SE POATE ŞI MAI CALD DECÂT ACUM….

În concepţia populară Iadul este materializarea răului absolut, întruchiparea a tot ce grotesc, diabolic şi dezgustător; este locul şi starea despărţirii de Dumnezeu. Aici nu se mai poate găsi un stop de dragoste şi milă. Şi cum poate fi prezentat Iadul dacă nu folosind ceea ce este mai dezgustător şi înfiorător din experienţele pe care le trăim? Iată descrierea Iadului aşa cum apare într-o scriere apocrifă (Apocalipsa lui Petru) de prin sec. I-II: „Şi unii erau spânzuraţi de limbă; ei erau batjocoritorii căii neprihănirii. Sub ei era foc, arzându-i şi pedepsindu-i. Şi era un mare lac de foc, plin de văpăi, în care unii oameni care au strâmbat dreptatea, şi îngeri chinuitori îi torturau. Mai erau femei spânzurate de părul lor deasupra focului – erau cele care s-au împodobit pentru curvie. Şi erau bărbaţi care s-au spurcat cu ele în curvie, atârnaţi de picioare, cu capul în para focului… Şi am văzut ucigaşi în locuri înguste, pline de şerpi care-i muşcau, şi viermi… Iar alte femei stăteau în excremente până la ceafă, împotriva cărora plângeau prunci avortaţi…” Există deci un loc unde vor fi pedepsiţi cei răi? Când? Cum se poate împăca ideea unui Dumnezeu iubitor cu cea a unui chin veşnic? Să nu fie totul decât rodul imaginaţiei umane?

Subiectele privitoare la destinul de după moarte a omului au fost de fiecare dată în centrul atenţiei teologilor. Un exemplu recent este publicarea de către Biserica Catolică a unui raport în care se exprimă speranţa că pruncii care au murit fără botez pot intra în rai. Raportul Comisiei Teologice Internationale, publicat la finalul lunii aprilie a.c., concluzionează că există suficiente baze teologice şi liturgice care să fundamenteze speranţa că aceşti copii sunt salvaţi şi se bucură de lumea beatifică a Paradisului. Comisia afirmă că ipoteza teologica a “limb”-ului pare a fi bazată pe o vedere nejustificat de restrictivă a mântuirii. Procesul de reanalizare a teologiei despre limb a fost iniţiat de către papa Ioan Paul al II-lea în luna octombrie 2004, când le-a cerut câtorva teologi catolici foarte cunoscuţi să caute răspunsul la o întrebare care persistă de secole: Care va fi soarta copiilor care mor fără a fi botezaţi?

În tradiţia catolică limbul este descris ca fiind un loc intermediar intre rai si Iad, care cruţă pruncii morţi fără botez de pedeapsa Iadului. Discuţiile recente cu privire la destinul copiilor nu este decât o parte dintr-un puzzle teologic nerezolvat încă. Există un loc special unde se vor duce toţi cei răi? Va pedepsi Dumnezeu pe cei păcătoşi? Cum? Când?

Ameninţarea cu focul Iadului a fost un instrument prin care secole întregi s-a putut „produce” evlavie la comandă. Teama a fost şi încă mai este forţa motrice a experienţei religioase a multor creştini. Poate că unul dintre cei mai mari predicatori creştini care a valorificat din plin teama de Iad a fost pastorul puritan Jonathan Edwards. Acesta, într-o predică din 1741, Păcătoşii în mâinile unui Dumnezeu mânios, descria torturile Iadului :
„Arcul mâniei lui Dumnezeu este îndoit, şi săgeţile pregătite… Dumnezeu te ţine deasupra Iadului, la fel cum cineva ar ţine un păianjen, sau altă insectă scârboasă peste un foc, te detestă şi este grozav de provocat: mânia Lui către tine arde ca un foc; El se uită la tine ca nefiind vrednic de nimic altceva decât să te arunce în foc… Tu eşti de zece mii de ori mai scârbos în ochii Lui decât cel mai urât şarpe veninos ar fi în ai noştri. Tu L-ai insultat…şi totuşi nu este nimic decât mâna Lui care te ţine din a cădea în foc în orice moment… O păcătosule! Ia seama la pericolul înfricoşător în care te afli: este un cuptor mare al mâniei, este o groapă mare şi fără fund, plină de focul mâniei, deasupra căreia te ţine mâna lui Dumnezeu…Tu atârni de un fir subţire, cu focurile mâniei divine scânteind asupra lui, şi gata în orice moment să te pârlească, şi să te ardă complet.”1 Perspectiva unei asemenea sorţi a cauzat multor puritani suferinţă, frică şi anxietate. Karen Armstrong subliniază că accentuarea profundă a Iadului şi a condamnării, combinată cu un proces extensiv de examinare de sine a condus pe mulţi credincioşi la depresie, unii curmându-şi chiar viaţa.2

Învăţătura că Dumnezeu condamnă lumea la un chin veşnic este atât de repulsivă încât unii au abandonat credinţa într-un astfel de Dumnezeu ori au negat autenticitatea creştinismului. Un asemenea exemplu este Charles Darwin. În autobiografia sa el scria: „Astfel necredinţa s-a strecurat peste mine foarte încet, dar până la urmă a fost completă… Într-adevăr cu greu pot vedea cum poate cineva să dorească creştinismul să fie adevărat; pentru că dacă ar fi aşa, limbajul simplu al textului pare să arate că oamenii care nu cred…vor fi pedepsiţi pentru vecie. Şi aceasta este o doctrină blestemată”3 Chiar şi unii teologi contemporani văd doctrina cu privire la chinurile Iadului ca pe o rămăşiţă a concepţiilor medievale şi cer o categorică revizuire. Unul dintre aceştia este episcopul Carlton Pearson din SUA. În ciuda faptului că a fost declarat eretic de către Colegiul Episcopilor Penticostali Afro-Americani, el continuă să predice cu putere ceea ce el consideră a fi o mare descoperire: chinurile Iadului nu sunt veşnice.

În acest context al redefinirii Iadului chiar şi tradiţionala Biserică Romano-Catolică se simte obligată a respinge ideea unui chin fizic şi declară că tortura Iadului este suferinţa mintală cauzată de separarea de Dumnezeu. Un studiu4 din 2000 arăta că 53% dintre americani acceptă perspectiva aceasta. Însuşi fostul pontif, Papa Ioan Paul II a declarat că Iadul nu este o pedepsire impusă din afară de Dumnezeu ci este consecinţa naturală a alegerii păcătosului nepocăit de a trăi separat de Dumnezeu. Afirmaţia este extrem de îndrăzneaţă şi cu siguranţă este o încercare de depărtare de concepţiile medievale influenţate de tipologiile mitologice precreştine. Şi atunci cum rămâne cu focurile de nestins ale Iadului?

Pentru secole părerea comună a fost că Iadul este înăuntrul pământului într-o vastă cameră subterană. Hades, era la greci zeul împărăţiei subpământene, fiul lui Cronos şi al Rheei. Când s-a făcut împărţirea Universului, lui Zeus i-a revenit Cerul, lui Poseidon – Marea, iar lui Hades – lumea subpământeană. Hades sălăşluia în împărăţia umbrelor, pe care o cârmuia alături de soţia sa, Persefona. El nu îngăduia nimănui, o dată ajuns acolo, să mai vadă lumina zilei. Aici nu sunt inca flăcări. Mai degraba întuneric, mucegai şi umezeală. În mitologiile nordice lumea de dincolo este descrisă ca o lume a umbrelor şi a gheţii – explicabil dealtfel deoarece ameninţarea de moarte aici venea în urma gerului. În civilizaţiile sudice, lumea de dincolo e dimpotrivă, plină de văpăile unui foc care nu se stinge.

Se poate vorbi de Iad ca un loc real? Atunci când Vechiul Testament a fost tradus în greceşte (versiunea numită Septuaginta) pentru ebraicul şeol (lit. mormânt, tradus în româneşte adesea cu locuinţa morţilor) s-a folosit grecescul hades. Aici unii traducători fac o gravă confuzie redând hades cu Iad, avându-se în minte mai degrabă imaginea greacă decât cea ebraică. Şi încă ceva, chiar dacă ne surprinde, descrierea cea mai detaliată a Iadului ca loc, nu este făcută de către Sfânta Scriptură ci o găsim în lucrarea secolului al XIV-lea, Divina Comedie, scrisă de poetul italian Dante Alighieri.

Aşadar, cât de creştină este învăţătura privind chinurile din Iad? Trebuie să sesizăm că doctrina privind Iadul este strâns legată de antropologie. Ce este omul? Ce se p
etrece cu el după ce moare? Filozofia greacă (plecând de la Socrate, apoi Platon şi Aristotel) pretinde că omul are un suflet nemuritor în esenţa lui, fiind închis în cuşca unui trup material. O astfel de viziune va avea cu siguranţă un impact asupra dogmei creştine privind starea omului de după moarte: „…Noi suntem întotdeauna influenţaţi mai mult sau mai puţin de ideea greacă, platonică, cum că trupul moare, dar sufletul este nemuritor. Această idee este total contrarie concepţiei evreieşti şi nu poate fi găsită nicăieri în Vechiul Testament” 5 Scrierile sacre ale Vechiului şi Noului Testament prezintă fiinţa umană ca un întreg, moartea fiind descrisă ca reversul creaţiei. Elementele constitutive (ţărâna pământului şi suflarea de viaţă) se despart, omul încetând astfel a mai fi o fiinţă vie6. Moartea este numită adesea un somn, chiar şi cei credincioşi fiind în mormânt şi nicidecum în Rai. De aceea Apostolul Petru spunea despre David că „nu s-a suit în ceruri”. (Fapte 2:34)

Este drept că Biblia vorbeşte despre un foc veşnic dar nu perpetuu şi nu imediat după moartea persoanei, ci la Ziua Judecăţii. În Evanghelia după Matei 25:31-46 este relatată pilda despărţiri oilor de capre, o descriere în simboluri a Judecăţii de Apoi. Pedeapsa veşnică nu este altceva decât moartea a doua sau anihilarea completă.7

Dar acest foc al Judecăţii de Apoi este veşnic? E drept că sunt în Biblie pasaje care par a descrie chinurile veşnice ale Iadului. Iată un exemplu: „Va fi chinuit în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului. Şi fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor. Şi nici ziua, nici noaptea n-au odihnă cei ce se închină fiarei şi icoanei ei, şi oricine primeşte semnul numelui ei!” (Apocalipsa 14:10-11). Dar să nu ne grăbim. Mai întâi merită observat că fumul torturii lor se înalţă în veci vecilor; pasajul nu spune că tortura lor continuă în vecii vecilor. Amănuntul este relevant deoarece preluând imaginile Vechiului Testament8, pasajul susţine dimpotrivă, o nimicire eternă şi nu o viaţă veşnică în chinuri. Şi pentru a nu crea confuzii, în Apocalipsa 20:14 focul Iadului eschatologic este echivalat cu moartea veşnică: „Şi Moartea şi Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua.” Aşadar, focul este o reprezentare simbolică a anihilării finale.

Tocmai aici este cheia care desluşeşte pe deplin taina acţiunii stranii întreprinse de un Dumnezeu iubitor. Nimicirea finală nu este strict punitivă ci mai degrabă regenerativă. „ Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu troznet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură, şi pământul, cu tot ce este pe el, va arde.” (2 Petru 3:10) Focul este cu adevărat veşnic în efectele lui, distrugerea fiind deplină şi definitivă dar nicăieri nu este descrisă ca fiind şi continuă. De acum se pot vedea zorile veşniciei. Distrugerea face loc unei noi lumi: fără chinuri şi nici suferinţă. Acum asistăm la reîntoarcerea în Edenul pierdut.

Apoi am văzut un cer nou şi un pămînt nou; pentrucă cerul dintîi şi pămîntul dintîi pieriseră, şi marea nu mai era. Şi eu am văzut coborîndu-se din cer dela Dumnezeu, cetatea sfîntă, noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei. Şi am auzit un glas tare, care ieşea din scaunul de domnie, şi zicea: „Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei, şi ei vor fi poporul Lui, şi Dumnezeu însuş va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor. El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tînguire, nici ţipăt, nici durere, pentrucă lucrurile dintîi au trecut.” Celce şedea pe scaunul de domnie a zis: „Iată, Eu fac toate lucrurile noi.” Şi a adăugat: „Scrie, fiindcă aceste cuvinte sînt vrednice de crezut şi adevărate.”Apocalipsa 21:1-5

1. pasajul este citat de Karen Armstrong, A History of God, 1993, p. 284
2. idem
3 citat de Paul Martin, The Healing Mind: The Vital Links Between Brain and Behavior; Immunity and Disease, 1997, p. 327
4. U.S. News and World Report, 31 ianuarie, 2000, p. 47-48
5. The International Standard Bible Encyclopedia, 1960, vol. 2, p. 812, articolul „Death” (Moartea)
6. În Eclesistul 12:7 cele două elemente costitutive sunt identificate cu ţărâna şi duhul. Cuvântul ebraic de aici este ruah (suflare, suflet, suflu, de aici vânt) care nicăieri nu este definit ca o entitate de sine stătătoare. Mulţi teologi îl echivalează cu suflarea de viaţă din Geneza 2:7.
7. În Iuda 1:7, se spune că Sodoma a suferit pedeapsa unui foc veşnic. Este clar că autorul nu înţelegea prin asta un foc ce ardea continuu ci un foc ce a ars odată pentru totdeauna.
8. a se vedea Psalmi 37:20, Psalmi 68:2, Maleachi 4:1

Ce ai mai putea citi:

  • O SCRISOARE PIERDUTĂ O scrisoare a fizicianului Albert Einstein, în care acesta definea Biblia ca fiind "o colecţie de legende" s-a vândut pe 15 mai la o licitatie din Marea Britanie cu 170.000 lire sterline […]
  • CÂND S-A NĂSCUT IISUS? În ziua de azi, când spui Crăciun în mod inevitabil gândul îţi zboară mai întâi la la moşul şi apoi la Iisus. Dar nu aşa au stat lucrurile din totdeauna. Vă invit ca pe parcursul câtorva […]
  • DE CE ESTE SĂRBĂTORIT CRĂCIUNUL LA 25 DECEMBRIE (VEDEŢI ŞI ARTICOLUL ANTERIOR) Chiar dacă astăzi Crăciunul este perceput ca o sărbătoare eminamente creştină, nu avem nici un indiciu că în perioada de început a Bisericii exista un […]
  • CODEX SINAITICUS Cea mai veche Biblie creştină, "Codex Sinaiticus", a fost fotocopiată şi va putea fi accesată gratuit online. Din iunie 2005, o echipă de experţi s-au unit într-un proiect ce s-a […]
  • TEMPLUL DIN IERUSALIM   Pentru Paştele evreiesc de anul acesta Sinedriul a votat reintroducerea sacrificiilor animale. Forul religios evreiesc mai argumentează că a venit chiar şi vremea ca Templul să fie […]

Postat în Biblia, Istorie, Semnele Timpului
5 comments on “SE POATE ŞI MAI CALD DECÂT ACUM….
  1. Anonymous spune:

    Ai luat-o razna si esti adventist sau cava de genul acesta!Lasa ca sa-ti vorbeasca Dumnezeu prin Biblie si nu spune ce ai fost invatat, sau ceea ce crezi sau doar o parte din tine crede dupa ce ai venit cu prejudecatile la Biblie sau … .Duhul Sfint sa te mustre, daca crezi ca El este o persoana e bine si Biblic altfel cerceteaza-te si ia sema ce spune Biblia altfel „Vei cadea in minile unui Dumnezeu minios. „

  2. Oleg spune:

    Jonathan Edwards a fost omul lui Dumnezeu care a stat in prezenta lui Dumnezeu si Duhul Sfint i-a aratat grozavia pacatului!Ceea ce s-a intimplat atunci nu este sfintire la comanda ci lucrarea Duhului Sfint! Jonathan Edwards fost omul care a stat la dispozitia lui Dumnezeu IA SEAMA IMPOTRIVA CUI VORBESTI CHIAR IMPOTRIVA DUMNEZEULUI SFINT!NU TE AMAGI PE TINE SI PE ALTII! IN ZIUA JUDECATII ITI VEI ADUCE AMINTE DE ACESTE VORBE SI DIN COMENTARIUL DE MAI SUS CARE E POSTAT CU NUMELE DE „ANONIM”.POATE E ULTIMA DATA CIND VEI GASI ASA COMENTARII AICI!Nu voi mai scri poate pe acest blog dar Dumnezeu te-a avertizat!

  3. Cineva spune:

    Oleg, nu ai adus nici un contraargument la cele expuse aici pe blog cu privire la moarte, iad si judecata. Se pare ca cel care vine cu prejudecati esti tu. Daca ai bagat de seama autorul articolului nu expunea o parere personala ci argumente, citand diversi autori. Vezi sa nu ai parte tocmai de ceea ce crezi cu asa tarie…

  4. dyobodiu spune:

    Interesant articol … nu ma mir ca starneste reactii atat de isterice, mai manioase decat ale lui Dumnezeu Insusi din predica lui Edwards. Ce ciudati suntem noi, oamenii, cand incercam sa fim mai divini decat Divinul!

  5. Marius Necula spune:

    Partea care ma nelinisteste este ca cei care sunt comentatori virulenti pe site nu au nici o replica solida – tot ceea ce stiu este ca sunt "impotriva".

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Completează cuvântul care lipseşte. Foloseşte diacritice (şţăâî).

Cine se scoală de dimineaţă departe ....