ASTROLOGIA

Sursă: S. H. Hooke, Religia Babiloniană şi Asiriană (London: Huthehison, 1953), p. 93.

Poetul apostrofează cetatea osândită (Babilon) în cuvintele: „Să se scoale dar şi să te scape cei ce împart cerul (astrologii), cari pândesc stelele, care vestesc, după lunile noi (pronosticatorii lunari), ce are să ţi se întâmple”. (Isa X/Vii, 13). Termenul ebraic pentru „astrologi” însemnează „împărţitori ai cerurilor” în timp ce „pronosticatorii lunari” se referă la o funcţie importantă barû, şi anume, determinarea zilelor norocoase şi nenorocoase. Dar pe timpul lui Deutero-Isaia astrologia babiloniană era deja foarte veche, probabil cea mai veche din toate metodele de aflare a voii dumnezeilor. În acord cu credinţa babiloniană lucrurile care se petreceau în cer constituiau tiparul evenimentelor terestre, iar mişcările corpurilor cereşti determinau destinele omeneşti … la aranjamentul universului care a urmat cuceririi de către Tiamat, fiecăruia din dumnezeii cei mari, Ann, Eulil şi Ea, li s-a atribuit propria lui parte din cer, în aceste „căi” ale zeilor, cum erau ele numite, planetelor li s-au fixat poziţiile lor. Toate planetele şi stelele, cunoscute pe atunci babilonienilor şi asirienilor, îşi aveau numele şi erau privite ca zei de o treaptă mai mare sau mai mică, cu locul lor în mitologie şi cult. Şamaş, ca soare, şi Adad, ca dumnezeul vremii, erau patronii speciali ai aspectului astrologic al divinaţiunii, deşi mult alte divinităţi, ca Nannar, sau Sin, zeiţa lunii, şi Iştar, ca Dilbat, sau Venus, jucau un rol important în observaţiile şi calculele pânditorilor stelelor.

Sursă: Frederick H. Cramer, Astrology in Roman Lan and Politics, p. 5. Copyright 1954 de The American Philosophical Society, Philadelphia.

Pretenţiile extravagante ale surselor antice şi moderne cu privire la antichitatea astrologiei ştiinţifice mesopotamiene, pretenţii deja ocazional bănuite în timpurile vehci, au trebuit să fie considerabil modificate. Astrologia prezodiacală, adică astrologia practicată înainte de introducerea sistemului zodiacal al constelaţiilor, nu poate fi privită ca „astrologie horonopală”, ci numai ca o formă de augur stelar tehnic, ale cărei preziceri aveau caracterul primitiv ilustrat în următorul exemplu de hemerologie mesopotamiană:
Când în întâia zi a lunii Nissan soarele care răsare apare roşu ca o torţă, norii albi se ridică din el, şi vântul bate de la răsărit, atunci va fi o eclipsă de soare în ziua a 28-a sau a 29 a lunii, regele va muri chiar în luna aceea şi fiul lui va urca la tron.
Semne prevestitoare de tipul acesta erau obişnuite, dar, după evoluţia astrologiei horoscopale, au ajuns să fie desconsiderate de astrologii ştiinţifici caldeeni …
Cel mai timpuriu … horoscop cunoscut până acum este un text cuneiform … din 29 aprilie, 410 î.Hr.

Sursă: Frederick H Crames, Astrology in Roman Law and Politics, p. 3. Copyright 1954 de The American Philosophical Society, Philadelphia.

Astrologia ştiinţifică a fost numită pe bună dreptate „rodul căsătoriei religiei cu ştiinţa”. Născută şi dezvoltată pe încetul în Mesopotamia – cel dintâi horoscop existent datează numai din 410 î.Hr. – a ajuns la ultima ei dezvoltare în epoca elinistică. Apoi Egiptul, îndeosebi Alexandria, a devenit un centru renumit al unor atari studii. Lucrul acesta a mânat atât pe autorii greci cât şi pe cei romani la concepţia greşită, încă întâlnită în multe tratări moderne ale subiectului, că astrologia egipteană era fie mai veche, fie de aceeaşi vechime cu astrologia mesopotamiană şi s-a dezvoltat paralel sau independent cu ea. Astrologia ştiinţifică – în contrast cu astrologia de augur şi cele asemănătoare – era bazată pe cercetarea poziţiilor planetare la data naşterii (sau concepţiei).

Sursă: Franz Cumont, Astrology and Religion Among the Greeks and Romans (retipărire, New York: Dover Publications, Inc., 1960), P. 27, 28, 56.
(P. 27) Vedem în acelaşi timp (după secolul al 4-lea î.Hr.) unele credinţe cu totul aparte ale religiei siderale a Babilonului cum se furişează în doctrinele filozofilor (ca de pildă triada lunii, soarelui şi a lui Venus în calitate de conducători ai zodiacului) … (p. 28) Eroul aceleiaşi teorii s-a extins chiar şi până la Romani …
(p. 56) Vom fi impresionaţi de puterea acestei teologii siderale (anume, adorarea soarelui, lunii şi planetelor), întemeiată pe vechi credinţe ale astrologilor caldeeni, transformată în epoca elenistică sub dubla influenţă a descoperirilor astronomice şi a gândirii stoice, şi promovată, după ce a devenit un cult al soarelui panteistic, la rangul de religie oficială a imperiului roman.

Sursă: Franz Cumont, Astrology and Religion Among the Greeks and Romans (retipărire: New York: Dover Publications, Inc., 1960), p. 43, 44)

(p. 43) Astrologia a fost necunoscută în vechiul Egipt: de abia în perioada persană, cam prin secolul al şaselea (î.Hr.), a început să fie cultivată acolo …. Istoria acestei diseminări confirmă ceea ce am spus atât cu privire la data târzie a acestei dezvoltări religioase în Babilonia cât şi cu privire la prestigiul irezistibil pe care descoperirile strălucite ale astronomiei i l-au conferit cu începere din perioada asiriană. Această religie străină a fost treptat naturalizată în Egipt: zodiacurile uriaşe, care împodobeau zidurile templelor, arată cum învăţătura sacerdotală a izbutit să altoiască doctrinele savante ale caldeilor pe crezuri indigene şi să le dea o dezvoltare originală. Mândria naţională chiar a sfârşit prin a se convinge pe sine însăşi că toată această erudiţie religioasă era curat indigenă. Pe la anul 150 î.Hr., erau compuse în greceşte – fără îndoială la Alexandria – tratatele mistice atribuite fabulosului rege Nechepso şi confidentului lui, preotul Petosiris, care au devenit ca să zicem aşa cărţile sfinte ale credinţei crescânde în puterea stelelor. Aceste lucrări apocrife de o mitică antichitate urma să capete o autoritate de necrezut în lumea Romană …
(p. 49) Ea (literatura hermetică) are o considerabilă importanţă în legătură cu difuzarea în întreg imperiul roman a anumitor doctrine de religie siderală modelate pentru a corespunde ideilor egiptene. Nu la Alexandria s-a produs sau s-a dezvoltat în principal această formă de păgânism, ci printre popoarele semitice învecinate.

Sursă: S. Angus, The Religious Quests of the Greco-Roman World, (New York: Scribner’s Sons şi de la John Murray, Ltd., London

(p. 257) Astrologia era la o treaptă înaltă de stimă în decursul secolelor greco-romane ca fiind în acelaşi timp o religie şi o ştiinţă, un sistem speculativ şi o experienţă mistică. Ea era „teologia ştiinţifică a păgânismului” în declin. Ea oferea răspunsul ei la întrebările De unde? De ce? şi Încotro? Ea oferea omului sprijin în lumea prezentă din robia Soartei şi dincolo de moarte un lăcaş în, sau dincolo de stele, aşa cum Titus asigura pe ostaşii săi la asedierea Ierusalimului că sufletele ostaşilor căzuţi vor intra în eter şi vor fi întronaţi în stele. Ea era de origine sacerdotală şi purta farmecul antichităţii venerabile, faţă de care epoca greco-romană era atât de sensibilă. Dar zilele lui Alexandru cel Mare, ale cărui campanii au infirmat colegiile preoţeşti ale Eufratului, influenţa religiei stelare babiloniene a crescut repede în lumea greacă, al cărui sol fusese pregătit de filozofiile lui Platon şi ale lui Aristotel, care acorda o mare cinste corpurilor cereşti. De la (p. 258) începutul erei noastre ea a făcut progres rapid în lumea romană pentru a deveni predominană în secolul al treilea. Nu accentul astralismul a îndeplinit cea mai mare parte în cel mai viril competitor al Creştinismului – Mitraismul.

Sursă: O. Neugebauer, The Exact Science in Antiquity (ed. a 2-a, Providence, R.I.: Brown University Press, 1957), p. 97, 98, 101, 102.

(p. 97) Aproape că nu există un alt capitol în Istoria Ştiinţei în care să fie o prăpastie la fel de adâncă între descrierea general acceptată a unei perioade şi rezultatele care au apărut pe încetul dintr-o cercetare detailată a surselor materiale … Mulţumită lucrării acestor oameni de ştiinţă (Espring şi Kugler), foarte curând a ajuns evident că teoria matematică a jucat un rol major în astronomia babiloniană în comparaţie cu rolul foarte modest al observaţiilor, a căror legendară acurateţă a apărut din ce în ce mai mult a fi numai un mit. Simultan epoca astronomiei babiloniene a trebuit să fie redefinită. Astronomia mesopotamiană primară a apărut a fi rudimentară şi numai calitativă, foarte asemănătoare cu astronomia contemporană egipteană. În cel mai bun caz de la perioada asiriană, devine vizibilă o tendinţă către descrierea matematică şi numai ultimele trei secole î.Hr., ne-au furnizat texte bazate pe o teorie matematică consistentă a mişcării lunare şi planetare. Cel mai de curând text astronomic a fost identificat recent de către Sohs şi Schaumberger, cu data de 75 d.Hr.. Aceste teorii mai noi, pe de altă parte, s-au dovedit a fi de nivelul cel mai înalt, deplin comparabile cu sistemele greceşti corespunzătoare şi de un caracter cu adevărat matematic…
(p. 98) Ptolemeu afirmă că practic sunt la îndemână liste complete de eclipse de la domnia lui Nabonassar (747 î.Hr.) în timp ce se plânge de lipsa de observaţii planetare de încredere. El observă că vechile observaţii erau făcute cu puţină competenţă, deoarece ele se ocupau cu apariţii şi dispariţii şi puncte staţionare, fenomene care prin însăşi natura lor erau foarte greu de observat …
(p. 101) În jurul lui 700 î.Hr., sub imperiul asirian, întâlnim rapoarte exacte observaţionale ale astronomilor curţii. Evident semnele prevestitoare cereşti ajunseseră acum de primă importanţă. În rapoartele acestea încă nu se face deosebire clară între fenomenele astronomice şi cele meteorologice. Norii şi halurile sunt pe picior de egalitate cu eclipsele. Totuşi se recunoscuse deja că eclipsele solare erau cu putinţă numai la sfârşitul unei luni (lună nouă), eclipsele lunare la mijloc. Regula clasică cum că eclipsele lunare sunt separate una de alta prin şase luni, sau ocazional numai prin cinci luni, s-ar putea prea bine să fi fost cunoscute în perioada aceasta. Aici ar trebui să reamintim afirmaţia lui Ptolemeu că rapoartele de eclipse îi erau la dispoziţie din timpul lui Nabonasar (747 î.Hr.) mai departe. E foarte dificil de a spune când s-a dezvoltat faza aceasta într-o teorie matematică sistematică. E presupunerea mea că aceasta s-a întâmplat (p. 102) comparativ repede şi nu înainte de 500 î.Hr..

Sursă: O. Neugebaner, Astronomical Cuneiform Tests, Vol. 1 (12 Pedford Sq., London, W.C. 1: Lund Humphries, (1955), p.4, 6, 10.
(p. 4) Toate informaţiile disponibile, datele explicite ca şi dovezile paleografice, etc., concură la dovedirea faptului că toate textele publicate aici au fost scrise în perioada seleucidă, adică, în cursul ultimelor trei secole î.Hr.
Aproape o sută din textele noastre provin din arhiva din Uruk. Restul, cam 200 de tăbliţe, sunt mai greu de localizat, dar … există bune motive de a crede că tăbliţele ce nu sunt din Uruk au provenit din Babilon …
(p. 6) Babilonul rămâne ca un centru de unde au provenit nu numai textele religioase ale lui Reisner dar şi un mare număr de documente comerciale şi astronomice ….
Faptele mai sus menţionate fac cel puţin foarte plauzibil că efemeridele lui Spartali şi … (altele) alcătuiesc un grup uniform scris de scribii templului din Babilon. Existenţa în continuare a templelor în cetatea aceasta în ciuda mutării locuitorilor în Seleucia e dovedită de textele lui Reisner. Lucrul acesta e confirmat de Pausanias care raportează că „Haldeii” au fost lăsaţi în locuinţele lor din jurul templului lui Bel (Nota 24: Pausanians I, 16, 3 (ed. Shubert, p. 34, Loeb Cl. L. P. 80/81). Cf. Şi Bikerman IS p. 176 şi CAH VIII p. 187 f.)…
(p. 10) Efemeridele din Uruk cuprind scruta perioadă de la aproape 80 S.E. la 160, în timp ce textele babiloniene încep mai târziu, pe la 130 S.E.) (182 î.Hr.), dar se extind până la perioada cea mai târzie a scrisului cuneiform (S.E. 3600 = d.Hr. 49)”. (Not 44: Data cea mai târzie cunoscută din texte cuneiforme este un „almanah” pentru 75 d.Hr.)

Sursă: O. Neugelauer, The Exact Sciences in Antiquity (ed. a 2-a, Providence, R.I.: Brown University Press, 1957), p. 156

Influenţa babiloniană e vizibilă în două feluri diferite în astronomia greacă (elenistică): întâi contribuind cu material de bază empiric (calcule aritmetice) la teoriile geometrice …; al doilea, într-o directă continuare a metodelor aritmetice care erau folosite simultan şi independent de metodele geometrice.

Sursă: Frederik H. Cramer, Astrology in Roman Law and Politics, p. 8, 9. Copyright 1945 de The American Philosofical Society, Philadelphia. Folosit cu permisiune.
(p. 8) De asemenea nu ar trebui să se facă prea mult din intensificarea relaţiilor greceşti cu Orientul în cursul erei războaielor persane. Chiar dacă „preoţi haldei”, inclusiv vestitul magus. Osthanes au însoţit oastea persană în Grecia în 480 – un înţelept caldeean se spunea că ar fi prezis tatălui lui Euripide gloria copilului nou născut – putem susţine în chip sigur că numai grupe mici ca pithagoreenii sau cercuri similare de învăţaţi ar fi tras cu adevărat folos din asemenea ocazii de contacte culturale…
Interesul grec în grabnică creştere faţă de astronomie a pregătit terenul pentru dezvoltarea viitoare a astrologiei elenistice. Deja către finele secolului al cincilea studiul astronomiei devenise o parte integrală a „studiilor superioare”…
(p. 9) Cercul platonist ar fi avut o amplă oportunitate de a se familiariza cu dezvoltări orientale în domeniile astronomiei, astrologiei şi cosmologiei …
Cu greu se poate în totul pune la îndoială că pe la mijlocul secolului al patrulea î.Hr., elemente de astrologie prezodiacală şi chiar horoscopală ajunseseră să fie cunoscute cel puţin pentru un număr de învăţaţi greci.

Sursă: O. Neugebaner, The Exact Sciences in Antiquity (ed. a 2-a; Providence, R.I.: Brown University Press, 1957), p. 71, 80-82, 91, 96.

(p. 71) Matematicile şi astronomia au jucat un rol uniform neînsemnat în toate perioadele istoriei egiptene …
(p. 80) Astronomia egipteană a avut o influenţă mult mai mică asupra lumii din afară din simplul motiv că ea a rămas în decursul istoriei ei întregi la o treaptă excesiv de primitivă care nu avea legături cu astronomia matematică în repede creştere a epocii elenistice. Numai într-un singur punct arată tradiţia egipteană o influenţă foarte folositoare, adică, în folosirea calendarului egiptean (p. 81) de către astronomii elenişti. (În) acest calendar … un an constă din 12 luni a câte 30 de zile fiecare şi 5 zile adiţionale la finele fiecărui an. Cu toate că acest calendar îşi are originea în temeiuri cu totul practice, fără nici o legătură cu problemele astronomice, valoare lui pentru calculele astronomice a fost pe deplin recunoscută de către astronomii elenişti.
O a doua contribuţie egipteană la astronomie este împărţirea zilei în 24 de ore, cu toate că aceste „ore” la început nu erau de lungime egală ci depindeau de sezoane. Aceste „ore sezoniere”, douăsprezece pentru timpul luminat al zilei, douăsprezece pentru noapte, au fost înlocuite cu „ore echinocţiale” de lungime constantă numai în lucrările teoretice de astronomie elenistică …
În cele din urmă, trebuie să menţionăm „decadele” (pentru a folosi un termen grecesc) (p. 82) care n-au lăsat urme directe în astronomia modernă … În timpurile elenistice decanele egiptene au fost aduse într-o relaţie fixă cu zodiacul babilonian care e atestat în Egipt numai din timpul domniei succesorilor lui Alexandru. În această versiune finală cele 36 „decane” sunt simplu treimile semnelor zodiacale, decană reprezentând 100 ale eclipticei.
(p. 91) În rezumat, din cele aproape trei milenii de scris egiptean, singurele texte care au ajuns până la noi şi se ocupă cu o prezicere numerică a fenomenelor astronomice aparţin perioadei elenistice sau romane. Nici unul din documentele astronomice timpurii nu conţin elemente matematice; ele sunt scheme primitive de observaţii, parţial religioase, parţial practice în scop …
(p. 96) Apendice. S-ar putea ca cetitorul să fi pierdut din vedere o referire la semnificaţia astronomică sau matematică a piramidelor. Într-adevăr, o întreagă literatură a fost construită în jurul „misterelor” acestor structuri, sau cel puţin pe una din ele, piramida lui Khufu (sau „Cheops”). Importante constante matematice, de pildă o acurată valoare a lui Π, şi profunde cunoştinţe astronomie sunt presupuse a fi exprimate în dimensiunile şi orientarea acestei construcţii. Aceste teorii contrazic pe de-a-ntregul cunoştinţele obţinute prin cercetări arheologice şi egiptologice cu privire la istoria şi scopul piramidelor. Cititorul care doreşte să vadă un raport excelent al acestor lucruri ar trebui să consulte articolul scris de Noel F. Wheeler, Piramids and their Purpose, Antiquity 9 (1935) p. 5-21, 161189, 292-304.

Ce ai mai putea citi:

  • DIVZAREA IMPERIULUI MACEDONIAN   Sursă: W.W. Tarn, „The Hertage of Alexander”, cap. 15 în The Cambridge Ancient History, Vol. 6 (Cambridge: Cambridge University Press, 1927), p. 462, 482, 483, 492, 495, 498, 499, […]
  • ALEXANDRU CEL MARE – RAPIDITATEA CUCERIRILOR Sursă: Charles H. H. Wright, Daniel and His Propheccies (London: Williams and Norgate, 1906), p. 174, 175. (p. 174) Rapiditatea cuceririlor lui Alexandru e viu zugrăvită de înaintarea […]
  • AVRAAM ŞI AGAR ÎN LUMINA LEGII SUMERIENE   Sursă: C. Leonard Woolley, Sumerienii (Oxford: Clarendon Press, 1928), p. 102, 103. (p. 102) De o femeie stearpă se putea divorţa, ea luându-şi înapoi zestrea şi primind o sumă de […]
  • VIAŢA DIN PERIOADA PATRIARHILOR (DATE ARHEOLOGICE)   Sursă: Cyrus H. Gordon, The World of the Old Testament, (Garden City, N.Y.: Doubleday, 1958), p. 115, 118, 120, 121, 122. Copyright 1953 de Ventror Publishers, Inc.; Copyright 1958 […]
  • ALBIGENZII – DESCRIERE FĂCUTĂ DE ROMANO-CATOLICI Sursă: Translations and Reprints From the Original Sources of European History (Philadelphia: University of Pennsylvannia Press, 189), Vol. 3, No. 6, p. 9, 10. Din lucrarea latină a lui B. […]

Postat în Resurse documentare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Completează cuvântul care lipseşte. Foloseşte diacritice (şţăâî).

Când pisica nu-i acasă şoarecii joacă pe ....