Tocmai am recitit o carte ce are darul de a te bine-dispune dar te şi provoacă să gândeşti: „M-am hotărât să devin prost” scrisă de francezul Martin Page (1).
Pe scurt, e vorba de Antoine, un tânăr în vârstă de 25 de ani, înfăţişat de-a lungul cărţii ca fiind un om inteligent, dar complexat de faptul că gândeşte prea mult. Aşa că decide că a deveni prost este cea mai bună alegere pe care o poate lua. Şi pentru că e hotărât să lase să se aştearnă peste creierul său giulgiul prostiei, Antoine se foloseşte de toată inteligenţa de care dispune pentru a fi un prost de înaltă clasă.
De remarcat că disperarea lui Antoine nu e legată de faptul că e înconjurat de oameni proşti, ci de faptul că nu se poate integra în această societate a oamenilor superficiali, pe care în mod paradoxal oricât de inteligent ar fi, el nu o poate înţelege.
Antoine îşi aduce aminte de zicerea înţeleptului „cei vii ştiu că vor muri, dar cei morţi nu ştiu nimic” şi astfel, printr-o logică paralelă ajunge să creadă că a fi inteligent este mai rău decât să fii prost, pentru că un prost nu-şi dă seama ce-i cu el, pe când cineva inteligent, chiar dacă-i umil şi modest, tot o ştie.
Dar nu vă grăbiţi în a trage concluzii, prostul din perspectiva lui Antoine nu este neinstruitul ori imbecilul ci individul care în mod voit îşi simplifică lumea cu ajutorul limbajului şi al gândirii pentru ca astfel să aibă certitudini. „A avea certitudini este cea mai mare voluptate din lume, mult mai mare decât banii, sexul şi puterea luate împreună” meditează Antoine. Numai că asta se face suspendând în mod voit uzul inteligenţei. Nu pui întrebări, nu ai dileme, nu ai frământări, nu cauţi răspunsuri – asta pentru că vrei cu orice chip să nu pierzi acel simţământ de siguranţă care conferă fericirea.
Dar nu cumva căutarea certitudinii este o formă de manifestarea a unui egoism laş? Urâm nesiguranţa şi căutăm cu orice preţ confortul. Şi nu mă refer doar confortul fizic ci confortul total – ce include atât aspectul emoţional, intelectual, social sau chiar spiritual. Antoine gândeşte că „prostia oamenilor nu se trage din lipsa lor de inteligenţă, ci din lipsa lor de curaj.” Imoralitatea, în acest context, este mai degrabă lene decât neputinţă. Trădăm, ne comportăm meschin, minţim, furăm ori înşelăm nu pentru că nu putem altfel ci pentru că aşa ne este mai comod. Iar cauza pe care o slujim cu jertfire de sine este tocmai sinele. Dar surprinzător, (continuăm să) aderăm la un sistem de valori (destul de amorf şi maleabil) doar pentru a ne asigura confortul propriu.
Uitându-mă la mersul lucrurilor sunt ispitit să spun aidoma lui Antoine: „Nu mai am tăria să fiu eu însumi, nu mai am curaj, nici chef să am ceva de genul unei personalităţi. O personalitate, ăsta-i un lux care mă costă prea scump. Vreau să fiu un spectru banal.”
Când constaţi că eşti unul dintre puţinii care mai respectă nişte principii morale în raporturile umane, poate fi tentant să cazi în amoralitate, nu din convingere sau de plăcere, ci pur şi simplu pentru a nu mai suferi, căci nu există durere mai mare decât să fii un înger în iad, în timp ce un diavol este oriunde la el acasă.
Eram un copil de clasa a VIII-a când am citit pentru prima dată istoria lui Luther (reformatorul german). Auzisem de multe ori despre el, dar lectura poziţiei lui în faţa Dietei din Worms (1521) a avut o influenţă deosebită. „Nu pot şi nu vreau să retractez, deoarece un creştin nu este în siguranţă dacă vorbeşte împotriva conştiinţei lui. Aici stau şi nu pot face altfel; Dumnezeu să-mi ajute. Amin.” Răspunsul lui mă încurajează şi azi. Am confirmarea că se poate să rămâi înţelept într-o lume nebună.
PS: comentează mai jos pentru a-mi confirma că nu sunt singurul.
__________
1. Născut la 7 februarie 1975, scriitorul francez Martin Page reuşeşte performanţa de a se impune ca romancier de enorm succes încă de la prima carte, publicată în 2001: Comment je suis devenu stupide (M-am hotărât să devin prost, Humanitas, 2004). Avea 25 de ani când şi-a scris romanul, exact ca eroul său stânjenitor de inteligent.
Ca să vedeţi că (de fiecare dată) se poate şi altfel, vizionaţi comedia asta serioasă. (Dacă vă grăbiţi, urmăriţi măcar celebrul discurs al „dictatorului” – începe la min. 113.)
Vezi şi https://necula.info/manifest/
Ce ai mai putea citi:
8 răspunsuri la “M-AM HOTĂRÂT SĂ (NU) DEVIN PROST”
O mare scriitoare inspirată E.G.White, scria în cartea Educație pg.63: ”Cine vrea sa schimbe lumea trebuie să o înțeleagă!” Deci mă aliez cu Solomon care zice:” Nu mustra pe cel batjocoritor, ca să nu te urască; mustră pe cel înțelept și el te va iubi!” Proverbe 9:8
Concluzia: chiar dacă nu te potrivești cu lumea este mai nobil să rămâi sau să devii înțelept. În rest Dumnezeu are soluții!
Trei idei am remarcat:
– prostia oamenilor nu se trage din lipsa lor de inteligenţă, ci din lipsa lor de curaj,
– aderăm la un sistem de valori (destul de amorf şi maleabil) doar pentru a ne asigura confortul propriu,
– nu există durere mai mare decât să fii un înger în iad, în timp ce un diavol este oriunde la el acasă.
E greu sa fim altfel intr-o lume care nu vrea sa fie altfel, intr-o lume comoda si care nu vrea sa fie deranjata de straduintele si succesele unora razleti.
Depinde cu cat se multumeste fiecare:
– cu putin (o balacareala in medicritate si lasitate cu amortirea ca e totusi ok din punctul altora de vedere),
– cu maximul (o lupta cu sine, cu cei din jur, cu Dumnezeu si cel rau, cu constienta ca mereu mai are ceva de luptat/cucerit, ca poate mai mult).
E greu, nu e usor de mers impotriva curentului. Insa dulce va fi rasplata celui care va fi luptat pana la capat (cu caderi, ridicari, iar caderi, iar ridicari, insa perseverent in ridicari).
Ideile 1 (2 e oarecum legat de 1) si 3 le impartasesc si din propriile observatii, din propria umblare prin lume.
„PS: comentează mai jos pentru a-mi confirma că nu sunt singurul.” – Fac si eu un mic comentariu ca sa nu te simti singur :) Numai un om inteligent poate avea curajul necesar ca sa nu devina parte din spectrul banal. Curajul… costa! Multi nu au cu ce sa plateasca, o parte semnificativa au cu ce plati dar nu vor si foarte putini sunt dispusi sa plateasca pretul. Istoria pare sa isi aduca aminte doare de cei din urma.
Atunci când nu am curajul de care se vorbește în articol sunt nefericit. Și aproape întotdeauna, lipsa mea de curaj îi face nefericiți și pe alții.Ceea ce mă face mai nefericit. Mi-e teamă că ar putea veni o zi când nu voi mai avea acest sentiment.
Pentru început, cred că ar trebui să cultiv curajul de a lupta împotriva …lipsei mele de curaj.
„Cine este (prost) orb ca robul Domnului?
Cine este (prost) surd ca robul Domnului?”
„Înţelepciunea şi-a zidit casa…”Cine este prost să vină încoace…veniţi de mâncaţi din pâinea (aceasta) mea şi beţi din vinul (acesta) pe care l-am amestecat! Lăsaţi prostia şi veţi trăi şi umblaţi pe calea priceperii!”
ÎNŢELEPCIUNEA de a fi înţelept este mai bunnă decât înţelepciunea de a fi prost. Personal cred că nu mai este timpul pentru înţelepţi să tacă, aşa cum era când ştim noi bine. A venit timpul când înţelepţii să vorbească înţelepţilor. Cât despre proşti, nu vă osteniţi. Ei vor continua să aducă jertfe prostiei. Ştii care este problema Gogule? Înţelepţii sunt cele mai la îndemâmnă jertfe pe care proştii vor pune mâna. Aşa că vezi bine unde te aşezi în sală…
” Înţelepţii sunt cele mai la îndemâmnă jertfe pe care proştii vor pune mâna. Aşa că vezi bine unde te aşezi în sală…”
:) & :(
Lumea are nevoie de oameni…
Care nu pot fi cumpăraţi,
Pentru care cuvântul este datorie,
Care aşează caracterul mai presus de bogăţie
Care au o opinie şi voinţă
Care se dezvoltă mai mult decât este vocaţia lor
Care nu ezită să se folosească de oportunităţi,
Care nu îşi pierd individualitatea în mulţime
Care sunt cinstiţi în lucrurile mici ca şi în cele mari,
Care nu fac compromis cu răul,
A căror ambiţii nu sunt limitate de dorinţele egoiste,
Care nu spun că vor face pentru că toţi ceilalţi fac lucrul acela,
Care sunt fideli prietenilor la rău şi la bine, în necaz ca şi în prosperitate,
Care nu cred că viclenia, şiretenia, încăpăţânarea sunt calităţile necesare pentru succes,
Care nu sunt ruşinaţi şi nu le este teamă să stea de partea adevărului când acesta nu este popular,
Care pot spune “nu” cu hotărâre chiar dacă toată lumea spune “da”.
Vezi Charles Swindoll, Living Above the Level of Mediocrity, p.107-8.