Sursă: Cyrus H. Gordon, The World of the Old Testament, (Garden City, N.Y.: Doubleday, 1958), p. 115, 118, 120, 121, 122. Copyright 1953 de Ventror Publishers, Inc.; Copyright 1958 de Cyrus H. Gordon.
(p. 115) Analogiile de scos în evidenţă în prezent, între societatea lui Nazu (Nuzi) şi a patriarhilor evrei sunt atât de numeroase şi atât de izbitoare încât invitaţii sunt de acord că naraţiunile patriarhale din Geneza zugrăvesc un adevărat tablou social. În curând vom privi la diferitele aspecte ale naraţiunilor şi vom vedea că unele din aşa zisele anacronisme şi laturi legendare sunt corecte din punct de vedere istoric …
(p. 118) În naraţiunile patriarhale (Gen 14, 5) se spune că printre locuitorii Palestinei sunt Refaimii, a căror menţionare este adesea greşit interpretată ca o iluzie mitologică. Totuşi, aşa cum am observat, referirile la Refaim în documentele administrative din Ugarit arată că oameni reali au purtat numele acela în Canaanul repocii Amarna.
Întrucât Sara, soţia lui Abram era lipsită de copii, ea a dat pe Agar drept concubină lui Abram cu scopul de a produce un moştenitor (Gen 16, 2). Acesta nu e un caz izolat de generozitate refemenină, ci în acord cu legile şi obiceiurile timpurilor aşa cum cunoaştem din tăbliţele cuneiforme Naza şi altele. E interesant de a nota că Agar mai târziu primeşte o înştiinţare că va naşte un copil (Gen 16, 11). Aşa cum s-a notat mai sus, asemenea înştiinţări sunt tipice pentru literatura canaanită aşa cum le găsim în documente ugaritice ca şi în Biblie. Îngerul care a prezis naşterea lui Ismael spune Agarei că băiatul „va fi ca un măgar sălbatic” (Gen 16, 12). Aceasta nu e o insultă ci un compliment deoarece măgarul sălbatic era de găsit atunci în pustiu şi era animalul cel mai ales pentru vânat…
(p. 120) Nu este uşor pentru oricare cititor modern să înţeleagă atmosfera societăţii ebraice. E necesar un fundal, dar lucrul aparte cel mai important pentru a obţine fundalul este de a citi şi a reciti textul biblic până când devine familiar şi real. Aproape totdeauna putem cunoaşte că înţelegem corect un pasaj biblic când înţelesul lui literal se încadrează uşor în contextul general. (Nota 14: Nu se poate accentua peste măsură că descoperirile arheologice tind să justifice sensul literal al textului în opoziţie cu interpretarea savantă şi tradiţională. Aceasta e valabil nu numai pentru Biblie dar şi pentru texte antice în general)…
(p. 121) Despre Abraam şi Isaac se spune că au avut legături cu Abimelec din Gherar, un rege al Filistenilor. Lucrul acesta este considerat adesea ca un anacronism, deoarece se susţine că Filistenii au migrat de întâia dată din Caftor în Canaan în jurul lui 1200 î.Hr. Totuşi, e o realitate că valul de populaţie maritim, care cuprindea în sine pe Filisteni, din jurul lui 1200 î.Hr., a fost numai o migraţie târzie dintr-o lungă serie de migraţii care stabiliseră diferite populaţii Caftor în Canaan cu mult timp înainte de 1500 î.Hr. …
(p. 122) Faptul că apartenenţii la Caftoriţi erau deja recunoscuţi în Canaan ca maeştri prin excelenţă în arte şi meserii, inclusiv metalurgia, e reflectat de aceea că artizanul divin (Kothar-and-Hasis) din pantenul ugaritic vine din Caftar, unde e aşezat arsenalul lui. În lumina acestei dovezi plurilaterale, prezenţa Caftarienilor în Canaan în timpul lui Abraam nu e anacronică. În plus istoricitatea generală a incidentului este favorizată de faptul că instituţiile sociale prezentate nu sunt cele ale timpurilor evreilor de mai târziu.
Sursă: Alfred Jeremias, The Old Testament in the Light of the Ancient East, trad. de C.L. Beaumont, Vol. 2, p. 2. Copyright 1911 de G.M. Putnam’s Sons, New York. Folosit cu permisiunea lor.
O legendă idealistă fără de reazem de fapte cu siguranţă nu ar fi făcut pe patriarhi să locuiască asemenea unor străini în ţară, obligaţi să se tocmească cu barbarii pentru un loc de îngropăciune. Ei, mai departe, ar fi suprimat căsătoria lui Iacob cu două surori, interzisă în Lev XVIII, 18. De asemenea multe trăsături puternic omeneşti, arătând ca pete în eroii populari străluciţi, ar fi inexplicabile în alcătuirea fabulelor eroilor populari ideali. Dar mai pe sus de toate exactitatea mediului mărturiseşte că avem de-a face cu tradiţie, nu cu poezie. Fundalul de istorie contemporană şi detaliile manierelor şi obiceiurilor sunt de acord cu acelea pe care le găsim raportate pe monumentele acestor perioade, şi răspund pentru faptul că tradiţia biblică a fost extrasă din surse bune.
Sursă: Nelson Gleck: „The Age of Abraham in the Negeb”, BA, 18 (febr. 1955), 8
Dovezile arheologice de existenţa civilizaţiei Bronzului Mijlociu I în Negleb este … în armonie cu aluziile biblice. Un considerabil număr de sate agricole permanente cu case de piatră existau acolo pe vremea lui Abraam. Locuitorii lor cultivau solul în multe din wadis-urile lui şi probabil se ocupau şi cu creşterea animalelor şi într-o anumită măsură şi cu comerţul. Importante linii de călătorie şi comerţ se încrucişau pe teritoriul lor. Olăria folosită de ei nu se deosebea în nici un fel de tipurile din Bronzul de Mijloc I găsite în altă parte în Palestina şi Tansiordania.
Sursă: Alfred Jeremias, The Old Testament in the Light of the Ancient East, trad. de C. L. Beaurmont, Vol. 2, p. 45. Copyright 1911 de G. P. Putnam’s Sons, Ney York. Folosit cu permisiune.
Am arătat cum mediul istorisirii Patriarhilor e în acord în fiecare detaliu cu circumstanţele civilizaţiei orientale antice a perioadei în chestiune, aşa cum i se aduce mărturie de către monumente. Existenţa reală a lui Abraam nu este dovedită istoric de ele. S-ar putea obiceta: ea este inclusă în tablou. În orice caz, trebuie să se admită că tradiţia este veche. Ea nu e cu putinţă să fie un poem cu tendinţă de mai târziu. Având în vedere situaţiile descrise, am putea spune că istorisirea putea mai uşor fi compusă de un scriitor intelectual al secolului al douăzecilea după Hristos, care cunoaşte antichitatea orientală cu ajutorul săpăturilor, decât de un contemporan al lui Ezechia, care ar fi folosit civilizaţia propriului său timp în descrieri, şi care cu siguranţă nu ar fi avut nci un fel de antichităţi date la iveală prin săpături. Wellhausen a construit pornind de la părrea că istorisirile patriarhilor sunt istoric posibile. Acum e dovedit că ele erau posibile. Dacă Abraam a trăit cu adevărat, el ar fi putut fi numai în împrejurimi şi în condiţii ca acelea pe care le descrie Biblia. Cercetarea istorică trebuie să fie mulţumită cu aceasta. Iar lui Wellhausen i se pot aminti propriile sale cuvinte (Komposition des Hexateuch 346): „Dacă (tradiţia izraelită) ar fi posibilă , ar fi neînţelept de a prefera pe oricare alta.”
Sursă: Merrill F. Unger, Archeology and the Old Testament, p. 18, 19. Copyright 1954 de Zondervan Publishing House, Grand Rapids, Mich. Folosit cu permisiune.
(p. 18) O extinsă durată a vieţii (vezi Gen 1-11) (p. 19) pentru viaţa celebrităţilor antediluviene e revelată de arheologie ca fiind un factor obişnuit în tradiţiile Orientului Apropiat antic. Ceea ce e izbitor într-adevăr e că longevitatea atribuită patriarhilor înainte de potop în Biblia ebraică este excesiv de modestă în comparaţie cu regii babilonieni ai aceleiaşi perioade (aşa cum sunt catalogaţi în surse babiloniene), … a căror domnie medie era de la treizeci de mii la patruzeci şi cinci de mii de ani. În contrast, cel mai vârstnic descendent pe linia lui Set, Metusala, a trăit numai 969 de ani, şi durata medie a vieţii, socotind pe Enoh care a fost luat la cer fără de a muri la vârsta de 365, era cu puţin peste 857 de ani.
Nu există motiv decisiv pentru care să nu credem că declaraţiile biblice sunt literal adevărate.
Acela … care e corespunzător impresionat de distincţia stării originale a omului, nu va avea dificultate în a accepta explicaţia obişnuită că chiar sub blestemul păcatului organismul omului dădea pe faţă o aşa vitalitate încât nu a cedat ravagiilor timpului decât de abia după ce trecuseră multe secole. Pe lângă aceasta – un fapt stabilit de descoperirile fosile – sunt indicaţii ample despre un climat mai salubru în timpurile antediluviene. De asemenea, nu ar trebuie să uităm că aici e un neam de oameni care trăiau cumpătat şi sănătos. (Nota 11: H. C Leupold, Exposition on Genesis (Grand Rapids, 1950), Vol. I, p. 234)
Valoarea dovezilor arheologice în cazul longevităţii originale nu stă în concluzia că evreii s-a întâmplat să transmită cu mai mult restricţie decât babilonienii tradiţiile primare ale trunchiului original din care descindeau ambele popoare. Nu există motiv valid pentru care ei să fi făcut aşa. Sobrietatea vădită a raportului ebraic e o indicaţie a inspiraţiei lui ca adevăr divin. Listele babiloniene sunt informative ca reprezentând o tradiţie independentă şi confirmatoare, deşi vădit exagerată, a ceea ce apare în Geneza 5 ca fapt istoric autentic dat de revelaţia dumnezeiască.
Ce ai mai putea citi: