RĂPIREA ŞI ARMAGHEDONUL

Scott Butcher, fondadorul siteului www.raptureletters.com crede că sfârşitul lumii este aproape şi din acest motiv oferă un serviciu neobişnuit prin intermediul internetului. Cei înscrişi în baza de date a siteului vor primi în prima vineri de după Răpire un e-mail atipic: ”Acest mesaj ţi-a fost trimis de către un prieten sau o rudă care tocmai a dispărut împreună cu alte milioane de oameni de pe întreaga planetă. Motivul pentru care ei ți-au trimis această scrisoare este pentru că eşti iubit… Ar putea să te şocheze, dar cel care ţi-a trimis acest mesaj a fost luat la cer.”

Un studiu organizat de CNN/Time în 2002 arăta că 59% dintre americani cred că evenimentele descrise în Apocalipsă se împlinesc chiar în timpul nostru sau în viitorul cel mai apropiat. Mai multe sondaje recente din SUA indicau faptul că 22% dintre cetăţenii americani, cred că Iisus se va întoarce cu siguranţă în următorii 50 de ani, iar alți 22% cred că acest lucru ar fi posibil.

Pentru unii poate să sune a glumă proastă, dar nu pentru mulţi dintre cei care au apelat la serviciul acesta şi pentru alte milioane de creștini din lumea întreagă ce aşteaptă cu înfrigurare un eveniment tainic: Răpirea. Majoritatea bisericilor evanghelice sunt astăzi adeptele scenariului dispensaţionalist, popularizat la nivel mondial prin ecranizarea1 cărţilor lui Tim LaHaye şi Jerry B. Jenkins.

În viziunea dispensaţionalistă, Antihristul este un lider despotic care va pune bazele guvernului mondial. El este cel care va promite pacea universală şi va duce pe mulţi creştini în rătăcire. Tot el va fi cel care va impune un sistem monetar unic, implantând sub pielea oamenilor emiţătoare cu numărul 666 – numărul fiarei. Ca vechii cezari, va persecuta mulţi creştini. Cei credincioşi vor fi scutiţi de această perioadă de încercare fiind luaţi la cer. Aceasta se cheamă Răpirea. Astfel, vor avea loc dispariţii misterioase ce vor provoca mari dezastre. Cei răi şi unii din cei care nu au fost suficient de buni vor rămâne în continuare pe această planetă. O parte din evrei şi dintre creştinii care nu au fost răpiţi vor avea totuși o a doua şansă pe parcursul acelor ani tulburi (”necazul cel mare”), când crizele economice şi cele politice vor deveni din ce în ce mai acute. În sfârșit, în Orientul Mijlociu se va isca conflictul armat final – Armaghedonul. Pe acest fundal va avea loc sfârşitul lumii.

O şcoală de interpretare controversată: dispensaţionalismul

Pentru mulţi cititori, scenariul anterior nu e decât pură ficţiune. Cu toate acestea trebuie amintit că lucrurile sunt mult mai complexe, generate de anumite frământări teologice.

Totul a pornit de la un anume John Nelson Darby (1800-1882), un predicator al Fraţilor din Plymouth2, care învăţa că Biserica şi Israelul au destine paralele, fără ca rolurile lor să se suprapună. Pe baza unui pasaj din Isaia cap. 32, el susţinea că la încheierea istoriei, Israelul ca naţiune se va bucura de binecuvântări pământeşti, aparte de binecuvântările cereşti de care va avea parte Biserica. La această concluzie el ajungea datorită unei înţelegeri fragmentate a istoriei (mântuirii). Darby împărţea istoria în 7 dispensaţiuni fără conexiune una cu cealaltă: (1) De la starea inocenţei paradisiace la până la Potop; (2) Epoca Noe; (3) Epoca lui Avraam; (4) Epoca lui Israel; (5) Epoca Neamurilor; (6) Epoca Duhului şi (7) Mileniul. Nu este greu de observat că această împărţire este arbitrară, inconsistentă cu realitatea şi în acelaşi timp fără o confirmare internă a Scripturii.

În ciuda multor critici, noul scenariu escatologic în acord cu modul de interpretare dispensaţionalist avea să fie popularizat în lumea anglofonă de către Cyrus Scofield (1843-1921) prin intermediul unei versiuni de Biblie cu adnotări. Acesta mergea pe linia de interpretare a lui Darby şi susţinea că Iisus nu se va întoarce pentru a domni pe Pământ până ce nu se vor petrece o serie de evenimente. Biserica Creştină este văzută ca un instrument de salvare doar pentru neamuri (ne-evrei), pentru că, în acord cu planurile divine, poporul evreu n-are a face cu dispensaţiunea bisericii, cea a harului. Darby susţinea că Biserica va fi răpită de pe Pământ pentru a fi cruțată de necazul cel mare. Scofield, scriind la începutul secolului XX credea cu tărie că întoarcerea evreilor în Ţara Sfântă (şi în mod special în Ierusalim) reprezenta o împlinire profetică. Tot el a prezis că locurile sacre ale islamului vor fi distruse şi se va începe reconstrucţia Noului Templu la Ierusalim, eveniment care va marca încheierea epocii (dispensaţiunii) Bisericii, fiind în acelaşi timp semnul apariţiei Antihristului. Toţi (dintre evrei) care vor fi credincioşi legământului lui Dumnezeu îl vor recunoaşte pe Iisus ca fiind Mesia şi se vor opune Antihristului.

Teoria Răpirii a fost propovăduită pentru prima dată de Edward Irving, un tânăr predicator harismatic, în jurul anului 1827, fără îndoială fiind influenţat de cartea unui preot catolic iezuit din Chile, Manuel Lacunza, despre a doua venire a lui Hristos. Chiar dacă autorul iezuit nu susţinea teoria Răpirii, cartea lui avea să aibă un impact deosebit asupra celor preocupaţi de sfârşitul lumii. În acelaşi an a început să propovăduiască această teorie şi John Darby. El pretindea că a primit o descoperire dumnezeiască despre răpire în 1827, an care era (oare întâmplător?) chiar anul publicării traducerii lui Irving a cărţii lui Lacunza.

Fondarea Israelului modern în 1948 a produs creşterea popularităţii interpretării dispensaţionaliste, iar derularea ulterioară a evenimentelor o va face să se bucure de o şi mai mare atenţie. După războiul de 6 zile din 1967 şi apoi după războiul de Yom Kippur (Ziua Ispăşirii) scenariul părea din ce în ce mai plauzibil. Mulţi dintre liderii religioşii vedeau în conflictele din Orientul Apropiat anticamera Marelui Război – Armaghedonul care era profetizat. Multe din proorociile apocaliptice erau explicate cu ziarul în mână. În mod inevitabil liderii creştini adepţi ai dispensaţionalismului predicau cu tărie iminenta împlinire şi a celorlalte evenimente. Numai că lucrurile nu s-au oprit aici.

Implicaţii politice

Pentru că timpul trecea, iar unele stări de fapt aşteptate de dispensaţionaliști ”întârziau” să se contureze, unii dintre liderii evanghelici s-au simţit datori să ”grăbească” venirea lui Hristos, militând pentru împlinirea acelor evenimente-cheie mult aşteptate. Numai că jocurile au început să devină periculoase pentru că evenimentele profetizate nu ţineau doar de teologie, ci și de politică şi relaţii interstatale. Aici găsim un ciudat melanj politico-religios criticat dealtfel de multe voci influente.

Grace Halsell3 autoarea cărţii Predictions and Politics (Predicții şi politică) este notorie pentru criticarea relaţiilor dintre așteptările profetice şi politica SUA. Ea fost printre puţinii jurnalişti şi autori care au atras atenţia, încă de acum mai bine de 20 de ani, asupra relaţiei hazardate care există între interpretările profetice ale multor lideri creştini şi politica SUA din Orientul Apropiat. Aşa s-a născut poate cea mai cunoscută carte a ei pe subiectul acesta: Forcing God’s Hand: Why Millions Pray for a Quick Rapture and Destruction of Planet Earth4 (Forţând mâna lui Dumnezeu: de ce milioane se roagă pentru grabnica Răpire şi distrugerea planetei Pământ). Cartea încearcă să fie un răspuns la publicaţiile populare despre Armaghedon şi sfârşitul lumii şi un
semnal de alarmă privitor la diseminarea scenariului escatologic dispensaţionalist.

Aşa cum scria revista Time (23 iunie 2002) „pentru unii dintre cititorii evanghelici cărţile din seria Left Behind sunt mai mult decât un ghid spiritual: ele oferă agenda politică.” Nu este deci de mirare de ce forţele evanghelice fac de fiecare dată lobby atunci când e vorba de Israel. Confrom declaraţiilor făcute de Michelle Goldberg, 
jurnalistă şi autoarea cărţii Kingdom Coming: The Rise of Christian Nationalism (Împărăţia viitoare: naşterea naţionalismului creştin), „grupurile evanghelice au mai multă influenţă decât AIPAC (Comitetul americano-israelian pentru afaceri publice) sau alte grupuri ce fac oficial lobby pentru Israel”. Pe acest fundal alianţele neobişnuite nu încetează să se nască. Aşa se face că forţele evanghelice susţin efortul evreilor de a reconstrui Templul chiar dacă motivaţiile sunt diferite. Pe cele ale evreilor ar fi destul de uşor de ghicit. În schimb creştinii evanghelici doresc reconstruirea Templului deoarece conform interpretărilor dispensaţionaliste evenimentul ar fi un semn al sfârşitului. „Cu cât Templu se construieşte mai repede, cu atât Hristos va reveni mai curând” afirmă cu entuziasm participanţii la marşul5 anual de susţinere a Israelului de către creştinii evanghelici. Numai că aici se poate sesiza cu uşurinţă o logică lacunară. Semnele sunt reinterpretate ca fiind condiţii ale împlinirii ceea ce mută discuţia de pe tărâmul profeţiilor biblice pe cel al profeţiilor ce se împlinesc singure.

Pe de altă parte, se poate observa cu uşurinţă cum liderii politici au folosit în nenumărate rânduri teme apocaliptice6 în discursurile lor. Rămâne de văzut dacă religia a influenţat politica ori politicienii doar se folosesc de religie pentru a-şi atinge țelul. Se ştie până la urmă că o însuşire de bază pentru cei care deţin puterea este aceea abilitate de a controla evenimentele şi de a le conduce conform cu aşteptările poporului, iar pe de altă parte, de a modela noi opinii şi păreri. Două lucruri sunt clare: că aşteptările populare privind sfârşitul lumii nu pot fi trecute cu vederea de senzorul politicienilor; iar pe de altă parte, că direcţiile politicii sunt foarte mult influenţate de concepțiile religioase.

Interpretări care nu s-au împlinit

Dar cine garantează că scenariul dispensaţionalist este corect? Sunt multe din aşteptările trecute rămase în suspensie iar unele interpretări dispensaţionaliste au fost clar infirmate de istoria recentă.

În perioada războiului rece, adepţii acestei teorii vedeau iniţiativele pentru crearea Uniunii Europene ca fiind reînvierea vechiului Imperiu Roman de unde (conform interpretării) se vor arăta Antihristul şi fiara. Iniţial Comunitatea Economică Europeană (predecesoarea actualei UE) avea exact 7 membrii, făcându-se destul de uşor analogia cu balaurul cu 7 capete din Apocalipsă.

Tot pe atunci, predicatorii evanghelici identificau fosta URSS7 cu ”Gog şi Magog8”, inamicul care trebuia să atace Israelul de la nord. Mulţi dintre liderii şi autorii influenţi evanghelici credeau în acest scenariu şi se comportau ca atare. Într-un interviu publicat de Los Angeles Times pe 8 martie 1981, Jerry Falwell, unul dintre proeminenţii susţinători ai ”teoriei Armaghedon”, declara: ”Noi credem că Rusia, datorită nevoii de petrol, se va îndrepta către Orientul Mijlociu, în special Israel, motivată de ura faţă de evrei. …. Şi cred că atunci va fi un holocaust nuclear pe acest pământ pentru că (Biblia) spune că sângele va curge până la zăbalele cailor, în Valea Isreelului, largă de 200 de mile.” Să nu mai amintim şi de declaraţiile scrise în urmă 20 de ani de Pat Roberson, afirmații care nu mai nici o relevanţă astăzi.

Bătălia Armaghedonului e pe punctul să aibă loc. Se poate dezlănţui oricând pentru a se împlini profeţia din Ezechiel. E gata-gata să se întâmple…

– Pat Robertson, declaraţie în cadrul emisiunii „Clubul 700” difuzată pe 9 iunie 1992 de CBN.-

Lesne se poate observa nu doar eşuarea împlinirii aştepărilor profetice ci chiar lipsa de coerenţă logică. De ce Rusia ar ataca Israelul? Pentru petrol? Aici recomand nu doar un studiu mai profund al Scripturii ci puţină atenţie „geografică”. Şi un elev de şcoală generală ar putea sesiza slăbiciunea unui astfel de argument: Rusia e cea care are petrol şi nu Israelul… Dar să ne oprim puţin asupra acestui ultim aspect amintit: fundamentarea biblică.

O abordare critică

Cu siguranță, o majoritate din cei care susțin punctul de vedere dispensaționalist sunt creștini sinceri şi doritori să-L vadă pe Eliberatorul venind pe norii cerului. Ei uită însă că, de-a lungul secolelor, pentru generațiile de așteptători ai revenirii lui Iisus, ”răpirea” nu era altceva decât luarea la cer a credincioşilor şi nu un eveniment separat şi anterior celei de a doua veniri, cum și scrie în Scriptură (1 Tesaloniceni 4:15-17).

Antony Hoekema, un remarcabil teolog al secolului XX, în cartea sa Biblia și viitorul9, scoate în evidență câteva din viciile acestei interpretări dispensaţionaliste, dovedind că nu se sprijină pe un fundament biblic.

1. Dispensaţionalismul nu este compatibil cu planul unitar de salvare a omenirii. Prin introducerea artificială a „dispensaţiunilor” ca perioade distincte în istoria mântuirii, Darby şi susţinătorii teoriei lui se îndepărtează de viziunea biblică a unui Dumnezeu consecvent cu El însuşi, dar şi cu ceilalţi.
2. Nicăieri Biblia nu învaţă că Dumnezeu are un plan pentru Israel, şi un altul pentru Biserică.
3. Vechiul Testament nu face nicio profeţie cu privire la existenţa în viitor a unei împărăţii de o mie de ani doar pentru evrei.
4. Biblia nu vorbeşte nici despre reîntoarcerea evreilor în ţara lor pentru Mileniu.
5. Biblia nu susţine ideea conform căreia Biserica este doar o paranteză în planul de răscumpărare.
6. O venire secretă a lui Iisus Hristos este o idee cu totul străină de Scripturi. Nicăieri Biblia nu afirmă că cei credincioşi vor fi răpiţi înainte de a doua venire a lui Hristos și că după acest eveniment mai poate exista o şansă ca unii să fie mântuiţi.
7. Biblia nu aminteşte nicăieri de un mileniu de pace pe pământ. Capitolul 20 din Apocalipsă vorbeşte despre „mia de ani”, dar ea se derulează în ceruri, în timp ce pământul este pustiu.


Efectul Pygmalion [10]

Există persoane care cred că, la urma urmei, nici nu contează cât de corectă din punct de vedere teologic este interpretarea dispensaţionalistă, atâta timp cât este crezută şi susţinută de mulți. Asta confirmă faptul că oamenii nu reacţionează în funcție de situaţia care-i confruntă, ci în funcție de percepția ei, de felul în care ei și-o imaginează. În aceste cazuri, logica sociologul american William Isaac Thomas se aplică necruțător: ”Dacă oamenii tratează situaţiile imaginare ca fiind reale, acestea vor fi dureros de reale în ce privește consecinţele.”11 Aşa se face că vom asista la derularea ”profețiilor auto-împlinite”: atunci când oamenii cred că ştiu care trebuie să fie cursul evenimentelor, ei se vor strădui să recroiască mersul lucrurilor pentru ca expectanțele lor ”profetice” să se împlinească. Merită deci să fie tras un semnal de alarmă: Armaghedonul tinde să devină o realitate atâta timp cât el dospește în conştiinţa colectivă.

Note:

Teorii cu privire la Armaghedon:

În mod ironic interpretările privitoare la Armaghedon au generat lupte ideologice care
nu s-au stins nici astăzi. Pasajul biblic este scris în simboluri, fiind greu de descifrat:

„Apoi am văzut ieşind din gura balaurului, şi din gura fiarei, şi din gura proorocului mincinos trei duhuri necurate, care semănau cu nişte broaşte. Acestea sunt duhuri de draci, care fac semne nemaipomenite, şi care se duc la împăraţii pământului întreg, ca să-i strângă pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului Celui Atotputernic. „Iată, Eu vin ca un hoţ. Ferice de cel ce veghează şi îşi păzeşte hainele, ca să nu umble gol şi să i se vadă ruşinea!” Duhurile cele rele i-au strâns în locul care pe evreieşte se cheamă Armaghedon.” (Apocalipsa 16:13-16)

Interpretare literară:

Prima teorie interpretează bătălia de la Armaghedon ca un eveniment de viitor, un eveniment literal, o luptă reală, un holocaust nuclear. După unii autori aceste grupări sunt, Rusia şi naţiunile islamice împotriva lumii Anglo-saxone. După alţi autori, cele doua tabere sunt formate de Rusia, Italia şi Japonia pe de o parte şi Anglia, Franţa şi Statele Unite, pe de altă parte. O altă variantă ar fi, Germania, Italia şi Japonia împotriva Franţei, Angliei şi Statelor Unite. Există şi o ultimă părere cum că această luptă nu va fi pe tabere organizate, ci un fel de luptă anarhică „toţi contra tuturor”, ce se va desfăşura în mod real în valea Meghido din Israel.

Interpretare simbolică:

Plecând de la premisa că Apocalipsa e o carte profetică scrisă în simboluri sunt mulţi cercetători ai Bibliei care consideră că bătălia de la Armaghedon trebuie luată ca o imagine a luptei dintre credinţă şi necredinţă, dintre bine şi rău. Sabia, care este vazută că iese din gura Domnului Hristos în Apocalipsa 1:16 este interpretată a fi Cuvântul lui Dumnezeu, Evanghelia Sa cea veşnică. Potrivit cu cele scrise în Apocalipsa 2:16, sabia gurii Domnului nu mai este folosită spre convertire, ci, de data aceasta spre nimicire. Războiul nu este deci unul real ci spiritual, protagoniştii fiind pe deoparte Satana („nesfânta treime”: balaurul, fiara şi proorocul mincinos) alături de neamuri şi Dumnezeu şi poporul Său pe de altă parte.

1. E vorba de seria de filme Left Behind (Lăsat în urmă): Left Behind (2000), Left Behind II: Tribulation Force (2002) şi Left Behind: World at War (2005). Cu aromă de thriller ecranizările pretind că sunt o redare fidelă a evenimentelor din finalul istoriei omenirii conform profeţiilor din Biblie.

2. Plymouth Brethren – o mișcare evanghelică apărută în Anglia în anii 1830, cunoscută în unele medii sub denumirea de Creștini evanghelici (sau Creștini după Evanghelie).

3. Grace Halsell, pe lângă autoare și jurnalistă, a lucrat trei ani jumătate la Casa Albă pe vreme administraţiei lui Lyndon Johnson.

4. Grace Halsell, Forcing God’s Hand: Why Millions Pray for a Quick Rapture – And Destruction of Planet Earth, Beltsville, MD, Amana Publications, 1999.

5. Chrisitan Friends of Israel (Prietenii Creştini ai Israelului) alături de alte organizaţii evanghelice coordonează evenimente publice prin care se exprimă susţinerea Israelului de către comunităţile creştine. Un astfel de eveniment a fost organizat în perioada 11-22 mai 2008 chiar la Ierusalim la care au participat mii de creştini, în mare parte evanghelici americani.

6. Nu o dată preşedinţii SUA au justificat politica SUA în Orientul Mijlociu un limbaj religios, pe bazele profeţiilor biblice. De notat declaraţia celebră a preşedintelui G. W. Bush care a pretins că Dumnezeu i-a spus să atace Irakul ( The Independent, 7 oct. 2005).

7. Mai târziu atenţia avea să fie îndreptată către Irac, locul unde în viziunea acestora avea să se nască Noul Babilon. Acum nici Iracul nu mai corespunde cu mersul evenimentelor.

8. Gog şi Magog sunt văzuţi în tradiţia biblică ca fiind vrăşmaşii nordici ai evreilor. Prima referinţă se face în cartea Genezei, Magog, fiind fiul lui Iafet. Proorocul Ezechiel (cap. 38-39) într-o profeţie criptică anunţă un viitor atac din partea acestui popor. Ecourile acestei profeţii se regăsesc în capitolul 21 din Apocalipsă: „Satana (…) va ieşi din temniţa lui, ca să înşele neamurile, care sunt în cele patru colţuri ale pământului, pe Gog şi pe Magog, ca să-i adune pentru război. Numărul lor va fi ca nisipul mării.”

9. Antony Hoekema, Biblia şi viitorul, Wheaton, Illinois, SMR, 1993

10. Efectul Pygmalion își are originea în piesa cu același nume de G. B. Shaw. Un profesor face pariu că va putea să instruiască o biată fată a nimănui să se comporte ca o doamnă din înalta societate. Pariul a fost câştigat. Morala: aşteptările din prezent modelează viitorul.

11.William Isaac Thomas, The Child in America: Behavior Problems and Programs, New York, Alfred A. Knopf, 1928, p. 572.