Alegerea noului papă a devenit subiect de speculaţii pentru subcultura conspiranoidă. Pe scurt, Francisc este prezentat ca mult profetizatul ultim papă, în timpul căruia va avea loc sfârşitul lumii. Mai mult decât atât, apartenenţa la ordinul iezuit alimentează din plin fanteziile celor care preferă să trăiască într-un univers imaginar rupt de realitatea prezentă.
Într-un articol publicat pe un site de „specialitate” (1) se pretinde că actualul papă ar fi cu adevărat împlinirea unor profeţii medievale. Într-un mod ignorant se afirmă chiar din titlu: Sfântul Malachia avea dreptate! Francisc I este primul „Papa Negru” de la Vatican.
Profeţia lui Malachia
Totul pleacă de la o (presupusă) profeţie (2), veche de secole, care se spune că ar fi fost făcută de un sfânt irlandez, din secolul al XII-lea. Potrivit profeţiei, papa Francisc ar trebui să fie ultimul papă, pentru că în timpul lui va veni sfârşitul lumii.
Malachia O’Morgair († 1148), a fost arhiepiscop de Armagh (Irlanda) şi se presupune că a avut o serie viziuni pe când se afla la Roma, în anul 1139, pentru a se consulta cu papa Inocenţiu al II-lea. Se spune că Malachia i-a dat manuscrisul său papei Inocenţiu al II-lea, pentru a-l asigura că linia pontifilor va continua neîntrerupt până la sfârşit.
Autentic sau un fals?
Aspectul cel mai dubios este faptul că există o inexplicabilă pauză de 400 de ani între momentul în care Malachia şi-ar fi prezentat profeţiile în faţa papei Inocenţiu al II-lea şi referinţele de la finalul secolului XVI. Bernard de Clairvaux (1090 – 1153) l-a cunoscut personal pe Malachia şi a scris chiar şi o biografie a sfântului irlandez dar nu a făcut absolut nicio referire la astfel de profeţii.
Majoritatea cercetătorilor consideră că „profeţiile lui Malachia” nu aparţin episcopului irlandez, ci sunt mult mai târzii. Încă din secolul al XVII-lea s-a demonstrat că este vorba despre un fals. Potrivit unui istoric iezuit, Claude-François Ménestrier (1631 – 1705), profeţiile au fost „fabricate” (3) în jurul anului 1590, în zilele de dinaintea conclavului pentru alegerea unui succesor al papei Urban al VII-lea. Presupusa profeţie este de fapt o listă de motouri (papale) în limba latină şi a fost publicată pentru prima dată de către un călugăr benedictin, Arnold de Wyon, în anul 1595. Toate eforturile făcute de către cercetători pentru a identifica manuscrisul original au eşuat.
Dar dacă totul este un fals cum de se potrivesc?
La urma urmei, viziunea constă pur şi simplu într-o listă de 111 (sau 112 după o altă versiune) motouri în limba latină, despre care se presupune că fac referire la papii care l-au succedat pe Celestin al II-lea (1143 – 1144). Ceea ce atrage atenţia este că motourile de la Celestin al II-lea până la Urban al VII-lea († 1590) sunt mult mai precise decât următoarele. Iar potrivirea pentru următoarele este uşor de explicat: motourile sunt destul de vagi şi astfel uşor de (răs)tâlmăcit. Să luăm de exemplu, expresia latină care ar trebui să corespunsă lui Pius al VII-lea, aquila rapax („vultur rapace”). Susţinătorii profeţiilor lui Malachia spun că această expresie ar fi o trimitere la Napoleon Bonaparte, împăratul francez al cărui simbol era vulturul şi a cărui relaţie de adversitate (4) cu Biserica a dominat pontificatul acestui papă. Totuşi, aplicarea expresiei la Napoleon este forţată deoarece motoul ar trebui să fie o descriere a papei şi nicidecum a unui conducător secular. Să nu mai amintim că alte motouri sunt aproape imposibil de aplicat – canis et coluber („câine şi şarpe”) ori rastrum in porta („o greblă la uşă”).
Dar profeţia lui Malachia este renumită deoarece pare să anunţe ultimul papă, numit dealtfel „Petru Romanul” (Petrus Romanus). Despre acest ultim papă presupusa profeţie anunţa că „îşi va paşte turma printre multe necazuri, după care cetatea celor şapte coline va fi distrusă, şi temutul Judecător îi va judeca pe oameni”. Partea cea mai interesantă este că în lista iniţială publicată de Arnold de Wyon, acest ultim papă şi descrierile asociate lui nu apar, ci abia într-o ediţie (5) târzie din anul 1820. Astfel, cea mai spectaculoasă afirmaţie din profeţie nici măcar nu a făcut parte din versiunea originală.
Papă negru?
O speculaţie derivată din (presudo-)profeţia lui Malachia era legată de identitatea şi eventualul nume a succesorului lui Benedict al XVI-lea. Plecând de la Petrus Romanus, s-a făcut speculaţia că Peter (Kodwo Appiah) Turkson ar putea fi viitorul papă negru. Dar ideea de papă negru a generat mai departe alte speculaţii. De data aceasta intra în scenă nu oricine, ci renumitul profet medieval Nostradamus.
În Catrenul 6:25 el scria:
Par Mars contraire sera la monarchie,
Du grand pescheur en trouble ruineux;
Jeune noire rouge prendra le hierarchie,
Les proditeurs iront jour bruineux.
Încerc o traducere direct din franceza medievală:
Prin Marte dimpotrivă va fi monarhia
Un mare pescar în necaz de ruină
Tânărul negru roşu va lua ierarhia
Trădătorii vor veni (pe) zi ceţoasă
S-a speculat că penultimul vers ar putea fi o trimitere la un tânăr negru cardinal (roşul este culoarea veşmintelor de cardinal) iar singurul care îndeplinea aceste criterii era Peter Turkson. Numai că în lumina interpretării clasice a catrenelor lui Nostradamus se consideră că aici se vorbeşte de Revoluţia Franceză. Oricum, speculaţiile privitoare la un tânăr cadrinal negru care să devină papă ies din joc, deoarece Peter Turkson nu a fost ales papă.
Papă iezuit
Dar cei care nu pot să vadă realitatea ci doar propriile lor visuri nu se pot opri. Jorge Mario Bergoglio (actualul papă Francisc) este declarat a fi papă negru conform profeţiei lui Malachia (sic!). (E o confuzie, deoarece nu Malachia aminteşte de un papă negru ci doar interpretările catrenelor lui Nostradamus ar putea alimenta astfel de speculaţii.)
Dar care sunt argumentele? Se afirmă că liderul iezuiţilor este cunoscut drept „papă negru”. Aici e o jumătate de adevăr, în sensul că în mod peiorativ (fără a fi deci un titlu oficial) Superiorul General al Societăţii lui Isus (liderul ordinului iezuit) este adesea identificat a fi „papă negru”. Denumirea derivă de la faptul că aidoma papei, liderul iezuit este ales pe viaţă, dar spre deosebire de papă, el are veşmintele preoţeşti clasice (negre) şi nu albe. Numai că Jorge Mario Bergoglio nu a fost niciodată liderul ordinului iezuit. Actualmente ordinul este condus de Adolfo Nicolás care a fost precedat de Peter Hans Kolvenbach (conducător al ordinului între 1983 – 2008).
Este adevărat că între 1973 – 1979 (din 1965 liderul ordinului iezuit era Pedro Arrupe) Bergoglio a fost Superiorul Provincial al Societăţii lui Isus – dar această poziţie nu-l califică să fie numit „papă negru”, deoarece nu a fost o alegere pe viaţă.
Ordinul Iezuit nu este o societate secretă (eventual satanică)
Bazele ordinului au fost puse la data de 15 august 1534 de către un grup de studenţi ai Universităţii din Paris, în frunte cu Ignaţiu de Loyola, un fost om de arme. Ordinul a fost aprobat pe 27 septembrie 1540 de papa Paul al III-lea. Ordinul iezuit a fost unul extrem de controversat (6) deoarece pe lângă cele trei voturi călugăreşti obişnuite (ascultare, castitate, sărăcie), iezuiţii au introdus un al patrulea, şi anume cel de ascultare necondiţionată faţă de papă. Idealul iezuit era acela de punere în practică a hotărârilor Conciliului de la Trent (1545-1564), care a decis primenirea Bisericii Catolice după şocul reformei protestante.
Astfel, iezuiţii au fost principalii promotori ai Contrareformei, căutând să restabilească credinţa catolică în ţări cu tradiţie protestantă, precum Anglia, Germania, Olanda şi Ungaria. Şi au reuşit aceasta nu datorită forţei (cum eronat7 se crede), ci datorită jocurilor diplomatice dar şi în urma unei înnoiri spirituale interne. Ignaţiu de Loyola era conştient că Biserica Catolică avea nevoie de reformă, dar nu în varianta protestantă. Astfel, iezuiţii s-au angajat într-o luptă vădită contra corupţiei care acaparase sistemul ierarhic catolic, condamnând spiritul lumesc al clericilor. Aşa se face că, de la Ignaţiu, iezuiţii sunt cunoscuţi pentru disciplina lor spirituală care implică studiu, rugăciune, meditaţie, un spirit de umilinţă şi o puternică activitate misionară.
Pentru a contrabalansa pierderile de pe vechiul continent, Ordinul Iezuit s-a orientat către slujirea misionară (în special America de Sud şi Asia). În ciuda unui trecut controversat, iezuiţii de azi sunt cunoscuţi pentru misionarism, militarea privind drepturile omului, dreptatea socială şi poate, cel mai notabil aspect, sistemul educaţional.
Prin apartenenţa sa la ordinul iezuit, actualul papă are un puternic atu reformator. Într-adevăr, fiind un iezuit obişnuit cu disciplina, nu va mira pe nimeni dacă va cere multă disciplină şi ascultare din partea colaboratorilor. Acest aspect va cântări foarte mult în reformarea aparatului administrativ de la Vatican. Dar de aici până la scenarii ce includ masacre ori persecuţii de tip medieval e cale lungă. Papa va avea mult de luptat cu ereticii din propria ogradă (ca să nu zic staul). Iar dacă acesta va fi (într-adevăr) ultimul papă, va fi nu pentru că Malachia ori Nostradamus au prezis şi nici pentru că a fost iezuit – ci doar pentru că aşa va fi decis Marele Suveran al istoriei.
Subcultura conspiranoidă
Şi atunci de ce atâta frenezie dacă dovezile spun altceva? Pentru simplul motiv că ne place să găsim în toate ceva spectaculos. Din păcate mass-media sacrifică adevărul de dragul scandalului şi este dispusă să creeze o realitate alternativă mult mai apetisantă minţilor conspiranoide. Dar ceea ce mă deranjează cel mai mult că oamenii cu un acut simţ al realităţii nu iau nici o poziţie. Veţi spune că exagerez, că sunt speculaţii nevinovate şi că în cele din urmă, fiecăruia dintre noi ne place să cochetăm cu fanteziile. Cred că trebuie să ne trezim şi să recunoaştem că marele duşman al adevărului nu este atât de mult minciuna intenţionată,sfruntată şi nesinceră, ci mitul persistent, convingător, atrăgător dar nerealist. Otrava nu este mai puţin mortală doar pentru că este dulce la gust.
Mai multe despre cultura conspiraţiei aici: https://necula.info/atacul-conspiratiei/
NOTE:
1. E vorba de efemeride.ro, un site în care găseşti articole de pseudo-ştiinţă, conspiraţii, misticism, ocultism, ezoterism, OZN-uri şi ale presupus mistere elucidate.
2. Mai multe detalii în articolul scris de Matthew Bunson, Lumea catolică, „Profeţiile despre Papi ale Sf. Malachia”, februarie 2013.
3. Se presupune că falsificatorul a fost un membru din anturajul cardinalului Girolamo Simoncelli, episcop de Orvieto, care râvnea la scaunul papal. Pseudo-profeţia era un mijloc de a-şi spori şansele deoarece, motoul conferit aparent de Malachia pentru următorul papă după Urban al VII-lea era ex antiquitate urbis („din oraşul vechimii”), o aluzie la Orvieto (sau Urbs Vetus, în latineşte adică „oraşul vechi”). Numai că lucrurile nu s-au derulat după acest plan. Ca papă a fost ales cardinalul Niccolo Sfondrati, originar din Cremona, care şi-a luat numele de Grigore al XIV-lea.
4. Generalul lui Napoleon, Louis Alexandre Berthier a mărşăluit până la Roma cu armatele sale, iar pe 10 februarie 1798, se proclamă Republica Romană. Papei Pius VI (predecesorul lui Pius VII) i se cere renunţarea la puterea lumească (temporală).
5. Se pare că cea de a 112-a frază a fost adăugată de editori, care erau benedictini olivetani. În mediul benedictin se crede că înainte de sfârşitul lumii, va veni un papă din rândul benedictinilor şi va conduce Biserica în lupta ei împotriva răului. Numai că actualul papă nu este nicidecum benedictin ci iezuit.
6. Treptat, ordinul a devenit din ce în ce mai secularizat, mai liberal în teologie şi mai puţin loial papei. Datorită unei puternice implicări în politică, sub presiunea seculară, ordinul a fost interzis de papa Clement XIV în iulie 1773. În 1814, Ordinul Iezuit a fost restaurat şi este activ până în prezent.
7. Congruenţa sau cel mult colaborarea care se presupune că există între iezuiţi, francmasoni şi iluminati este ruptă din literatura de ficţiune. Din păcate, mulţi iau astfel de scrieri ca argumente. Un roman istoric este tot atât de (ne)demn în înţelegerea realităţii factuale precum un roman poliţist sau unul SF.
Ce ai mai putea citi: