăia Ioan, scriitorul. Cei cinci care au căzut au fost, astfel, vorbim de imperii care au condus lumea și au cauzat prejudicii poporului lui Dumnezeu înainte de timpul lui Ioan: (1) Egiptul era puterea mondială pe care înrobit și asuprit pe Israel, căutând să-i nimicească; (2), Asiria a distrus și a împrăștiat cele zece triburi ale lui Israel; (3) Babilonul a distrus Ierusalimul și exilat pe Iuda; (4) Persia aproape a anihilat pe evrei în vremea Esterei; (5) Grecia a asuprit și a încercat să distrugă pe evrei prin Antioh Epifanes.

Cea de a șaptea împărăție, care „nu a venit încă” se referă la sistemul medieval care din perspectiva lui Ioan era în viitor. Îngerul a explicat în continuare că fiara stacojie în sine este o parte a fazei a opta, adică acea putere mondială, care va veni la vremea sfârșitului. Cu toate acestea, este una dintre cele menționate anterior. Da, al optulea este parte din cei 7 anteriori, cel mai sigur, chiar din al șaptelea cap, care anterior primise rana de moarte. Această putere va apărea din nou ca al optulea cap la sfârșitul timpului și va exercita aceeași autoritate așa cum a făcut-o și în timpul Evului Mediu.

O citire neatentă a textului grecesc a dat naștere la interpretări speculative referitoare la perioada scurtă de domnie. Termenul folosit este „oligon”, ceea ce înseamnă „o perioadă scurtă de timp” sau „puțină vreme”. Acest cuvânt este diferit de „micron”, utilizat în Apocalipsa pentru a indica scurtarea timpului (a se vedea Aocalipsa 6:11; 20: 3). „Oligon” este mai degrabă utilizat într-un sens calitativ decât cantitativ. De exemplu, Apocalipsa 12:12 afirmă că atunci când a fost aruncat din cer, Satana își dă seama că el are doar „puțină vreme” (oligon kairon). Acest timp puțin nu se referă la perioada în sine (pentru că au fost mii de ani) ci e un alt mod de a spune că timpul lui Satana este limitat, la fel ca și o persoană condamnată la moarte care își dă seama că are doar „o perioadă scurtă de timp”, în ciuda faptului că executarea poate avea loc mulți ani mai târziu.

Așadar, faptul că despre a șaptea putere se spune că trebuie să rămână pentru o perioadă scurtă de timp nu trebuie să tragem concluzia că ar fi vorba de un pontificat mai scurt decât media ci că va avea o o existență limitată (cât Dumnezeu îi va îngădui, vezi și Apocalipsa 12:12).

 

Concluzie

Această analiză succintă arată că cele șapte capete succesive ale fiarei din Apocalipsa 17 reprezintă mai degrabă cele șapte regate sau imperii care au existat în istorie, decât persoane particulare (regi sau pontifi). Ideea că cele șapte capete se referă la șapte papi numărând din 1929 (când se presupune că a avut loc vindecarea rănii), nu este în acord cu textul Scripturii și reprezintă o interpretare speculativă ce nu ține cont nici de detaliul istoric (vezi scurtul pontificat al lui Ioan Paul I din 1978) nici de semnificația textului biblic.

Astfel de interpretări nu duc la întărirea credinței noastre în profeție ci dimpotrivă, ele slăbesc încrederea în ea. Alarmismul și stabilirea de date ar putea crea o fervoare religioasă de scurtă durată dar aceasta nu este calea prescrisă de Dumnezeu.

„Cercetați toate lucrurile și păstrați ce este bun.” I Tesaloniceni 5:21

Resurse:

1. Mai multe despre profeția lui Malachia O’Morgair găsiți aici.

2. Despre pericolul speculațiilor religioase cu caracter eschatologic puteți citi aici.

3. Despre preocuparea spargerii „codurilor” Bibliei și pericolul fixării de date mergeți aici. Harold Camping anunța că pe 21 mai 2011 avea sa vină sfârșitul. S-a înșelat. El murea abia pe 15 decembrie 2013.

4. Ranko Stefanovic, Ministry, „The Seven Heads of the Beast in Revelation 17”, decembrie 2013

5. Florin Lăiu, „Ziua şi ceasul acela”, www.florinlaiu.com