Categorii
Diverse

NICOLAE: DE LA EPISCOP LA MOȘ

Cine a fost Nicolae?

Nicolae din Mira (280 – 345) a fost un episcop al Bisericii Creștine. Ceea ce atrage atenția e faptul că toate elementele biografice sunt târzii și (destul de) îndoielnice. Primele referiri sunt făcute abia în secolul a VI-lea într-un martirolog roman ce făcea referire la o presupusă arătare a episcopului, lui Constantin ce Mare – în vedenie îl îndupleca pe împărat să ierte trei soldați condamnați la moarte.

Dar cultul propriu-zis al Sfântului Nicolae se dezvoltă abia în Evul Mediu. Cruciații (sec XI) aduceau moaște din Răsărit, și de obicei marile orașe occidentale care primeau moaștele vreunui sfânt răsăritean, își luau drept patron pe acel sfânt. Astfel, cruciații din Bari (sudul Italiei) (pretind că) au adus cu ei moaștele sfântului Nicolae de Mira. Sub conducerea arhiepiscopului Nicolae al Veneției se ridică două biserici, una în 1036, probabil la Bari, iar cealaltă în 1039 la Veneția, în care sunt așezate moaștele. Nicolae de Veneția va deveni unul dintre promotorii cultul sfântului Nicolae în Occident.

În Răsărit istoria este și mai nuanțată. După creștinarea slavilor, cultul sfântului Nicolae l-a înlocuit pe cel al zeului Mikula, zeul agriculturii. (Dealtfel pe substrat slav ungurii l-au păstrat pe Moș Crăciun drept Mikulás.)

Abia într-o culegere de povestiri religioase din 1260 (Legenda Aurea de Jacoppo da Voragine) sunt date detalii biografice despre Sfântul Nicolae.

Așadar, conform legendei, se spune că trei surori, fetele unui nobil sărac, nu se puteau mărita datorită situației financiare precare. Când fata cea mare a ajuns la vremea măritișului, Nicolae, ajuns deja episcop, a lăsat noaptea, la ușa casei nobilului, un săculeț cu aur.

Povestea s-a repetat întocmai și când a venit vremea măritișului pentru cea de a doua fată. Când i-a venit vremea și celei de a treia fete, nobilul a stat de pază pentru a afla cine era cel care le-a făcut bine fetelor sale. În acea noapte l-a văzut pe episcop lăsând săculețul cu aur. Se spune că Sfântul Nicolae s-a urcat pe acoperiș și a dat drumul săculețului prin hornul casei, într-o șoseta pusă la uscat, motiv pentru care a apărut obiceiul agățării șosetelor de șemineu.

După ce tatăl fetelor a văzut cele întâmplate, Nicolae l-a rugat să păstreze secretul, însă acesta nu a rezistat tentației de a povesti mai departe. De atunci, oricine primea un cadou neașteptat îi mulțumea lui Nicolae pentru el.

Cunoscut sub numele de la Nikolaus în Germania, Sinterklaas în Belgia și Țările de Jos și Kleeschen în Luxemburg, Moș Nicolae este un personaj (de poveste) ce își are rădăcinile în figura istorică a episcopului Nicolae din Mira. Santa Claus din lumea anglofonă (adică Moș Crăciun) a apărut prin deformarea cuvântului Sinterklaas. Și astfel cu stupoare aflăm că Moș Crăciun este Moș Nicolae.

Dar cum rămâne cu nuiaua?

Fără a avea o confirmare istorică, se presupune că Nicolae de Mira a fost unul dintre episcopii participanți la primul sinod ecumenic ținut la Niceea, în anul 325. Sinodul a condamnat erezia lui Arie (ce nega divinitatea deplină a lui Iisus Christos). Episcopul l-ar fi lovit pe ereticul Arie cu palma. Alte versiuni vorbesc că „mustrarea” ar fi fost administrată chiar cu toiagul (sceptrul din lemn de măr) episcopal și de aici „nuiaua lui Moș Nicolae” ca metaforă (sau nu) pentru pedeapsa administrată copiilor.

Cultul moșilor

Cuvântul „moș” se pare că este de origine autohtonă și el însuși este o mărturie a unor credințe străvechi. După cum se poate observa, în cultul popular sunt zile dedicate comemorării celor decedați. Multe dintre zilele moșilor, probabil cele mai vechi, nu au nicio legătură cu calendarul religios creștin ci mai degrabă cu pragurile anotimpurilor, suprapunerea peste sărbătorile creștine fiind oarecum inevitabilă.

Conform gândirii religioase arhaice, se credea că sunt perioade când porțile lumii de dincolo se deschid și sufletele morților pot să vină acasă. Pentru a se întoarce de unde au plecat, li se aduceau ofrande ritualice bogate în alimente și băutură.

Obiceiul moșilor continuă cultul arhaic al strămoșilor totemici care fac legătura între cer și pământ – ei sunt înțelepții mântuitori ai neamului. În rândul acestor moși mitici se vor alinia Moș Nicolae și mai tânărul Moș Crăciun.