Categorii
Ecumenism Secularism Semnele Timpului

BISERICA ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ

Ce rol ar trebui să ocupe religia (creştină) în contextul unei Europe unite? Care să fie deci rolul pe care îl va juca Biserica în actuala şi mai ales viitoarea Uniune Europeană? Atât catolicii cât şi ortodocşii sunt de acord că actuala Europă este rezultatul unei moşteniri creştine. Catolicii au fost primii care au susţinut nevoia de a se recunoaşte aceasta. Actualmente, atât ortodocşii cât şi catolicii, şi în mod interesant, şi o parte dintre oficialii europeni susţin că nu se poate vorbi de o Europă unită fără o implicare directă din partea Bisericii.

În vara lui 2003 la summit-ul din Grecia, a fost prezentată versiunea nefinalizată a constituţiei europene. Documentul făcea referire la „moştenirea culturală, religioasă şi umanistă” a Europei. Ca răspuns suveranul pontif, într-un lung document, susţinea moştenirea creştină a Europei. Se cerea oficialilor europeni ca acest fapt să fie recunoscut explicit de noua constituţie europeană.  Nu au întârziat să apară reacţiile din partea credincioşilor musulmani şi evrei, considerând că şi ei au un rol în formarea actualei Europe. Pe 18 iulie 2003, a fost publicat proiectul final al tratatului constituţional pentru Uniunea Europeană, fără a se face referiri directe la rolul pe care Biserica l-a avut în formarea culturii şi identităţii europene. Ca răspuns papa îşi manifesta încă speranţa că viitorul va aduce schimbări semnificative în această direcţie.

Ioan Paul al II-lea nu a renunţat la lupta pentru susţinerea valorilor creştine în cadrul Uniunii Europene.  În acelaşi timp se dorea ca aceste valori, care au fost fundamentale, să fie recunoscute în mod oficial de autorităţile europene. Spre exemplu, pe 18 august 2003 [1] Papa Ioan Paul al II-lea reafirma că „Uniunea Europeană trebuie să fie construită pe înţelegerea faptului că moştenirea creştină este cea care îi dă identitate culturală”. În viziunea fostului pontif, Biserica este forţa care regenerează şi transformă lumea, iar Europa este tocmai un exemplu în acest sens, fiind rezultatul a 2000 de ani de creştinism.

Ba mai mult, creştinismul este forţa unificatoare care leagă ţările şi culturile de pe întreg cuprinsul continentului. Astfel Europa este mai mult decât un spaţiu geografic. În final el atrăgea atenţia liderilor politici europeni că sunt datori să recunoască această moştenire creştină iar lucrul acesta să fie afirmat explicit în constituţia Uniunii.

Lupta este preluată de Benedict al XVI-lea. În august [2], anul trecut, în cadrul unei slujbe în aer liber, ţinută în Cologne,  actualul papă, în faţa milioanelor de germani cerea Europei întregi să îşi redescopere propria origine creştină, subliniind pericolul secularismului.
Cu ocazia conferinţei internaţionale „A reda un suflet Europei. Misiunea şi responsabilitatea Bisericilor”, ce a avut loc la Viena între 3-5 mai a.c.  patriarhul Alexei al II-lea al Moscovei şi al întregii Rusii îşi făcea cunoscută părerea cu privire  poziţia pe care ar trebui să o aibă Biserica Ortodoxă şi cea Catolică referitor la apărarea valorlor creştine în cadrul Uniunii Europene. Patriarhul ortodox afirma: „Este convingerea mea că Bisericile noastre, ce rămân fidele tradiţiei apostolice în ce priveşte bazele viziunii creştine asupra lumii, trebuie să colaboreze astăzi pentru a apăra valorile fundamentale creştine”, aşa cum se relatează agenţia de ştiri Interfax.
Aşadar, putem vorbi de o luptă comună a celor două biserici surori împotriva tendinţelor utilitariste ale societăţii de consum şi în acelaşi timp de promovare a valorilor creştine. Demn de notat este faptul că prelatul ortodox şi-a exprimat la rândul său convingerea că „civilizaţia europeană este construită pe valori creştine”. De aceea, a subliniat patriarhul, „îndepărtându-ne de izvorul primar, orice valori şi idealuri, oricât de strălucite şi inspirate ar fi ele, îşi pot pierde semnificaţia şi să devină un cadru rigid de teorii.”

Toate aceste declaraţii nu au rămas fără răspuns din partea oficialilor europeni. Poate cel mai edificator în acest sens este afirmaţia preşedintelui Comisiei Europene, José Manuel Barroso făcută cu ocazia unei audienţe la papa Benedict al XVI-lea pe 5 mai a.c. Întâlnirea a durat aproximativ 20 de minute, după care reprezentantul european s-a întâlnit cu arhiepiscopul Giovanni Lajolo, secretar pentru relaţiile cu statele. În cadrul discuţiilor s-a căzut de acord că, în ciuda umbrelor actuale, procesul integrării şi consolidării instituţiilor europene trebuie privit cu speranţă.

În timpul conversaţiei o atenţie specială a fost acordată contribuţiei pe care creştinii o pot aduce la dezvoltarea unităţii Europei. Barroso – el însuţi portughez catolic –  a declarat ulterior la Radio Vatican că „mulţi dintre părinţii fondatori ai Europei au fost catolici, şi, astăzi, în ciuda faptul că instituţiile sunt seculare, avem datoria să recunoaştem contribuţia pe care creştinismul a avut-o mereu la ideea europeană”. El a adăugat: „După această întâlnire cu Papa Benedict al XVI-lea, care pe când era cardinal a scris de multe ori despre Europa, şi care are el însuşi convingeri europene, am fost foarte încurajat de cuvintele de încredere pe care le-a spus vizavi de viitorul Europei.”
Aşadar – parafrazând celebra zicere a lui André Malraux – se poate spune că Europa va fi creştină sau nu va fi deloc. Cu siguranţă că Biserica va juca un rol mult mai vizibil în noul cadru european. Tendinţa actuală este de a reda o parte din puterea pierdută, vechii instituţii a Bisericii care timp de veacuri a condus societatea. Chiar dacă lupta dintre cele două puteri – biserică şi stat – încă mai este vizibilă uneori, tendinţa actuală este de a aduce Biserica pe postul de aliat şi nu acela de vrăjmaş al statului.

Istoria ne dă însă de gândit. Odată cu împăratul Constantin cel Mare (sec. al IV-lea) Biserica din răsăritul Imperiului Roman a devenit treptat vasala statului. Dreptul basileului de a convoca şi de a ţine concilii este o ilustrarea a situaţiei de care aminteam. Mai mult, nu doar că teologia începe să fie dictată de stat (a se vedea controversa iconoclastă) dar mai mult, Biserica în Bizanţ era văzută ca un departament al afacerilor statului. Nu aşa stau lucrurile în vest. Odată cu mutarea capitalei la Constantinopol (vechea colonie grecească Bizanţ, actualul Istanbul) în 330, se va ajunge la un adevărat vid politic, vid care va fi umplut de autoritatea eclesiasitcă. Evului Mediu (şi nu doar…) occidental  va avea un stat supus bisericii, în care episcopii vor uzurpa nu de puţine ori puterea politică. (Poate că vă este cunoscută figura cardinalului Richelieu…) Viitorul va arăta care dintre cei doi aliaţi ai Uniunii Europene va fi în final „primus inter pares” (lat. primul între egali).

Ce ai mai putea citi:

  • SEMNIFICAŢIA NUMELUI NOULUI PAPĂ Se ştie că după cutuma catolică, fiecare nou papă desemnat are libertatea să-şi aleagă un nume. Dealtfel, numele este în mare parte un fel de declaraţie de misiune prin faptul că în […]
  • ANGOASĂ EXISTENŢIALĂ Angoasă existenţială   Copilul nu se sperie de întuneric, Ci mai degrabă de pericolul himeric. Îi este frică de gorile şi de zmei Ba chiar de stafii, fără de […]
  • SEARA CRINILOR Prea puţin din ceea ce se numeşte a fi astăzi muzică de dragoste poate fi numită cu adevărat "de dragoste", ea fiind sau îmbâxită cu aluzii (şi iluzii) sexuale ori plină de vaietele şi […]
  • SATANISMUL – RELIGIA OMULUI Satanismul în decursul timpului fost definit în nenumărate feluri. În accepţiunea populară difuzată prin intermediul ziarelor de scandal, a poveştilor de groază (gothic novels), a […]
  • CREŞTINUL ŞI ARTA Rezumatul seminarului "Creştinul şi arta" - susţinut sâmbătă, 17 octombrie, Brăila, str. Rahova, nr. 262.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează cuvântul care lipseşte. Foloseşte diacritice (şţăâî).

Când pisica nu-i acasă şoarecii joacă pe ....