APOCALIPSA DUPĂ MAHOMED

– versiunea iraniană –

Pe 6 iulie, într-un mesaj public, ayatollahul Ali Khamenei, conducătorul suprem al Iranului, a cerut populaţiei musulmane, pentru prima dată în mod explicit, să se pregătească pentru războiul care va aduce sfârşitul lumii. Cu acceaşi ocazie, Khamenei a declarat că este datoria iranienilor „să se pregătească pentru sosirea marelui lider”, Mahdi.

„Sub îndrumarea lui Allah şi cu ajutorul Lui invizibil vom face astfel ca civilizaţia islamică să se impună în lume. Aceasta este soarta noastră.” Ali Khamenei, 6 iulie, 2012

Cine este Mahdi?
Strict vorbind, venirea acestui Mahdi [1] nu este făgăduită în Coran, dar conform tradiţiei islamice (hadith) se crede că însuşi Mohamed a anunţat venirea acestui mare eliberator. Mahdi este o figură mesianică, [2] adică în el se regăsesc toate aspiraţiile şi idealurile islamice – el este garantul restaurării credinţei adevărate, al unei noi ordini sociale, a unei lumi fără nedreptate şi opresiune.

Pe ramura şiită a islamului există 12 imami sau lideri spirituali, unşi de către Allah. Linia celor 12 a început cu Imam Ali, vărul lui Mahomed, care a pretins succesiunea profetică după moartea întemeietorului islamului. În 868 d.Ch., în familia celui de al unsprezecelea imam, se năştea Abu al-Qasim Muhammad (sau Muhammad al Mahdi). Din pricina unei crunte persecuţii, Mahdi, pentru a fi protejat, a fost ascuns într-un loc secret. Copilul nu s-a mai arătat de atunci, dar s-a născut credinţa că el va (re)veni cu puţin timp înainte de Ziua Judecăţii.

Diferenţa dintre şiiţi şi suniţi
Diferenţele dintre grupările islamice sunt de natură istorică şi tradiţională şi mai puţin doctrinară. Separarea dintre şiiţi şi suniţi (cele două ramuri majore ale islamului) a început în anii de după moartea lui Mahomed (632 d.Ch.), când s-a iscat o neînţelegere privind identitatea succesorului lui Mahomed în rolul de conducător politic şi religios al lumii musulmane. Un grup de musulmani l-au ales pe Abu Bakr, tovarăş al lui Mahomed, să fie calif (conducător). Totuşi, un alt grup a considerat că succesor se cade să fie Ali Ibn Abu Talib, văr şi ginere al lui Mahomed. Musulmanii care au crezut şi cred că Abu Bakr trebuia să fie succesorul lui Mahomed au devenit cunoscuţi ca suniţi, în timp ce susţinătorii lui Ali au primit numele de şiiţi.

Conform învăţăturilor şiite arătarea lui Mahdi se va face într-o vreme în care omenirea va trece printr-o mare criză [3]: războaie, cutremure, foamete, secetă ori inundaţii. El va lupta [4] împotriva vrăjmaşilor (necredinţei) şi în cele din urmă va ieşi victorios. Acest Mahdi va fi un mare calif – adică vice-rege al lui Allah pe pământ – iar lumea întreagă va deveni în cele din urmă un califat. Sub conducerea lui, o stare de bine şi de prosperitate va fi pe tot pământul, majoritatea interpreţilor sugerând o perioadă de 7 ani. Conform escatologiei şiite, Mahdi va aduce în cele din urmă pe Iisus – dar un Iisus „musulman” care nu va fi nicidecum Rege al regilor, ci un predicator al islamului, conducând pe mulţi la acceptarea unei singure religii.

Lideri puternici cu o credinţă puternică
Se pare că liderii iranieni (Ali Khamenei, liderul suprem, dar şi preşedintele Mahmoud Ahmadinejad) sunt convinşi că trăim în timpurile din urmă. Spre exemplu, în 28 august 2009, Khamenei le cerea musulmanilor de pretutindeni să mobilizeze trupe alături de Iran împotriva Israelului şi a SUA pentru a pregăti venirea lui Mahdi, mântuitorul islamului. De altfel, Khamenei crede că are o misiune divină, cu totul specială – în iulie 2010 declara public că a avut o întâlnire (supranaturală) cu cel de al doisprezecelea imam, adică însuşi Mahdi. Experienţa aceasta îl face să se vadă ca reprezentantul personal al lui Mahdi pe acest pământ şi se pare că încearcă să-şi ia misiunea în serios.

Cine este Khamenei?
Ali Hosseini Khamenei (n. 1939) este „conducătorul suprem” al Iranului. A fost preşedintele Republicii Islamice Iran între 1981-1989. În 2010, Forbes l-a listat ca fiind al 26-lea în lista celor mai puternici oameni ai lumii. În ciuda unor tensiuni, este un declarat susţinător al actualului preşedinte, Mahmoud Ahmadinejad. Poziţia de „conducător suprem” în Iran reprezintă cea mai înaltă autoritate politică şi religioasă, fiind liderul revoluţiei islamice. Poziţia este definită de către constituţia iraniană, care conferă conducătorului suprem autoritate militară, politică şi judiciară.

Aceeaşi credinţă puternică o împărtăşeşte şi preşedintele iranian, Mahmoud Ahmadinejad. De când a preluat mandatul (august 2005), Ahmadinejad s-a declarat a fi cel mai fervent urmaş şi aşteptător al lui Mahdi. Spre exemplu, într-un interviu oferit pentru Fox News, pe 24 septembrie 2010, Ahmadinejad îşi exprima credinţa fermă că Mahdi se va arăta cât de curând. De altfel, şi Ahmadinejad îşi asumă o misiune divină, deoarece el vede mandatul său de preşedinte ca mijlocul prin care să se pregătească venirea lui Mahdi. De remarcat că preşedintele iranian nu se simte deloc stânjenit atunci când îşi exprimă public credinţa şi invocă venirea lui Mahdi. Şi asta o face atât în discursurile [5] sale publice faţă de compatrioţi cât şi în exterior, inclusiv în adunările ONU.

Propagandă politică în haine religioase sau viceversa?
În ultimii 10 ani, ca mijloc de propagandă, autorităţile iraniene au distribuit broşura Ultimele şase luni. Numărul de exemplare, împărţite în mod special în unităţile militare, se ridică la sute de mii. Cartea se doreşte a fi o descriere a condiţiilor lumii înainte de apariţia celebrei figuri mesianice din islam (Mahdi) şi îşi propune să-i pregătească pe credincioşi pentru sosirea imamului dar şi pentru lupta împotriva puterii nucleare, în creştere din Occident. Broşura face apel la forţele armate pentru a fi pregătite pentru lupta pe care Mahdi o va duce împotriva răutăţii şi necredinţei.

Broşura identifică semnele care anunţă că aparaţia lui Mahdi este aproape: atacul de la World Trade Center, din 11 septembrie 2001, ori invadarea Afganistanului şi a Irakului de către trupele străine. Broşura mai anunţă evenimente care, conform profeţiei, ar trebui să se întâmple: un atac asupra Siriei şi un altul asupra Iranului. Situaţia prezentă, destul de tensionată din Siria, dar şi echilibrul fragil din Iran par să alimenteze aşteptările escatologice din mediul islamic.

Un alt material propagandistic, care merită să fie luat în atenţie este unul video: Venirea se apropie de noi (The Coming is Upon Us). Conform informaţiilor oferite pentru CBN News de Reza Kahlil, fost (dublu) agent CIA, infiltrat în forţele revoluţionare islamice din Iran, se pare că materialul video a fost pregătit de către un grup care se numeşte „Conducătorii Venirii”, aflat într-o strânsă legătură cu Basiji – o grupare paramilitară iraniană. Reza Kahlil pretinde că materialul video este promovat chiar de către eşalonul superior din guvernul iranian. Evenimentele de pe scena politică sunt percepute ca preludiul venirii mult aşteptatului Mahdi. Conform materialului propagandistic, semnele arătării lui Mahdi sunt clare: Irakul a fost deja invadat de o putere străină, prefacerile din Orientul Mijlociu şi ridicarea Frăţiei Musulmane arată că islamul va cunoaşte o trezire. Realizatorii materialului iau în atenţie chiar şi starea precară de sănătate a regelui saudit – un rival al politicii iraniene – ca un semn de bun augur pentru viitorul islamului. Se pare că rostul filmului este acela de a-i convinge pe iranieni că vremea a sosit şi că apropiata luptă dintre Iran, pe de o parte, şi SUA alături de Israel, pe de altă parte, este un semn prevestitor al arătării lui Mahdi.

Implicaţiile politice
Credinţa populară din mediul islamic a împământenit ideea că forţele musulmane conduse de Mahdi
vor distruge Israelul, iar SUA vor fi îngenunchiate. Se crede că 2/3 din populaţia lumii vor muri într-o conflagraţie nucleară. În limbajul creştin consacrat, Armaghedonul [6] bate la uşă.

„Prin bunăvoinţa şi puterea lui Dumnezeu curând vom avea o lume fără Statele Unite şi sionism.” Mahmoud Ahmadinejad, 26 octombrie 2005
„Astăzi a venit timpul pentru căderea puterii satanice a SUA, şi numărătoarea inversă a distrugerii împăratului puterii şi bogăţiei a început.” Mahmoud Ahmadinejad, 2 iunie 2008

Ibrahim Amini, profesor la Centrul de Studii Religioase din Qom [7], a scris o carte intitulată sugestiv Imamul Mahdi – neprihănitul cârmuitor al omenirii, [8] în care descrie lucrarea lui Mahdi în următoarele cuvinte: „Cei care persistă în necredinţă şi răutate vor fi omorâţi de soldaţii lui Mahdi. (…) Singurul guvern victorios din lumea întreagă va fi cel al Islamului. (…) Războiul şi vărsarea de sânge sunt inevitabile. (…) Imamul veacului (Mahdi, n.r.) şi susţinătorii lui vor învinge forţele necredinţei şi materialismului lipsit de evlavie, printr-un jihad.”

Politica externă a Iranului pare mânată de escatologia musulmană. Declaraţiile publice sunt fără echivoc. Liderii iranieni cred că distrugerea SUA este un fapt predeterminat şi profetizat. Ei nu fac nimic altceva decât să împlinească profeţiile. În acest context, primul ministru israelian, Benjamin Netanyahu [9] sesiza dificultatea situaţiei, subliniind că administraţia Obama are de luptat pe două mari fronturi: mai întâi cel economic, ţinând cont de accentuarea crizei, şi cel militar, în mod expres, pentru împiedicarea Iranului de a crea arme nucleare.

Fiecare cu profeţia lui [10]
Imixtiunea credinţelor religioase în politica iraniană îşi găseşte o paralelă în Occident. Ce se petrece acum în Iran se aseamnă cu situaţia din mediul creştin (îndeosebi cel evanghelic) înainte de anii 1990 (dar) şi după aceea. De exemplu, în perioada războiului rece, predicatorii sfârşitului, vedeau iniţiativele pentru crearea Uniunii Europene ca fiind reînvierea vechiului Imperiu Roman, de unde (conform interpretării lor) se vor arăta Antihristul şi fiara. Tot pe atunci, predicatorii evanghelici identificau URSS cu „Gog şi Magog”, inamicul care trebuia să atace Israelul de la nord. Mulţi dintre liderii şi autorii influenţi evanghelici credeau în acest scenariu şi se comportau ca atare.

Într-un interviu publicat de Los Angeles Times, pe 8 martie 1981, Jerry Falwell, unul dintre proeminenţii susţinători ai „teoriei Armaghedon”, declara: „Noi credem că Rusia, datorită nevoii de petrol, se va îndrepta către Orientul Mijlociu, în special Israel, motivată de ura faţă de evrei. (…) Şi cred că atunci va fi un holocaust nuclear pe acest pământ pentru că (Biblia) spune că sângele va curge până la zăbalele cailor, în Valea Isreelului, largă de 200 de mile.”

Revista Time (23 iunie 2002) observa că scenariul [11] apocaliptic dispensaţionalist „oferă agenda politică.” Nu o dată preşedinţii SUA au justificat politica americană în Orientul Mijlociu printr-un limbaj religios ori folosind ca argumente profeţiile din Biblia creştină. Nu poate fi ignorată declaraţia celebră a preşedintelui G. W. Bush [12] care a pretins în 2005 că Dumnezeu i-a spus să atace Irakul.

Nevoia de explicaţii
Nu este pentru prima dată când conducerea iraniană face declaraţii cu tentă escatologică, inspirate din învăţătura religioasă şiită, dar de data aceasta îndemnul adresat credincioşilor pentru aşteptarea sosirii imamului Mahdi este însoţit de avertizarea în vederea pregătirii pentru un război iminent. Este pentru prima dată când „liderul suprem” al Iranului cere naţiunii să se pregătească pentru război, solicitând în mod explicit sprijin pentru dezvoltarea armelor nucleare.

Se poate ca declaraţia să fi fost motivată de trăiri religioase sau să fie vorba doar de o strategie politică. Este posibil ca declaraţia radicală a liderului iranian să vină pe fundalul creşterii în popularitate a candidatului republican la preşedenţia SUA (Mitt Romney) în defavoarea democratului în exerciţiu (Barack Obama). Este ştiut faptul că republicanii au adoptat o politică externă mult mai tranşantă şi în virtutea experienţelor din trecut, liderul iranian să vadă preluarea puterii de către republicani ca fiind premisa declanşării unui război coordonat de SUA. În eventualitatea unui război, anunţarea anticipată a conflictului poate menţine ridicat moralul populaţiei, asta deoarece totul va suna ca o împlinire (sigură) a unei profeţii de mult prezise.

În prezent, Occidentul continuă să negocieze cu Iranul problema nucleară, discuţiile rezumându-se doar la nivelul administrativ, fără a da atenţie ideologiilor (religioase) care stau în spatele acţiunilor. Dar declaraţia recentă a liderului spiritual şi politic al Iranului schimbă modul în care ar trebui înţeleasă dinamica acţiunior din politica mondială – concepţiile religioase dictează adesea acţiunile politice. Nu trebuie trecută cu vederea însă nici cealaltă variantă: religia poate fi oricând folosită ca instrument de propagandă. În acest caz, religia nu ar fi nicidecum cauza primară a problemei, ci doar mijlocul de mascare şi promovare a unor tendinţe grandomane manifestate în plan politic.

Posibil că mulţi dintre cititorii creştii se vor întreba ce relevanţă are totul, în condiţiile în care scenariul escatologic musulman nu este nicidecum compatibil cu cel al Bibliei. Luând în calcul situaţia actuală, se pare că este de prea mică importanţă cât de susţinută din punct de vedere teologic este poziţia politică, atâta timp cât este crezută şi asumată de lideri cu influenţă. Este un fapt cert că oamenii reacţionează mai degrabă în funcție de percepția situaţiei şi de felul în care ei și-o imaginează şi nu de realitatea ca atare. Şi de această dată, logica sociologul american William Isaac Thomas se aplică necruțător: „Dacă oamenii tratează situaţiile imaginare ca fiind reale, acestea vor fi dureros de reale în ce privește consecinţele.” [13] Aşa se face că nu este exclus să asistăm la derularea „profețiilor auto-împlinite”: atunci când oamenii cred că ştiu care trebuie să fie cursul evenimentelor, ei se vor strădui să recroiască mersul lucrurilor pentru ca aşteptările lor „profetice” să se împlinească.

Oricum ar sta lucrurile, istoria confirmă că amestecarea religiei cu politicul a dat naştere (de fiecare dată) unor monştri. Pe de altă parte, nimeni nu-şi doreşte ca ideile apocaliptice să controleze fabricarea de arme nucleare, fie că asta s-ar petrece într-o societate creştină, fie una musulmană. Nu ne rămâne decât să sperăm că nu vom trece de la o primăvară arabă la o iarnă nucleară.

1. Al-Mahdi înseamnă „Cel călăuzit”. Mai este numit adesea de către şiiţi Sahib Al-Zaman (Domnul veacului) sau al-Muntadhar (Cel aşteptat).
2. Abdulaziz Abdhulhussein Sachedina, Islamic Messianism, The Idea of the Mahdi in Twelver Shi’ism, Albany, State University of New York, 1981, p. 2
3. Ibn Kathir, The Signs Before the Day of Judgement, London, Dar Al-Taqwa, 1991, p. 18
4. Părerile sunt împărţite, unii cercetători islamici consideră că victoriile vor fi pe plan ideologic, şi vom asista la convertiri paşnice, alţii în schimb văd ca inevitabile conflictele militare. Vezi Abdulrahman Kelani, The Last Apocalypse, An Islamic Perspective, Fustat, 2003, p. 34-35
5. George Thomas, Waiting for Islam’s Messiah, CBN News, 17 iulie 2008
6. Vezi Shaykh Muhammad Hisham Kabbani, The Approach of Armageddon? An Islamic Perspective, Supreme Muslim Council of America, Canada, 2003, p. 228
7. O renumită instituţie islamică de studii teologice, omoloagă universităţilor de teologie din ves, aflată la 156 kilometri sud-vest de Teheran, capitala Iranului.
8. O traducere în engleză (Al-Imam al-Mahdi, the Just Leader of Humanity) poate fi găsită şi în format electronic pe pagina oficială a Proiectului Bibliotecii Digitale Islamice (www.al-islam.org).
9. Jeffrey Goldberg, „Netanyahu to Obama: Stop Iran—Or I Will”, The Atlantic Magazine, martie 2009
10. Pentru mai multe informaţii despre teorii privitoare la sfârşitul lumii şi în mod special relaţia dintre escatologie şi politică în mediul creştin, vezi numărul special Semnele Timpului din decembrie 2008.
11. În articol se făcea referire directă la seria de 16 romane scrise de Tim LaHaye pe baza cărora s-a realizat şi seria de filme Left Behind (Lăsat în urmă): Left Behind (2000), Left Behind II: Tribulation Force (2002) şi Left Behind: World at War (2005). Cu aromă de thriller ecranizările pretind ca şi cartea, că sunt o redare fidelă a evenimentelor din finalul istoriei omenirii conform profeţiilor din Biblie.
12. Rupert Cornwell, „Bush: God told me to invade Iraq”, The Independent, 7 oct. 2005
13. William Isaac Thomas, The Child in America: Behavior Problems and Programs, New York, Alfred A. Knopf, 1928, p. 572.